Electronic Beats Romania
News

Petrecere Sunrise în cadrul Amsterdam Dance Event 2019

Sunrise @ ADE 2019

Festivalul ADE (Amsterdam Dance Event) se apropie cu pași rapizi, așa că fă-ți bagajele.

În urmă cu ceva timp te anunțam că Raresh mixează în cadrul ADE 2019 pe data de 18 octombrie la Warehouse Elementenstraat (situat pe Elementenstraat 25), în cadrul unei petreceri găzduite de Ricardo Villalobos.

Veștile bune se țin lanț, întrucât pe 19 octombrie are loc la Lofi un eveniment Sunrise x VBX, în cadrul căruia vor mixa Arapu, Cap, Gescu, Herodot, Joren Edwards, Rhadoo, Spokenn (proiectul lui Ferro și Reiss), iar de visuals se ocupă Cote.

Petrecerea prezentată de agenția de booking Sunrise din cadrul ADE 2019 este realizată în parteneriat cu VBX (promoter de evenimente de muzică electronică din Amsterdam).

Hala Lofi (Amsterdam)
Hala Lofi (Amsterdam)

Hala Lofi este situată pe Basisweg 63, în Amsterdam. Prețul unui bilet este de 40 EUR, iar biletele pot fi achiziționate online.

Loading...