Electronic Beats Romania
News

Clubul Berghain se redeschide ca galerie de artă

Foto: Felipe Trueba/EPA

Colecționarii de artă din Berlin, Christian și Karen Boros vor ajuta la transformarea locului, care rămâne închis clubberilor, din cauza pandemiei.

Berghain va fi transformat într-o galerie de artă temporară începând cu 9 septembrie, relatează Der Tagesspiegel.

Clubul din Berlin, închis de la începutul lunii martie din cauza pandemiei, va fi „predat” colecținarilor de artă locali Christian și Karen Boros, care împreună cu Juliet Kothe, directorul fundației Boros, vor prezenta o expoziție numită Studio Berlin.

Expoziția va prezenta opera a 85 de artiști care trăiesc și lucrează în capitala Germaniei, printre care Tacita Dean, Wolfgang Tillmans și Carsten Nicolai (aka Alva Noto). Vor fi prezentate mai multe discipline, de la pictură și sculptură până la instalații video și de sunet. Ca de obicei, vizitatorilor le este interzis să filmeze sau să facă fotografii.

Luna trecută, Berghain a deschis unul dintre spațiile sale mai puțin utilizate, Halle am Berghain, pentru o interpretare de eleven songs ale duo-ului din Berlin tamtam. Zona de grădină în aer liber a clubului a găzduit, de asemenea, mai multe petreceri de zi cu capacitate redusă și reglementări specifice.

Christian Boros este unul dintre cei mai cunoscuți colecționari de artă din Berlin. Începând cu 2008, el și-a expus colecția într-un fost club de noapte și buncăr din al doilea Război Mondial situat în Mitte, Berlin.

Loading...