Electronic Beats Romania
Culture

S-a redeschis clubul Midi din Cluj Napoca. Iată ce e nou

Fatima Hajji @ Club Midi

Din seria cluburilor interesante care s-au închis pentru a se reinventa a făcut parte și Midi, probabil cel mai renumit local pe care l-a avut Clujul vreodată.

Clubul Midi a fost listat mai mulți ani la rând în „Top 100 Clubs in the World” de către publicațiile Dj Mag și Resident Advisor, fiind la un moment dat singurul club românesc în aceasta postură. În 2011, Midi a atins un nou record prin ocuparea poziției 25 în respectivul clasament.

Din 2007 când a fost inaugurat inițial, pe la pupitrul Midi au trecut foarte mulți artiști de muzică electronică, între care Ricardo Villalobos, [a:rpia:r], Nastia, Pan-Pot, Loco Dice, Magda, Richie Hawtin, Sasha, Hernan Cattaneo, Steve Lawler, James Lavelle, Nina Kraviz, Nic Fanciulli, Troy Pierce, Seth Troxler, Dubfire și multe alte nume de calibru.

Midi a dansat cam pe tot ce se putea în ultimii 10 ani, la cel mai înalt nivel tehnic posibil. A adunat în jurul său o comunitate puternică și închegată, cu discernământ muzical și suficient de pasionată încât să transforme clubul într-o emblemă a petrecerilor din Transilvania.

La un moment dat, în urmă cu aproximativ un an, s-a adeverit zvonul care circula prin Cluj că „se-nchide Midi”. S-a închis și s-a făcut liniște pentru o vreme în oraș. Dispărea astfel ultima formă de „after” existentă în oraș și, totodată, minunatul motto „Bună midineața”.

Dar de la o vreme, a apărut un alt zvon că „se redeschide Midi”. S-a adeverit și ăsta. Totul s-a întâmplat foarte repede și iată-ne la evenimentul de relansare „Midi is back”, primul din acest sezon, cu surprinzătoarea Fatima Haji ca headliner, într-un club care parcă e tot același, dar nu chiar.

Fatima Hajji @ Midi
Fatima Hajji @ Midi. Foto: Marmo (MarmotA Photography)

Pare mai industrial, mai misterios, iar din nuanțele hi-tech pe care le avea înainte a rămas doar același sistem de sunet puternic și pătrunzător. Iar ce se întrezărește pe line-up în următoarea perioadă sună promițător; ne sunt promise frecvențe muzicale noi. Comunitatea Midi pare să se diversifice, reflectând într-o măsură schimbarea continuă la față a Clujului.

Va fi mai mult house, se va auzi playa-tech, noul val de Ro-minimal și Berlin techno. Se colorează pe subgenuri și mai mult ca sigur, se va colora puțin și audiența. Sună a schimbare și adaptare calitativă la dinamica scenei, ceea ce nu poate fi decât bine. Probabil așa se explică inclusiv faptul că noua generație de „copii electronici” era predominantă la evenimentul de redeschidere.

S-a șlefuit și identitatea vizuală a clubului, personalitatea grafică e nouă, prietenoasă și emană mai multă deschidere.

1 noiembrie: Claptone @ Club Midi
1 noiembrie: Claptone @ Club Midi

Pentru o perspectivă mai obiectivă, am stat de vorbă cu Ștefan Zaharescu, responsabil pentru booking-urile clubului, care ne-a împărtășit o parte din noua misiune culturală a clubului Midi.

Clubul se redeschide după o pauză de aproximativ un an. Ca orice proiect de succes, cu o veche istorie în spate, o perioadă de reflecție este mereu binevenită în contextul unei culturi muzicale mereu în schimbare și a unui domeniu în care toate trebuie să aibă un sens și un scop. Așa că această pauză nu a făcut decât să redefinească și totodată să întărească viziunea acestui spațiu dedicat muzicii electronice”, spune Ștefan.

Henry Saiz @ Midi
Henry Saiz @ Midi. Foto: Marmo (MarmotA Photography)

E un spațiu deschis către comunitățile muzicii electronice, iar viitoarele evenimente vor fi dedicate acestei culturi, cu toate subgenurile si nuanțele sale. Fiecare weekend va fi diferit dar captivant, prin seturi ale unor artiști extraordinari ai culturii underground, sau prin prezența unor nume mari ale scenei internaționale, de la Lee Burridge până la Claptone, Deborah De Luca sau Kollektiv Turmstrasse.”

„Midi a fost și va rămâne un veritabil hub dedicat culturii electronice, un spațiu deschis tuturor celor ce doresc să retrăiască acele petreceri legendare încheiate mult după răsărit sau a celor ce vor să experimenteze cele mai diverse sunete și beaturi, noi și vechi, tuturor celor care vor să se piardă în magia muzicii electronice. Și cu siguranță în România este nevoie de cât mai multe spații culturale dedicate, în care oamenii să se simtă ca acasă,” adaugă Ștefan Zaharescu.

Fatima Hajji @ Midi
Fatima Hajji @ Midi. Foto: Marmo (MarmotA Photography)

Tot de la echipa Midi aflăm că toți artiștii și agențiile de booking cu care au discutat înainte de redeschiderea clubului, au primit vestea cu mare entuziasm. „Numărul artiștilor ce doresc să vină la Midi este impresionant; de altfel, calendarul este plin până în 2020. Nu este decât o dovadă a reputației Midi, o reputație pe care dorim să o păstrăm intactă și la aceleasi standarde pe care publicul deja le cunoaște”, conchide Ștefan.

*text: Florin Șerban

Facebook

By loading the post, you agree to Facebook’s privacy policy.
Learn more

Load post

 

 

Loading...