Gazetofon - o nouă publicație și label din Cluj Napoca

Gazetofonul e un print de 60/100 în tiraj restrâns, care expune artiști vizuali mai mult sau mai puțin cunoscuți, designeri, fotografi, povestitori sau poeți, recomandă discuri și localuri sau evenimente care merită încurajate.

Gazetofon se distribuie gratis, „din mână-n mână, din bar în bar, din gură-n gură și din bucătărie-n baie”. Are un ton personal și inedit, iar mai nou a integrat o rubrică nouă, denumită neoficial „sunetul Clujului”.

Odată cu apariția numărului 12 din Noiembrie 2018, Gazetofon împlinește un an de când acționează ca o portavoce care strigă despre muzică și toate celelate expresii care se întâmplă în jurul ei. Așa cum sugerează și numele, Gazetofon e în primul rând fonic, sonor; ca un casetofon, doar că în loc de casetă se derulează ca o gazetă.

Gazetofon a creat recent o extensie care ochește promovarea producției muzicale clujene sau sunetul Clujului împreună cu identitatea celor care-l propagă în mod autentic. „Mai exact – prin susținerea completă a Colectivei Gazette și sub observația atentă a Căminului Subcultural – am făcut un fel de label pe care l-am numit gztfn. Iar Marcus Aburelius – O zi de toamnă în Cluj, e gztfn 001 LP – adică prima fantezie muzicală din această serie.”

Albumul lui Marcus Aurelius a apărut ca CD promoțional, odată cu Gazetofon 12 și se distribuie gratuit împreună cu acesta, în tiraj limitat, dar și online, pe bandcamp.

By loading the post, you agree to Facebook's privacy policy.
Learn more

Load post

Always unblock Facebook posts

„Retrospectiv, cred că prima oară când mi s-a scânteiat ceva legat de album a fost într-o după amiază suspect de întunecoasă. Stăteam sub plapumă și ascultam Erik Satie (sau ceva la fel de melancolic), când am conștientizat brusc că holy shit m-o pălit toamna. Înainte de asta lucrasem timp de trei luni la un album cu care mă complicasem la extrem și de la care aveam mult prea multe așteptări, deși nu mai înțelegeam absolut nimic din ce se întâmpla în el. Aveam nevoie de un respiro, de ceva de care să pot spune că e gata imediat ce se uscă primul strat de vopsea. Și așa am ajuns aici. Mi-am spus că dacă ninge și eu încă mai fac EQ la kick-uri, o să-mi fie greu să refațetez totul în ceva iernatic (deși am o colecție extinsă de sample-uri cu clopoței). Așa că am mers cu abordarea impresionistă – să-mi iau cotidianul și să-i fac un snapshot din ăla nu-chiar-focalizat. Și cam asta e albumul pentru mine – un soi de jurnal în care încerc să-mi torn un mulaj al vieții, episodul toamna 2018, în niște mp3-uri pe care sper să le pot asculta la câțiva ani după și să-mi spun hmm, da. Înțeleg. De asemenea, cred că orice film bun beneficiază de o coloană sonoră și pentru mine Clujul e un film fain. Simt că poţi pune luminiţe pe străzi sau poţi să aprinzi luminiţele în capul tău şi că ambele piste duc la un Cluj mai colorat. Eu încerc să mi-l decorez mie cu sunet, dar dacă pot să fac drumul cuiva către supermarket în troleul 24B cu 5% mai interesant, mă simt împlinit.”