Touch Me Not - un film complex, cu un soundtrack pe măsură
Feed/Culture

Touch Me Not – un film complex, cu un soundtrack pe măsură

Touch Me Not

Adriana Lomnășan a trecut prin soundtrack-ul filmului românesc Touch Me Not și iată la ce concluzii a ajuns.

Despre Touch Me Not se spune că nu e film, e un dialog, un manifest, o formă de terapie, o filosofie de viață. E toate acestea la un loc și mai mult de atât, un melanj incredibil de bine echilibrat între artă vizuală și muzică industrială.

Filmul propune un soundtrack lucrat de cei de la Einstürzende Neubauten – o trupă fixată cumva în avangardă din 1981 până în 2019, cu o componență mereu în schimbare, încadrată in zona de industrial/experimental.

Una din cele trei piese de pe soundtrack, Die Befindlichkeit des Landes, ce se repetă obsesiv dar în niciun caz deranjant, în momente cheie ale filmului, are și o mare doză de filosofie în versuri.

 

Muzica a fost compusă de Ivo Paunov și semnată de Einstürzende Neubauten, cu vocea Dianei Miron.

La fel ca și Touch Me Not, concertele celor de la Neubauten au stârnit controverse: încă de la primele gig-uri din anii ’80, trupa asaltează simțurile audienței cu sunete dintre cele mai dure.

Intră pe scenă cu ciocane pneumatice, uneori chiar vandalizând o parte din decoruri cu „instrumentele” folosite. Cu toate acestea, valoarea și talentul lor sunt incontestabile; muzica lor te eliberează și te inspiră, iar logo-ul în formă de petroglif al trupei este un tatuaj popular printre fani.

Einstürzende Nuebauten se potrivește ca o manușă construcției cinematografice. Vocea melodica a Dianei Miron și adăugarea ritmurilor electronice transformă albumul Silence is Sexy din 2000 într-o capodoperă a unui gen fluid, imposibil de etichetat.

În 1993 Neubauten au decis să reînceapă totul de la zero, să își reconceapă stilul, îndepărtându-se ușor de zona de zgomot și anti-melodie și glisând spre influențe mai soft, mai electro și texte de inspirație poetică.

Soundtrack-ul inspiră în primul rând forță, dincolo de care sunt detectabile nuanțe psihotice. Muzica este de fapt o supapă a filmului.

În narațiune, personajele țin înăuntru valurile de emoție, pasajele de muzică sunt complet eliberatoare ilustrând ceea ce intuiești doar despre personaj – fiecare minut de muzică este echivalentul unui ciocan pneumatic ce sparge sau remodelează scena pe care regizoarea Adina Pintilie își lasă libere personajele în timpul celor 123 de minute de terapie.

Asocierea conceptului de terapie cu muzică nu este unul nou, însă în Touch Me Not alegerile sunt surprinzătoare, nu asocierile.

Ce rămâne, în final, este un cântec revelator al unor stări interioare complexe și un dans eliberator care urcă muzica pe același piedestal cu celelalte tehnici de revelare a sinelui.

Pentru câțiva dintre noi, cei ce ascultam Einstürzende Neubauten și în anii 2000, mai rămâne o senzație de empatie sporită, de comuniune și de recunoaștere.