Electronic Beats Romania
News

Livestream cu Epikur, DJ Assam b2b Liem și Donna Leake

Donna Leake

Dacă te numeri printre cei mai puțin norocoși care nu pot ajunge la Telekom Electronic Beats Festival în acest weekend (13-16 iunie), îți aducem noi petrecerea în casă.

Nu trebuie să faci nimic, ci doar să ai conexiune la internet și să intri vineri seară, 14 iunie, de la 8 PM, pe pagina noastră de Facebook.

Astfel, de la 8 PM la 11 PM poți urmări live, pe pagina noastră, DJ seturi semnate unii dintre artiștii prezenți în cadrul ediției din acest an a festivalului.

Astfel, sesiunea de livestream va începe cu Epikur (8 PM – 9 PM), va continua cu DJ Assam b2b Liem (9 PM – 10 PM) și va sfârși cu Donna Leake (10 PM – 11 PM).

Transmitem live din cadrul platformei Wolff, parte din programul festivalului nostru.

Epikur, DJ Assam și Liem fac parte din familia Lehult, o casă de discuri înființată în 2014 în Hamburg. Lehult s-a impus de la început printr-un sound foarte prietenos cu ringul de dans, acel gen de deep house cald, melodic, dar ritmat, după care tânjești când ești asaltat o noapte întreagă cu techno, minimal sau microhouse repetitiv.

Donna Leake este rezidentă a Brilliant Corners din Londra și un veritabil selector muzical, de la care te poți aștepta, din punct de vedere muzical, la orice: de la ambient la funk, deep-house, jazz și afrobeat, până la muzică experimentală aventuroasă.

Iar dacă nu ai aflat încă ce act-uri vei vedea (și asculta) la festival, aruncă un ochi aici.

*credite foto: The Vinyl Factory

Loading...