Tot ce trebuie să știi despre soundtrack-ul filmului Climax al lui Gaspar Noé
Dacă mergi la Climax, s-ar putea să ai flashback-uri după film. E genul ăla de film care te bântuie și care lasă loc multor interpretări și multor anti-revelații post-vizionare.
Cei care au gustat până acum un film de Gaspar Noé știu deja despre Climax că s-ar putea să te facă să vrei să ieși din sală sau să nu mai ai niciodată dorința de a merge la un party cu dansatori tineri, talentați și non-confomiști.
Soundtrack-ul e alcătuit din cele mai bine realizate piese din ultimul timp, un fel de all time classics ai muzicii electronice. Parte din coloana sonoră e alcătuită din piese techno din anii ‘90, parte e acid house, techno și IDM, parte e disco și chiar rock.
Cronologia pieselor mă duce cu gândul la cel mai celebru BBC Radio One Essential Mix al lui Nicolas Jaar, alt francez adoptat din America de Sud, la fel ca și Gaspar Noé (originar din Argentina).
Începutul soundtrack-ului se raportează la vremurile de glorie ale muzicii, după care urmează, diferențiat și ușor de identificat, o succesiune de decade. Piesele inițiale debordează de optimism și vitalitate, glisând spre ceva mai hipnotic, pentru ca apoi să intre direct și frust într-un delir de dezacorduri și ritmuri de acid-house dintre cele mai greu de cuprins.
Nu întâmplător, a treia piesă este M/A/R/R/S – Pump up the Volume (USA Radio Edit) – un reper în istoria muzicii electronice, cu prima piesă pusă cap la cap doar din sample-uri. Înregistrată și lansată în 1987, piesa a fost pe locul 1 în topuri din mai multe țări și completează un trio alături de Cerrone și Patrick Hernandez, cei doi artiști ale căror piese deschid soundtrack-ul.
După puțin Dopplerefekt și Chris Carter, ajungem la noul cântec al lui Thomas Bangalter (de la Daft Punk), contribuția lui specială la Climax, intitulată sugestiv Sangria, care șlefuiește puțin ritmurile dure ale piesei anterioare – What to do a aceluiași artist.
Din „marii clasici ai muzicii electronice” mai apar pe acest soundtrack de „dance horror – cum este categorisit filmul – artiști precum Soft Cell, Aphex Twin, Giorgio Moroder și, nu în ultimul rând, Daft Punk.
Soundtrack-ul pare să meargă spre regresie odată cu protagoniștii și, pe măsură ce ne apropiem de apogeu, totul devind mult mai abstract și aproape anti-muzical.
După care revenim în zona de „muzică pentru toată lumea” cu Angie a celor de la Rolling Stones în reinterpretarea instrumentală a lui Thibaut Barbillon.
Dacă ne luăm după soundtrack, Climax pare să fie despre cea mai tare petrecere la care nu ai fost invitat. În realitate, filmul în sine e puțin diferit. Nu intrăm aici în detalii despre film, dar se cere o ultimă recomandare: pentru cei care nu l-au văzut încă, ascultați mai întâi soundtrack-ul și apoi mergeți la Climax.
*text: Adriana Lomnășan