Electronic Beats Romania
News

Iată ce trebuie să vezi la Black Sea Arts Festival 2018

black sea arts festival

Ediția a doua a Black Sea Arts Festival are loc între 11 – 14 octombrie la Industria Bumbacului, în parteneriat cu Nod Makerspace, Mater, TOT, La Firul Ierbii și Deschis Gastrobar

Black Sea Arts Festival își dorește să aplaneze divergențele interumane și interetnice dintre popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei. Festivalul va reuni sub aceeași umbrelă artiști din Ucraina, Rusia, Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Turcia, Bulgaria și România prin proiecții de filme artistice și documentare, expoziții de foto – video și pictură, dezbateri și Q&A-uri, teatru, concerte, workshopuri și proiecte de arhitectură.

Black Sea Diaries, un documentar foto-video despre oamenii care trăiesc în țările din bazinul Mării Negre și o expoziție vie cu protagoniștii, personajele coborâte din imagine, care desfășoară în cadrul festivalului activitățile pe care le iubesc.

Iată ce trebuie să vezi la Black Sea Arts Festival 2018 BabaReasa

Pe durata festivalului poți vedea proiectul BăbăReasa, realizat de Somedesign, un loc de joacă neconvențional aflat între tradiție și modernitate: căsuțele – replici arhitecturale ale caselor tradiționale din România, Moldova, Bulgaria, Azerbaidjan și Ucraina ce se transformă în minicinematografe pentru copii.

Vera Papadopoulou Black Sea Arts Vera Papadopoulou Black Sea Arts

Evenimentul cheie al festivalului este workshopul de performance de lungă durată, susținut de Vera Iona Papadopoulou, regizor și artist ce își desfășoară activitatea în Grecia și Moscova (detalii despre workshop și înscrieri aici).

BSAF program duminica Black Sea Arts

Află mai multe despre program pe pagina evenimentului – Black Sea Arts Festival.

 

BLACK SEA ARTS FESTIVAL este un eveniment organizat de ONG Pământeni cu sprijinul Black Sea Trust for Regional Cooperation – A Project of the German Marshall Fund of the United States, care își propune să construiască poduri între popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei.

 

Citește mai mult: Iată lista cu evenimente recomandate de Telekom Electronic Beats pentru toamna aceasta

Loading...