Electronic Beats Romania
Pauline Oliveros

O nouă carte despre compozitoarele care au schimbat muzica electronică

„A Short History of Electronic Music and its Women Protagonists” apare pe 1 iulie.

Se lansează o nouă carte care documentează femeile care au dus muzica electronică la nivel următor.

Intitulată A Short History of Electronic Music and its Women Protagonists, cartea scrisă de autoarea italiană Johann Merrich va fi disponibilă începând cu data de 1 iulie 2021. Noua publicație scoate în evidență contribuțiile remarcabile a 95 de compozitoare din întreaga lume aduse la dezvoltarea și schimbarea muzicii electronice.

Delia Derbyshire, Pauline Oliveros (foto), Lucie Rosen, Hilda Diandi și o întreagă serie de alte compozitoare inovatoare sunt prezentate în noua carte publicată de către Amazon. Explorând artiste provenite din Rusia, India, Japonia, Europa, America de Nord și America Latină, cartea prezintă tone de arhive și pune la dispoziția publicului larg cercetări și studii noi, necunoscute anterior.

„În forma sa digitală, istoria muncii femeilor în muzica electronică este separată de cea a bărbaților, continuând astfel pe calea excluziunii și rezolvând complexitatea problemei printr-o mână de artiste deconectate de la imaginea mai largă, așa zisa epocă tânără a muzicii electronice. Împreună cu privilegiul tradițional acordat de istorici producțiilor din America de Nord și ale unor țări europene, cartea ajută la o înțelegere mai egalitară, diagonală și cuprinzătoare a acestui subiect complex”, precizează un comunicat de presă care anunță cartea.

În 2019, cartea a fost lansată în limba italiană, iar începând cu 1 iulie 2021, este disponibilă și în limba engleză, cu ajutorul Fundației Mariann Stegmann, care a contribuit în mod decisiv la traducerea materialului pentru a-l face disponibil publicului vorbitor de limbă engleză. De asemenea, la această ediție în engleză a contribuit și festivalul Heroine of Sound, care anul ăsta se întâmplă între 1 și 4 iulie.

This element will show content from various video platforms.
If you load this Content, you accept cookies from external Media.

Load content

„Majoritatea cărților dedicate nașterii și dezvoltării muzicii electroacustice și electronice par să ne ofere doar o perspectivă parțială asupra acestui aspect aparte al producției culturale contemporane; eseurile și monografiile oferă o lectură androcentrică a subiectului, menționând rareori contribuția inventorelor, compozitorilor și teoreticienilor”, menționează Johann Merrich.

„În ultimii douăzeci de ani, industria muzicală independentă și noile mijloace de informare au pus bazele redescoperirii unora dintre femeile pioniere ale muzicii electronice, care au devenit acum nume celebre în cercetarea muzicală. Reeditări de înregistrări obscure, playlist-uri, bloguri și comunități online, toate acestea au contribuit la stimularea curiozității ascultătorilor, promovând cercetarea. Comunicarea digitală a jucat de asemenea un rol esențial în acest proces, întrucât a permis informațiilor să se răspândească mai rapid decât oricând, chiar decât istoriografia oficială.”

„Departe de a încerca să fie un eseu sau un studiu muzicologic, această carte nu își propune să fie o lucrare atotcuprinzătoare: este pur și simplu o țiglă într-un mozaic mai mare care așteaptă să fie recreată”, mai adaugă autoarea Johann Merrich, compozitoare independentă și (de peste două decenii) cercetătoare a muzicii electronice.

Hai cu noi.

Published June 18, 2021.