Electronic Beats Romania
Meander

Cristi Cons, Pîrvu și Sublee – piese noi la labelul Meander

Label-ul Meander va lansa în luna mai 2021 partea a treia din Family Jubilee, un dublu release la care au contribuit cu câte o piesă și artiștii români Cristi Cons, Pîrvu și Sublee.

Cele două discuri (disponibile aici și aici) conțin și piese de la DeWalta, Topper, Christopher Ledger și Pressure Point.

Seria Family Jubilee a celor de la Meander e deja o tradiție și datează din 2012, când au lansat primul disc. În 2017 a apărut partea a doua a seriei, care include și producții de la Vlad Caia, Cristi Cons, Ion Ludwig și alții.

Meander este o casă de discuri înființată în 2007, condusă de artiști și în principal prieteni ca Jens Koermer, David Koch (DeWalta) și Fabian Geimer-Lorusso (Jupiter), cu sediul în Berlin.

Labelul vinyl-only își trage seva din scena noastră muzicală contemporană și își propune să prezinte o „muzică de dans modernă, cu un design sonor unic”.

Tot la labelul Meander, anul trecut în octombrie Pîrvu a lansat și „1.9.3.6.”, despre care poți afla mai multe de aici.

Suntem pe social media.

Published March 23, 2021.