A murit Keith Flint, solistul trupei The Prodigy. Artistul s-a sinucis
Legendarul solist vocal al trupei The Prodigy a murit luni, 4 martie.
Știrea care a zguduit întreaga industrie muzicală a fost confirmată de către mai multe publicații, între care Daily Mail, Mirror și The Irish Sun.
Mai multe surse, între care și BBC, menționează că solistul trupei The Prodigy a fost găsit mort în apartamentul său din Dunmow, Essex luni dimineață, 4 martie. Artistul britanic Keith Flint avea 49 de ani.
După primele investigații, poliția precizează că moartea lui Keith Flint nu este deocamdată considerată suspectă, dar că există o anchetă în curs de desfășurare pentru a se afla cauzele morții.
Update: Într-o postare publicată pe Instagram, Liam Howlett confirmă moartea lui Keith Flint, adăugând faptul că artistul s-a sinucis.
Știrea a fost confirmată de trupa The Prodigy și într-o postare pe pagina lor de Facebook.
Una din cele mai îndrăgite trupe din toate timpurile, The Prodigy au lansat anul trecut un nou album intitulat „No Tourists”, al șaptelea material din cariera lor muzicală.
Trupa The Prodigy au cântat în România în 2018, în cadrul festivalului Untold din Cluj Napoca.
Primul concert al trupei The Prodigy în România a avut loc în 1995, în București.