Electronic Beats Romania
News

Robyn anunță turneu de promovare a noului album Honey

Robyn

Artista suedeză Robyn, pe numele său complet Robin Miriam Carlsson, a anunțat recent datele unui viitor turneu de promovare a celui mai recent album, Honey.

Acesta este cel de-al 8lea album de studio de-ale cântăreței Robyn, și cel mai recent după „Body Talk” apărut în 2010.

Albumul Honey a fost lansat pe 26 octombrie la casele de discuri Konichiwa și Interscope Records. Materialul conține single-urile ”Missing U” și „Honey”, ce include o versiune ce a fost folosită inițial într-un episod din ultimul sezon al serialului Girls de pe HBO (în 2017).

Noul material include colaborări cu Joseph Mount de la Metronomy, Klas Åhlund, Adam Bainbridge, Mr. Tophat și Zhala și a reușit să iasă complet din tiparele electro-pop-ului instaurate de albumul precedente din seria Body Talk.

Datele viitorului turneu de promovare a albumului includ și concerte în Norvegia, Suedia, Germania, Franța, Olanda, Danemarca, Spania, Anglia, Canada și Statele Unite ale Americii.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

Robyn și-a început cariera muzicală la vârsta de 15 ani, când a lansat single-ul You’ve Got That Somethin’ la casa de discuri RCA Records din Suedia, în 1994. De atunci, artista suedeză a lansat zeci de EP-uri și albume și a susținut concerte în toată lumea, devenind apreciată la nivel global pe scena muzicii electronice pop.

Loading...