Electronic Beats Romania
Culture

De vorbă cu Cristian Neagoe despre Street Delivery – Smart Cities?

Street Delivery

La 13 ani de la prima ediție, Street Delivery continuă să fie cel mai curajos festival al Bucureștiului

Ne-am întâlnit cu Cristian Neagoe, omul care încă de la începuturi stă în spatele acestui festival, să vorbim despre ediția din acest an. Street Delivery – Smart Cities? ridică în discuție conceptul de smart city, așa că l-am rugat pe Cristian să ne vorbească despre decizia alegerii unei astfel de tematici și de ce e, totuși, o întrebare. Citește interviul și descoperă ce ar putea înseamna un oraș smart în contextul actual al Bucureștiului, cum își face loc muzica electronică în cadrul acestui concept și alfă, de asemeni, highlighturile ediției din acest an.

Salut Cristian! În primul rând ne-a atras atenția faptul că, pentru prima oară, anul acesta tema Street Delivery este de fapt o întrebare (Smart Cities?). Vorbește-ne puțin despre această alegere.

C.N. : Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre „Smart City” și lumea pare super entuziasmată, de parcă tehnologia ne-ar salva de noi înșine sau ar face orașele dintr-o dată mult mai eficiente. La Street Delivery 2018 îndrăznim să chestionăm acest optimism oarecum naiv în 9 dintre marile orașe ale României: Sibiu (25-27 mai), București, Timișoara, Iași (15-17 iunie), Baia-Mare (29 iunie-1 iulie), Cluj-Napoca (14-15 iulie), Bacău (27-29 iulie), Craiova (7-9 septembrie), Alba Iulia (15-17 septembrie). În curând și în orașul tău 😉

Ce este, în fond, un “smart city”? Un oraș dominat de tehnologie sau unul în care oamenii aplică noile dezvoltări pentru o conviețuire mai plăcută? Un buzzword de marketing sau o direcție inevitabilă a marilor aglomerări urbane? Ne apropie oare noile tehnologii sau ne îndepărtează și mai mult, distrugând comunitatea? Un oraș “smart” își șterge trecutul pentru tot ce-i nou sau știe să aibă grijă de propria sa memorie și identitate?

Noile tehnologii nu vin, de obicei, cu surse deschise sau cu standarde pe care să le poată folosi toată lumea. Gândește-te numai cât de greu e să găsești un anumit încărcător de smartphone când ai nevoie — și în cazul ăsta vorbim despre un produs ubicuu. Ce se întâmplă când un oraș devine captiv unei încrengături de tehnologii incompatibile care se luptă pentru supremație? Ce se întâmplă cu toate informațiile adunate despre fiecare mișcare a fiecăruia dintre noi?

Nu e mai „smart”, oare, să începem prin a ne elibera orașele de mașini ca să putem respira în voie? Vrem să inițiem o conversație onestă, de la firul ierbii, despre ce ar face pe bune orașele noastre mai prietenoase cu cei care trăiesc în ele. Și pentru asta mobilăm străzile cu inițiativele cetățenilor, care devin co-creatori ai unuia dintre puținele evenimente care îi întreabă ce vor, cum mergem mai departe și le dă puterea de a-și produce ideile.

Cum crezi că și-ar putea face loc industria muzicii electronice în contextul unui București creativ, un smart city?

C.N. : Trăim într-o cultură a remixului și a beaturilor electronice, iar la asta Bucureștiul chiar se pricepe. A dezvoltat o scenă vibrantă și foarte matură, care a ajuns să cucerească bune părți ale lumii dezvoltate. Așa că nu cred că mai trebuie să-și facă loc: muzica electronică e aici cu noi, o parte importantă a culturii contemporane citadine. Tocmai de aceea o invităm să iasă în mijlocul străzii, să mai scoată capul din cluburi și spații închise și să facă pietonul să danseze.

Găsim în programul Street Delivery o mulțime de activități faine, vorbește-ne despre ce muzică vom asculta la ediția de anul acesta.

C.N. : Scenele de muzică de la Street Delivery au ca misiune descoperirea de nume noi și oferirea unei platforme de zeci de mii de ascultători pentru ca acestea să-și găsească publicul și viceversa. Tocmai de aceea muzica de la Street Delivery nu caută să fie neapărat un „crowd pleaser”, ci mai degrabă un spațiu de experiment și descoperire.

Scena mare dintre Grădina Icoanei și Grădina Universitarilor (două spații care ar trebui unite, alături de Parcul Ioanid, pentru a extinde zona verde accesibilă în Piața Romană) va găzdui concerte live: Eyedrops, Vlaicu Golcea, Poetrip, Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut, Nidal, Maru, Las Poftas, Plurabelle, Fane Stelaru.

O a doua scenă de DJ, amplasată în zona de street art, lângă calcanul de pe Arthur Verona este susținută chiar de Telekom Electronic Beats și îi are în prim plan pe amicii noștri de la Vinyl, Rum, Tapas & Wine cu o selecție fină de muzici tropicale și surprize caniculare. Un adevărat street party chill, lounge, dansant, cum ne-a obișnuit VRTW.

Îi avem alături și pe organizatorii Waha, care de câțiva ani creează un loc special în cadrul Street Delivery, asigurând umbră și magie, de data asta condimentate cu niște cumbia. În fine, din loc în loc, Pictor Arthur Verona va mai găzdui improvizații și mici concerte unplugged, așa cum îi stă bine unei străzi redate oamenilor de sub roțile automobilelor.

Ne-am bucurat să vedem că colaborarea cu câteva organizații continuă și anul acesta pentru deschiderea unui nou posibil spațiu, Grădina Universitarilor. Ne poți spune mai multe despre evenimentele din acest spațiu? Ne vom putea bucura de el și în restul anului?

C.N. : Noi ne dorim să fie deschise publicului tot timpul, dar nu-i așa de simplu pe cât pare. Proiectul Grădini Posibile, inițiat de Asociația Calup și realizat în parteneriat cu Universitatea București, continuă și ediția aceasta cu workshopuri de grădinărit urban, atelierele de hamace, vopsitorie cu plante din grădină, “make your own salad”, proiecții și zone de relaxare în Grădina Universitarilor. În cadrul Street Delivery, Calup și colaboratorii săi propun o strategie pe termen lung de dezvoltare a acestui spațiu verde uitat din inima Bucureștiului. Sperăm ca proprietarii și autoritățile să ia în serios aceste studii întreprinse de mai bine de un an și să le pună în aplicare pentru ca bucureștenii să poată beneficia de o „evadare la pădure” în mijlocul orașului.

Cine primește anul acesta “Zidul Consacrării în Street Art” de pe strada Arthur Verona?

C.N. : Poate cel mai cunoscut calcan acoperit cu graffiti din București va fi pictat pentru prima oară de un (aproape) all girls crew format din Wanda Hutira, Livi Po, Graffetele & Ana Constantinescu. E un mural interactiv în care poți avea o contribuție decisivă intrând pe site-ul AmUnOras.ro și propunând cuvinte sau votând ce-ți place pentru a completa propoziția „Am ______ un oraș” (iubit, pierdut, distrus șamd.), care vor fi proiectate la rândul lor pe perete de un mega proiector Epson. Întreg procesul este transmis live pe pagina de FB Street Delivery câte 8 ore pe zi cu sprijinul camerelor profesionale Axis și al aplicației Camstreamer, așa că poți urmări evoluția tabloului stradal chiar și când ai alte treburi prin casă sau la birou. Dincolo de asta, transmitem audio street party-ul VRTWxElectronic Beats.

Garajul de vizavi de calcan va găzdui o pictură murală a artistului spaniol Kraser, realizată cu sprijinul Ambasadei Spaniei, iar zidul de deasupra librăriei Cărturești Verona va fi desenat pentru al treilea an de artistul Alexandru Ciubotariu într-o intervenție street art intitulată Pisica Pătrată pe acoperișul fierbinte. Îi mai avem invitați pe Victor Fota, Lucian Niță (Case cu Ochii Închiși) și Ada Mușat, printre alții.

Iar, la sfârșit, recomandă-ne un album pe care l-ai ascultat cât ai organizat ediția de anul acesta 🙂

C.N. : Telefonul îmi sună aproape non-stop în ultimele zile, așa că nu pot asculta muzică. Dar mi-a curs prin minte deseori „Get RID” al fetelor de la Robots in Disguise (mai ales piesa „Turn It Up”), pe care mi-ar fi plăcut să le avem alături de noi la o ediție cu tema „Smart City?”, doar că nu mai sunt împreună de vreo 7 ani 🙁

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

Mulțumim Cristian, StreetDelivery – Smart Cities? sună atât de exciting! Ne vedem pe stradă!

C.N. : Cu siguranță ne vedem, tot weekendul!

 

Citește și: Telekom Electronic Beats debarcă pe strada Arthur Verona la Street Delivery

 

Loading...