Electronic Beats Romania
News

Telekom Electronic Beats debarcă pe strada Arthur Verona la Street Delivery

Street Delivery

Telekom Electronic Beats vine alături de tine la Street Delivery să transformăm Bucureștiul într-un Smart City

Pe 1 Iunie, de ziua copiilor, când toți fugeam către un weekend prelungit, unii își perfecționau noile idei pentru apelul deschis de proiecte lansat de Street Delivery pentru ediția 2018.

Încă nu s-au anunțat câștigătorii sau proiectele participante, însă după trei zile petrecute pe strada Mătăsari, colindând printre expozanți, curți și căsuțe, abia așteptăm 15 Iunie când strada Arthur Verona se transformă într-un pietonal total atipic și alternativ. Ajuns la ediția a 13-a, festivalul Street Delivery se extinde atât pe strada Edgar Quinet (o extensie necesară între Universitatea de Arhitectură Ion Mincu și Universitatea București) cât și în alte orașe din țară: Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Iași, Sibiu, Timișoara și Someș Delivery în Cluj.

Street Delivery este un eveniment-manifest pentru arte, urbanism și arhitectură, inițiat în 2006 de Cărturești și Ordinul Arhitecților din România care își propune transformarea străzii Arthur Verona într-o zonă pietonală permanentă. Edițiile precedente ne demonstrează și ne asigură că acest lucru este posibil și dorit de locuitori și vizitatori. Astfel de spații publice, ajută dezvoltarea domeniilor culturale precum muzica, designul, arhitectura, arta contribuind la creșterea calității vieții oricărui oraș.

În funcție de orașul în care vrei să ajungi la Street Delivery, să urmărești update-urile de pe paginile corespunzătoare unde se pregătesc zeci de activități, conferințe, ateliere și evenimente colaterale pe care sigur nu vrei să le ratezi.

Ținând cont că tema este Smart Cities, cum îți imaginezi implicarea ideală Telekom Electronic Beats în ediția de anul acesta Street Delivery? Spune-ne într-un comentariu pe facebook ce lipsește Bucureștiului să fie un Smart City.

 

Citește și: Iată ce designuri fresh ne-au plăcut la RDW 2018

Loading...