Electronic Beats Romania
Music

Comunitatea techno globală se alătură protestelor din Chile

La Furia Del Pueblo

La finalul lunii decembrie 2019 a fost lansată compilația La Furia Del Pueblo, la Utch Records Corporation.

54 de artiști techno au contribuit fiecare cu câte o piesă, ca răspuns de susținere a protestelor actuale din Chile.

Printre cei care au contribuit la această compilație se numără VoiskiPercOscar MuleroAnthony LinellAcronymUmwelt, Samuli Kemppi, Dimi Angelis, Refracted și mulți alții.

Labelul Utch spune despre acest material că „este o compilație împotriva încălcării drepturilor omului și a abuzurilor asupra poporului chilean de către guvern și armata poliției militare. Este apelul la o schimbare socială a unui grup de artiști uniți într-o cauză umanitară, un sprijin din partea comunității globale de muzică techno”. Manifestul respectiv blamează guvernul din Chile și în special pe președintele Sebastian Piñera, pentru tulburările actuale.

Casa de discuri mai spune că veniturile încasate se vor îndrepta către persoanele fără adăpost din Chile, „pentru că nu au absolut niciun ajutor de la nimeni”. În loc să lucreze cu o asociație non-profit, banii vor fi distribuiți prin „familie și prietenii techno”.

Ascultă compilația mai jos, via bandcamp.

By loading the content from Bandcamp, you agree to Bandcamp's privacy policy.
Learn more

Load content

Tracklist
01. Zadig – Tierra Del Fuego
02. Tensal – Pura Furia
03. Wrong Assessment – Outburstt
04. Umwelt – War On Our Future
05. The Ripped – Primera Linea
06. Oscar Mulero – Refuse
07. Temudo – To Become An Outlaw
08. SHXCXCHCXSH – CCHHCH
09. Dimi Angelis – Heliotropic
10. Sarnival – Paco Asesino
11. Voiski – Like A Dark Cloud
12. Synthek – Against Deception
13. Takaaki Itoh – Lutencer
14. Sons Of Hidden – Mártir
15. Reeko – El Lobo Estepario
16. Joton – Waiting For A Sign
17. Roll Dann – Vigor
18. Samuli Kemppi – Examples Of Brutality
19. Ricardo Garduno – Under The Yoke
20. Pfirter – La Union
21. Kwartz – Blackout
22. Nørbak – Experience Resistance
23. Hedustma – No Estamos En Guerra
24. Marcelo Antonio – Systematic Evasion
25. Ntogn – Djungelboken
26. Refracted – Fuerza
27. Arnaud Le Texier – Differences
28. Korridor – All Wounds Leave A Mark
29. Gronotok – Cyber War
30. Kessell – Opposing Corruption
31. Hendrik Van Boetzelaer – Reindeer Scapula
32. ASC – Zero Divide
33. Iori – Force
34. Humnoid – La Dignidad De La Lucha
35. Perc – V
36. Helena – Silent God
37. Developer – Symbolizm
38. Greyhead – Nuevo Sol Que Regresa
39. Anthony Linell – Luz
40. Drumcell – Severed Oath
41. Forest On Stasys – Mysterious Night
42. Emmanuel – Poder Para La Gente
43. Alderaan – Hope
44. Edit Select – They Whisper To Me
45. Denise Rabe – The Women In The Woods
46. Alex Blumen – No More Lies
47. Claudio PRC – Lineal
48. Delmonte – The Rare Beauty Of Destruction
49. CLZ – 18.10.19
50. Aleja Sanchez – Cycle Contracture
51. Beyond Humans – Voices From The Future
52. Lesboys – Ya Van A Ver
53. Daniela Haverback – Transformación
54. Acronym – Trickledown

 

Loading...