Studio Martin – amintiri din epoca de aur
În lumina recentei demolări a clubului, retrăim o parte din poveștile Studio Martin și energia specifică a acelor vremuri.
Zilele trecute circula prin feed o poză cu ruinele unei clădiri demolate recent, situată undeva la confluența a două mari bulevarde din București: calea Dorobanților cu bulevardul Iancu de Hunedoara.
Iar pentru cine a deschis televizorul mai târziu, respectiva clădire a adăpostit vreme de mai bine de două decenii unul din cele mai importante cluburi de muzică electronică din România: Studio Martin.
Privind ruinele cu stupoare și un soi de nostalgie și melancolie, e destul de dificil să accepți că din locul în care s-au format generații întregi de artiști, melomani, clubberi și o întreagă scenă muzicală a Bucureștiului, au rămas acum (temporar) doar niște dărâmături, care probabil vor fi înlocuite în curând cu o nouă clădire. E un sentiment foarte ciudat când pur și simplu dispare un loc încărcat cu o istorie atât de bogată și plină de semnificații, un loc care a crescut odată cu scena de muzică electronică și a format mai multe generații; stai și te gândești dacă chiar a existat sau dacă nu cumva a fost totul doar un vis, o halucinație amăgitoare și trecătoare, care te mai bântuie din când în când.
Pentru generațiile mai tinere, e posibil ca Studio Martin să nu însemne mare lucru la nivel personal, ci poate doar faptul că ăsta a fost unul din primele cluburi de muzică electronică din București. Sau poate nici atât. Însă pentru generațiile care au crescut cu „Moș Martin”, nu e ușor să te detașezi pur și simplu de amintirile care te leagă de locul ăsta și să vorbești la nivel obiectiv și rece despre el.
Pentru unii, Martin a fost doar un club, dar pentru alții a fost ca un soi de templu. A fost un loc în care mulți dintre noi au auzit poate pentru prima oară muzică electronică live (dar și concerte hip-hop), un loc în care s-au perindat pentru prima oară o bună parte din cei mai populari DJi străini, un loc care a format mai multe generații de artiști și DJi români și care a dat tonul scenei de muzică electronică și de club.
Când mă gândesc la Studio Martin îmi vin în minte tone de petreceri, prea multe ca să le menționez pe toate aici. Dar mai mult decât atât, îmi amintesc de senzația aia nouă, stranie, pe care o aveam atunci când intram în club și mergeam direct pe ringul de dans pentru bass-ul acela care, dacă erai poziționat în locuri cheie pe dancefloor, îți dădea senzația că-ți intră în plămâni; îmi amintesc de întunericul de pe dancefloor și de sutele de perechi de teniși care se mișcau la unison și cu care m-am ciocnit inevitabil de atâtea ori.
Ca să mă asigur că n-a fost totul doar un vis frumos, am vorbit recent cu mai multe persoane care au fost într-un fel sau altul legate de Studio Martin (de la artiști la profesioniști ai scenei și clubberi), care au trecut de nenumărate ori pragul acestui club, au crescut odată cu el și au fost martorii multiplelor transformări pe care clădirea le-a suferit de-a lungul timpului.
În lumina recentei demolări a clubului, dar și pentru că în vremurile astea de pandemie resimțim nostalgia mai profund ca oricând, încercăm să retrăim în cele ce urmează o parte din poveștile clubului Studio Martin și energia specifică a acelor vremuri, povești spuse de diferite persoane care de-a lungul timpului au crescut cu Martinul și au trecut pe aici fie în calitate de artiști sau ca party-goers (în lipsa altui termen mai bun).
Cosima Opârtan: Când am intrat prima oară în club a fost ca un contact cu o entitate extraterestră.
Clădirea a fost construită în 1939 și a fost practic singura care a rezistat trecerii anilor în această zonă. Înainte de Studio Martin (care a fost deschis în 1993), aceeași clădire adăpostea cinematograful Volga. Clubul a împrumutat numele și sigla de la compania Martin Audio, furnizorul danez de lumini moving heads cu care Studio Martin avea contract de distribuție în acea perioadă.
Inițial, clubul funcționa doar o noapte pe săptămână, dar și-a extins rapid programul, ajungând să găzduiască petreceri sau concerte aproape în fiecare seară a săptămânii. Totul se întâmpla într-un ritm accelerat, lucru care a creat la început un contrast puternic al locului care găzduia deopotrivă proiecții de film în timpul zilei și party-uri în timpul nopții cu rezidenții Vladone, Niki4 și DJ Sleek.
„Când am intrat prima oară în club a fost ca un contact cu o entitate extraterestră”, își amintește Cosima Opârtan, DJ în colectivul Corp. „Nu înțelegeam ce se întîmpla acolo, dar mă atrăgea. Nu mai auzisem niciodată astfel de sunete, nu mai văzusem oameni dansând ’așa’, pierduți în propriul lor univers și totuși într-un fel de comuniune bizară. Clubul era Studio Martin, anul era 1997, iar muzica se numea Jungle. A fost ca un hyperjump într-o altă dimensiune, momentul zero al traiectoriei mele în clubbing”.
Întrucât la început Studio Martin nu era un club dedicat exclusiv muzicii electronice, se perindau pe aici tot felul de trupe cu un repertoriu muzical extrem de variat, de la metal la hip-hop; aveau loc party-uri tematice și lansări de albume, adunând laolaltă oameni cu gusturi muzicale diferite.
Cosmin Duru, editor al defunctului portal de muzică electronică nights.ro, își amintește de primul Martin. „Îmi amintesc prima dată când am intrat acolo: eram prin ultimul an de liceu, circa 1998 și era o petrecere hip-hop a sindicatului RANS, big up Vexxatu’, Gara de Nord – 1 Mai. Exista o mică scenă și totul se petrecea pe la ora 17 după-amiaza. Un univers complet deconectat de la gri-ul de afară, un fost cinematograf transformat în club, care avea să rămână același loc magic mulți-mulți ani după, și cu același vibe special”.
Este locul în care au lansat albume și au susținut concerte trupe ca BUG Mafia, La Familia sau sindicatul R.A.N.S., dar în același timp și clubul care i-a consacrat pe Șuie Paparude, una dintre cele mai apreciate trupe electronice la vremea respectivă.
Mihai Câmpineanu aka Michi de la Șuie Paparude își amintește de primele sale seri la Martin. „Făceam muzică cu scule, iar ca să cântăm, trebuia practic să-mi mut aproape tot studioul la Martin pe scenă, synthuri, sampler, mixer. Și ne ajuta un prieten care era șofer pe un papuc care transporta mâncare pentru animale și noi stăteam peste saci și conserve cu sculele în brațe, atenți să nu se atingă de pereții dubei; era complicat, mai ales după concerte, la ce gropi erau pe atunci.”
By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more
Era perioada în care nu exista social media, iar singurele modalități prin care se promovau evenimentele erau forumuri de specialitate (din care cele mai proeminente au fost nights.ro și understand.ro) și flyere distribuite prin locații cheie din oraș.
Niki4, unul din rezidenții clubului din prima tinerețe, spune că se bucură că a creat, sau a ajutat la crearea unor amintiri cât mai frumoase. „Putem spune că avem un pocket in time doar al nostru, o conjunctură care a făcut să trăim aceste momente unice și pentru care foarte multă lume aproape că ne invidiază. Am devenit nemuritori intrând în istorie. Nu am fi putut unii fără alții, sau toți fără muzică; fiecare element a avut rostul și însemnătatea lui.”
„Prima mea experiență la Studio Martin datează din toamna lui ’96”, povestește Mugur Gherghe aka Chill Dobrică. „Am fost mai mult de curiozitate prima oară, pentru că, sincer, pe atunci nu înțelegeam mare lucru din muzica aia. Mă uitam puțin amuzat la cei din jur, care aveau toți fluiere la gât, pe care nu ezitau să le ’abuzeze’. Îmi amintesc pupitrul, care pe atunci era suspendat pe peretele din stânga, pentru că în perioada respectivă încă funcționa și Cinema Volga în aceeași locație. Cred că acolo am văzut prima oara Șuie Paparude live, cam toți DJ-ii mei preferați, plus tot felul de concerte, de la hip-hop până la rock.”
The Model: Vladone a scos câteva plăci, mi-a arătat cum dau mai repede și mai încet din pitch; mi-a trântit căștile pe urechi și mi-a zis ’dă-i bătaie’.
Odată cu finalul anilor ’90 și începutul anilor 2000, Studio Martin devine mediul perfect pentru o nouă generație de DJi, reprezentată de Rhadoo, Livio sau Pagal, alături de nume cu notorietate în acei ani, de la DJ Vasile, DJ Sleek sau Raoul Russu și până la Rosario Internullo.
Începutul anilor 2000 aduce pe scena de noapte bucureșteană și party-urile after-hours, iar una dintre petrecerile care s-a transformat în punct de referință este cea din 2003 cu Lee Burridge și Rhadoo – cu care am vorbit în 2005 prin telefon pentru website-ul Beatfactor.ro, material care din fericire încă e online. Legat de Studio Martin și timpul petrecut acolo în spatele pupitrului de mixat, Rhadoo spunea la vremea respectivă că „e unul din locurile care și-au păstrat ideea de credibilitate muzicală. Când vine vorba de Studio Martin nu te gândești la mese, nu te gândești la fete, la mașini parcate în față, la DJi străini; te gândești că e un club strict legat de muzică. Practic, cu muzica îl corelezi. E locul în care s-au perindat de-a lungul timpului niște oameni pe care îi respect din punct de vedere muzical; într-o proporție mai mare decât în alte locuri.”
„Eram în facultate prin ’99 sau 2000, aveam un prieten care îi cunoștea pe Niki4 și pe Toro, și m-au prezentat băieților”, își amintește Radu Muntean aka The Model. „Am început să merg la Martin și mă primea Niki4 în pupitru și îmi arăta cum mixa pe vinil. Eu văzusem doar la televizor pe Viva TV începând din ’94, iar acum vedeam live la Niki4. Țin minte că atunci când punea „Higher State of Consciousness” de la Josh Wink și Laurent Garnier, coboram pe ring, mă puneam în genunchi și dădeam din cap ca la concertele de death-metal (eram atunci, ca și acum, mare fan de death-metal și se pare că împrumutasem some moves.”
By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more
The Model continuă. „Am tot mers pe la Martin și la un moment dat l-am cunoscut pe Vladone. Între timp clubul decăzuse și se închisese. Într-o zi, prin 2001 sau 2002, mă sună Vladone și îmi spune că i-a venit somație de la Electrica să plătească în decurs de 48 de ore factura de curent, care era în banii de atunci vreo 100 de dolari, bani pe care clubul nu îi avea. Mi-a zis că îmi vinde niște plăci. Eu pe atunci stăteam în Regie în cămin, m-am dus la un coleg de grupă, Gabi Hanganu, de la care am luat 50 de dolari împrumut. Erau o mică avere atunci 50 de dolari, mai ales pentru mine, pe vremea aia (perioada de tranziție de la finalul anilor ’90 în Romania era horror). Am mers cu banii la Vladone la club și m-a lăsat să-mi aleg niște plăci din cutiile de plăci care erau acolo. Evident, simțeam că l-am prins pe Dumnezeu de picior, și îmbătat de întreaga fază nu prea mă gândeam cum voi returna cei 50 de dolari, în condițiile în care mama era șomeră și trăiam toți 4 din salariul tatei.”
După Nick Warren în 2002 vine rândul lui James Lavelle în 2003 pentru un set ce va pune Bucureștiul pentru prima dată pe lista orașelor prezente în celebra serie de compilații Global Underground. Europa trăia anii de vârf ai perioadei progressive house, iar asta se reflecta și în programul Studio Martin, care găzduia nume ca Hernan Cattaneo, Anthony Pappa, Nick Warren, dar și nume mai noi, ca Margaret Dygas, Sister Bliss, Quivver sau Layo & Bushwacka.
După faza cu cumpăratul plăcilor, Vladone s-a gândit să-l învețe pe The Model să mixeze de pe vinil. „M-a chemat o dată la el la club într-o după-masă, cred că era tot prin 2002. Am urcat cu el pe scenă, a aprins un reflector și a tras pupitrul cu pick-up-urile în mijlocul scenei. Țin minte că pupitrul era o masă mare pe roți, pe care îl puteai muta unde voiai tu pe scenă. A scos câteva plăci, mi-a arătat cum dau mai repede și mai încet din pitch; mi-a trântit căștile pe urechi și mi-a zis ’dă-i bătaie’. Evident, am fost dezastru, iar Vladone, extrem de nemulțumit de mine, mi-a zis după 15 minute ’bă, tu n-o să fii DJ cât trăiești’, și m-a trimis acasă. Nu i-am purtat pică niciodată; l-am văzut la Romană acum câteva luni și l-am salutat respectuos. Sunt convins că nu știe că io eram ăla care n-o să devină niciodată DJ. Trăiască Niki4 și Vladone!”
By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more
„Anii au trecut, și din 2005, de când am semnat cu Gigolo și Traum Schallplatten, am început să pun și la Martin. Cred ca cel mai fain gig pe care l-am avut acolo a fost când am pus cu Sven Vath. El a facut un set de 6 ore, de la 11 la 5, și eu am închis de la 5 la 9. A fost o seară genială, și țin minte că pe la 8 încă era full-full clubul; am pus Heiko Laux – Liquidism și cred că am intrat toți într-o transă colectiva sau ceva de genul. Un alt moment genial la Martin am avut în 2011, când am făcut un set de 3 ore, pe care nu o să-l uit niciodată. 18 februarie era data. Am setul tras”, spune Radu Muntean aka The Model.
„Am intrat în Studio Martin pentru prima oară în 2002, la after-ul după Mission-ul cu Sister Bliss de la Romexpo”, povestește Loredana Borș, fost PR manager Studio Martin. „Am adormit pe scări, la 1 ziua, la after-ul cu Lee Burridge. A fost cea mai intensă experiență de-a mea ca iubitoare de muzică electronică. M-am întors acasă și nu cred că mi-am revenit vreodată. Cinci ani mai târziu, aveam Studio Martin – PR Manager în semnătura de la email. Au urmat alți cinci ani de iubire, panică și stres, apoi alti nouă ani de întrebări. Studio Martin a fost un proiect de suflet pentru toți cei implicați, nu (doar) o afacere pentru owneri, nu (doar) un job pentru angajați și colaboratori, nu (doar) un gig pentru artiști. Am fost toți ACOLO, trup și suflet, am ‘tras’ împreună la aceeași căruță. Studio Martin a fost muzică, a fost viață, a fost pasiune, a fost dragoste pură. Daca aș putea să dau timpul înapoi, aș face fix aceleași alegeri. Studio Martin e istorie, o istorie pe care mulți nu o vor înțelege, o vom povesti noi, ca în meme-urile cu caseta + creion.”
În 2005, clubul s-a redeschis cu un nou management sub tutela The Mission, și un design complet nou și diferit în interior, lăsând un loc generos spațiului destinat ringului de dans. Tot atunci apare și imensa instalație de lumini LED, extinsă de pe peretele din backstage până la jumătatea plafonului, executată de compania Room Division din Berlin, aceiași care s-au ocupat de instalațiile pe led din cluburile Panorama Bar și Watergate.
Între alți artiști care au mixat în Studio Martin în acea perioadă se numără și nume importante din Detroit techno precum Juan Atkins, Kevin Saunderson sau Jeff Mills, dar și Moodymann, Laurent Garnier, Seth Troxler, Damian Lazarus, Ricardo Villalobos, Craig Richards, Omar S, Sven Vaeth, Steve Lawler, Loco Dice, Marco Carola, Mathew Johnson, Booka Shade și lista poate continua.
„Studio Martin e un punct de reper pentru istoria muzicii electronice românești și nu numai”, îmi spune Florin Marica aka DJ Marika. „Atmosfera, oamenii pe care i-am cunoscut și de care mă leagă atâtea amintiri frumoase, dar și muzica, greu accesibilă la acea vreme, au făcut ca acel loc să fie așa deosebit. Are o particularitate anume. Este clubul care a format o generație. Generația Martin.”
„Studio Martin este un capitol fără de care underground-ul electronic românesc n-ar fi existat așa cum îl știm acum”, spune Victor Dumitrescu aka Vixi. „Greu să aleg o singură amintire pentru că sunt zeci, cel puțin cele pe care mi le mai amintesc. Am avut luni întregi în care veneam la Martin să ascult doar warmup-ul lui Rhadoo, în perioada lui de breakbeat. Mi-a stricat seara James Lavelle cu colinde de Crăciun. M-am îndrăgostit de muzica lui Moodymann. Am ajuns la concluzia că warm up-ul lui Cristi Cons a fost mai bun decât setul de main făcut de Move D. Mi-a ciordit Marco Carola bricheta . Mi-am uitat geaca la garderobă de vreo trei ori. Am urlat de nebun la fiecare tranziție făcută de Laurent Garnier. Eram printre primii la petrecerile Understand, ca să plec ultimul. Am inaugurat Room 2 cu petrecerile Lollipop. Am venit de zeci de ori ‘doar la o bere’ la Martin, ca să plec duminică dimineața pe lumină. M-am călcat în picioare la Villalobos, am dansat pe un dancefloor aproape gol la Gadi Mizrahi. Și lista poate continua la infinit”, își amintește Victor.
„Câteva cuvinte despre Studio Martin… Cu siguranță am petrecut momente pe care nu le voi uita niciodată! Am avut câteva evenimente la care am pus muzică și m-am simțit în largul meu…eu fiind la început, iar emoțiile mă copleșeau de fiecare dată! Dar în acel loc…parcă totul venea de la sine. Pot spune că a fost primul club în care chiar am înțeles ce înseamnă distracția. O petrecere de referință pot să spun că a fost Ricardo Villalobos în 2006; mi-a plăcut și conceptul foarte mult: la intrare toată lumea primea o eșarfă albă – pe care o țineai sau nu la gât – dar era interesant, în mijlocul evenimentului să vezi lumea cum se juca cu ele, sau fiecare ce întrebuințare îi găsise. Deși nu mai funcționa de mult, cred că s-ar fi putut face ceva în privința lui. Până la urmă clădirea era monument istoric, dar… mă rog, să nu ne întristăm acum. Îmi aduc aminte de Martin cu bucurie, asta chiar pot să spun cu mâna pe inimă”, povestește Ioana Pârlog aka Miss I.
Despre Studio Martin se spune că a fost locul în care DJii puteau să se exprime liber și să încerce lucruri noi atunci când puneau muzică, astfel că există tot felul de povești despre unicitatea seturilor DJilor atunci când puneau la Martin față de alte locuri.
Tot aici cariera lui Raresh a explodat, odată cu evenimentul cu Ricardo Villalobos, la începutul lui 2006. Cătălin Ghinea, managerul agenției Sunrise, își amintește de acel moment în cadrul unui material pe care l-am făcut în 2008 pentru site-ul Beatfactor.ro. „Țin minte că după acel weekend, Ricardo mi-a dat un mesaj și mi-a spus că e în continuare șocat de cât de bun este Raresh. Nu întâmplător l-a lăsat o oră și ceva în plus pe Raresh să pună muzică în deschidere. Lumea nu prea era obișnuită atunci ca artistul străin să mixeze după ora trei, și eram ușor panicat. Însă Ricardo îmi tot spunea ’mai lasă-l, să-l mai ascult 20 de minute, mai lasă-l două piese’. A urmat acel after party privat în care Ricardo și Raresh au pus muzică împreună 18 sau 19 ore.”
By loading the content from Soundcloud, you agree to Soundcloud’s privacy policy.
Learn more
Alexandru Jijian își amintește despre unul din primele lui gig-uri la Martin. „Primul gig de anvergură l-am avut la Martin în deschiderea lui Chris Liebing, în 2009. Petrecerea a fost blană, full afară, înăuntru nu mai zic, nu puteai arunca un ac. Era coadă până după non-stop (băieții veseli știu la ce mă refer). De emoții am avut câteva gherle în timpul setului. Ei, ce vreau să spun: nu țin minte altcândva să fi primit atâta hate pe defunctul forum nights.ro vizavi de acel set. Că-s amator, că-s intrat la Martin pe pile, că ce-i cu mine, că sunt atâția alții care ar fi putut fi acolo în locul meu… horror. M-au făcut pilaf. Ca la final să recunoască unul dintre băieții care mă ’binecuvântau’ pe forum că, de fapt, ar fi vrut să fie el în locul meu. Așa era Studio Martin. Era, în comunitatea de DJ, o mare, mare onoare să pui acolo. Dacă ajungeai să pui la Martin, din punctul meu de vedere de atunci, însemna să intri cu adevărat în lumea DJilor profesioniști. Și fundamental, era unul din puținele locuri care investea (cel puțin așa văd eu lucrurile acum) în pasiune pentru muzică și petrecere, de dragul pasiunii. În petreceri nu de dragul banilor (nu că nu s-au făcut o perioadă), ci de dragul prieteniilor care se legau.”
„Eu unul, în Martin am descoperit muzica electronică, într-o seară de joi, prin ’96 – ’97. Și în timp, unele dintre cele mai faine experiențe de clubbing, acolo le-am trăit. Iar de fiecare dată când am pus muzică în pupitrul ăla, unde văzusem atâția DJi legendari, m-am simțit grozav. În 2010 am dat startul petrecerilor la balcon – Room 2, pffuu.. ce amintiri! Multumesc, Martine!” – Doru Cosmulescu aka Kosta.
Odată cu tragedia Colectiv și cu noile reglementări ISU, Studio Martin își închide porțile în 2015, lăsând în urmă peste două decenii de amintiri, emoții și povești.
„Studio Martin a fost despre dragostea pentru sunet, despre emoția creată de muzică, despre a fi acasă printre oameni noi și prieteni dragi, dar și despre inimi aprinse bucurându-se și zâmbind pe ringul de dans”, scrie echipa clubului într-o postare recentă pe Facebook. „Au fost 23 de ani de educație muzicală, cu nenumărate petreceri, la care i-am putut asculta live pe cei mai iubiți artiști și DJ-i români și internaționali. Azi, locul în care a început istoria muzicii underground în România și, care ne-a conturat copilăria și adolescența a dispărut.”
This element will show content from various video platforms.
If you load this Content, you accept cookies from external Media.
Published February 15, 2021. Words by Dragoș Rusu.
Suntem pe social media.