Electronic Beats Romania
ARP 2600M

Korg anunță o versiune mai ieftină și mai mică a synth-ului ARP2600

Korg a anunțat o nouă versiune mai mică a sintetizatorului semi-modular ARP2600, unul din cele mai adorate synth-uri din industria muzicii electronice.

ARP2600M are aceleași caracteristici ca ale primului remake ARP2600 care a fost anunțat în ianuarie anul trecut, doar că e cu 40% mai mic decât modelul original. Reverbul arcului și circuitele interne au fost ajustate pentru a se potrivi noii carcase.

În locul porturilor de un sfert de inch de dimensiuni complete, noua versiune M folosește cabluri patch de 3,5 mm. În spate există o ieșire jack stereo, intrare și ieșire MIDI, intrare USB A pentru o tastatură a controlerului și ieșire USB B pentru conectarea la un computer sau la un alt dispozitiv.

Remake-ul original a costat 3.995 USD și s-a vândut aproape instantaneu la precomandă, așa că s-a dovedit a fi greu de obținut. Actualul model M costă 1799 de euro și va fi disponibil din iunie 2020. Nu a fost încă pus în vânzare, dar judecând după viteza cu care s-a vândut remake-ul original ARP2600, e foarte probabil să se vândă destul de repede.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

În toamna anului trecut, compania Behringer a anunțat că scoate pe piață și ei în curând un sintetizator 2600, „fidel originalului”. Nu a fost încă pus în vânzare, însă Behringer a anunțat pe Facebook că va costa 599 de dolari.

Mai multe detalii despre noul ARP2600 M poți afla de pe site-ul oficial, iar mai jos găsești un scurt video introductiv.

This element will show content from various video platforms.
If you load this Content, you accept cookies from external Media.

Load content

Korg a cumpărat franciza pentru ARP în 2015, lansând la scurt timp un remake al ARP Odissey. Sintetizatorul original ARP 2600 a fost inventat de Dennis Colin și lansat de Alan R. Pearlman de la ARP Instruments în anii ’70.

Este unul din primele sintetizatoare semi-modular care au intrat pe piață. De-a lungul timpului a fost folosit de artiști din toate zonele muzicale, de la Orbital la Frank Zappa, Nine Inch Nails, Brian Eno, Depeche Mode, Jean Michel Jarre, Kraftwerk, Klaus Schulze și mulți alții.

Hai cu noi.

Published January 19, 2021.