Electronic Beats Romania
Music

The Rabbit King despre SANG OUT OF TUNE, un label cu gândul la DJi și producători prea puțin cunoscuți

The Rabbit King

Am vorbit cu The Rabbit King despre noul său label, Sang Out Of Tune și primul release, A little help from my friends vol. 1

După multe proiecte și mulți ani de treaba, The Rabbit King aka Ștefan Ciobănete a decis să lanseze un record label care să reprezinte un outlet pentru câțiva din producătorii cu talent extraordinar, cu care el a colaborat și despre care acesta consideră că „sunt prea puțin puși în valoare în contextul hype-ului cotidian”. Așa a apărut labelul SANG OUT OF TUNE cu un prim EP, A little help from my friends Vol 1, atât în format digital, cât și vinil. Gândit ca o postfață, EP-ul e programat să apară online pe 23 iunie.

Cu planuri pentru încă două release-uri digitale și unul analog, programat pentru toamnă / iarnă, am stat de vorbă cu The Rabbit King despre DJi și producători undeground, muzică, și petreceri groovy. Cât citești interviul, ascultă, în exclusivitate pentru Telekom Electronic Beats, două din trackurile de pe A little help from my friends Vol. 1. 

By loading the content from Soundcloud, you agree to Soundcloud’s privacy policy.
Learn more

Load content

By loading the content from Soundcloud, you agree to Soundcloud’s privacy policy.
Learn more

Load content

Salut Ștefan, vorbește-ne un pic despre contextul care a influențat apariția labelului Sang Out of Tune? Ne întrebam dacă e un soi de manifest…

Hello Lovers! Manifest în nici un fel. Cred că ideea mi-a răsărit în cap după ce am trimis mai multe demo-uri unor labeluri internaționale, dar care nu mi-au răspuns inițial (asta acum vreo 3 ani) și și-au arătat interesul pentru producția mea abia anul ăsta. Sătul să tot bat la uși închise, am decis să mă îmbarc în povestea asta nouă, adică un record label. E un teren virgin pentru mine, dar consider că a venit fix în momentul potrivit al carierei mele, adică faza de maturizare.

E clar că se face muzică foarte multă și sunt mulți producători și DJi underground. Cum i-ai descoperit pe cei cu care ai decis să colaborezi?

Ne-am descoperit reciproc! În mare parte sunt prieteni, colaboratori, oameni extrem de pasionați, talentați și care nu respectă regulile jocului. Trebuie să dea mult din coate, să munceasca de zece ori mai mult..

Cum a fost pentru tine ascensiunea ca DJ/producător, luând în considerare „hype-ul cotidian” pe care îl menționezi.

De mai bine de un deceniu de când fac asta, nu mi-a plăcut să mă situez niciodată în hype. Hype-ul e misto. Generează mișcare, antrenează publicul tânăr, doar că nu l-am simțit niciodată făcând parte din natura mea. „Ascensiunea” mea este una lucrată în timp, cu bune si cu rele, greutăți și satisfacții.

Avem, în premieră, unul din trackurile de pe acest EP, colaborarea ta cu The Model. Povestește-ne puțin despre această colaborare.

Cu Radu m-am cunoscut acum ceva timp, nici nu mai știu când, dar a fost atracție și respect din prima între noi. El tot timpul a zis când am nevoie de ceva să apelez și uite că a venit și momentul. A little help from my friends însumează cumva tot ce am zis eu mai sus, ca concept.

Cum îți găsești inspirația pentru așa petreceri groovy? Ne spui rețeta ta pentru o petrecere reușită?

Like minded music lovers. Acum când e așa de sus ridicat standardul petrecerilor românești, sunet bun, vizual top, o petrecere reușită sta doar în puterea publicului. Dar ca ea sa fie reușită, ei trebuie sa fie deschiși la noi conexiuni cu muzica.

Cine ar cânta în warm-up și cine ar cânta la after, la o petrecere ideală cu main act The Rabbit King?

Hahaha, cred ca Move D și Jus-Ed, nu contează ordinea, nici nu ar trebui să fiu eu în mijloc, e o magie când se intâlnesc ei!

Ai deja în minte artiștii cu care vei colabora pentru un următor release A little help from my friends, vol. 2?

Volumul 2 e plănuit pentru iarna 2018. Deocamdată știu sigur un singur talent: Vlad Dinu. Pe parcursul anului îi voi afla si pe restul.

Mulțumim și, last but not least, unde venim să dansăm pentru următorul tău party?

Pe 28 iunie la ONE NIGHT GALLERY – Love Victor Fota. Thank you lovers!

 

Citește și: Premieră videoclip „Parasite” – de pe cel mai nou EP Temple Invisible

Loading...