Electronic Beats Romania
Tech

Descoperă Mini-Muzeul Telekom Electronic Beats la RDW

RDW

RDW ne-a activat imaginația așa că am scos din arhive obiecte de muzeu pe care trebuie să le vezi

Telekom Electronic Beats este partener Romanian Design Week 2018 inspirând secțiunea Multidisciplinar din expoziția centrală. După ce sâmbătă și duminică ne-am întâlnit la târgul de viniluri Telekom Electronic Beats, unde crate-diggers s-au bucurat de selecțiile unora dintre cei mai importanți colecționari și negustori de discuri din București, îți recomandăm să nu scapi din vedere mini-muzeul din Palatul Telefoanelor.

Așadar, te invităm să explorezi istoria telefoniei locale, care începe în 1877, an care consemnează introducerea telefonului și în România. Vizitând mini-muzeul, o să găsești centrala manuală Western Electric instalată din 1901 în Palatul Poștelor. E o centrală telefonică cu baterie centrală și care avea o capacitate de 3000 de linii, care la vremea ei prelua toți abonații din capitală, prin cabluri subterane.

În aceeași perioadă a începutului de secol, Ion (Iancu) Constantinescu, inginer român, specialist în telecomunicații, breveta în Franța aparatul teletipografic, care va sta la baza conceperii teleimprimatorului. Tot el este acela care, în 1927, va proiecta prima centrală telefonică automată românească.

În mini-muzeul nostru vei descoperi și un telefon manual pentru care, da, ai bănuit corect, trebuia să îți pregătești singur conexiunea înainte de a face un apel. De asemeni, să arunci o privire și la detaliul din spatele mini-muzeului, o imagine de epocă în care poți obvserva detaliul fațadei principale a Teatrului Național, care pe vremuri se afla pe locul actualului Hotel Novotel.

RDW continuă până duminică, 27 mai, așa că te așteptăm și weekendul ăsta pentru a explora, în continuare, conexiunile dintre muzica electronică, design și arhitectură.

 

Citește și: RDW se apropie! Explorăm istoria Palatului Telefoanelor și a arhitectului vizionar care l-a proiectat  

Loading...