Electronic Beats Romania
Tech

Care sunt cele mai potrivite căști pentru DJ-ul din tine

căști

Odată cu boomul înregistrat de scena muzicii electronice, a crescut și numărul DJilor aspiranți și, cum era normal, și a ofertelor de echipamente dedicate acestora.

Nu haina îl face pe om, așa cum nici o pereche de căști nu te ajută să fii un expert în ale DJing-ului. Dar cu siguranță îți pot face viața în spatele mixerului mai ușoară. Și, dacă te-ai aventurat deja pe cărarea underground ce te va purta weekend de weekend de la un party la altul pentru a mixa ore în șir, atunci sfatul nostru este să-ți iei o pereche de căști care să te satisfacă pe deplin și aceasta deoarece până la urmă veți petrece multe ore împreună.

Așadar, plecând de la câteva criterii de bază (durabilitate, performanță, raport calitate-preț), am întocmit rapid o listă cu 5 căști care se potrivesc binișor cu munca de DJ.

Sennheiser HD25 – regele căștilor în rândul DJilor de house & techno. Țin la „tăvăleală”, poți schimba orice componentă dorești, inclusiv buretele ce protejează urechile.

Aiaiai TMA2 – le poți configura pe gustul tău, sunt comode și ușoare.

Pioneer HDJ 2000 MK2 – calitate premium la un preț pe măsură. Se pliază pentru transport ușor.

Numark HF350 – perfecte pentru primele tale căști de DJ, compacte și la un preț excelent.

Audiotechnica ATH-M50x – urmașele legendarelor M50, versatile, redau muzica extrem de fidel.

 

Suntem curioși să aflăm recomandările voastre de căști.

Loading...