Electronic Beats Romania
Vangelis

RIP Vangelis

Pionierul muzicii electronice a realizat muzica pentru filme precum Blade Runner, Chariots Of Fire și Alexander.

Compozitorul grec de muzică electronică Vangelis a murit la vârsta de 79 de ani săptămâna aceasta, după cum a confirmat Associated Press.

Cauza morții lui nu a fost dezvăluită, deși, potrivit rapoartelor, el a murit marți la un spital francez. Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a dat vestea pe Twitter, spunând că Vangelis este „protagonistul sunetului electronic”.

Vangelis, pe numele real Evángelos Odysséas Papathanassiou, a fost cunoscut la nivel internațional ca un pionier al muzicii electronice și un proeminent compozitor pentru muzică de film, inclusiv coloane sonore influente precum Blade Runner și Chariots Of Fire (pentru care a câștigat un premiu Oscar în 1982).

Vangelis și-a început cariera în trupe rock, inclusiv în populara trupă de rock progresiv Aphrodite’s Child, care s-a despărțit după lansarea albumului lor clasic din 1972, 666. În toată această perioadă, el a început să facă muzica pentru filme, consolindându-și o carieră solo prolifică în 1973, care a ajutat la revoluționarea percepției muzicii electronice.

Vangelis a lansat peste 20 de albume atât la case de discuri majore ca Polydor și RCA, precum și pe label-uri de specialitate precum Deutsche Grammophon și Decca. De asemenea, a scos o serie de albume new age în colaborare cu fostul vocal de la Yes, Jon Anderson.

Munca lui, în special pentru filmele Chariots Of Fire și Blade Runner, a ajutat la integrarea muzicii făcută pe sintetizatoare și la definirea unei estetici SF care rămâne populară și astăzi. El s-a menținut ocupat până la momentul morții sale, cel mai recent lansând un album inspirat de călătoria sondei NASA Juno către Jupiter.

This element will show content from various video platforms.
If you load this Content, you accept cookies from external Media.

Load content

Urmărește-ne pe social media.

Published May 20, 2022.