Electronic Beats Romania
Borusiade

Disc nou de la Borusiade: Purge

Borusiade revine cu un nou disc, prin care explorează mai pregnant latura synthwave, ebm și industrial a muzicii electronice.

„Purge”, noul EP lansat la casa de discuri Tripalium Corp, e un material despre frângerea inimii în izolare forțată, când singurul mod de a rămâne sănătos este purificarea prin muzică și versuri. De la synth-ul optzecist de pe piesa „Let Go” și până la călătoria experimentală de zece minute din „Haunted Evolution”, aceste cinci piese de pe noul EP vorbesc despre sistemele cu care ne confruntăm în situații emoționale extreme, speranța și puterea de a continua și nu în ultimul rând, lecții învățate și empowerment.

Poți asculta EP-ul mai jos, și-l poți cumpăra de pe Bandcamp.

By loading the content from Bandcamp, you agree to Bandcamp's privacy policy.
Learn more

Load content

Cunoscută pentru o serie de discuri relevante lansate la unele din cele mai bune labeluri din ultimii ani (Cómeme, Dark Entries, Cititrax, Pinkman), Miruna Boruzescu aka Borusiade știe să creeze piese eterice, plasate din punct de vedere estetic undeva între post-wave cu vibrații de techno și industrial.

În primăvara anului trecut a lansat cel de-al doilea album din carieră, „Fortunate Isolation” la Dark Entries Records. 

Borusiade nu e un DJ român contemporan tipic. Mixurile ei reușesc să se separe de restul comunității minimal-techno bucureștene. Stabilită de câțiva ani în Berlin, Borusiade evocă un alt fel de curent, unul ceva mai dark și foarte puțin contextualizat în scena electronică românească, un curent care i-a adus o colaborare cu label-ul lui Matias Aguayo – Cómeme, la care a și lansat albumul de debut în 2018, intitulat A Body.

*foto: Elizabeth Claire Herring

Liber la like & follow

Published March 10, 2021.