Electronic Beats Romania
Tony Baboon

Personalitățile multiple ale lui Adrian Cârciova aka Tony Baboon

Andrei Bucureci a vorbit cu Adrian Cârciova aka Tony Baboon, street artist, ilustrator și muzician din București.

Instantaneu îmi vine o imagine în minte când mă gândesc la Adrian Cârciova aka Tony Baboon, un stencil al artistului cu alter-egoul lui muzical. Și apoi curge cu sunetele lui eclectice, de la muzică tribală la reggae, dancehall, hip-hop și indie-folk.

Dar Adrian este un artist mult mai complex decât o înșiruire de genuri sau stiluri; e un one-man-army care face game design, ilustrație, animație, artă stradală, compune, cântă și își produce și regizează propriile videoclipuri de când a ajuns la studii în capitală.

Mai jos poți asculta mult așteptatul debut Tony Baboon.

By loading the content from Bandcamp, you agree to Bandcamp's privacy policy.
Learn more

Load content

Suntem din aceeași generație și pentru noi muzica este artă, de aceea niciun proiect în care îl vei gasi pe Tony implicat nu va fi doar despre gameplay, sunete, sau stil de ilustrație, animație, etc.

Fiecare proiect din portofoliul său este pentru el o provocare și după ce a lucrat șapte ani la albumul de debut, disc ale cărui cântece au fost testate prin cluburi și festivaluri precum Sziget și Creative Fest, după experiența unui band selectat și el să reprezinte România la Sziget Festival, Adrian nu cunoaște oboseala. Ne pregatește muzică, un joc, un serial animat și tocmai a finalizat jurizarea rubricii animated music video din cadrul festivalului Animest.

Am povestit despre toate cele de mai sus, despre colaborarea cu Eugenie, soția sa care este ilustratoare și designer, dar și despre nostalgia muzicii în format fizic, despre Nicușor Dan și muzica cu mesaj politic, despre cauze sociale în care artiștii pot alege să se implice și mai ales despre puterea imaginilor în București.

Simt mereu că se putea mai bine. Îmi place însă procesul creației și să învăț lucruri noi din el.

Cover realizat de Fose pentru albumul „Muzica de stat la coada” al lui Dilimanjaro
Cover realizat de Fose pentru albumul „Muzica de stat la coada” al lui Dilimanjaro

Tony, poveșteste-mi te rog despre brandul tău pentru videos și animații, Fose Studio Cartoons. Cum a început și încotro se îndreaptă?

Desenez de când mă știu. La grădiniță desenam roboți pentru colegi. La școală mă rugau colegii să le desenez personaje de desene animate, gagici, desene tribale. Câteodată luam și bani pe ele. Eram artistul clasei.

Acasă îmi cream propriile personaje, inventam jocuri pe hârtie și făceam parodii ale revistelor Bravo și Popcorn, cu colaje decupate din ele. Îmi plăcea să creez povești și eram toată ziua sub masă cu foile și creioanele.

La liceu reproduceam deja portrete A3 după poze de 10 cm cu cântăreți și actori și le vindeam.

Tot la liceu am facut și 6 numere de bandă desenată satirică (gen revista școlii) cu caricaturi ale profesorilor și povești inventate în jurul lor. Împreună cu un coleg le redactam, le capsam manual, le xeroxam alb-negru și le vindeam prin școală. Pot să spun că am supărat câțiva profesori, dar majoritatea se amuzau. M-am revanșat față de ei câștigând locul al doilea la un concurs organizat de Cartoon Network, unde partea mai importantă din premiu era destinată administrației liceului (o camera video și trofeu cu Dexter).

Când am ajuns în București trebuia să mă gândesc deja încotro mă îndrept. Treaba a început mai serios cu un blog prin 2006 când eram anul 2 la Universitatea Națională de Artă. Îmi cumpărasem un calculator și o tabletă grafică cu banii din freelance și începusem să studiez și să experimentez cu Photoshop și Flash. Desenele digitale și scan-urile după desenele de mână, le postam pe acest blog care pe-atunci se chema Grande Ligamentos.

După ce am strâns mai multe lucrări, blogul s-a transformat în portofoliu de Behance, unde încă mai postez. În prezent lucrez la un website pentru Fose Cartoons și vreau să mă focusez în principal pe desene cartoonish și animații.

Am început de mai demult să mă gândesc la un concept de serial animat în engleză, cu care aș vrea să ajung la Adult Swim. Deocamdată am doar personajul principal, conceptul și capăt experiență lucrând la alte două proiecte secrete de seriale animate, create de niște figuri cunoscute din entertainment-ul românesc.

Povestește-mi te rog despre proiectele tale vizuale care se combină cu muzica ta. De care ești cel mai mândru?

Pe canalul meu de Youtube îmi mențin eclectismul vizual și am clipuri cu animație 2d, animație pixel art stop-motion cu plastilină, videoclipuri filmate și din lipsă de altceva am facut chiar și o animatie psihedelică folosind poze de la CT-ul meu de abdomen și pelvis.

De regulă nu sînt total mulțumit de nimic din ce fac. Simt mereu că se putea mai bine. Îmi place însă procesul creației și să învăț lucruri noi din el. Cu alte cuvinte, cu cât mă chinui mai mult la un proiect, cu atât sînt mai mulțumit, pe termen lung, de ce a ieșit.

Ca exemple de proiecte la care m-am chinuit, dar unde am și învățat multe ar fi:

What’s for Dinner, Mama? – care e de fapt un joc pixel art, creat de mine și capturat special pentru clip.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

Undiscovered Tribe Chant: Ultima mea postare – o animație cu plastilină unde am creat o junglă de 50/60 cm din plastilină și vreo 9 personaje.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

Waterflies: Videoclipul la care am filmat vreo 3 weekend-uri în 3 locuri diferite cu cameră profesională și dronă (Cazanele Dunârii, Munții Macin, Enisala).

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

Și aș îndrăzni să folosesc cuvântul „mândru” față de videoclipul piesei What is Home? O colaborare cu rapper-ul Dilimanjaro. Îmi place și povestea pe care am creat-o și cum arată produsul final.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

Tony Baboon
Tony Baboon

Toate creațiile omului sînt strâns legate între ele și au scopuri clare. Avem o gândire simplă, în esență. Deci da, muzica se îmbină cu politica la mai multe nivele.

Cum a început colaborarea ta cu festivalul de animație Animest?

În 2012 am participat prima oară la festival cu prima mea piesă, “Copacao”. O animație stop-motion cu jucării vintage. Apoi în 2018 am participat cu clipul “What’s for Dinner, Mama?”.

Acum câteva luni i-am trimis lui Mihai Mitrică (unul din fondatorii Animest) ultima mea animație “Undiscovered Tribe Chant”. S-a întâmplat că eram în același timp pe o listă de posibil membru al juriului. M-am văzut cu Mihai și după ce am aflat ce băiat cumsecade și pasionat e, lucrurile s-au legat și sper să mai colaborăm.

Care a fost călătoria ta până la discul solo Tony Baboon, care a durat 7 ani?

Călătoria în lumea muzicii a început oficial în 2010 cu prima mea trupă, Blue Nipple Boy, care a culminat cu participarea noastră la Sziget Festival în 2012.

Tot în 2012 ne-am despărțit din cauza diferențelor de viziuni și în 2013 am luat-o de la zero.

Cu noul proiect, unde colaborez cu diverși instrumentiști, am reușit să ajung pentru a doua oară la Sziget Festival în 2015 și am deschis de două ori pentru artista belgiancă, Selah Sue.

În tot acest timp, soția mea a fost mereu membrul nevăzut și cel mai important al trupei. M-a ajutat cu sfaturi cu grafica, cu clipurile, cu tot.

Muncă multă, plăcerea creației și ambitia de a crea un obiect de artă m-a dus către finalizarea a 14 piese pentru albumul pe care plănuiesc sa-l scot și fizic, imediat ce se va mai potoli pandemia.

Știu că ești unul din susținătorii lui Nicușor Dan. Muzica se îmbină cu politica?

Toate creațiile omului sînt strâns legate între ele și au scopuri clare. Avem o gândire simplă, în esență. Deci da, muzica se îmbină cu politica la mai multe nivele.

Cât despre opțiunea unor artiști de a aborda un mesaj social, nu pot spune decât că e de bine și e normal să existe. Este doar încă un mod de a te exprima și de a te face auzit.

Personal, îl susțin pe Nicușor Dan ca pe un om cu bun-simț, profesionist și foarte calculat. Am cântat în 2012 pentru campania lui de promovare doar pentru că îi respect calitățile umane. Eu am ales să abordez teme mai nelumești în piesele mele.

Zummertag. De Fose
Zummertag. De Fose

Cred că ne vom autodistruge înainte să ajungem să aflăm secretele vieții.

Tu cum ai început să faci street art, care au fost primele tale stenciluri și paste-up-uri?

Nu mă consider un street artist nici pe departe. Mai degrabă ilustrator și animator.

Însă am fost fascinat de street art de cand am ajuns în București și am vazut operele lui Branea, Noper, Pisica Pătrată, Sinboy și IRLO. Mă pierdeam pe străzi admirând și analizând fiecare paste-up, murală, stencil sau sticker. Ilustratorii și arta stradală din București au fost o mare influență pentru mine. Poate mai mare și decat ce învățam la facultate.

Ca activitate în domeniu, în afară de ce mai pictam pe pereți pe strada din cartier, în Brăila; sau stencil-urile făcute pentru prima trupă și proiectul muzical actual, nu mă pot mândri cu altceva. Aș dori însă să mai am ocazia să mai practic și niște Street Art.

Cum vezi tu viitorul în arta și muzică?

Ca și până acum. După cum ne-a obișnuit creierul nostru limitat care vrea să-și depășească condiția. Mai precis, va fi inovație, avangardă, noi moduri de a crea, pictură în realitatea virtuală, deja oricine poate creea ceva care să semene a muzică. Dar în același timp va fi și kitsch, prost-gust, haos, snobism.

Din toate aceste moduri de expresie ne vom întoarce mereu la tradițional și la esența umană.

Cred că ne vom autodistruge înainte să ajungem să aflăm secretele vieții. Despre asta este vorba și în albumul meu, unde am legat versurile tuturor pieselor cu o narațiune căreia i-am adaugat și ilustrații pictate de soția mea.

Ce piese te inspiră? 

  • Simon & Garfunkel – Scarborough Fair
  • Bob Marley – Sun is Shining
  • Michael Jackson – Remember the Time
  • System of a Down – BYOB
  • Eminem – Criminal
  • Surorile Oșoianu – Trece-un Nouraș pe Sus
  • Ray LaMontagne – Trouble
  • Koffee – Rapture
  • FOALS – Birch Tree
  • Bobby Darin – Beyond the Sea
Tony Baboon
Tony Baboon

Hai cu noi pe social media.

Published January 07, 2021. Words by Andrei Bucureci.