Electronic Beats Romania
Music

Interviu Las Poftas: între revoltă și revoluție, cu arme punk

las poftas

Membrii trupei Las Poftas, una dintre aparițiile inedite la festivalurile acestui an în România, ne-au răspuns la câteva întrebări legate de scena punk actuală.

 

Cu o componență multinațional – transatlantică, trupa Las Poftas este cu siguranță o trupă ce te uimește prin capacitatea ei de a topi granițele între curentul post punk și muzica experimentală. Cu revolta specifică soundului punk, materializată prin vocea solistei, și riff-urile stridente legate din spatele măștilor improvizate cu care se prezintă membrii trupei la fiecare apariție în public, Las Poftas este o apariție surprinzătoare în peisajul alternativ românesc. I-am ascultat în cadrul Outernational Days 3 în toamna 2018, ocazie cu care am stat de vorbă despre curentul punk din estul Europei și despre valorile post punk în contextul actual.

 

Care este motivul pentru care cântați în România?
Las Poftas: Are mai puțină importanță unde cântăm sau de unde suntem. Este vorba în primul rând despre iubire și unitate, nu ne place să setăm granițe între oameni. Poftas merge dincolo de orice fel de granițe!

Cum arată peisajul punk românesc în zilele noastre?
Las Poftas: Punk este doar o etichetă în zilele noastre, goală de conținut… deci nu știm foarte multe despre cei implicați în punk dar știu că avem prieteni în jurul nostru. Așa că ascultați trupe locale precum The Nuggers, Bastos, Pandrea, Plevna, Inana sau Fierbinteanu

Plasând Las Poftas undeva în zona raw a scenei punk, puteți nominaliza câteva trupe care vă influențează soundul și stilul?

Las Poftas: Iubim muzica. Cu cât mai originală, mai diversă și mai sinceră, cu atât mai bine. Fără niciun fel de constrângere din punct de vedere al genului muzical. Sunt prea mulți artiști excepționali pentru a face o listă scurtă acum.

Hai să intrăm în detaliile apariției voastre scenice: care e treaba cu măștile pe care le purtați în concert? Este un mesaj pe care încercați să-l transmiteți publicului?

Las Poftas: Încercăm să activăm niște forțe primare de tipul mystic – lipstick. Măștile și costumația sunt de asemenea un sistem de apărare împotriva clișeelor de rockstar wanabees. Și faptul că dăm bine pe scenă e un punct în plus.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

Ați concertat în mai multe locuri anul acesta în România, de la Outernational Days și Street Delivery până la câteva cluburi underground. Unde vă simțiți cel mai în largul vostru?

Las Poftas: Atâta timp cât există o cameră în care ne putem schimba, suntem ok cu orice locație! Eh, glumim! Ne place să ne conectăm cu publicul nostru prin intimitatea cluburilor mici dar Las Poftas e pregătită să urce și pe scenele mari. Încercăm să canalizăm aceleași energii indiferent de mărimea scenei.

Până acum doar 2 EP-uri lansate. E vreun motiv pentru care nu petreceți mai mult timp în studio?

Las Poftas: Ne place să lucrăm în studio, unde suntem extrem de eficienți. Deci cu siguranță vor urma și alte release-uri cât de curând. Între timp, pregătim un release pe vinil 7” cu trupa de dark post punkeri Cold Brats. Vești bune foarte curând!

 

Citește mai mult: Peste 20 de artiști au sărbătorit diversitatea culturală prin muzică la Outernational Days 3

Loading...