Interviu: Te Iubesc Records. Din Traian 42 la Paris
Cele câteva decenii de cenzură culturală și-au lăsat amprenta asupra curentului artistic actual din underground-ul românesc. Fie că vorbim de trend-uri lansate în cinematografie sau de un sound cu totul aparte inclus în subgenurile muzicii electronice, vorbim despre o generație de artiști introspecți, care își traduc emoțiile în artă într-un mod extrem de subtil.
Curentul minimal house românesc face parte din elementele definitorii ale acestei generații. Involuntar, a creat o scenă care a reușit să atragă interes și din alte țări, cu o tradiție mult mai bogată atunci când vorbim de underground-ul muzicii electronice. Aici putem încadra Franța, țara care ne-a oferit sound-ul french touch, conturat în jurul Daft Punk, cluburi legendare precum Rex Club, Concrete sau Batofar, toate din Paris, sau DJi ca Laurent Garnier, Miss Kittin, The Hacker, Thomas Bangalter și mulți alții.
Tot în Paris, pe lângă Yoyaku, un colectiv francez de case de discuri și artiști puternic influențat de sound Rominimal, am descoperit un mic record shop de discuri second hand, cu un nume cel puțin intrigant: Te Iubesc Records. E înființat în 2004 de Dawidu, DJ și producător francez, și are o istorie cel puțin interesantă, cu rădăcini întinse până în București, pe strada Traian 42 (locul de început al clubului Guesthouse).
Am parcurs împreună cu Dawidu istoria brand-ului Te Iubesc Records și a aventurii lui de câțiva ani în București, iar ca bonus am primit o radiografie obiectivă a underground-ului electronic românesc.
Mama mi-a înțeles tot timpul pasiunea pentru muzică și a înțeles și redeschiderea apetitului oamenilor pentru muzică pe vinil.
Îți mai amintești contextul din underground-ul parizian îm anii în care ai început să te implici activ în scena house și techno?
Am început să ies la petreceri mai „underground” pe la 18 ani, iar printre cluburile frecventate se numărau Rex Club, Batofar și Social Club. Erau anii de glorie French electro, prin vocea Ed Banger, și ai minimalul-ui importat din Germania, marca M_Nus. Tot atunci am început să merg la festivaluri mari, precum Timewarp în Germania.
Cum ai intrat prima dată în contact cu scena electronică din România?
Aveam 19 ani și deja mă cam săturasem de lipsa de orizont și viziune din Paris. După un weekend petrecut în Londra cu prietenii, unde am ajuns la un party M_NUS presents Contakt și la săptămâna On&On la Fabric, când clubul era deschis non-stop de vineri până luni dimineața, am luat pe loc decizia de a mă muta în Londra, în mare parte atras de vibe-ul cosmopolit al scenei house și techno. Am stat doi ani, timp în care am studiat producția muzicală electronică la SAE, fără să mă „prindă” neapărat în acea perioadă.
Deja intrasem în contact cu sound-ul Arpiar de câteva ori, eram fascinat pur și simplu, așa că am început să sap mai adânc împreună cu doi buni prieteni, descoperind alți artiști. I-am ascultat pe Dan Andrei și Praslea la T Bar (un club cochet și intim) și asta cred că a fost scânteia care m-a determinat să aflu mai multe despre acest sound românesc cu totul nou și, de ce nu, să-l import în Londra și Paris. Mai târziu am cunoscut pe Soundcloud câțiva artiști din generația mai tânără. Cel mai bun exemplu este Arapu, cu care am devenit prieten și care, de altfel, a semnat primul release pentru label-ul apărut mai târziu.
Îți mai aduci aminte de prima ta petrecere în București?
Ca și cum ar fi fost ieri. Era într-o miercuri, fix înainte de primul nostru Sunwaves, ediția cu numărul 9. Un prieten pe care l-am cunoscut online ne-a vândut pontul despre un loc de care mi-e grozav de dor, vechea locație Guesthouse din Traian 42. Am ajuns nerăbdători acolo, direct de la aibnb-ul închiriat. Ne-a luat ceva timp până să găsim intrarea, undeva prin curtea din spatele casei care adăpostea clubul. Am ajuns printre primii: veioza roșie era singura lumină de pe dancefloor, canapele de relaxare erau situate la etaj. Cred că Dan Andrei punea muzică în noapte respectivă. Am cunoscut câțiva oameni foarte deschiși și un pic intrigați să vadă străini printre ei. Pe vremea aceea, numărul străinilor nu depășea 10-15% din crowd-ul strâns la Sunwaves. Cred că era puțin surprinzător pentru români să vadă străini printre ei la party. După ce am plecat de la Guesthouse dimineața, deja știam că vreau să mă mut în București. Londra era deja plictisitoare, viața acolo era exagerat de scumpă și nu mai găseam nicio satisfacție din punct de vedere muzical. Așa că la doar o lună după Sunwaves m-am mutat într-un apartament în Militari, pus la dispoziție de un prieten de-al mamei mele, român.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
A fost dragoste la prima vedere, muzical vorbind? Sau a fost nevoie de un pic de timp de acomodare?
A fost dragoste la prima ascultare, acele loop-uri hipnotice pe care poți dansa ore în șir, pierzând noțiunea timpului. Era ceva complet nou, un sound mult mai subtil decât orice ascultasem până atunci.
Mai clar, ce factori te-au determinat să petreci mai mult timp în România?
Ei bine, cred că dragostea profundă pe care o au oamenii pentru muzică. Într-adevăr, oamenilor le place să petreacă și să socializeze, dar cea mai mare parte a crowd-ului vine în principal pentru muzică. Mi-a plăcut enorm să fiu martor și parte din asta. Așa cum am mai spus, am găsit aici o deschidere aparte a oamenilor cu care am interacționat. Și da, este mult mai ușor să ai un trai decent în Londra unde, financiar vorbind, era extrem de greu.
Cât timp ai petrecut în România?
Am stat un pic mai mult de doi ani. Am închiriat o casă în zona Industriilor după un an petrecut în Militari. Un spațiu un pic cam mare pentru ce aveam nevoie, dar suficient pentru a găzdui prieteni și pentru a încropi un studio pentru DJing. Am petrecut ore interminabile mixând alături de prieteni, cumpărând discuri și îmbunătățindu-mi skill-urile de DJ. La toate acestea se adăugau petreceri de 48 până la 72 de ore în fiecare weekend. Din când în când weekend-ul începea de miercuri.
De ce te-ai mutat înapoi în Paris?
Am fost nevoit să mă mut în urma unui accident în care mi-am fracturat căcâiul. Am stat cu piciorul în ghips mai mult de cinci luni, o perioadă de reflecție cu ce voi face cu viața mea din acel moment. Așa am realizat că vreau să valorific toate cunoștințele și experiența acumulate în ultimii ani; cred că mi-am găsit rolul pe această scenă electronică.
Mi-a plăcut dintotdeauna să caut muzică pe Discogs, gusturile mele muzicale s-au schimbat; am migrat de la sound-ul românesc, pe care îmi place în continuare să-l ascult, către un sound mult mai personal. Am început să cumpăr o grămadă de discuri ieftine de pe Discogs cât timp am fost țintuit în pat. Astfel a apărut ideea unui magazin de discuri. Am primit susținerea necesară din partea mamei mele, care mi-a înțeles tot timpul pasiunea pentru muzică și care a înțeles și redeschiderea apetitului oamenilor pentru muzică pe vinil.
Te iubesc a fost prima expresie pe care am învățat-o în limba română.
Sunt artiști români de care te-ai apropiat mai mult în timpul șederii în România?
Am fost foarte apropiat de Heyos, a fost unul dintre primii artiști cu care am intrat în contact, întâi online, și pe care am încercat să-l promovez în afara României. A fost pentru mine persoana care m-a ghidat și m-a ajutat ori de câte ori am avut nevoie. M-a influențat enorm de mult din punct de vedere muzical, avea amprenta lui personală, care nu e neapărat în linie cu sound-ul mai minimal pe care îl poți auzi peste tot în jur.
Mai târziu m-am împrietenit cu Matei Tulbure și Bonjour Bonsoir, cu care am petrecut nenumărate sesiuni de cel puțin opt ore fiecare, punând muzică în timp ce ne cunoșteam mai bine la un pahar.
Am devenit prieten bun și cu Miss I, care mi-a oferit un model de inspirație perfect cu Misbits Record Shop, deschis cu doar un an înainte să-mi deschid propriul magazin. Am petrecut acolo ore întregi în prima săptămână de la deschidere. A fost și este în continuare un loc foarte social, unde poți întâlni oameni cu aceleași gusturi muzicale. Nu este deloc ca obișnuitul magazin de discuri unde asculți câteva plăci, plătești și pleci.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Cum ți-a venit ideea cu Te Iubesc Records?
Cum ziceam și mai sus, mi-am dorit enorm să pot exporta acest sound, mai ales că în acel moment era limitat doar la România, sau cel mult extrem de nișat, ceea ce-l făcea necunoscut pentru o audiență mai mare. Așa că am început cu câteva petreceri organizate cu doi prieteni, în Londra și în Paris, petreceri unde au fost invitați Cristi Cons, Herodot, Tulbure, Suciu și Mauss. Totul s-a transformat într-un label, cu un prim release de la Arapu, și abia mai apoi într-un magazin de discuri, odată cu revenirea mea în Paris.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Te iubesc a fost prima expresie pe care am învățat-o în limba română. Fonetic sună excelent în urechile mele iar mesajul se potrivea perfect cu pasiunea mea infinită pentru muzică.
După câțiva ani, te-ai întors în România, la Waha. Ai simțit vreo diferență față de cum arăta scena în 2012?
Am mai fost la Sunwaves și după ce am plecat definitiv din România, cred că ultima ediție a fost cea cu numărul 15. Iar la Waha am pus muzică anul trecut (2019). Prima diferență este numărul impresionant de străini care vin acum la festivalurile din România, pentru că sound-ul românesc a explodat pur și simplu la nivel internațional. Și m-am bucurat să văd că o parte dintre artiștii români au evoluat, muzical vorbind, de la minimalul cu care era obișnuit. În particular, am fost surprins de Kozo și Gescu, doi artiști pe care îi ascultam cu plăcere și în anii petrecuți în București.
Cum te-ai simțit, ca expat, în anii petrecuți în București?
Perfect, aș putea spune. Am fost permanent înconjurat de oameni deschiși la minte, mult mai deschiși decât ce oameni întâlnești în Paris. Oamenii aici sunt permanent interesați să învețe și să descopere lucruri noi, ceea ce pentru mine este o dovadă de inteligență. De asemenea, faptul că nu știam limba îmi permitea să intru în carapacea ori de câte ori simțeam nevoia. Și puteam trăi decent cu veniturile mici de care dispuneam în perioada respectivă.
Ai simțit că îți lipsește ceva, venind din underground-ul parizian în București?
Clar, nu!
Ai stat și în Georgia pentru o perioadă. Ai observat ceva asemănări între scena electronică din Tbilisi și cea din București?
Cred că este vorba despre niște asemănări mai mult de natură sociologică. Două societăți abia ieșit dintr-o perioadă neagră de totalitarism, în care se simte dorința puternică de libertate, combinată cu hedonism. În Georgia, a ieși la party este încă un act cu conotații politice. Acolo încă există o aripă conservativă de dreapta ce deține o oarecare influență, iar pe de altă parte e Rusia, ce ocupă abuziv două teritorii imense în nordul țării.
Din punct de vedere muzical, Tbilisi este mult mai variat: de la house music la techno industrial, electro în stilul Drexciya sau minimal românesc, în funcție de locul și momentul în care ajungi la party. Iar oamenii pot comuta lejer dintr-un stil în altul.
Ai închis magazinul acum ceva timp și te-ai decis să te muți la Berlin. Ce te-a determinat să faci o nouă schimbare în viață?
Primii trei ani în care am ținut magazinul deschis au fost extrem de complicați. Profitul pe care îl obții din vânzările de discuri second hand este unul foarte mic, comparativ cu chiria imensă pe care o plăteam la momentul respectiv. Ultimii doi ani au fost mai profitabili, în mare parte datorită proiectului cu haine second hand, dezvoltat de iubita mea, proiect care a adus un plus de cash flow.
Trăiam înconjurat de oameni foarte ok, aveam câteva rezidențe în oraș și gig-uri în afara Franței, dar aveam un sentiment de nefericire, poate din cauză că Parisul este cam stresant sau poate din cauză că simțeam că mâ învârt într-un cerc, fără nicio perspectivă.
Berlinul a fost tot timpul un loc în care îmi doream să trăiesc la un moment dat, mai ales că acum îmi oferea stabilitatea, conexiunile și oportunitățile financiare de care aveam nevoie. Era și prilejul să nu mai intru în vârtejul petrecilor interminabile. A fost momentul perfect pentru că atunci a trebuit să aleg între a mă muta și a semna contractul de prelungire a chiriei pentru magazin pe încă trei ani.
Cum este perceput în Franța underground-ul românesc? Simți vreun fel de influență dacă te uiți, de exemplu, la ce face Yoyaku în acest moment?
Cred că sound-ul românesc și-a atins vârful cândva în 2015 – 2016. Practic 80% dintre DJii aspiranți erau atunci concetrați pe acest sound și uitau că ăsta e doar unul dintre multele subgenuri electronice. Pentru mine este foarte important să nu rămâi blocat pe un singur sound, oricare ar fi acesta, dacă vrei să fii DJ în adevăratul sens al cuvântului. La un moment dat, poate în trei ani, poate mai repede, trend-ul respectiv se va schimba.
A urmat o perioadă de ignorare totală, apoi dintr-o dată toată lumea punea breakbeat și electro. Acum cred că vorbim de o zonă de platou. Oamenii știu că este ceva de calitate, a fost ceva extraordinar la început, poate și datorită factorului de nou, dar într-un final este doar o mică parte dintr-o plajă imensă de subgenuri electronice.
Unii oameni, așa cum este echipa din spatele Yoyaku, fac o treabă excelentă atunci când vine vorba despre acest sound și cu siguranță mai sunt mulți încântați de sound-ul românesc, dar cu siguranță nu așa cum se întâmpla în perioada sa de glorie. Ca orice trend muzical, în esență.
Published May 12, 2020. Words by Victor Dumitrescu.