Electronic Beats Romania
Underworld

Underworld: Întotdeauna ne-a plăcut România, e ceva familiar de fiecare dată când revenim

Underworld este trupa copilăriei mele, de pe canapeaua din sufrageria din Râmnicu Vâlcea, de unde mă uitam cam tot timpul pe MTV.

Se vedeau des dupa ora 22 clipurile pentru Cowgirl, Born Slippy (Nuxx) și Dinosaur Adventure 3D și abia le așteptam pentru că aduceau un plus de nebunie pe lângă pop-ul din heavy rotation, girl bands, boy bands și aberațiile lui Beavis & Butthead.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

Mai apoi îmi amintesc și acum reacția setoasă la sunetele ciudate și speciale din filmele Trainspotting, The Beach și Sunshine ale lui Danny Boyle. Încă țin la loc de preț caseta cu soundtrackul The Beach unde se regăsește piesa trupei 8 Ball, alături de New Order, Leftfield, Orbital, Faithless și UNKLE, visul erotic al oricărui fan de electro și indie.

Anul trecut am citit colecția de poeme/jurnalul biographic al lui Karl Hyde – I Am Dogboy – și urmărit cu sufletul la gură cât de lung și sinuos a fost drumul lui Karl Hyde și Rick Smith către succesul de care se bucură acum cu Underworld, prin trupele Freur și The Screen Gemz.

Am vorbit cu solistul/chitaristul și compozitorul Karl Hyde despre noul proiect DRIFT (a cărui lansare se apropie), dar și despre colaborările trupei din trecut și prezent. Unul din punctele culminante ale discuției au fost despre condiția unui artist de muzică electronică în dinamica industriei muzicale de azi.

Underworld
Underworld

Ce înseamnă muzica dub pentru voi? Știu că în anii ’80, cu Freur, vroiați să produceți un album de dub electric cu celebrul Dennis Bovell. Este DUB-ul o filozofie, tehnică sau un gen pentru voi?

Ce amuzant că menționezi muzica dub, pentru că aseară eram la o oră târzie în mașină și ascultam niște dub, care m-a transportat la magia pe care am simțit-o intotdeauna în legătură cu acest gen muzical. Nu mai ascultasem de mult și în anii optzeci ascultam obsesiv cu Rick muzică dub, soul și Kraftwerk. Eram în aceeași cameră și ne bucuram că ne ducea în altă lume; pentru noi muzica dub era o evadare sonoră emoțională.

Discurile noastre favorite sunt superbele compilații Trojan Records și Studio One. În special box-setul negru de la Trojan Records este o bijuterie. Când eram tineri ascultam dub doar la radio în emisiunile lui John Peel, așa că doar lui putem să îi mulțumim. Noi am crescut în Țara Galilor, în comunități foarte diferite de cele care ascultau și ne-ar fi putut expune la dub, reggae și roots. Mulțumită lui John Peel au ajuns sunetele acestea și la noi și la restul Marii Britanii și Europei.

Aveți o relație specială cu lumea filmelor și a coloanelor sonore pentru film. Multă lume vă asociază cu clasicul Trainspotting al lui Danny Boyle și piesa voastră Born Slippy Nuxx. Numele vostru a pornit de la filmul omonim horror scris de celebrul autor Clive Barker în 1985. Sub trupa voastră de atunci Freur ați realizat coloana sonoră a filmului. Ce s-a schimbat în procesul vostru de creație de atunci și până acum?

Procesul nostru s-a schimbat foarte mult de la acel prim film. Pe vremea aia vedeam scenele nemontate și veneam cu idei despre ce vroiam să aducem filmului din punct de vedere sonor. Am învățat apoi din lucrul cu autori de cinema precum Danny Boyle și Anthony Minghella – dar și lucrând la foarte multe reclame de televiziune – că în primul rând trebuie să asculți de regizor. Jobul tău ca muzician este să completezi viziunea regizorală, nu să epatezi.

De exemplu, Danny Boyle edita filmul Trainspotting și asculta albumul nostru de debut Dubnobasswithmyhead și atunci a venit și i-a adus editorul niște discuri de vinil; unul era cu Dark Train, redenumită pe album Dark & Long și cu Born Slippy. În momentul acela Born Slippy era deja un succes în cluburi și a fost relansată cu ocazia incluziunii pe coloana sonoră de la Trainspotting.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

Lucrați la vreun film documentar despre evoluția voastră de la The Screen Gemz, Freur și până la Underworld? Sunt atât de multe subiecte de atins, de la progresul proiectului până la colaborări cu artiști precum Dubfire, Paul van Dyk, Mark Knight, High Contrast și Brian Eno. Vor deveni toate acestea un film?

Am tot vorbit despre asta de câțiva ani încoace, mai ales pentru că avem o arhivă mare de filme experimentale, filmări din concerte, apariții, interviuri și conversații din 1979 și până în prezent. Deci există mult material care poate fi folosit într-un documentar, dacă vom începe un astfel de proiect. Cu Rick discut des despre ideea de a realiza un document care sa ne permită să vorbim fiecare din punctul lui de vedere, să ne reamintim istoria Underworld și a celorlalte proiecte, mai ales că avem perspective diferite, fiecare are versiunea lui. Amândoi credem că ar fi o experiență interesantă.

În momentul de față proiectul DRIFT ne consumă tot timpul: este o mare provocare să creezi muzică nouă în fiecare săptămână. O dată cu muzica nouă sunt și filmele săptămânale ale colectivului Tomato condus de Simon Taylor. Avem la pachet și explorările noastre pe social media, lucrul cu videograferi: este foarte interesant să ne vedem de aproape, din spatele scenei prin ochii tinerilor autori de film. Toate acestea te fac să te gândești și învățăm cum vrem să fim văzuți sau nu și mai ales să vizualizăm un documentar ca și un vehicol pentru muzica noastră.

Pe măsură ce te maturizezi și înaintezi în vârstă, devii mai cinic, îngust la minte, confortabil, iar lucrul cu oameni mai tineri rupe această mentalitate și te păstrează într-un mod de gândire explorativ, înfometat și însetat.

Ne poți povesti despre conceptul din spatele celor 52 de episoade DRIFT? Proiectul va fi lansat în octombrie. Este cumva o profeție despre cum se va consuma muzica în viitor?

Albumul va fi un boxset cu proiectul complet; la fel cum un serial de televiziune culminează cu un boxset. Va exista și un singur CD, care va conține variante editate ale proiectului, dar boxsetul reprezintă noul album, toate compozițiile, materialele noi, toate filmele și o carte care documentează gândurile noastre și detaliile acestei călătorii de 52 de săptămâni. Prin acest proiect provocăm ideea care stă la baza definiției unui album muzical.

Mai mult decât o profeție despre cum se va consuma muzica în viitor este un portret despre cum este ingerată muzica în prezent, prin playlisturi de Spotify. Albumele muzicale sunt contestate în prezent, oamenii nu mai urmăresc să colecționeze o duzină de piese puse într-un format de un artist. Eu încă mai cumpăr albume, dar fac parte din altă generație decât tinerii de azi, care sunt interesați de cântecele favorite mai mult decât de albumul artistului preferat. Pentru mine, un album este precum o fărâmă din lumea și mintea noastră, într-un anumit moment în timp.

Dacă ne întoarcem la John Peel, noi așa am crescut și ne-am maturizat: cu un mod de gândire eclectic și pasiunea pentru o muzică ce acoperă mai multe genuri muzicale și are aplicabilitate în film, teatru, instalații sonore, dar și muzica live a trupei Underworld.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

Așadar, un singur disc nu este în acest moment mediul potrivit pentru noi. Acesta este motivul pentru care am început un proiect de 52 de săptămâni – DRIFT pare a fi cel mai bun mod al nostru de a ne exprima în acest moment.

Pe DRIFT ați colaborat cu producători tineri de techno precum Ø [Phase]. Cum a fost experiența de a colabora cu noile generații de artiști?

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

E o întrebare bună! Cred că totul vine de la zilele de început, de la albumul Dubnobasswithmyhead și discurile pe care le-am lansat în acea perioadă; am invitat mulți oameni să remixeze acele piese.

De-a lungul anilor am lucrat îndeaproape cu artiști precum Lincoln Barrett (cunoscut drept High Contrast), producătorul de drum n bass. Un exemplu de colaborări multiple este discul nostru Barking, unde apar Mark Knight și Paul van Dyk.

Așadar, un proiect precum DRIFT a evidențiat că nu mai este vorba despre remixuri; colaborăm cu alți artiști la compoziții și dăm curs unor conversații, unor intersecții ca scriitori și compozitori. Cred că e foarte important ca în orice domeniu artistic activezi, fie că pictezi, scrii sau sculptezi, să ai contact și să interacționezi cu noile generații. Pe măsură ce te maturizezi și înaintezi în vârstă, devii mai cinic, îngust la minte, confortabil, iar lucrul cu oameni mai tineri rupe această mentalitate și te păstrează într-un mod de gândire explorativ, înfometat și însetat. Mi se pare extrem de important!

Dacă tot suntem la acest capitol, ce tineri vă inspiră, ce noi sunete și trupe ne puteți recomanda?

Da, Black Country, New Road este o trupă britanică pe care o urmărim de mult timp. Câțiva dintre membrii trupei îi puteți auzi pe cântecele din proiectul DRIFT. Mie îmi place de asemenea o casă de discuri numită Detroit Underground, care au în catalog foarte mulți artiști tineri din State, Europa și Japonia. Îmi comand și le cumpăr mai toate albumele lansate. Cine știe, poate pe viitor vom găsi o metodă să colaborăm.

Ne place de asemenea Shabaka Hutchings, un saxofonist grozav care cântă și cu trupa Sons of Kemet. El este și ei sunt una din trupele cu care ne-ar plăcea mult să colaborăm la un moment dar, când vom fi în aceeași țară în același moment. Ne-am intersectat la mai multe festivale dar nu a fost suficient timp liber să intrăm în studio până acum.

Underworld live

De-a lungul carierei voastre ați colaborat cu colectivul artistic Tomato, responsabil de vizualurile voastre uimitoare și coperțile albumelor Underworld. Cum ați abordat procesul traducerii vizuale a muncii voastre? Au fost improvizații, așa cum se întâmplă des în arta vizuală?

Simon Taylor este în spatele filmelor și artei albumelor noastre; tot ce vezi pe albume, în afară de unele din fotografiile mele, pe care le-ai văzut în cartea I Am Dogboy. Am lucrat cu Simon de la începutul anilor ’90 și este un designer grozav; grafic designer, designer de produs și de modă. A lansat în Japonia câteva colecții de modă și chiar biciclete, a colaborat și în proiecte de arhitectură. Cred că este unul dintre cei mai talentați și prolifici artiști pe care îi cunosc.

Ce iubesc la el este că a acceptat și a răspuns provocării proiectului nostru DRIFT. El produce câte un film pentru fiecare piesă lansată și a lucrat mult sub presiune, pentru că uneori schimbam radical melodia și avea doar 24 de ore să vină cu ideea și vizualul. Credea că am terminat și totul era gata de lansare, dar îi livram în ultimul moment o compoziție modificată.

A fost un proces foarte bun pentru el, l-am admirat ca artist cum trecea de la provocare și frustrare la spontaneitatea care se cere în acest proiect. Provocările au fost energizante și de exemplu, în ultima clipă a livrat un scurt metraj vignetă foarte frumos, pentru că acum a intrat în ritmul nostru și al proiectului. Îmi amintesc că mă privea cum filmez pe fereastra trenului pentru Instagram și îmi spunea că nu poate lucra așa, să filmeze un video de pe fereastră și să îl posteze pur și simplu. Eu i-am spus că știu că este foarte talentat și că poate face asta. În aceeași noapte a urcat într-un tren și a făcut un clip la fereastră, pe care apoi l-a montat într-un material pur și simplu superb; mi-a confirmat astfel intuiția.

Ca și artiști credem des că am ajuns în momentul în care spunem: nu mai pot! Dar normal că putem; mereu putem găsi o soluție sau un răspuns, singuri ne oprim însă de a ajunge la ele mai repede. Prin proiectul DRIFT, partenerul meu Rick a văzut că suntem cu toții capabili de lucruri pe care nu am avut oportunitatea să le facem de-a lungul anilor, fiind blocați într-un mod de gândire prin care nu mai aduceam proiectelor anumite detalii subtile. DRIFT are capacitatea de a ne face să rămânem deschiși la minte și fluizi.

Underworld
Underworld

Veți lansa o nouă carte, după I Am Dogboy. Ce va conține volumul DRIFT?

În completarea boxsetului DRIFT avem o carte extraordinară în colaborare cu Simon Taylor și un alt prieten, Robin Turner, cu care am lucrat la I Am Dogboy. În această echipă de patru am creat acest documentar pentru 52 de săptămâni din viețile noastre. Sunt incluse acolo gândurile noastre colective, dar și individuale, și mai ales detaliile procesului. Ca mai tot ce am realizat cu Tomato, totul se reduce la proces; fiecare cântare este mai mult despre călătorie decât despre rezultatul final. DRIFT este apogeul acestui stil de lucru bazat pe procedură, iar cartea oferă o privire profundă către nebunia pe care am acceptat-o în viețile noastre odată cu proiectul.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

Plănuiți să cântați în București și noile piese?

Absolut, asta e unul din lucrurile grozave când publici muzică pe internet; în doar câteva ore, foarte mulți oameni pot asculta noile cântece. În acest turneu în jurul lumii am tot cântat noul material și toată lumea îl cunoaște.

Tocmai ne-am întors din Australia, unde am cântat patru nopți la Opera din Sydney, patru showuri diferite cu foarte multe piese noi pe care toată lumea le cunoștea. Ajungem în țări în care cântecele noastre noi nu sunt difuzate la radio, și totuși lumea le știe. Ăsta e unul din aspectele pozitive ale muzicii care circulă pe internet: reușești să vorbești direct cu mulți oameni deodată.

Este adevărat că uneori înseamnă să sari peste metodele clasice de promovare a muzicii, dar avem o echipă foarte faină care ne publică munca și lucrăm cu o casă de discuri care înțelege și chiar ne încurajează în ceea ce facem. Pentru prima dată în carieră controlăm limbajul pe care îl folosim, cum facem conexiunea cu fanii și mai ales cum îi ascultăm și le răspundem.

Întotdeauna ne-a plăcut România, e ceva familiar de fiecare dată când revenim; asta e a patra oară când cântăm aici și ne-am plimbat de-a lungul țării, peisajele sunt foarte frumoase. Chiar ne place!

Nu sunt sigur dacă se va relansa albumul A Hundred Days Off acum la aniversarea de 20 de ani. Lucrăm cu o casă de discuri care are grijă de arhiva noastră și de materialele lansate până acum, mereu discutăm cu ei ce am putea relansa, mai ales pe vinil de calitate. Acum suntem însă foarte concentrați pe DRIFT. Rick lucrează la propriu 20 de ore pe zi la proiect! Trebuie să am grijă de sănătatea lui. Suntem împreună de 40 de ani și încă se simte ca o călătorie plăcută. Nu avem ritualuri de dinainte de a începe o nouă compoziție, dar ne place să pornim la drum cu mintea deschisă. Încercăm cât de mult putem să lucrăm în camerele de hotel; jumătate de zi stăm în întâlniri și facem strategii de promovare, iar restul jumătății de zi facem muzică nouă. Ne întoarcem din turneu cu mult material și da, este important acum să ne concentrăm și pe cursul carierei noastre muzicale.

Ce părere ai despre scena de muzică electronică dance din prezent?

Este o bucurie sinceră să văd că scena este încă puternică și evoluează peste tot. Prin 1994 oamenii spuneau că scena mai are maxim trei ani, și uite în ce mod unic a evoluat. Mi se pare că multe genuri și-au găsit locul și au stat în perimetrul delimitat. Muzica electronică dance a pornit de la evoluție; fiecare disc trebuia să fie mai bun decât precedentul, fiecare petrecere mai bună decât noaptea de dinainte și fiecare DJ trebuia să aducă ceva nou pentru ca magia să se facă simțită.

Scena a evoluat peste tot în lume, și datorită acestor standarde a explorat teritorii noi – dacă devenea prea mainstream, ceva din underground aducea o mutație. Cred că există o regenerare continuă și mă bucur să fac parte din comunitate.

Cred că oriunde în lume oamenii vin la o petrecere ca la o sărbătoare; pentru ei este ceva sfânt, e ca o reuniune. Publicul peste tot prin lume are o atitudine pozitivă, fie că suntem pe scena unui festival de rock sau într-un club de dans, sau oriunde cântăm. Aducem această sărbătoare.

Underworld concertează la festivalul Fall In Love de la Palatul Mogoșoaia sâmbătă, 31 august. Află mai multe despre festival (și despre propria noastră scenă de muzică electronică) aici.

Published August 29, 2019. Words by Andrei Bucureci.