Interviu cu Robert Obert | Electronic Beats Romania

Interviu. Artă vizuală și profeții urbane cu Robert Obert

Autor Andrei Bucureci
Robert Obert

Robert Obert este unul dintre cei mai recognoscibili artiști vizuali din București. Deși multă lume îi recunoaște arta stradală, ilustrațiile și benzile desenate, poate că nu la fel de multă este conștientă de versatilitatea lui.

Artistul a avut o evoluție constantă și a ieșit din zona de confort. A făcut coperta colaj pentru ultimul album din 2019 al Innei (Yo), o bandă desenată pentru Smiley, coperta discului Gypsy Rock/Change or Die a lui Damian & Brothers la Hahaha Productions.

În cariera lui Obert a existat însă întotdeauna un echilibru între mainstream și underground. Experimentează cu diferite tehnici, de la pictură la sculptură, ilustrație și artă stradală. Face parte dintr-un colectiv de artiști și împarte atelierul de lucru cu Maria Bălan și John Dot S. Împreună, cei trei au avut niște intervenții urbane deosebite la Street Delivery 2019, unde au realizat un mural pentru World Wildlife Fund România, dar și group show-ul Rampa ONE la Plant Village, unde au interacționat prin instalații, sculpturi si lucrări neconvenționale pe diverse tipuri de suport, cu spațiul alternativ de acolo.

Am povestit cu Robert despre colaborările cu Codin Orășeanu, banda desenată Fear Is A Lie pentru Dream Diggers, finanțată printr-o campanie de crowdfunding de succes, colaborări din zona rock și alternative. Totodată, am aflat mai multe și despre expoziția recentă Invasion la galeria speciala Insula42. Am vorbit despre banda lui desenată virală, Profeția Urbană, despre Comic Con, dar și despre proiecte în desfășurare precum un documentar despre street art și graffiti în România.

Robert Obert - autoportret
Robert Obert - autoportret
"Ca artist, controlezi rezultatele muncii tale. Colaborarea cu un client trebuie să fie funcțională și coerentă, altfel ambele părți își pierd timpul."

Povestește-mi te rog despre banda desenată pentru Dream Diggers, Fear Is A Lie. Cum a apărut această colaborare inedită în muzica electronică românească?

Simplu; eu sunt prieten de mult timp cu Codin Orășeanu și în momentul în care s-au apucat de albumul acesta îmi trimitea preview-uri, piese în lucru și idei și schimbam impresii, mă întreba ce parere am. A venit și momentul în care albumul a fost gata, tot povesteam să facem ceva împreună la un moment dat, evident, o banda desenată. Ne gândeam la o narațiune după conceptul lui, sau un concept comun și când a fost gata Fear Is A Lie, am știut că a venit momentul să lucrăm la un comic book care să completeze cumva conținutul audio. Asta însemna că, pentru a nu fi redundant, fiecare piesă să aibă câte un mini-capitol ilustrat care să completeze sunetele. Muzica are o poveste în sine, transmite o emoție și niște stări aparte și atunci, cuplat cu o interpretare personală vizuală a mea, primești, ca ascultător, ceva mai mult, o amplificare, o altă deschidere ce îți stimulează vizual ce auzi.

Am primit în sfârșit o parte din piese, lucram deja la mini-capitole și concepte și primeam piese noi, variante masterizate, am ascultat albumul în avans. Când s-a lansat, chiar îmi amintesc ca îmi era și frică că nu îl mai pot asculta, atât de mult l-am avut pe repeat. În continuu, în continuu și desenam, ascultam, opream, reluam schițe și idei. Procesul de ilustrație efectiv, a fost într-un termen limită scurt, pentru că se apropia lansarea oficială a albumului în club Colectiv. M-am mișcat la viteza maximă pentru ca varianta tipărită să fie gata în aceeași zi cu CD-ul.

Știi cum e în muzica independentă? Am finanțat cu forțele proprii o parte din această muncă și ne-am luat inima în dinți să vedem cât ne ține portofelul. Am tot discutat dacă să ne împrumutăm sau ce alte soluții avem. Cred că ar trebui să existe pentru artiști independenți un credit special, creditul primul album, sau creditul prima carte, ceva de genul asta (râde). Cu ajutorul acestui credit, ar trebui să ajungă orice emerging artist să își facă dracului debutul de calitate, într-o ediție de colecție, care să ajungă la un număr de oameni pasionați. Sincer cred că ăsta e și motivul pentru care s-au reîntors și vinilul și caseta, pentru că este foarte frumos să colecționezi; fiecare avem piticii noștri, știi cum e.

Noi atunci ne-am hotărât să facem o campanie de crowdfunding, pentru că era cea mai la îndemână și cea mai rapidă metodă. La crowdfunding ai în jur de o lună sau o lună și jumătate de campanie, în care interacționezi și ai un răspuns real de la public, îți dai seama ce poate să însemne și cum poate inspira proiectul tău. E mișto că se creează un schimb frumos, oamenii fac o precomandă și validează un nou produs de colecție, primesc și chestii în plus în funcție de donații, etc. Am făcut campania, am reușit să ajungem la multă lume și am strâns fix banii care ne trebuiau pentru producție, am trimis la tipografie și am ajuns cu pachetul de colecție chiar și la Comic Con-ul din acel an. Și uite cum cuplul audio-vizual Fear Is A Lie a fost super apreciat, dovadă că nu mai avem decât fiecare exemplarele proprii. Nu îmi amintesc câte bucăți a avut ediția Fear Is A Lie cu CD și banda desenată, dar parcă sub 200.

Mi se pare că genul ăsta de colaborare e mai activă mai degrabă în zona de alternative, underground.

La noi în industria muzicală mainstream încă avem doar multe coperți „funcționale”, celebrele poze cu font cu drop shadow sau oricum, ceva basic. Sunt soluțiile rapide, nu se pune accent așa de tare pe un vizual puternic, stand alone, din păcate.

Care e conexiunea dintre Profeția Urbană, banda desenată pe care ai lansat-o cu un an înainte, și Fear Is A Lie, această nouă lucrare audio-video?

Cred că registrul stilistic e similar. În timp mi-am format un stil al meu, l-am retușat și redefinit, dar l-am păstrat în evoluție. Se simte input-ul personal artistic și oamenii îmi recunosc stilul, ăsta e și motivul pentru care încerc să nu mai iau comenzi care nu-mi reprezintă stilul. Sau să zicem mai diplomat, iau comenzi care sunt tangente cu estetica mea, care conțin elemente care mă reprezintă. Mi se pare foarte important pentru un artist vizual, în momentul în care produce un artwork, să nu se teamă de public, și să nu bage capul în nisip, pentru că a făcut-o pentru bani. Sunt mulți care nu se semnează pe lucrări din motivul ăsta. Mie îmi place să investesc energie și timp în arta mea și de asta am ajuns la nivelul la care fac lucruri care mă reprezintă. Nu zic că nu fac și eu compromisuri, dar atâta timp cât mă reprezintă și iese bine și există un echilibru din punct de vedere tehnic, servește scopului, atunci până la urmă este o lucrare marca OBERT.

Ca să îți dau un exemplu, poate fi cel mai corporate job pe care l-am primit, dar sigur au venit la mine pentru că le-a atras ceva atenția. Eu ca artist pot să înțeleg brief-ul și nevoile clientului, nu toată lumea vrea ilustrație sau grafică și eu pot să îmi adaptez stilul să rămân în spectrului proiectului. Dar condiția e că, dacă oamenii aia m-au chemat pe mine, să nu îmi ceară ceva făcut în stilul altcuiva sau dintr-un registru total opus, pentru că e aberant. Eu nu mă duc la dentist să mă tund, știi ce zic?

Ca artist, controlezi rezultatele muncii tale. Eu îmi aleg proiectele în așa fel încât să îmi păstrez reputația (deși e un cuvânt care nu prea îmi place). Colaborarea cu un client trebuie să fie funcțională și coerentă, altfel ambele părți își pierd timpul.

"Fiecare artist ar trebui să își facă măcar un autoportret ca avatar personalizat. Chiar e păcat că artiștii vizuali își pun fotografii la profil."

Spune-mi despre expoziția ta OBERT: Invasion 42 de la Insula42, unde s-au regăsit schite și din Profeția Urbana și din Fear Is A Lie. Care a fost conceptul din spate?

Povestea și traseul Invaziei este o narațiune împărțită în mai multe sectoare. Îmi place să am o conexiune deosebită cu publicul. În cazul Invaziei am realizat un fir roșu, discret sau mai puțin discret, care ghida vizitatorii participanți la eveniment. Însă un rol important într-un context de genul ăsta îl are și curatorul, în cazul de față Elvira Lupsa (Unicat).

Mi-a plăcut să le dau oamenilor câteva direcții în care să se ducă; holul de la intrare avea o anumită atmosferă și fiecare cameră era încadrată într-un registru stilistic și într-o direcție de afișare pentru public: una curată ca de galerie, una personală și bombardată, una strict pentru Profeția Urbană și ce reprezintă conceptul, o cameră cu volume și variațiuni de culori și mărimi, iar la final, ceea ce mi s-a părut foarte interesant (mai ales ca și spațiul oferea asta), balconul care are și puțină vegetație și deschiderea către stradă. Acolo lucrările expuse erau chiar cele din stradă; erau fotografii cu muralele făcute de mine, practic din interior către exterior la propriu. Asta a fost intenția, de asta și panotajul ăsta, care cred că a atras atenția oamenilor prin poveste.

La sfârșit mi-am recâștigat locul în stradă, unde pusesem un paste-up pe intrarea din clădire cu câteva luni înainte. Nu știu cine l-a dat jos – proprietarii clădirii sunt într-un război nedeclarat cu intervențiile de graffiti din stradă. M-am gândit că, de ce să nu îmi repoziționez lucrarea, plus că era și bun ca performance să întărească scopul acestei expoziții, care nu întâmplător s-a numit Invasion. Am primit un spațiu pe care l-am invadat și inclusiv intrarea trebuia să aibă ștampila de invazie vizuală, frumoasă, plăcută, cu lucrări de artă.

Spune-mi câte ceva despre colaborarea cu Afo de la Cred Că Sunt Extraterestru.

E un proiect care mi-a plăcut mult. Mi-a scris Afo, pentru că văzuse autoportretele mele din social media. Ca o mică paranteză, mi se pare că fiecare artist ar trebui să își facă măcar un autoportret ca avatar personalizat. Chiar e păcat că artiștii vizuali își pun fotografii la profil.

Lui Afo îi plăcuse mult un anumit autoportret al meu, și se pregătea să lanseze albumul, aveau și o piesă nouă gata masterizată și voia să colaborăm. Ne-am întâlnit la atelier, am fost fix pe aceeași frecvență și vibe, totul smooth, am hotărât să mergem în direcția curată, fine cut-out, fără prea multe efecte, hașură și briz-briz-uri. Am făcut mai multe variante, le-am trimis și am ajuns la versiunea asta care e simplă și decupată bine.

Mi-a plăcut foarte mult să lucrez la asta și a fost amuzant că, întrucât avem un profil similar (eu mă desenasem cu părul pus într-o parte) s-a creat la un moment dat confuzia dacă sunt eu sau Afo în artwork-ul ăsta. Parcă devenisem frați. Inclusiv plasturele de pe obraz e prezent, ca un fel de metaforă a rănilor interioare.

Care a fost conceptul vizualului pentru albumul Gypsy Rock, Change Or Die de la Damian & Brothers?

Și ăsta are o poveste interesantă. Am fost colaborator cu studioul lui Smiley, Hahaha Production și am cunoscut o grămadă de oameni interesanți pe acolo, iar Gypsy Rock se întâmpla la foarte scurt timp după ce am plecat de la studio. La un moment dat a venit și Damian Drăghici la studio și așa ne-am cunoscut.

Într-o seară mă suna unul din baieții de studio, ușor panicat că au nevoie urgent de un artwork și aparent, doar eu aș fi putut să o scot la capăt. Lucrau la albumul Gypsy Rock, care a fost produs alături de ei, primiseră un artwork pentru album, însă nu a fost pe placul lui Damian. Nu aveau nici artwork și nici noi promisiuni, și Sergiu Ferat, un artist muzical aparte și prieten drag, implicat și el în proiect, m-a sunat gândindu-se că nebunia mea s-ar potrivi cu nebunia lui Damian. Am întrebat când trebuia să fie gata și mi-au zis clasicul „ieri”. Mi-am luat laptopul cu mine într-o cafenea lângă atelier, am vorbit cu oamenii la telefon, am lansat niște idei în eter și m-am apucat de treabă.

Din cele două variante, una a fost pe placul lor și au zis că ăsta e coverul, până mâine trebuie să facem tot interiorul albumului fizic. O veste pe care orice artist și-o dorește când are un proiect (râde). Pornind de la cover, pe tot interiorul trebuia să păstrez aceeași linie și să creez în același timp și un contrapunct. Așa că, urmându-mi obsesia de a face un produs omogen în care toate elementele sunt integrate, am scris inclusiv toate textele de mână.

A fost un proiect rewarding; eu de mulți ani eram fan Damian & Brothers și mi se părea o pată de culoare într-un univers muzical românesc ciudat și gri. El reușise să scoată și să recontextualizeze anumite influențe și sunete și întotdeauna am apreciat asta. Făcea lucruri diferite și interesante cu clash-ul lui în mainstream, și faptul că am ajuns să lucrez cu un artist muzical pe care îl respect și apreciez mi s-a părut o oportunitate de neratat, și la care trebuia să îmi dau toata silința. Am depus tot efortul să fie cât mai profesionist și să aibă sens.

Nu-mi place să mă mândresc cu arta mea, dar pot să spun că sunt mulțumit de ce fac. Mi se pare că acest proiect a ieșit cum trebuie, iar confirmarea a venit din partea oamenilor din universul mainstream, care l-au apreciat. Era complet din alt film și starurile pop reacționau la el cu interes, pentru că era ceva complet nou.

Oamenii din lumea asta nu sunt bătuți în cap sau hateri, dar pur și simplu la ei funcționează o anumită rețetă. Așa că o propunere de vizual, un artwork în alt fel decât sunt obișnuiți nu funcționează la oricine și nu vor depune efortul. Dar multora le-ar plăcea, cunosc o grămadă care își doresc asta. Nu toți au ocazia să lucreze cu artiști care să îi scoată și să se scoată și ei din zona de comfort. Ca artist vizual, să mergi în mainstream înseamnă să ieși dintr-o anumită tipologie de gândire.

Mockup pentru albumul Yo de la INNA.
Mockup pentru albumul Yo de la INNA.
Robert Obert și Pisica Pătrată
Robert Obert și Pisica Pătrată

Ai mai avut colaborări în mainstream după?

Da, cred că cea mai mainstream și neobișnuită colaborare a mea a fost cu un star pop, Inna, anul trecut. Același lucru pe care l-am făcut cu Damian l-am facut și cu ea. Aveam un prieten care lucra la Global Records și mi-a scris că au nevoie de un artwork pentru un artist muzical. Mă cunoștea că sunt dintr-o bucată, dar i se părea că s-ar potrivi. Dacă nu mă sensibilizează ceva, eu nu pot să lucrez, trebuie să văd măcar un potențial sau să fie un declanșator care să mă stimuleze vizual. Dacă sună într-un fel care nu mă fericește, nu produce emoție sau o stare, nu are rost să lucrăm, pentru că voi face ceva mecanic și așa va ieși. Mi se pare important să fii sincer cu tine. Nu mi se pare bună abordarea bolnavicioasă de tipul „v-am luat banii și am plecat”. Ca artist ești persoană publică și îți asumi că ce faci îți apartine, felul în care te prezinți trebuie să spună ceva despre tine și să te reprezinte corect și coerent. Îti dorești dezvoltare și evoluție.

Am primit un reel cu sample-uri din piesele de pe album. Într-adevăr, albumul YO suna total diferit de ce a scos ea până acum. E clar că stilul este recognoscibil, are o amprentă, o direcție, doar e Inna, dar producția este diferită, feeling-ul e diferit, m-a provocat să scot ceva vizual.

Nu este 100% my cup of tea, dar mi s-a părut o provocare interesantă, mai ales că nu era un artist pe care să îl apreciez neapărat. Știam piesele ei pentru că se aud non-stop la radio. Și mi-am zis, cum ar fi să fac ceva total diferit de ce coperți de albume a mai avut ea în trecut. Așa că am făcut niște propuneri și le-am trimis; și-au ales o singură variantă și forma ei finală o știe acum toată lumea.

Comunicarea a durat ceva timp, Inna era în turneu în afară și răspundea greu, dădea feedback când putea etc. După un decalaj mare, s-a aprobat artworkul. A trebuit să ajungem la o formă finală și să facem împreună tot restul interiorului albumului. Au venit și ea și managementul cu multe idei, sugestii, discuții, dezbateri și le-am incorporat pe cât am putut. Știi că menționam mai devreme granița compromisului, când ai o comandă de genul ăsta. Am păstrat clar zona de colaj digital și am făcut niște artificii de-ale mele și a ieșit un artwork omogen, coerent vizual și se leagă de muzică. De-aia am folosit tonurile calde, motivele florale, scrisul de mână.

Mie îmi place mai mult interiorul decât exteriorul. Am făcut-o și pe asta, am făcut arta unui album pentru Inna, nu mă așteptam. Dacă îmi spunea cineva acum 15 că va veni o cântăreață pop internațională și eu îi voi face artă, grafică, ilustrație pentru un album, nu aș fi crezut această profeție. Aș fi crezut mai degrabă pentru Damian Drăghici. Dar sincer mă bucur că s-a întâmplat, pentru că a fost o provocare foarte interesantă pentru mine. Colajul ăsta digital este tentativa mea de a-mi păstra o amprentă de stil, nu mă așteptam să fie primit atât de bine și atât de ușor. Mă așteptam la discuții mai ample, sugestii, refuzuri.

Cum controlezi situații mai sensibile?

Întotdeauna există asta; mă ucide când ai ceva 99% gata și apoi intervin tot felul de idei care înseamnă muncă în plus. Eu am găsit o soluție – în ultimii ani, majoritatea fișierelor pe care le pregatesc sunt cât se poate de modulare; fiecare bucățică, fiecare element este separat undeva. Nu se știe niciodată dacă Marte cu Saturn retrograd și cu alte astre nu se aliniază și trebuie ceva mutat mai la dreapta sau mai știu eu ce. La ilustrație e și mai complicat, dacă am foarte multe elemente, detalii, hașură, nu poți să faci 700 de layere. Dar întotdeauna încerc cumva să fac fișierul în care lucrez cât mai modular, să mă scutesc de muncă pe viitor.

Care au fost provocarile în colaborarea cu Hahaha Productions și pe ce materiale ți-ai lăsat amprenta?

Am făcut mai multe lucruri interesante la ei. Colaborarea noastră a început inițial cu partea de merchandise. Urma să facem artwork-uri de pus pe merch într-o grămadă de feluri și erau în stilul meu mai curat și cu culori aprinse. Am început discuția la asta și apoi și-au dat seama că ar mai avea nevoie de lucruri de făcut. M-au chemat în ședință și a fost ceva de genul: avem nevoie asta, asta, ailaltă și a venit o ditamai listă din toate părțile. Nu zic nu la provocări, așa ca m-am băgat, poate și pentru că pe mine mă urmăresc propriile profeții sau mi le caut. Să-ți zic și de ce. Probabil e un mecanism al scenariului de viață pe care îl alimentez. Ultima dată când am avut un job, am zis că trebuie să termin albumul Profeția Urbană și nu-mi voi lua vreun alt job decât dacă este într-un studio, pentru că e un mediu interesant, unde cunoști oameni și ai posibilitatea să faci lucruri noi și fresh. Nu mă așteptam să aterizez într-un studio de muzică, dar uite că relația mea cu muzica m-a păstrat conectat. Am tot făcut adesea multe lucruri cu artiști muzicali.

A fost o nouă provocare interesantă și am luat-o în serios, am colaborat cu ei aproape doi ani de zile. Am făcut de toate, variate dar echilibrate, ilustrații pentru social media, artwork de albume și compilații, postere de lansări de albume și chiar o bandă desenată pentru o piesă de-a lui Smiley. Făcuse un clip interesant, într-o cameră cu umbrele care deveneau personaje, ferestre care se transformau, deja era altceva, ofertant pentru a fi transpus în bandă desenată.

Experiența fost foarte variată și mediul e relaxat, oamenii de acolo sunt chill, când e rost de party petrec, când e de lucru, muncesc. Un mix bun și interesant.

O altă surpriză plăcută a fost muralul pe care l-am făcut cu Pisica Pătrată la intrarea în studio și Allive, clubul lor care a activat o perioadă. A fost ideea lui Filip, fratele lui Smiley, care a văzut un potențial în peretele ăla uriaș. Era destul de mare, iar eu nu desenasem până atunci până la 17 metri înălțime. Am acceptat jobul, dar am sunat un prieten: am vorbit cu Ciubi (Pisica Pătrată) și i-am propus să îl facem împreună. Chiar am avut viziunea că putem face un mix între stilurile noastre și noi am mai lucrat împreună și ne înțelegem foarte bine. A ieșit ceva chiar special, a fost un bonus marfă din perioada mea de colaborator cu Hahaha Productions.

Robert Obert
Robert Obert

Cum e să faci parte din colectivul artistic în care ești alături de Maria Bălan și John Dot S?

Noi ne știm de când eram adolescenți și avem un soi de istorie împreună, am umblat prin aceleași cercuri și am fost pe la aceleași petreceri. Mergeam la munte și la mare împreună și între timp se pare că am ajuns toți înapoi în București, unde suntem activi. După alte ieșiri și povestiri, ne-a intrat tuturor microbul artei stradale în sânge și ne-am hotărât să avem împreună un spațiu de joacă, un studio comun.

Povestește-mi puțin și despre documentarul de street art și graffiti din România la care lucrați. Cine a venit cu ideea?

E un proiect în desfășurare. Împreună cu o echipă mai extinsă, care s-a omogenizat în ultimul an, am început să lucrăm la acest proiect de film de lungmetraj. Nu am inventat noi ideea, ci mai degrabă cred că vine dintr-o nevoie a comunității, a fenomenului în sine și chiar a arhivării formelor de expresie artistică la noi, care din păcate sunt dispersate. Lucrăm cu We Are Basca, o casă de producție foarte cool și cu oameni deschiși și suntem deja în pâine: avem interviuri trase, footage și arhive de la noi și alți artiști, un concept și fir narativ în continuă cristalizare, și încă se mai adună.

Foarte mulți oameni din zona asta și-au dorit de-a lungul timpului să existe un film lung, care să prezinte, să deschidă către public ceea ce înseamnă fenomenul ăsta de artă stradală în România. Și cum alte entități culturale nu și-au găsit timpul sau poate disponibilitatea de a se apuca de lucrul la un proiect de genul ăsta, împreună cu John și Maria am demarat acțiunile. Am ajuns într-o formulă de lucru cu echipa implicată, chestie care, evident, ne mănâncă timpul, dar ne și împlinește. Nu vreau să dau spoilere sau mai multe detalii pentru moment, dar de îndată ce avem materiale de scos în public, cu siguranță le veți vedea.

Ce îmi poți povesti despre colaborările tale speciale cu ong-uri activiste? Tu faci artă activistă?

Aici aș avea multe povești; deși poate nu e atât de vizibil, am fost implicat în mai multe proiecte care, formulate cu ajutorul artelor, au tras semnale de alarmă sau au investigat probleme socio-politice arzătoare.

Unul dintre cele mai interesante a fost un proiect făcut cu European Alternatives, în care s-au organizat plecări cu rulote pe câteva rute din Europa, cu opriri punctuale în zone de interes la momentele respective: Transeuropa Caravans. Eu am făcut parte din echipa East European Caravan, împreună cu oameni din Bulgaria, Grecia, Cipru și Franța. Fiecare din noi a avut un rol bine definit pe tot traseul, fie că era vorba de blog posting, logistică, coordonare de echipă, filmare sau, cum era în cazul meu, cartooning. Practic, pe traseul nostru de la Cluj până în Atena am făcut opriri în câteva puncte controversate, de unde luam la cald impresii și încercam să relatăm cât mai obiectiv pe platforma pe care făceam update-uri lucrurile care se întâmplau cu adevărat acolo; fără fake news, fără oameni care oferă interpretări în funcție de interesele lor, etc. Am văzut, practic, cu ochii noștri, care e situația pe la Pata Rât, Roșia Montană, Pungești, în tabere de refugiați din Sofia, dezinformări cu privire la marșuri împotriva discriminării de gen, efectele și reacțiile oamenilor la criza economică din Grecia, și multe, multe alte lucruri pe care, în mod normal, le preluam din social media în mod distorsionat.

A fost o experiență care m-a îmbogățit din mai multe privințe și s-a mulat foarte bine cu stilul meu nomad și pasiunea mea pentru călătorie. Au fost tot felul de aventuri neprevăzute, cum ar fi scos rulota din noroi cu ajutorul lopeții împrumutate de la o mănăstire aflată la o pădure distanță de drumul în care ne-am împotmolit; cu rătăcit pe drumuri unde nu mai era semnal, cu autorități suspicioase care se panicau din cauza numerelor străine de înmatriculare și credeau în conspirații de tip Soroș, și așa mai departe. Oricum, am scăpat mai ieftin decât colegii noștri de pe alt traseu, care în ziua 2 sau 3 au rămas fără plafon la rulotă, din cauza unui copac care a hotărât că nu le mai trebuie.

Murala „Culori pe cale de dispariție”
Murala „Culori pe cale de dispariție”

Spune-mi despre colaborarea cu WWF România de la Street Delivery 2019.

A fost pe fast forward. Cu foarte puțin timp înainte, m-a sunat Cristi Neagoe să mă întrebe dacă nu cumva am fi interesați de un proiect împreuna cu WWF România, mai precis muralul Culori pe cale de dispariție, făcut în cadrul Street Delivery 2019, o acțiune menită să evidențieze anumite specii protejate puse în pericol. În cazul de față, era vorba de acvilă, sturion și bizon, integrate într-o compoziție comună, respectând desigur și niște direcții cromatice existente deja în campanie. Așa că ne-am sfârâit puțin creierii, am pus-o de câteva schițe de concept, am trimis la aprobat și de acolo e istorie. Realizarea muralului ne-a dat ceva bătăi de cap din cauza căldurii și a texturii peretelui, obligându-ne să lucrăm în perioadele cât soarele se furișa în nori sau spre seară; dar astea de fapt nu au fost probleme reale, ci mai degrabă parte din fun-ul procesului. Plus că voluntarii de la Street Delivery au fost de mare ajutor, în special pe componenta de hidratare. Și, cum nimic nu e întâmplător, fix în fața peretelui era un booth de DJ, unde ne-au încântat, printre alții, DJ Dox și Brugner – ceea ce e întotdeauna binevenit și te stimulează la lucru. A fost și felul universului de a cupla din nou muzica și arta vizuală.

Playground
Playground – remix după Sonic Youth

Tu practici și în arta vizuală conceptul de remix, ce ne poți povesti despre remixurile pentru Hefe și Despot, pentru emisiunea lor Playground?

Ăsta mi se pare unul din cele mai fun proiecte de colaborare și trece dincolo de artwork-uri, marele plus au fost oamenii. Hefe și Despot sunt niște tipi grozavi, cu care m-am înțeles din prima, de parcă eram prieteni de foarte mulți ani, atât de natural a decurs totul. Ei au avut niște idei de remixuri vizuale care să evidențieze puțin proiectul ăsta, Playground, pe care ulterior le-am pus pe niște super cool t-shirts, produse de Printoteca.

Inițial nu aveau o direcție clară, văzuseră cateva sample-uri făcute de mine și le-au plăcut, așa că după niște întâlniri și discuții, am ajuns la niște artwork-uri cu care am fost toți fericiți. Îmi place foarte mult cum a ieșit colaborarea asta, artwork-urile au ieșit exact așa cum trebuie și cred că încă mai sunt disponibile modelele de cumpărat, așa că le recomand nu neapărat că-s făcute de mine, ci pentru că, din nou, avem niște produse de colecție inspirate de muzică, un must have dacă ești pasionat, dar nu neapărat. Anul trecut am făcut împreună cu Printoteca și un Pop-up store în spotul de pe Lipscani, cu meet and greet la care au venit oamenii, și-au luat goodies personalizate și s-a socializat și mi s-a părut foarte nice. Sincer, aș vrea mai multe desfășurări de genu’ asta. Și mă bucur că am rămas în legatură și cu băieții, mai facem din când în când diverse brainstorming-uri și schimbăm idei de tot felul, ba chiar au fost atât de drăguți că au trecut pe la expoziția INVASION de la Insula 42, so I guess I gained some friends while doing some art.

Artwork pentru discuri de vinil ai făcut?

Fix până în momentul acestui interviu nu, însă sunt în lucru as we speak pentru un album lansat pe vinil de către Dragutesku, prin intermediul celor de la feeder. Din păcate, pentru că nu e încă lansat, nu am cum să dezvălui nimic. Aștept cu interes mai multe colaborări de genul ăsta; mi se par marfă și ofertante.