De vorbă cu Maria Bălan despre artă stradală, mediu și anomalii

De vorbă cu Maria Bălan despre artă stradală, mediu și anomalii

Autor Andrei Bucureci
Maria Bălan

Artista Maria Bălan are o energie incomensurabilă de creație. Este o artistă multidisciplinară, cu o pasiune către experimente cu tehnica gravurii.

A studiat și Arte Grafice la Universitatea Națională de Arte București și este și arhitect nepracticant. Inima Mariei bate foarte mult pentru tot ce înseamnă spațiu urban și are foarte multe proiecte interesante de street art. În același timp, principalele lucruri care o inspiră sunt natura și mediul înconjurător. Portofoliul ei conține de asemenea și ilustrație de carte, artă digitală, concept art, animație și design de poster. Chiar de curând i-am văzut mai multe afișe dedicate criticii socio-politice în cadrul proiectului Răcnet 5.0 organizat de cei de la Graphic Front.

Maria a câștigat Premiul Bienalei Internaționale de Afiș și Ilustrație de Carte a Tinerilor Artiști la Timișoara în 2013.

În 2018, am fost la prima ei expoziție individuală, „Neștiuții”, și am hotărât să facem un interviu-poveste. Nevoile ei de exprimare au și o latură didactică foarte importantă; Maria face ateliere de linogravură pentru copii și adulți.

Anul acesta a expus lucrări în cadrul ințiativei colective Rampă One @ Plant Village alături de John Dot S și Robert Obert, colegii ei de atelier și a participat la expoziția de grup Un-hidden Bucharest din cadrul Romanian Design Week 2019.

Printre artistele pe care le urmărește, Maria le menționează pe Kathe Kollwitz, OKO și Kathleen Neeley. Am povestit și despre faptul că ascultă muzică diversă tot timpul, pentru că o stimulează la creație și am dezbătut împreună despre problemele orașului București și a scenei artistice locale.

Recent, Maria a inițiat un nou proiect, unde arta și tehnologia s-au suprapus: ANOMALICA la One Night Gallery. Spectacolul a fost construit în jurul celui mai recent proiect al ei, Anomalica, o serie de creaturi care prind viață în cartea ei realizată într-o ediție specială pentru acest eveniment. Cele 13 personaje prezentate în carte sunt rezultatul mai multor luni de muncă asiduă, folosind tehnica specială a linocutului, foarte dificilă de transpus. Evenimentul a combinat expoziția cu o lansare de carte, prezentate publicului prin realitate augmentată și cartografiere video, două suporturi care au sporit experiența vizitatorilor, păstrând în același timp esența operei de artă și creând noi opere de artă în acest proces.

Cartea Mariei Bălan este o invitație de a reflecta asupra lumii contemporane, miezul celor mai mari probleme care provoacă omenirea în zilele noastre. Întregul univers creat se bazează pe imaginația artistică a Mariei. Expoziția a fost pusă în scenă folosind animație cadru-cu-cadru realizată de Reniform, cu design de sunet semnat Brazda lui Novac și transpusă de Les Ateliers Nomad – curatoriat de One Night Gallery.

Mural pentru WWF România la Street Delivery, colaborare cu John Dot S și Robert Obert
"Sunt tot felul de momente în care îți vine să te lași de meserie și îți spui ceva de genul „mai bine mă făceam sudor!”"

Maria, cum de ai studiat și arhitectură și arte plastice?

Atracția mea către arta vizuală există de când eram foarte mică. Sunt copil de artiști plastici profesioniști, mai exact pictori, lucru care a facilitat creșterea și dezvoltarea mea într-un cadru pur artistic, înconjurată de lucrări de artă și materiale de lucru variate. Desenam de mică încurajată de părinți și am știut încă din școala primară drumul pe care îl voi urma. Pe atunci visam să fiu ilustrator de cărți pentru copii. Timpul a trecut, dar pasiunea pentru desen a rămas acolo și a fost alimentată constant prin studiu. Faimosul citat al lui Plinius, „Nicio zi fără o să tragi o linie”, a fost pentru mine un crez pe care l-am aplicat încă din liceu, în mod constant.

În clasa a 11-a am hotărât să urmez calea arhitecturii, văzută pe atunci ca o varianta mai practică de a face artă, dar și încurajată de faptul că fratele meu mai mare era deja student acolo. Așa că după terminarea liceului am început studiul arhitecturii la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București. La începutul anului doi am decis că după absolvirea facultății de arhitectură voi urma studiul graficii la Universitatea Națională de Arte. Și m-am ținut de promisiune. În anul în care am dat diploma la Mincu și am încheiat oficial orice treabă cu arhitectura, am dat la Arte și mi-am urmat calea pe care am știut că trebuie să o urmez: a gravurii și a desenului. A fost un an extrem de dificil; încercam să fac față și studiilor pentru facultate și pregătirii proiectului de diplomă, dar să continui să desenez cât pot de mult și să îmi pregătesc portofoliul pentru viitoarea admitere. Știam că nu voi fi nicioadata un arhitect extraordinar, întrucât eram pricepută pe partea de concept și execuție, la nivel grafic.

Făceam desene frumoase, dar nu făceam arhitectură funcțională. În schimb, faptul că mă făceam remarcată la arhitectură pentru aspectul desenelor și partea strict estetică a fost un motiv în plus să urmez studiul artelor. Am avut și norocul de a-l avea profesor de atelier pe domnul Octavian Neculai, care era pe atunci profesor colaborator la UAUIM, dar și scenograf la teatul Bulandra. El m-a inspirat în a-mi urma vechiul crez, cel al artelor plastice. Mă bucur că am avut experiența facultății de arhitectură. M-a ajutat foarte mult să mă dezvolt intelectual, să știu că în spatele oricărui proiect trebuie să ai un concept solid; încă mă folosesc de cunoștințele acumulate acolo pentru a le aplica în creație.

Fratele tău este sculptor. Cum este percepută creativitatea în familia ta?

Având în vedere că toată familia mea este în acest domeniu, creativitatea a fost încurajată dintotdeauna. Am primit mână liberă să fim cât se poate de creativi, ba mai mult de atât, am primit de la părinți multă informație în direcția vizuală. Părinții noștri au ținut să fim bine documentați din punct de vedere cultural și artistic. Simt că educația de acasă ne-a ajutat foarte mult ca artiști practicanți. Studiul artei în familie vine și cu probleme, precum sugestii de genul ce ar fi mai bine să facem. Ciudat acest detaliu, pentru că părinții noștri știu cel mai bine că a fi artist înseamnă să ai propriul drum. De exemplu, eu nu am fost suficient de atașată de pictura pe care părinții mei și-ar fi dorit să o urmez. Și mama și tata au fost „maeștrii ai penelului” și pentru că eu sunt mai atașată de ilustrație și gravură, am avut discuții. Au înțeles însă amândoi că acolo e sufletul meu și mă încurajează mult.

Sunt și momente dificile când parcă poți lăsa totul deoparte și dacă nu funcționează cu arta, eu mă fac frizeriță. Asta pentru că eu nu am încredere în frizeri. Niciodată nu mă surprind într-un mod plăcut. Sunt tot felul de momente în care îți vine să te lași de meserie și îți spui ceva de genul: Mai bine mă făceam sudor! Sau visez uneori să deschid o ciorbărie.

Linocut workshop cu Maria Bălan - DIPLOMA x feeder.ro

Îmi poți povesti despre colaborările tale cu artiști muzicali? Știu că ai desenat postere și vizualuri pentru Unflicted și Breathelast.

Pentru mine colaborările cu muzicieni sunt un domeniu nou. Am mai avut mici colaborări, dar a fost pentru prima dată când am făcut o copertă de album și arta pentru un produs muzical. Chiar dacă viitorul album Unflicted și coperta vor fi doar în format digital, a fost o experiență foarte interesantă. Băieții mi-au dat mână liberă, nu am avut niciun guideline, toată inspirația mi-am luat-o din muzică și versuri. Am transpus în imagini, iar muzica era pe post de brief de creație. Am creat tot în afară de logo și de fonturile pentru versurile pieselor. Am mers pe o comunicare unitară; grafica mea au folosit-o și pentru afișele concertelor și pentru tricouri. Ne-am înțeles foarte bine. Dar să știi că partea de vizual pentru Breathelast, este de fapt un fragment din grafica pentru Unflicted. Asta a fost soluția, dar înțeleg ce zici că e confuzant.

Am mai făcut în trecut un logo pentru trupa Pseudo Noise, care acum nu mai există. Era pe vremea când încă studiam arhitectura.

Ce alte genuri de muzici îți plac?

Prima mea iubire rămâne muzica grunge: Alice in Chains, Soundgarden, etc. Eu ascult mai mult rock progresiv, metal și psihedelic. Îmi plac mult melodiile lungi cu multe schimbări de ritm și admir muzica ce mă plimbă prin mai multe stări cu pasaje cântate dar și instrumentale lungi. Ascult trupe precum tăticii progresivului Pink Floyd, de la care melodia mea preferată este Shine on you Crazy Diamond Part. 2, cu acea parte de final epică: de fiecare dată când ascult partea aia mi se ridică părul pe spinare. De la ei am ajuns la Tool, A Perfect Circle, Porcupine Tree, Pineapple Thief. Trebuie să recunosc că ascult muzică rock pentru că îmi place gălăgia în jurul meu și mai ales eu îmi iau energia creativă de acolo. La supărare mai bag și niște Rage Against the Machine și exorcizez ce simt, dar îmi place și post-rockul precum Russian Circles, Mogwai și God Is An Astronaut.

Am și momente când simt nevoia și ascult stilul ambiental și proiecte precum Future Sound of London. Trebuie să recunosc că din sfera electronică mai nou îmi place mult proiectul Fever Ray. Am luat microbul de la soțul meu, avem pick-up și o colecție serioasă de discuri, printre care și primul album Fever Ray. Sunt cumva foarte mândră de discul ăsta; îmi place mult și coperta cu personajul feminin care arată ca o gravură. Noul lor album nu m-a prins atât de mult.

Ultima dată cănd am vorbit îmi povesteai despre o abordare unică în arta locală printr-un fanzine de autor. Ne poți da mai multe detalii?

Cartea Anomalica este cumva la granița între fanzine și carte de artist. Am găsit o modalitate de a o multiplica eu singură, la mine în atelier. Va fi pe principiul fanzine-ului cu resurse minime, dar în același timp investiția inițială o duce în zona de carte de artist. Mai exact și datorită timpului investit, modului de lucru, cartea va fi făcută în tehnica linogravurii și asta îmi permite să modific detalii din ea în atelier de-a lungul procesului. Datorită tehnicii sunt necesare anumite etape de lucru bine determinate și care durează.

Demersul inițial este de carte de artist, dar rezultatul e aproape și de fanzine. În spatele conceptului este nevoia de a ajunge la un public care trebuie sensibilizat în legătură cu problemele reale ale mediului înconjurător. Mi se pare abordarea mea diferită, proactivă și metaforică și impactul pe care îl caut este de a te pune pe gânduri, prin învăluire, un mod diferit de imaginile explicite specifice comunicării din domeniu.

Mi se pare că se comunică repetitiv și redundant problemele de mediu. Nu zic că nu sunt binevenite; e bine că există și că ne bombardează conștiința, dar mi se pare că este bine să ai și un pic de mister, prin care tu ca și audiență începi să îți pui problema de unde au pornit imaginea și personajele mele.

Creaturile mele mi se par evidente ca răspuns artistic la niște probleme, dar nu atât de clare informațional.

Mimetic Tree din seria Anomalica
Mimetic Tree din seria Anomalica
"Greșelile noastre creează monștri și mi se pare că până la urmă omul reușește să își facă rău singur prin comoditățile și acțiunile sale incoștiente din ultimii 100 de ani."

Ne poți povesti te rog mai multe despre Anomalica?

Anomalica este numele universului care conține aceste personaje. Să zicem că avem planeta Pământ, iar eu mi-am imaginat și următoarea membrană, care este Anomalica. Acest univers paralel, care există dintotdeauna, dar din cauza influențelor noastre negative asupra Pământului el a început să dezvolte niște creaturi anomalii. Juxtapunerea dintre animal și anomalie au rezultat proiectul Anomalica. Povestea este că în acest univers, până acum invizibil ochiului nostru, din cauza acțiunilor noastre, am hrănit aceste ființe și ele au început să intre în universul nostru. Ele chiar se vor întoarce împotriva noastră. Greșelile noastre creează monștri și mi se pare că până la urmă omul reușește să își facă rău singur prin comoditățile și acțiunile sale incoștiente din ultimii 100 de ani. Aceste ființe ne vor devora și planeta va trăi fericită fără noi.

Această cărticică este în format A6, va avea 13 personaje, în gravură cu text. Am avut expoziția Rampa One, în care 3 dintre ele au fost prezentate la scară mare.

Ce se mai întâmplă cu expoziția și conceptul tău Neștiuții, despre oamenii străzii?

Încă din liceu făceam combinația asta dintre artă angajată și artă. Eu caut mai multe zone, nu pot să spun că sunt un artist dedicat artei angajate. Am avut din clasa a 11-a o înclinație către estetica socială; îmi plăcea Francisco de la Goya și am conștientizat că arta, gravura în cazul lui și al meu, poate critica societatea și ce se petrece în ea: corupția, moravurile. Atunci am înțeles că dacă am această înclinație pot folosi arta în scopuri de acest gen. Vreau să prezint și perspectiva celorlalți. Arta e foarte personală și de multe ori îți transpui sentimentele în ea, dar poți de asemenea să încerci să înglobezi și gândirea colectivă în imaginile tale. Așa am ajuns eu de fapt să fiu interesată de problemele sociale și de mediu.

Proiectul Neștiuții a pornit din ideea mea de a manifesta altfel mila pentru oamenii străzii, sub formă de artă. Simt că nu am cum să îi ajut altfel. Am venit din Câmpina, un oraș mai mic și mai liniștit, ajungând la facultate și am avut șocul de a întâlni mulți oameni care trăiesc pe stradă. În anul 4 am avut la Facultatea de Arhitectură un curs opțional cu profesorul Augustin Ioan, unde s-a pus problema locuirii în spațiul public. Atunci am venit cu o soluție de locuință foarte low budget, o abordare de student visător. Dar tot atunci am început cu adevărat să observ oamenii străzii; e interesant că până atunci nu îi vedeam. Mi se pare că există și o poezie în spatele imaginilor oamenilor fără locuință. Sunt în lumea lor deplorabilă, dar nu creează repulsie. Am încercat să intru și în discuție cu ei, dar sunt reticenți, au traume sociale pe care încerc să le exprim prin arta mea. Nu vor să primească nici ajutor, nu vor să fie judecați.

Procesul meu a constat în multe fotografii cu ei timp de mai mulți ani, care apoi s-au transformat într-o serie de 12 tablouri. Am expus lucrările și apoi am încercat să îi ajut cumva. Vreau să donez aceste lucrări cu scopul de a fi vândute și banii respectivi să ajungă la un centru pentru oamenii fără locuință sau o fundație care lucrează cu ei. Am întrebat în stânga și dreapta ce aș putea să fac și o colegă m-a trimis la organizația Samusocial. Nu m-am oprit să încerc să îi ajut totuși, le mai duc pachete cu mâncare, haine; este greu însă, pentru că nu vor să interacționeze cu oamenii.

Neștiuții l-am expus după un an de zile și cumva am avut un sentiment ciudat. Parcă bucuria și sentimentul creației se consumă când aștepți atât. Proiectul era la sertar și simțeam că s-a dus și nu l-am exploatat la maximum de potențial.

Ce ne poți povesti despre comunitatea artistică din București? Cum te raportezi la artiștii din capitală?

Eu cred că artă în capitală se manifestă binișor. Mi se pare că se mișcă lucrurile, asta mă face și pe mine mai activă și intru în contact cu tot mai mulți artiști la fel de activi. Suntem o generație care este unită, nu foarte închegată, dar ne chinuim și încercăm să ne urmăm calea de artiști și oameni. Cu toții plătim chirii, avem nevoie de hrană și încercăm să găsim soluții să ne dedicăm 100% unor activități pur artistice și să practicăm asta constant.

Ca și comunitate ne sincronizăm mai greu pentru că avem ritmuri diferite. Astea mi se par dezavantajele vieții de artist în România, dar sincer, cred că și în alte țări e la fel. Nu cred că totul este roz și simplu pentru artiști din alte colțuri de lume.

Fac o paranteză și aș vrea totuși să menționez că nu avem un spațiu dedicat print making-ului precum au alte țări. Eu asta fac în principal, ca artist de gravură. Sunt pe diverse grupuri online și am descoperit că în alte țări și orașe mai mari există spații dedicate creației artistice și imprimării, unde artiștii au posibilitatea să meargă și să se folosească de aparatură pentru serigrafie, xilogravură sau gravură în metal. Cumva sunt mai bine organizate breslele artiștilor în afară. La noi în haos fiecare aleargă să își plătească facturile și să își găsească timp pentru creație.

Se întâmplă lucruri în București, multe organizate tot de artiști, prin eforturile lor personale și nu există suficientă susținere. Ne-am apucat de organizat lucruri și ne dăm seama că mai este nevoie de asta. Sunt platforme care promovează, care publică povești, e bine că există și se mișcă, avem galeriști, dar nu simt ceva pe plan mediu și lung. Multe evenimente sunt făcute în pripă și improvizate.

Poster pentru Răcnet Roar 4.0 - Expoziție de afiș sociopolitic
"Arta stradală are ceva instant. O faci și pentru ceilalți, și pentru tine, dar mai ales pentru comunitate."

Ne poți povesti despre pasiunea ta pentru artă stradală? De ce arta în 2019 este mai mult decât oricând dincolo de pereții unei expoziții sau muzeu?

Contactul cu artă stradală l-am avut de mică. Țin mult să povestesc asta pentru că este o experiență foarte tare. Primul eveniment de street art și graffiti a fost la noi, în Câmpina, un festival în 1999. Era organizat de fabrica Neptun și au pus la bătaie zidul clădirii lor, să fie umplut cu desene de diverși artiști. Eram în clasa a șasea și mama a făcut rost de o sponsorizare cu spray-uri și ca să participăm eu și fratele meu la eveniment. Așa a început pentru mine totul. A venit atunci un crew din Ploiești, care era foarte avansat. Noi eram puștii care se uitau la ei cu respect. Uite că atunci nu exista frica că grafferii mâzgălesc pereții. Era o deschidere mult mai mare către acțiunile de stradă. Era ceva nou pentru toată lumea, inedit. Mi-a plăcut mult evenimentul și de atunci mi-a rămas pasiunea de a desena pe pereți. Primul meu mural a fost chiar în clasa a 12-a, am pictat cu fratele meu, lângă Câmpina pe DN1 o lucrare pentru o pensiune. Când treceam cu mașina sau cu trenul pe acolo, eram foarte mândră și mă lăudam oamenilor că eu am realizat pictura. Era un sentiment special, era desenul meu și îl vedea toată lumea. Era ca o revelație că poți să ai intervenții mici și de calitate, care ajung la un public numeros. Poate nu le vede chiar toată lumea, dar oamenii sensibili le observă.

Ăsta e sentimentul pentru care fac eu murale. Chiar dacă e o lucrare comandată, condiționată, știu că ajunge la un public foarte larg. Asta este problema principală a artistului; el creează în atelier sau acasă, are un travaliu al lucrului creativ, termină ce are de făcut, proiectul și rămâne cu el și se poate bloca acesul la audiență. Să ajungi într-o galerie e destul de complicat, de obicei cu programări de pe un an pe altul sau contra cost. Dacă nu expui lucrarea când e gata, ca artist ai o senzație de perisabil. Eu cel puțin așa simt, dacă nu îl arăt imediat nu mai simt prospețime și nu mai am bucurie.

Arta stradală are ceva instant. O faci și pentru ceilalți, și pentru tine, dar mai ales pentru comunitate. La diploma de la arte, am făcut, inspirată de murale, o lucrare foarte mare de 7 pe 8 metri și jumătate. Datorită reîntâlnirii cu John Dot, cu care mă știu din Ploiești, am avut oportunitatea de a relua contactul cu arta stradală. Stăteam cu lucrările adunate în atelier și el mi-a zis că uite, pot să le fac paste-up-uri la scară mai mare și lipesc pe pereți prin oraș. Îmi place mult asta, în condițiile în care eu în liceu puneam afișe cu mesaje anti-rasiste peste tot prin Câmpina.

Un mural are ceva fresh; îl faci și apoi e acolo, vizibil tuturor. Până să intru în contact cu street art-ul, nu observam muralele, nu eram sensibilă la stickere, paste-up-uri, desene și graffuri. Când m-am reîntors în domeniu, am început să observ și ce e desenat, dar și spațiile cu potențial, blocurile din București care au nevoie, unde se poate face o intervenție și care ar arăta mai bine, mai frumos cu un mural pe ele. Nu neapărat să le fac eu pe toate, nu vreau să fie pereții din oraș plini de Maria Bălan. De alți artiști.

Bucureștiul are o arhitectură haotică și dezvoltată mai ales în perioada comunistă, care nu ținea cont de vechea structură a orașul și asta a dus la tot felul de anomalii ahitecturale, calcane în drum, etc. Ele ar putea fi rezolvate super mișto dacă s-ar implica un pic autoritățile locale și partidele. Trebuie doar să le pese de aspectul orașului și nu să fim limitați.

Povestește-ne despre colaborările tale cu John Dot S și Robert Obert.

Noi avem același atelier și proiectele noastre au pornit de la ideea de a face front comun și în proiecte, precum o echipă. Așa a apărut Rampa One. Eu și Robert suntem membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici și am depus cerere pentru atelierele de la Uniune, care sunt însă foarte greu de obținut. Nu s-a rezolvat nici până acum. Dar ca freelanceri ne-am unit forțele și am găsit un spațiu al nostru, închiriat. Este mult mai bine să lucrezi la comun ca artist; ceri păreri oamenilor și ne mobilizăm împreună pentru diferite lucruri. Fiecare are demersul lui personal și stilul lui de lucru. Eu și Robert suntem pe grafică și John e pe pictură. Uniți de street art, ne-am decis să ajutăm cât mai mult mișcarea de artă urbană și comunitatea prin accesul publicului la noile noastre concepte. E interesant că dacă asociezi oamenii străzii cu alcoolismul, street art-ul este asociat cu vandalismul.

Rampa One a fost și un proiect educațional: expoziție, evenimente, ateliere și diverse informații vizuale reinterpretate și diseminate. Prin Rampa One, atitudinea noastră și agenda noastră ca artiști sunt acum publice. Am expus atât lucrările noastre individuale cât și un panou, o colaborare live la Plant Village, o fostă hală/service RATB, reconversionată într-un spațiu alternativ de evenimente. Este chiar o rampă.

Low Freq a oferit soundtrackul pentru momentul vostru de live painting. Cum percepi tu îmbinarea dintre sunetele urbane și arta vizuală pe care o faci aici în București?

Robert Obert e bun prieten cu Codin și datorită lui a pus muzică la Rampa One. Combinația dintre muzică și artă este ceva ce apare uneori în viața mea de artist. Eu tot timpul lucrez cu muzică în boxe și mi se pare mega important să aud ceva când lucrez; se îmbină perfect cele două medii creative, chiar se influențează reciproc. Există o conexiune și sunt precum două axe creative care se completează.

Știu că îmbini mai multe tehnici, nu doar gravură și pictură. Ce fel de provocări îți lansezi singură când încerci ceva nou?

Am anumite tehnici care îmi plac în mod special, dar eu mă definesc ca artist gravor. Asta e principalul mediu în care mă dezvolt și cel mai mult îmi place procesul: ai niște etape foarte clare, există tot timpul elementul surpriză: până în momentul imprimării nu știi cum va arăta lucrarea ta. Există o primă imprimare, cea de artist, cea mai valoroasă, pentru că este unică și ea nu rămâne niciodată finală. În celelalte tehnici nu ai avantajele astea care pe mine mă entuziasmează mult. Pentru mine gravura este un hibrid, o combinație între desen și sculptură, iese între cele două lumi; nu este nici brut cum este sculptura, dar nici perfect precum un desen.

Încerc să fiu inovativă în suporturile pe care le folosesc pentru gravurile mele, adică mă folosesc și de tehnica paste-up-ului din street art, lipesc pe ziduri desenele mele multiplicate în serie. Am încercat să găsesc obiecte din atelier și așa experimentez, am făcut paste-up-uri pe cărămizi, pânze, cartoane. Te joci cu texturile suportului pe care o aplici și acum vreau să încerc să fac un fel de frescă pe o bucată de clei, să reproduc ideea de perete pe o suprafață mobilă.

Îmi place să exprimentez. La Neștiuții am lipit inclusiv o pungă de o pictură. Am început seria prin grafică, dar pe parcurs am început să mă îndepărtez de realitate. Să o dezintegrez cumva mai degrabă în sentimentele pe care le am eu față de oamenii ăștia. Se poate vedea de la prima lucrare, care este realistă la ultima care este aproape expresionism abstract; deja sunt niște pete care formează o siluetă. Subiectul era un bătrânel care citea o carte și lângă el avea un sac de rafie cu haine. Am vrut să pictez punga, dar mi-am dat seama că ar fi mai interesant să colez o pungă, să nu mai fie totul interpretat, ci să inserez un obiect.

Cum ți se pare că se îmbină arta cu tehnologia? 

Am urmărit cu interes One Night Gallery și apreciez foarte mult realizările lor; chiar mă bucur că am ajuns să colaborăm. Viziunea mea legată de tehnologie și artă este ambivalentă. Tehnologia are și impact pozitiv asupra noastră dar și impact negativ. În Anomalica eu critic dependența noastră de gadget-uri. O simt și eu în viața mea și îmi este greu să o inhib.

Este normal să evoluăm, însă nu vreau să pierd și să pierdem vechile valori. Mi se pare că uneori riscăm să intrăm în virtual și să pierdem legătură cu realitatea. Partea de augmented reality mă atrage foarte mult și de asta fac One Night Gallery, însă când vine vorba de evadarea în virtual, precum live painting-ul acolo, nu mă atrage la fel. Este o chestie pur personală, pentru că probabil eu o percep că pe un posibil sfârșit al artei palpabile. Ca artist gravor, nu îmi doresc asta.

Văd deschiderea foarte mare către VR. Noi, artiștii care lucrăm în tehnici tradiționale, suntem văzuți ca niște fosile. Asta e o chestie pe care mi-o imaginez eu. Noi suntem și generația de tranziție, am crescut cu cheia la gât, cu lipsa telefonului mobil, părinții ne lăsau liberi, aveam o independență asumată de mici copiii, care azi nu mai există.

Îmi poți povesti te rog despre colaborarea cu WWF România?

A fost o invitație care m-a bucurat foarte mult, îmi doream de mult să fac un mural în cadrul evenimentului Street Selivery și faptul că acesta a fost dedicat WWF Romania a fost un bonus la care nici nu visam. De mult îmi doream să pot face un desen cu mesaj despre mediu și m-a bucurat foarte mult. A fost o lucrare de grup, alături de colegii mei de atelier: prietenii John Dot S și Robert Obert. Subiectul fiind legat de campania celor de la WWF, Culori pe cale de dispariție, ne-am ales fiecare câte un animal pe care să îl ilustrăm în stilul nostru caracteristic. Eu am desenat vulturul filipinez, John sturionul, iar Obert zimbrul. Interesant este că, în ciuda stilurilor diferite de a lucra și aborda personajele, lucrarea este unitară și suntem toți trei foarte multumiți de rezultat. Sper să mai am ocazia de a colabora cu cei de la WWF, sau cu alte ong-uri care au ca principal punct de interes mediul înconjurător sau natura. Eu simt că astfel arta mea are cu adevarat ceva de spus în privința unor probleme de interes pentru noi toți.

Ne poți face te rog un playlist de 10 melodii favorite?

  1. Pink Floyd – Shine on you crazy diamond part II
  2. Porcupine Tree – Anesthetize
  3. Tool – Lateralus
  4. Fever Ray – Keep The Streets Empty For Me
  5. The Pineapple Thief – Strung Out
  6. Agalloch – …And the Great Cold Death of the Earth
  7. Orbital – Transient
  8. Steven Wilson – Drive Home
  9. Bush – Letting the Cables Sleep
  10. Nirvana – You Know You’re Right