Interviu: Khidja, la granița dintre genuri muzicale și culturi

Interviu: Khidja, la granița dintre genuri muzicale și culturi

Autor Dragoș Rusu
Khidja Electronic Beats

De pe cealaltă parte a baricadei acestei curioase fascinații pentru Romanian sound, Khidja (Andrei Rusu și Florentin Tudor) sunt, probabil, printre cei mai proeminenți, prolifici și talentați artiști români de muzică electronică.

Khidja sunt prieteni de-o viață și pun muzică încă de pe băncile școlii, de pe vremea defunctului club Web. De altfel, între Andrei și Flore s-a creat prin muzică o chimie și o dinamică incredibilă.

De-a lungul anilor, Khidja au explorat și s-au aventurat cu naturalețe în tot felul de zone și direcții muzicale, iar ascensiunea lor a început să capete un ecou internațional din ce în ce mai puternic în ultimii ani. Programul încărcat de gig-uri îi găsește lunar pe undeva printr-un colț îndepărtat de lume.

Cu zeci de discuri lansate la case de discuri notabile (între care Malka Tuti, Hivern Discs și recent DFA Records) și gig-uri în cadrul unor festivaluri foarte mari (precum Dekmantel sau Primavera Sound) dar și nopți intime în cluburi din toată lumea (de la Tokio la Tel Aviv și Berlin), Khidja sunt astăzi mai activi ca niciodată.

După ani de experimente sonice, Khidja au ajuns astăzi, prin propriile metode, la un sound unic, original, șlefuit și matur, lucru care se poate observa ușor și pe cel de-al 21-lea EP din catalogul casei de discuri Malka Tuti. Acest alt tip de Romanian sound, despre care nu prea se vorbește la noi, pare complet ieșit din tiparele estetice în care se scaldă momentan muzica electronică românească. Și nici măcar nu trebuie să fii mare naționalist ca să-ți dai seama de asta. Cei doi încalcă orice tip de convenții cu lejeritate și sunt greu (spre imposibil) de încadrat într-un anume gen muzical, spre ghinionul celor care cad adesea în capcana de a pune etichete.

Dacă totuși e musai să descriem sound-ul Khidja, putem vorbi despre o explozie de sunete, tonuri, armonii și ritmuri diferite care coexistă în pace și umplu cu naturalețe și cele mai ascunse colțuri ale unei camere. Sau mai simplu și mai puțin poetic, să-i asculți pe Khidja e ca și cum te-ai da într-un carusel, după ce te-ai uitat două zile non-stop la Monty Python după o lună în Vaslui; nu știi niciodată ce se poate întâmpla.

Deși stabiliți în Berlin, cei doi DJi și producători au păstrat o relație strânsă cu viața de noapte din București, în care sunt în continuare angrenați și activi. Dacă ți-e dor de ei, îi poți (re)vedea și asculta la Guesthouse pe 9 martie, alături de artistul libanez Rabih Beaini de la Morphine Records.

Am vorbit cu Andrei și Flore despre începuturile Khidja, viața de noapte din Berlin, jazz românesc în comunism, procesul lor creativ și ce anume trebuie să aibă în vedere un debutant care vrea să dea fotbalul pe DJială. Iar ca bonus, pe final, avem și-un banc bun, cu și despre DJi.

Khidja live
Khidja live

Pentru cine a deschis televizorul mai târziu, cum a început proiectul Khidja?

Rusu: Ne-am cunoscut în liceu, un coleg de clasă mi-a spus că un băiat din Austria s-ar fi mutat în școală si că ar avea pick-up-uri. Am făcut schimb de muzică aproape imediat, deși Flore cred că era un pic panicat că o să fug cu CDurile lui, lol. Numele a rezultat dintr-o greșeală gramaticală, o trupă englezească de funk care a scris greșit numele de fată „Khadeeja” în „Khidja”, pe copertă.

Flore: Tocmai mă întorsesem din Viena după doi ani de școala acolo, timp în care mi-am făcut niște prieteni foarte buni locali; Max Wunsch era unul dintre ei. Max avea o colecție de viniluri și cd-uri cum nu mai văzusem până atunci. Își cumpăra în fiecare săptămână măcar un disc sau două. Nu punea muzică, le cumpăra să le asculte, mai târziu îmi făcea mie casete cu piesele lui preferate, erau soundtrackul meu continuu. Erau atâtea trupe geniale de east coast hip-hop din Statele Unite, dar și de hip-hop german. Pe vremea aia mergeam cu Max la giguri, am fost să-l vedem pe DJ Koze, pe vremea aia era scratch DJ într-o trupă de hip-hop… poate Einz Zwo. Apoi, înainte să mă mut înapoi în București, am făcut copii la oricâte CDuri am putut din colecția lui Max, mi-am cumpărat și niște pick-up-uri ieftine și un mixer cu niște bani câștigați lucrând 2 săptămâni la o benzinărie, și m-am întors la liceul german. Acolo l-am cunoscut pe Rusu destul de repede, în spatele școlii, și mai târziu un pic i-am dat să-și tragă toate CDurile. Cred că le vedeam așa … gen comoara mea, eram un pic jenat cu ideea de a le împrumuta. Numele Khidja, a zis deja Rusu cum a apărut… el a găsit trupa mai târziu, nu mai știu bine dacă nu cumva via Madlib – Quasimoto a pătruns în viața noastră, dar iubeam piesa aia.

Cum era scena locală atunci când v-ați apucat de pus muzică?

Flore: Exista ceva varietate muzicală la Web, dar noi eram încă la liceu la vremea aia, eram în bula noastră. Aveam o gașcă mică de amici și mergeam acolo weekend de weekend din ce in ce mai des. A fost o perioadă relativ scurtă în care mergeam fără să punem muzică. Stăteam la serile lui Dj Sleek și Dj Vasile, care la vremea aia au fost eye openers pentru noi. Știu că mai erau seri de drum n bass, house, dar nu eram foarte atenți la astea. Ne interesa Dj Sleek în mod special. După vreo doi ani de mers constant în Web, l-am abordat pe Jonas (patronul grec); l-am întrebat dacă nu putem pune muzică; ne-a dat o seară. Erau seri în care puneam și afară la volum mai încet, îmi aduc aminte cu drag; înăuntru am avut cele mai intense nopți cu Rusu, mai ales după ce începusem să știm un pic mai bine ce facem. Aveam un moment magic pe final de party care devenise un mic ritual, stingeam luminile complet în club și puneam piese „serioase” (David Axelrod era on heavy rotation de exemplu) și rămâneam pe ora 4 20 blocați până se făcea zi și ne dădea afara femeia de serviciu. Cred că și acum vânăm senzațiile sau momentele alea, atunci când punem muzica.

La club Web. Foto: Vice.ro

Rusu: Eu cred că eram prea mic ca să apreciez cu adevărat ce se întâmpla atunci. Era destul de calmă atmosfera la Web, sau poate așa era doar la party-urile la care mergeam noi. Târziu abia, când au apărut Embryo și Ota, am început să înțeleg ce înseamnă viața de noapte si să pui muzică la lume. Țin minte că la Web am ajuns prima dată cu Flore care îmi spunea că Sleek (Bogman) pune muzică acolo. Surpriza era că Bog nu punea deloc hip-hop, ci își exterioriza altă personalitate care învârtea trip-hop, headz, ninja tunes și boogie. Ascultându-i pe amândoi, Vasile care punea Acid Jazz (multe de la labelul cu acelasi nume din UK) si Bogdan care venea cu niste beat-uri criminale după, cred că a fost prima dată când am început să mă eliberez de constrângerile hip-hop-ului și să îmi dau seama că mă atrage mai mult partea instrumentală și muzică veche, adică baza negativelor pentru mult hip-hop care venea din New York. Nu cred că pot să descriu în cuvinte ce înseamnă să asculți o piesă hip-hop mixată cu piesa de unde a fost samplată când ai sub 18 ani și tot ce știi pe lumea aia e hip-hop. Vorbim de o perioadă în care internetul era la început și accesul la informație se făcea prin word of mouth. În fiecare zi după ce terminam orele, fugeam amândoi la Universitate la Nelu să căutăm discuri. Am cumpărat foarte multe discuri proaste până am început să învățăm cum să interpretăm informațiile de pe o copertă de disc veche. Tot la Web în curte i-am pus lui Norzeatic niște negative în căști, după ce Bogdan s-a mutat în State. A fost o decizie de 5 minute pentru Norzeatic, mă așteptam să ne dea cu flit, dar a fost incredibil de pozitiv și pro. Pentru noi el era un zeu pe vremea aia, trecuseră cred vreo doi ani de la albumul lui cu Bogdan. Sincer, cred că nu am mai simțit de mult așa bucurie cum am simțit în seara aia, cand a zis să facem trupă.

Rusu: De asemenea notabil e că pe vremea aia Flore era dj Jack Harold iar eu eram DJ Thursday, după piesa de mai sus. Serile noastre se chemau The Unseen, după albumul lui Quasimoto, primul flyer era cu o poză cu Quasimoto pe ea.

khidja_color_electronicbeats
"Ambițiile personale capătă mai multă valoare atunci când motivul ulterior nu e unul financiar. E un aspect esențial pentru orice domeniu creativ. "

Ce background muzical aveți?

Rusu: Eu am copilărit cu casetele înregistrate de la radio de către mama mea, iar în ele predomina muzica anilor 80 si 90; mult soul, Fleetwood Mac, Michael Jackson, Prince, etc. Pe urmă, în liceu am început să adun din toate, dar în mare parte ascultam hip-hop independent din era de „backpackers” – practic cam tot sunetul care venea din New York. Mai târziu am început să înțeleg ce înseamnă să cauți discuri vechi pentru sampling, am intrat mult în zona de jazz, mai ales fusion și spiritual – Weather Report, Pharoah Sanders, etc. Privind în urmă, parcă am făcut un fel de educație inversă, trecând prin toate stilurile care au dus la formarea muzicii de club dar venind din partea cealaltă, cu 220 km/h.

Flore: Am crescut cu o casetă pe care o primise mama de la un amic, se chema „purpuriu”. Era o selecție foarte frumoasă de piese selectate cu atenție de tipul ăsta. Nu am știut niciodată exact tracklistul și nici nu mă interesa atunci. Versiunea de la Shirley Bassey la „If you go away” de exemplu era pe ea. Din păcate nu o mai am. Apoi, mai târziu, am fost la primul concert Michael Jackson, în ’92. Am plecat de acolo profund impresionat. Aveam 10 ani și evident, eram cu mama. Euforia publicului de acolo era copleșitoare, un stadion plin ochi cu oameni care urlau și fluierau. Concertul a fost senzațional. Țin minte că la final Michael a zburat cu un Jet Pack peste public un pic și apoi în spatele scenei; foarte spectaculos. Ani mai târziu am aflat că o mare parte din piesele pe care le auzisem live fuseseră produse de Quincy Jones. Snap au fost în deschidere. „I got the power”. Am avut și o perioadă de vreo doi ani de Prodigy non-stop și apoi, când m-am mutat în Viena, foarte mult hip-hop, iar mai târziu black jazz, fusion, ceva prog rock.

De ce ați ales să vă mutați în Berlin?

Flore: M-am mutat în Berlin după șase ani de Londra, după ce mi-am terminat masterul în sound design și după ce am consumat un pic viața de UK. Unul din motive a fost și Andrei, pentru că era deja acolo de un an și jumătate; apoi, avem amândoi familiile în Germania și deja voiam să plec din Londra de ceva vreme.

Rusu: Pentru mine a fost un pas firesc pentru că nu mai aveam familia în țară si începeam să mă plafonez stând în același loc. Flore era deja plecat în Londra, iar pentru mine devenea destul de complicat să ajung la evenimente Khidja, căci zborurile din București erau foarte scumpe. O amică din liceu m-a sunat să-mi spună că are un apartament pentru mine, așa că a fost destul de ușor să iau decizia aproape instant.

Cum e scena berlineză comparativ cu cea din România?

Rusu: Primul lucru care îmi vine în cap ar fi că sunt mai mult de două locuri în care poți ieși in oraș. Dacă te pasionează să te plimbi prin magazine de modulare și synth-uri nu te oprește nimeni, ai și magazine de discuri peste tot… Pentru mine toate astea contribuie la noțiunea de scenă, nu neapărat numărul de evenimente pe weekend. Chiar dacă nu pare la prima vedere, Berlin e un oraș destul de cosmopolit, plin de muzicieni si artiști cu mult talent crud si multiculturalism.

Flore: Scena muzicală din Berlin e foarte diversă, probabil ăsta e cel mai mare avantaj. Cred că Berlinul este unic pentru ce oferă legat de cultura clubbingului, a festivalurilor și a evenimentelor adiacente. Depinde ce cauți, dar te poți desfășura mai liber și tu, și ai mai multe oferte. Este un oraș cu o istorie veche și tradiție pe acest subiect, așa că se face cumva loc tot timpul pentru ceva nou și curajos. Am fost acum câteva săptămâni la An-i, a făcut un live de techno / noise, peste care practic urla la microfon, pare intens mai ales la 3 dimineața cu clubul plin, dar a fost foarte tare. Te inspiră lucrurile astea atunci când te întorci acasă și lucrezi. În timpul verii tot orașul se transformă; e plin de tineri, e un aer lejer din multe puncte de vedere. Acestea fiind spuse, București este în continuare unul din locurile preferate în care ne place să punem muzică, să ne revedem prietenii. Am senzația că lumea care vine la party-urile noastre este mai open minded decât uneori alte publicuri pe care le întâlnim în lume. Festivaluri ca Rokolectiv, Waha, Outernational Days, evenimentele Kran, clubul Guesthouse, dar și altele, nu sunt de ignorat. Mi-ar plăcea sa fie Rokolektiv, Waha și Outernational tot anul. Cred că ar fi un peisaj complet, alături de celelalte mișcări.

Khidja live. Foto: Strange Sounds From Beyond Bestival

Povestiți-mi un pic despre procesul creativ atunci când produceți muzică.

Rusu: Avem în permanență câteva sintetizatoare, samplere sau drum-machines legate în lanț prin midi sau Cv/Gate, pe care le facem să interacționeze între ele. Cred că multă vreme am fost un pic obsedați sa trimitem totul din calculator în aparate, dar cred că rezultatele sunt în general mai bune atunci când folosești calculatorul pe post de aparat de înregistrare sau pedală de efect. Lucrăm în Ableton de ani buni și cred că nu am fi putut reuși ce ne-am propus fără acest software. Dacă nu ai studiat teorie muzicală te poate ajuta mult să scapi de niște minusuri serioase, cât timp ai ureche bună și imaginație.

Flore: E un schimb continuu de idei și sesiuni între noi; uneori ne vedem și facem jams, de cele mai multe ori ne place să lucrăm separat, dar practic unul în prezența celuilalt. Adică idei, decizii și direcții se iau tot timpul împreună. Amândoi venim cu schițe mai mici sau mai mari, pe care le dezvoltăm ulterior. E un proces greoi de multe ori; trebuie să fim amândoi satisfăcuți cu rezultatul până la ultimul detaliu. Legat de workflow, da, încercăm să ignorăm computerul din ce în ce mai mult, deși de multe ori prefer ca o dată ce am ideea de bază, să continui să lucrez în Ableton. Overdubbingul layerelor până simți că sunt destule elemente, apoi eliminarea celor în plus. Cred că sunt foarte importante și sculele pe care le folosești. Încep să fiu din ce în ce mai atras de scule din generația mai nouă, echipate cu tehnologia de azi. Drum machines, synths, sequencere, samplere, efecte, inspirație și entuziasm. Încercăm să lucram în fiecare zi.

Ce gig-uri avute recent v-au impresionat cel mai mult?

Rusu: Cred că Tokyo e primul loc care îmi vine în minte când mă gândesc la locuri impresionante. Nu neapărat petrecerea în sine, ci mai degrabă tot ce se întâmplă înainte și după. Mâncarea, obiceiurile, ospitalitatea desăvârșită și faptul că multe din noțiunile noastre europene erau complet răsturnate. Am văzut din pură întâmplare nunta regală a prințesei Ayako într-un parc din centrul orașului. Am petrecut mult timp cu fostul coleg Norzeatic, care rămâne în continuare unul din cei mai dragi oameni din viața noastră și un fin observator al vieții japoneze.

Flore: Da, probabil Japonia a fost cea mai frumoasă experiență de anul trecut. Mai recent am avut un gig la Arkaoda în Berlin, am pus de la începutul serii, până pe la 2-3. A fost mișto pentru că nu eram constrânși de faptul că trebuie să facem lumea să danseze. Deși era destul de plin, am avut un set foarte divers și interesant. Rarități și ciudățenii.

În conglomeratul nesfârșit de DJi de azi, de ce anume credeți că ar trebui să țină cont un debutant, fie el DJ, producător, sau ambele?

Rusu: Cred că ambițiile personale capătă mai multă valoare atunci când motivul ulterior nu e unul financiar. Mi se pare un aspect esențial pentru orice domeniu creativ. E important să cauți multă muzică, deci probabil că discogs ar trebui să fie unul din site-urile tale preferate.

Flore: Cred că în ambele cazuri este important să fii la curent cu ce se întâmplă în lumea muzicii pe un plan cât mai larg posibil, mai ales din prezent, dar și din trecut. Sună cumva banal, dar cred că e esențial în același timp. Pe vremea lui Ceaușescu au fost produse la noi niște LP-uri de jazz foarte tari. Îmi aduc aminte cum povestea Marius Popp că nu aveau acces la niciun canal direct către muzica ce se făcea la momentul ăla în vest sau în Statele Unite. Era doar un post de radio care se prindea de la bulgari și la noi, iar acest post prelua o emisiune de jazz din America săptămânal; era singura modalitate de a asculta piesele momentului. Marius Popp povestea că asta era ca aerul pentru ei. Ăsta e un caz extrem. În ziua de azi există așa multă informație că poate fi confuz… nu știi ce să asculți mai întâi. Toți suferim un pic de AD/HD în privința asta. Locuri în care poți săpa după muzică sunt destule, de la bandcamp la discogs, wire magazine, bloguri, YouTube channels (Marius Georgescu și Flokimoteque sunt două canale mișto). Legat de scule, la fel; e probabil foarte important să lucrezi cu aparatura potrivită. Este atâta tehnologie nouă, mișto, dar depinde; sunt producători care fac totul în Ableton, cu sample și vst-uri și sunt geniali. Noi preferăm mai mult scule. Iar dacă vrei scule, trebuie să fii pregătit să sacrifici niște bani, dar o să merite în final, dacă ești perseverent. Durează un pic însă.

Ce urmează pentru Khidja în 2019?

Rusu: Lansăm în curând primul disc la o casă de discuri americană, DFA Records. Pe urmă avem o vară plină de evenimente, vom fi la festivaluri ca Dekmantel Selectors în Croația, MO_BA în Barcelona, la Europalia în Bruxelles – unde vom prezenta un proiect nou live alături de Mihai Balabaș. Vom fi destul de activi și la Guesthouse în București, unde vom avea un invitat aproape în fiecare lună. Ultimele două au fost cu John Talabot, Aleksa Alaska, Borusiade, iar pe 9 martie îl avem pe Rabih Beaini de la Morphine Records din Berlin.

Flore: În plus, mai avem multe proiecte în lucru pentru care trebuie să găsim o casă. Lucrăm la acest nou live set care sperăm să vină și cu proiecții video făcute de un tânăr și foarte talentat artist englez, George Stone.

În ce măsură considerați că muzica electronică poate schimba sau influența climatul politic mondial în zilele noastre? Altfel spus, credeți că muzica electronică ar trebui să fie mai politică astăzi?

Rusu: Dacă ești pasionat de politică si de situația globală, ajungi să fii destul de decepționat de turnura multor situații conflictuale. Nu văd nimic greșit în a-ți exprima punctele de vedere politice prin muzică, cât timp mesajul are validitate și e lipsit de un substrat pecuniar.

Flore: Pentru mine, în teorie, majoritatea muzicii are un fel de conotație politică. Din moment ce vine cu o greutate sau puritate, ori reflectă o atitudine sau o regiune, un stil de viață sau un context, devine cumva deja politică. Poate într-un mod abstract, dar de obicei muzica e încărcată cu multe caracteristici. Am văzut și ascultat și „altfel” de muzică; mult mai abstractă, în sensul că nu mai e neapărat melodică, ritmică sau organizată, ci exprimă cumva doar energie, haos, umanitate; cred că într-un fel și asta poate fi politic. Altfel, probabil Muslimgauze e unul din producătorii noștri preferați care este foarte „politically charged”; era o piesă pe care o găsise Andrei, care se chema „Every grain of palestinian sand”. Dar Muslimgauze avea și alte titluri care ne interesează mai mult ca temă, ca de exemplu „A Small and Intricate Box Which Contains Old Blue Opium Marzipan”. Ca să răspund mai direct la întrebarea ta: cred că muzica face asta oricum la un anumit nivel chiar dacă nu se adresează politicii în mod direct. În contextul de club, nu-mi dau seama, știu că Jerusalem in my heart are texte foarte politice, dar nu le înțeleg din păcate. Îl ascult numai pentru atmosfera din muzică și pentru cum sună. Poate niște flyere cu textele traduse ar ajuta.

Ce artiști/e v-au impresionat cel mai mult în ultimul timp?

Rusu: Free Level la Into the Light, noul EP de la Chateau Flight, Decha live și albumul scos la Malka Tuti, albumul TV Victor – Moondance, Geins’t Nait la Offen, editurile lui Marius Georgescu, lucrările lui Juno Calypso la Kindl.

Flore: Jerusalem in my heart live la CTM 2019 a fost foarte mișto, Iancu Dumitrescu live la OD3, An-i live în Berghain, concertul lui Ted Milton la Arkaoda a fost wow, Decha live la Malka Tuti night. Și abia aștept Rabih Beaini la Guesthouse.

Știți vreun banc cu sau despre DJi?

Rusu: „A horse walks into a bar where a random DJ was playing music. The bartender asks: Why the long face? Dismayed by his poor grasp of equine biology, the horse leaves.”