Mark Stewart de la The Pop Group - 4 decenii de psychedelic, punk și dub

Mark Stewart de la The Pop Group – 4 decenii de psychedelic, punk și dub

Autor Andrei Bucureci
Mark Stewart. Photo: Chiara Meattelli and Dominic Lee

Mark Stewart de la The Pop Group este pentru mine mai mult decât o inspirație. Când am vorbit prima dată cu Adrian Sherwood, colaboratorul său frecvent, acesta l-a numit pe Mark intimidant. Habar nu aveam la ce să mă aștept. Dar am avut un dialog unic cu artistul, chiar dacă avem un decalaj de generație de 30 de ani între noi.

Anul 1979 l-a prins pe Stewart într-o stare de spirit pendulând între poetic și politic, la vârsta fragedă de 18 ani. Atunci a debutat și cu primul album al trupei sale din Bristol, The Pop Group. Muzica lor a fost foarte departe de ceea ce s-ar putea numi pop în orice deceniu, fie că este vorba despre anii ’70, ’80, ’90 sau zilele noastre.

Mulți ar putea considera sunetul orașului Bristol altceva decât post-punk, cu influențe de dub, dar The Pop Group și albumul lor de debut Y demonstrează cum poți face un LP care nu a îmbătrânit deloc 40 de ani mai târziu. Când vorbesc cu Mark simt că vorbesc cu un amic, mai mult decât cu un veteran experimentat și „călit”.

În conversația noastră, combinată cu poezia sa, am abordat subiecte precum climatul politic din Marea Britanie în anul 1979, filmele lui Andrei Tarkovsky, Patti Smith, experimentele sonore din studio cu maestrul dub Dennis Bovell, Frankenstein (de ce nu?), colajele și ONG-urile bristoliene și britanice. Totul în ultimul an al decadei ’70.

Foto: Beezer

O aniversare de 40 de ani, o călătorie interesantă de patru decenii pentru un album care nu a îmbătrânit deloc; înse se simte și se aude proaspăt. Care sunt amintirile tale cele mai îndrăgite din acea perioadă când compuneați acest LP, în 1979?

Amintirile mele preferate sunt de când stăteam pe podeaua studioului de înregistrări, la Ridge Farm Studios, într-un peisaj sublim din zona rurală a Marii Britanii. Cântam viitoarele piese la instrumente de jucărie cu restul băieților din trupă.

Aveam 18 ani atunci / Prin cea mai întunecată noapte / Pe măsură ce noua realitate răsărea

We were 18 years then / Thru the darkest night / As the new reality dawned

Melodiile noastre de pe albumul Y au evoluat pe o perioadă de câțiva ani. De când am început să cântăm pentru prima dată până în 1979, melodiile s-au transformat la repetiții și concerte și apoi au gestat încă o dată în studio cu Dennis Bovell. Am pus capete diferite pe alte corpuri, precum în piesa New York Dolls, Frankenstein.

Cum ați descrie experiența de a lucra cu Dennis Bovell, producător maestru al dub/reggae-ului ? Cum v-ați întâlnit? Ascultați trupa lui, Matumbi, în Bristol?

De fapt, i-am auzit piesele ca producător. Dennis a făcut un dub pentru una din piesele mele favorite, Feel Like Making Love de Elisabeth Archer & the Equators. Cântecul acela mi-a spulberat capul. Am fost întotdeauna un mare fanatic dub și am urmărit sistemele de sunet ale jamaicanilor. Vedeam trupe și artiști precum The Revolutionaries și U-Roy într-un club uimitor din Bristol, numit Bamboo Club. Așa am știut dintotdeauna că vreau să combin tehnici dub cu ideile noastre din trupe. Juxtapunerea este întotdeauna o parte din viața mea. Am lucrat și recent cu Dennis; el e un adevărat portal uman de energie și viziune.

Putem vorbi despre felul în care se auzea muzica dub în Bristolul anilor șaptezeci?

Eu îl auzeam la petrecerile de soundsystems și săli de dansuri de blues, mai ales noaptea târziu. Shabeens este cartierul cu cea mai mare populație din Caraibe, din St. Pauls. Acolo a crescut mama și mergeam des.

The Pop Group. Foto: Brian Griffin
The Pop Group. Foto: Brian Griffin

Colajele exprimă cel mai bine etosul DIY și punk/post-punk?

Lucrările Cut and Paste “Merz” ale lui Kurt Schwitters și montajele foto ale lui John Herfeld din cel de-al doilea război mondial au fost și sunt geniale. Cred sincer că John Hertfeld a făcut cele mai uimitoare fotomontaje ale secolului XX.

Chiar și artistul punk Jamie Reed a deturnat într-un mod situaționalist arta colajului prin juxtapunerea unor ace de siguranță prin nasul Reginei Mame și a fost o mișcare provocatoare clasică. Dar să încadrăm acest tip de praxis într-o anumită epocă istorică l-ar transforma într-un produs și nu într-o lucrare de artă. Cred că ar trebui să aruncăm acești tropi, aceste figuri de stil înspre viitor.

Evident, Peter Kennard, artistul meu britanic contemporan preferat, cu care am lucrat la Campania pentru dezarmare nucleară și recent, la proiectul lui Banksy, care ne-a rugat să cântăm în parcul său de distracții, Dismaland. Dismaland a fost un mare choc-a-bloc cu artiști angajați și furioși din întreaga lume.

Prietenii mei, Massive Attack, lucrează și ei cu elemente vizuale radicale foarte cool. Le-aș defini total ca încadrându-se în post-punk/ post-orice, mai ales în această epocă a esteticii afirmației.

Dar personal, singura dată când mi-ar plăcea să fiu pus în orice fel de cutie este post mortem!

Sfârșitul certitudinii / Luxul rușinii / Întoarcerea istoriei!

The end of certainty / The luxury of shame / The return of history!

Cum ați colaborat la lucrarea de pe coperta albumului Y cu Malcom Garrett?

Nu a fost făcută cu el de fapt, indiferent ce spune internetul.

Cel mai bun prieten al meu din școală, Rich Beale, este un artist foarte talentat, plus că ador personajele Don Mudmen, am făcut poze cu ele și le-am pus doar laolaltă. Eu am făcut afișul cu montajul și veți vedea și alte lucrări grozave incluse în ediția aniversară Y. Eu am într-un fel sinestezie, așa cum o numește Rudolf Steiner, dar mai degrabă într-un fel precum un accident cultural, precum un soundclash, naif, artbrut și genul ăsta de lucruri, de abordare.

Trebuie doar s-o fac / Muza trebuie să fie ascultată / Arghhh mă sună chiar acum / Ca o sirenă!

I just have to do it / The muse must be obeyed / Arghhh she’s calling me now / Like a siren!

„Am mers înapoi în viitor cu ochii fixați în trecut” (proverb maorian)

Cred că asta ar putea fi o problemă: cel mai bun mod de a descrie Y este precum tunetul în deșertul arid de neon.

Deci, influențele noastre pe albumul Y au fost următoarele:

  1. Studio One (casa de discuri de Reggae Jamaicană)
  2. Os Mutantes /Desire of the spark mutantes
  3. The Ox by The Who
  4. Konstantin Raudive. Albumul Voices of the Dead
  5. Isabelle Eberhart
  6. Stephane Mallarme
  7. Kay-Gees
  8. Jobriath aka Bruce Wayne Campbell
  9. Paul Sharits
  10. Kurt Kren
  11. Tom Rapp
  12. Eseuri despre știința cărnii de Michael McClure
  13. Keith Hudson (Producător de Reggae Dub din Marea Britanie)
  14. Comte de Lautréamont
  15. Contele Sf. Germain
Foto: Brian Griffin

Aveți o legătură specială cu organizațiile de caritate și ONG-urile. A fost la fel și în tinerețe? Ați cântat în 1978 pentru o strângere de fonduri a organizației Amnesty International, pentru proiectul lor Prizonierii Conștiinței alături de Nico, Linton Kwesi Johnson și Cabaret Voltaire. 

Bristol avea și are o energie unică.

Simțindu-ne puterea pe baza ad hoc / De la Blackbeard la Tony Benn / Gașca sălbatică către lebada uriașă / Există ceva în apă / Peste tot își aduce inventivitatea pragmatică / Este energia jubilantă de opoziție împotriva catastrofei

Feeling our power on ad hoc basis / From Blackbeard to Tony Benn / Wild Bunch to Giant Swan / There’s something in the water / Everywhere it brings its pragmatic inventiveness / It’s jubilant energy of opposition to the catastrophe

Ultima inițiativă de caritate în care m-am implicat este Mercy Ships, o organizație care oferă ajutor umanitar și asistență medicală gratuită. Ei operează cea mai mare navă spital din lume.

În 1979, erai deja prieten cu Adrian Sherwood?

Nu, dar suntem acum.

Ați discutat de fapt și cu producătorul jamaican King Tubby pentru a produce albumul Y împreună, nu? Urma să vină în Marea Britanie pentru a înregistra și produce cu voi sau intenționați să mergeți în Jamaica cu vaporul?

Inițial am avut întâlniri cu John Cale din trupa Velvet Underground, întrucât tuturor ne plăceau piesele produse de el de pe discul Marble Index al lui Nico. Și îmi amintesc în mod clar că trebuia să chiulesc de la școală pentru a ne întâlni! De asemenea, din turneul nostru cu Pere Ubu fugeam înapoi în Bristol de pe Europa continentală pentru un examen la școală.

De fapt, tocmai începusem să vorbim cu Tubby, când a fost împușcat. În niciun caz nu am fi ajuns în Jamaica; în 1979 țara era ticsită de arme și tineri disperați.

Care sunt amintirile tale despre concertele pe care l-ați făcut cu Patti Smith?

Am făcut un turneu întreg cu Patti, ea ne luase cu adevărat sub aripa ei. Richard (Dov) Sohl era uimitor. Stăteam cu ei și cu poetul Alan Ginsberg și era cu adevărat mișto pentru noi; aveam 17 și 18 ani. Apoi, am navigat pe trenul No Wave până când am ajuns la New York. A fost o experiență uimitoare, Lizzy Mercier Descloux și toți ceilalți.

Asistând la nașterea punk-ului / Împărțirea unui taxi cu Burroughs / Stând lângă Keith Haring la Salvați toți roboții/ Nominalizați de Bowie / Lucrul cu Kenneth Anger / Ce urmează?

Witnessing the birth of punk / Sharing a cab with Burroughs / Sitting next to Keith Haring at Save All Robots / Being namechecked by Bowie / Working with Kenneth Anger!!! / What next?

Care erau părerile voastre despre estul Europei în 1979? Știu că îți place Rodion G.A.

Cabaretul lupilor lui Vladimir Mayakovsky, futuristul rus, a fost și este o influență imensă asupra noastră. L-am menționat deja pe Konstantin Raudive și benzile sale Tesla, precum și albumul Voices of the Dead.

Ca studenți, ați fost expuși la filme de artă ai regizorilor estici precum Andrei Tarkovski, Milos Forman sau Polanski?

Nu am fost niciodată student, mulțumesc. Însă Călăuza/Stalker al lui Andrei Tarkovsky a fost într-adevăr o descriere amețitoare a lumii noastre pe atunci, dar și acum, și a avut un impact profund asupra noastră și a prietenilor noștri din formații precum Joy Division și Cabaret Voltaire.

Scena catedralei din filmul Nostalgia m-a schimbat pentru totdeauna.

După Tarkovski / Nicio cale de întoarcere / Grupul Pop / Fără plase de siguranță

 After Tarkovsky / No way back / The Pop Group / No safety nets

Ce magazine de muzică frecventați la sfârșitul anilor ’70? Virgin sau Rough Trade? Vindeau și muzică electronică din Germania sau din orice altă țară?

Ce întrebare ciudată, pentru că tocmai mi-am amintit că vorbeam și cu producătorul german Conny Plank pentru a ne ajuta la producerea albumul Y. Găseam muzică peste tot, deseori la magazine second-hand și cumpăram discurile cu banii noștri de mâncare pentru școală.

Dar pentru a răspunde la întrebarea ta, da, am găsit LP-uri de muzică electronică timpurie precum Nectar Jane, Guru Guru. Piesa mea favorită absolută este Ride the Sky de la trupa Lucifers Friend! Am avut și Flaming Hertz de Michael Rother din Deutsche Wave/ Noul Val German. DAF aka Deutsche Amerikanishe Freundschaft ne sunt prieteni și am cântat împreună.

În acest moment ascult în playlistul meu psych thailandez, prog turcesc, coloane sonore de film italian Giallo.

Mark Stewart

We Are Time și 3:38 sunt probabil melodiile mele preferate de pe Y cu sunete clare către genul dub. Ce fel de energie ați canalizat pe ele? Au fost discutate cu producătorul?

3:38 a fost un fel de procedură I Ching, întâmplătoare, canalizată pe toate cele 24 de canale ale mixerului. Și da, Dennis Bovell a fost ca și căpitanul Kirk (din Star Trek) pe nava stelară Pop Group, călătorind prin dimensiuni muzicale necunoscute. Pur și simplu, am creat harta împreună.

We Are Time este Star Trek din nou, singurul mod în care ai putea descrie mixajul melodiei.

Unde ați găsit melodiile de pe Alien Blood, albumul bonus oferit cu ediția aniversară? Ai vreo piesă preferată de pe el care îți stârnește ceva amintiri speciale?

Alien Blood este alcătuit din versiunile originale ale melodiilor din Y. Au fost dezgropate, când casetele sesiunilor Y au fost deschise din nou pentru prima dată în 40 de ani. A fost uimitor, ca un fel de basm, precum un duh care sare din lampă, am stat pe spate și am ascultat cu uimire!

Să fiu sincer, toate sunt favorite nu aș putea recomanda vreuna în mod special.

Ce ne puteți spune despre tovarășul Live al albumului Y?

Ar fi ceva. Îmi aduc aminte că eram cu Bruce Smith, bateristul nostru în New York și el tocmai ne-a dat să ascultam Live/ Evil, albumul lui Miles Davis. M-a spart discul ăla și la scurt timp după aceea am găsit setul de înregistrări Live at Cellar Door, din care Miles a compus Live/ Evil ca și compilație. Bruce zicea ceva de genul: „Asta este genul de muzică pe care The Pop Group trebuie să o facă!” Ediția lui Teo Macero de pe On Corner LP a fost total crucială pentru a ne da seama despre ce înseamnă procesul live și pentru a obține acea energie și în studio.

Cum a apărut o melodie atât de calmă și fericită precum Savage Sea? Majoritatea melodiilor de pe Y sunt ca un atac sonic.

Ce înțelegi tu prin calm?