Interviu cu Cosmin TRG despre estetica sunetului, intuiție și entuziasm

Cosmin TRG despre estetica sunetului, intuiție și entuziasm

cosmin trg
Am vorbit cu Cosmin despre despre crezul și viziunea sa artistică, label-ul Sportiv, cărți, muzică și cum se vede scena muzicală românească din Berlin.

Cosmin Nicolae este numele adevărat al DJ-ului și producătorului român Cosmin TRG, și totodată cel mai recent alter ego sub care acesta face și prezintă muzică din afara ariei de dans – pentru că muzica e mult mai mult decât veșnicul entertainment și dans prozaic.

Cosmin este probabil unul din cei mai versatili producători români de muzică electronică din toate timpurile, iar nenumăratele lui permutări, transformări și abordări de noi sunete și direcții muzicale confirmă pe deplin acest lucru.

Interesul pentru tot ce e nou, inovator și cu substanță din punct de vedere muzical l-au făcut pe Cosmin să treacă de-a lungul timpului – cu cea mai mare ușurință, lejeritate și naturalețe – de la drum and bass la dubstep, apoi la house și ulterior la techno, ambient și experimental.

Cu Cosmin Nicolae ne vedem pe 8 noiembrie într-un context foarte special, în cadrul unui performance audio/video inedit alături de Dreamrec în prima seară a festivalului de muzică electronică și arte digitale Automata (ce are loc între 8 și 11 noiembrie în clubul Control din București).

Am vorbit cu Cosmin despre acest performance audio/video, dar și despre crezul și viziunea sa artistică, label-ul Sportiv, cărți, muzică și cum se vede scena muzicală românească din Berlin (oraș în care Cosmin s-a stabilit de câțiva ani buni).

TEB: Cine este Cosmin Nicolae?

Cosmin TRG: Asta îmi aduce aminte de perena întrebare a reporterilor: De ce Șuie Paparude? 🙂 Nu mai știu ce răspundea Dobrică, însă eu nu mă pot recomanda decât ca o persoană cu afinități și curiozități diverse, pe care le împărtășește cu alte persoane pe aceeași frecvență.

cosmin trg

Credite foto: Tina Cucu

În cadrul Automata Festival, pe 8 noiembrie, vei prezenta proiectul Cosmin Nicolae sub un performance audio/video inedit alături de artistul român Dreamrec, comisionat pentru festival. Cum ai ajuns la această formă colaborativă? La ce să se aștepte publicul?

Mă bucur foarte mult că începe Automata, mi se pare un eveniment necesar. Cu Dreamrec am lucrat în același birou în podul unei case vechi, la Zero Productions, nu vreau să menționez anii… Este firesc să lucrăm acum împreună la un performance, și nefiresc că nu s-a întâmplat până acum. E ca și acum am fi tras amândoi de colțuri opuse ale aceleiași pânze, pictând-o în stiluri diferite, până când am îndoit-o și am ajuns la același principiu de comunicare. E o fuziune pe care o aștept de foarte multă vreme.

Cu ce îți mai umpli timpul în ultima vreme?

Încerc să ascult foarte multă muzică. Din nefericire, atunci când lucrezi cu sunet, muzica poate deveni iritantă. Deși seturile mele ca DJ sunt predominant techno, nu ascult techno aproape deloc acasă. Îmi place să citesc și să recuperez sau să descopăr, așa cum făceam în copilărie, nume vechi sau noi. Am redescoperit plăcerea de a merge în magazine de discuri și de a găsi câte o piesă obscură pe un disc la mâna a doua (sau chiar a treia). Nu sunt un ludit, îmi place să caut și pe internet la fel de mult. Altfel, mai prozaic, am învățat la o vârstă destul de înaintată să fac supă (thailandeză) și mi-aș da o diplomă pentru asta (măcar de participare).

Povestește-ne câte ceva despre labelul tău Sportiv

Sportiv a apărut ca o replică la celălalt label al meu, Fizic, care la rândul lui și-a luat numele de la o piesă de pe primul meu album, Simulat. Fizic propune o experiență imediată, cu un sound angular și mai sever. Semantic, pornind de la disciplina de tristă amintire Educație Fizică și Sport, am ajuns la Sportiv, un white-label orientat mai mult spre dance-floor, spre experiență motrică. Adică piese de dans, fără bagajul conceptual specific labelului Fizic, dar cu o estetică inspirată din utopia balcanică, optzecistă, a eliberării corpului de sub asuprirea mentalului, prin sport.

Ești stabilit de câțiva ani buni în Berlin. Cum se vede de acolo muzică electronică și scenă românească?

Eu o văd cu claritate, dar mă aflu totuși în minoritatea celor care urmăresc cu atenție fenomenele și dinamica scenei românești. Există și un fel de orgoliu post-colonialist din partea celor care nu trec mai departe de unele clișee legate de România, inclusiv în muzică. În „occident” e cunoscută scena din jurul fenomenului Sunrise, dar sunt puțini cei care au răbdare sau apetit să afle mai mult. Există un interes exoticist, desigur, care poate în viitor se va concretiza și într-un interes autentic. Cred că sunt foarte puțini cei care știu despre Iancu Dumitrescu, Octavian Nemescu, Horațiu Rădulescu, Cornelia Tăutu sau Mihaela Vosganian. Departe de mine orice fior naționalist, mi se pare însă important să se traseze un arc peste timp. De la Yannis Xennakis născut în Brăila, până la festivalul Automata de la Control, nu este un salt logic atât de mare precum s-ar putea crede.

Care sunt eroii copilăriei tale?

Dr Justice, Rahan, Joseph K, Robinson Crusoe, Tom Sawyer, Jean Michel Jarre.

Ne poți recomanda niște cărți care să intrige/provoace creierul, pe care le-ai citit în ultimul timp?

Ce muzici interesante ai descoperit în ultimul timp?

EM Records din Osaka, Mion Records din Kreuzberg (Japanese issues la 3 euro, cu orice), Raime au un EP nou foarte bun, muzica filmului Mandy compusă de Johan Johansson, cam tot ce iese la Discrepant. Am un soft spot pentru Turkish Ladies din 70-80 și caut discuri din acea zonă. De fapt, încerc un fel de conversație între Japonia, România și Turcia.

Există astăzi foarte mulți producători de muzică electronică, dar deși totul abundă în cantitate, nu putem să nu remarcăm un oarecare sentiment de derivă, saturație și industrializare a procesului creativ. Ce părere ai despre asta? Tu unde te situezi, că artist, în acest conglomerat uriaș și (adesea) copleșitor?

Cred că ne aflăm în punctul culminant al unui proces de mercantilizare a muzicii alternative. Nu că asta nu s-ar fi întâmplat de mai multe ori în trecut, dar acum totul se întâmplă accelerat, instantaneu. Mercantilizarea are multe efecte bune: distribuția mondială de idei, de produse culturale (poți accesa cultură imediat, muzică prin Spotify, texte prin Amazon/ PDF, filme pe diverse canale). Faptul că instrumentele de creație nu se mai află exclusiv în posesia unor elite este un lucru bun. Din nefericire, modelul de punere în circulație, deși „democratizat”, rămâne tributar unui sistem ușor de hackuit sau parazitat. În continuare, poți distribui cu succes un produs cvasi-mediocru dacă ai la dispoziție niște instrumente banale de marketing. Uneori, ascensiunea unui artist, spre exemplu, are la bază același mecanism care poate promova un film nasol sau o conservă de ton. Poziția mea oscilează între actor și observator. Ca observator, mi-e foarte ușor să alunec în cinism. Cu siguranță văd lucruri care nu-mi convin. Ca artist nevoit să navigheze o așa-numită industrie, încerc să păstrez un echilibru, să urmăresc mișcările unor oameni care gândesc la fel. Am un optimism rezervat 🙂

Ce le-ai spune celor care se apucă acum de produs muzică electronică?

Succes! Să nu-și bată capul cu apartenența la un stil de muzică sau o anume estetică. Întotdeauna m-au amuzat cei care vor să sune sau să arate la fel ca alții din jurul lor. Nu spun că eu n-aș fi făcut-o, dar nu mi se pare important să cauți validare sau să te revendici prin imitație. În fine, nimeni nu are „nevoie” de nu știu ce scule, plugin-uri, modulare… Intuiția și entuziasmul sunt mult mai importante.

Ce ai învățat, ca DJ și producător, din experiența ultimilor ani? Cu ce ai rămas?

Am învățat că e ok să-ți placă mai multe lucruri deodată, și că le poți face pe rând 🙂 Ca producător, vreau să cred că am depășit niște obstacole auto-impuse. M-am prins că e stupid să te iei după reguli, după anumite procese trial & error. Așa mi-a venit ideea să merg pe alias-uri diferite, cu estetici diferite și universuri sonice diferite care, la un moment dat, vor deveni probabil congruente.

Care e procesul tău creativ atunci când faci muzică?

Cred că o constanță a procesului meu creativ a rămas ideea de a nu produce nimic fără un anumit scop. Nu m-a încălzit să fac muzică de umplutură, nu cred că e necesar să arunci clone în spațiul muzical nici măcar ca exercițiu. Împrumut idei din diverse domenii (arhitectură, film, istorie recentă) și încerc să le ilustrez. Uneori lucrez cu nostalgii, alteori cu proiecții; depinde de stare.

Știi vreun banc (bun sau prost) cu (și despre) DJi?

Am un dad joke:

  • Cum îl cheamă pe DJ-ul din Asterix și Obelix?
  • Remix.

Citește mai mult: O radiografie a scenei muzicale din Turcia