20 de ani de The Mission. Interviu cu Răzvan Opran

La începutul pandemiei am asistat la un val de discuții despre artiști, scena de muzică, promoteri, și lucrători în domeniul spectacolului. Părea, la un moment dat, că instituțiile statului ar putea fi receptive la problemele care vin din această industrie. A părut chiar că se întrevede o schimbare în modul în care acestea se raportează la industria muzicală. La opt luni distanță lucrurile sunt mult mai drastice decât ar fi anvizajat cineva. Cluburile sunt încă închise și nu pare că se vor deschide, ajutoarele din partea statului au fost mai mult praf în ochi, și mii de oameni din industrie au rămas fără job-uri.

În condițiile în care industria de entertainment este una dintre cele mai afectate industrii, mi s-a părut oportun să stau de vorbă cu Răzvan Opran, unul dintre fondatorii celui mai longeviv brand de petreceri autohtone – The Mission.

Cu 20 de ani de activitate, împliniți anul acesta, The Mission a pus Bucureștiul pe harta evenimentelor de muzică electronică. De la petrecerile cu Rhadoo din Studio Martin, leagănul muzicii electronice autohtone, la cele de la Word Trade Center cu Carl Cox (2004) sau cele de la Arenele Romane cu Sasha & John Digweed (2006), The Mission a scris istorie.

Interviul cu Răzvan urmărește evoluția brandului, modul în care s-a menținut activ timp de două decenii, valorile după care el și partenerul său s-au ghidat, și analizează situația prezentă a industriei muzicale prin ochii a 20 de ani de experiență.

20 de ani în industria de muzică. Ce v-a motivat să continuați în tot acest timp?

Multă pasiune, dorința de a descoperi lucruri noi și de a le pune în practică. Nu există satisfacție mai mare decât să îți imaginezi o locație nouă, artiștii, atmosfera, și după câteva luni să vezi cu ochii tăi că se întâmplă.

De la primele petreceri din Studio Martin, și continuând pe diverse scene, istoria The Mission e ancorată și înrădăcinată în muzica electronică. Ce a făcut ca The Mission să rămână activ timp de două decade?

Faptul că am plecat din prima la un drum lung, și nu mânați de sponsori, profit, capitale europene, sau eu știu eu ce alt motiv. Ne-am propus să facem un brand de evenimente, și credem că am reușit.

O serie lungă de evenimente, de la început, îl aveau rezident pe Rhadoo, după care ați început să aduceți nume din ce în ce mai mari. Cele câteva sute s-au transformat în mii. Mai mult public, artiști mai mari, sponsori cu mai multe pretenții. A avut asta un impact asupra selecției de artiști? A devenit The Mission mai comercial?

Și artiștii își doresc mai mult public, chiar dacă declarativ sunt underground. Din artiștii mai mici de acum se vor extrage câțiva ce vor deveni mai mari, dar nu și comerciali. Nu am adus niciodată un artist pentru că era dorit de sponsori.

Legile devin din ce în ce mai restrictive în domeniul industriei de evenimente, iar perioada de pandemie parcă a maturat tot. Crezi că lipsește o voce unitară a industriei de evenimente?

Știi ce este trist? Începuturi au existat foarte multe. În ianuarie 2016 am avut prima întâlnire cu doamna Violeta Alexandru, actualul Ministru al Muncii, fost ministru pentru relația cu întreprinderi în guvernul tehnocrat. Este singurul ministru care a stat cu noi la masă și ne-a pus întrebări din toate unghiurile, vrând într-adevăr să înțeleagă de ce ne lovim, ce se întâmplă, de ce nu ne răspunde ISU la cereri. Atunci era încă o problemă mare cu ISU, era o întâlnire post Colectiv.

Din păcate, lumea politică are un strat de oameni, vezi gulerele albe. Ei sunt front-ul, sunt oamenii din partide. Problema este că ministerele nu au rândul doi dezvoltat. Nu își permit să atragă oameni din privat pentru că nimeni nu vrea să lucreze pe la vreun minister pe două, trei mii de lei. Azi vine un șef, alegeri intermediare, mâine altul, nu poți să îți construiești o carieră. Cu toate astea, din când în când, și pe sărite, pe eșalonul doi, găsești niște oameni foarte buni. Eu i-am cunoscut personal, și prin Ministerul de Finanțe, și prin Ministerul Muncii, în diferite medii și locuri. Oamenii ăștia nefiind sprijiniți sau numiți politic, nu au o voce. Lor li se cere părerea doar când trebuie ministerul să facă o notă de fundamentare, și atunci sună la omul care chiar știe cu ce se mănâncă. E trist, dar this is it.

Apropo de organizație, AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale) poate fi acea organizație. Dar până când nu se vor clarifica lucrurile acolo, până când nu avem niște standarde, nu vom putea face nimic. Noi, The Mission, suntem fermi în opinii. Noi credem în democrație, în conflictul de opinii, în 7 oameni de conducere pentru a avea cât mai multe păreri, și hotărâm la vot. Eu cu Ion așa ne conducem afacerile, și așa cred că ar trebui să fie toată lumea condusă, pe bază de democrație.

Recent, ne-am înscris și noi în AROC pentru a ne face mai ușor auziți. Important este să înțeleagă toată lumea că atunci când se formează un grup de lucru este necesar să participe, pe lână organizatori, și reprezentanți ai firmelor de security, ai firmelor de tehnic. Dacă eu astăzi montez un eveniment și unul din băieții din echipa tehnică se îmbolnăvește de COVID- 19, evenimentul se anulează. Într-un fel e ca la standardele UEFA. Deci, un reprezentant al asociației lor trebuie să fie acolo, să înțeleagă ce se discută și să transmită mai departe. La fel se întâmplă și cu furnizorii de servicii de bar. Pe modelul acesta de invitați trebuie făcut grupul de lucru.

Care sunt planurile The Mission pentru viitor?

Anul ăsta aveam niște planuri bombă. Amânate acum, dar sperăm ca anul viitor să le punem în practică. O să aducem mai multe branduri internaționale – Afterlife, Dynamic Festival, ce mai urma noi să facem, dar datorită cărții de vizită au venit către noi mai mulți organizatori de afară și mai multe branduri, iar anul acesta ar fi trebuit să facem 7 evenimente. Erau în agendă artiști în premieră pentru România, dar sigur vor fi și anul viitor. Trebuia să facem SAGA, prima ediție. Probabil știi toate discuțiile legate de locul de deșfășurare – că e în centrul orașului, că va fi până târziu, dupa ora 1:00 noaptea, etc. Dar noi credem că a venit timpul și pentru București să aibă un festival. Ok, sacrificăm un weekend, câteva nopți nedormite, o să ne înjure multă lume, dar principiul nostru este că e posibil să avem 500 de reclamații pe seară, dar dacă avem 50.000 de oameni happy acolo, our job is done.

Care este cel mai mare compromis pe care l-a făcut The Mission până acum?

Cred că una sau două ediții de 1 mai pentru că așa se dorea în jurul nostru. Drept dovadă că ne-am oprit când a trebuit.

S-au mai încercat festivalurile în București care, dintr-un motiv sau altul, au eșuat. Crezi că de data asta va ieși lumea din casă?

Da. Și tocmai pntru a fi sigur de succes, nu am dat înapoi de la niciun artist. În octombrie anunțăm oficial ediția de anul viitor, sunt artiști de toate tipurile, tocmai pentru a face fericiți cât mai mulți oameni. Prețul este mai mult decât affordable. Am început de la 100 de lei pentru faza unu, față de prețul de 100 de euro al celorlalte festivaluri. Nu am vrut să avem vreodată un moment în care să ne reproșăm noi nouă că am făcut prea scump biletul. Dacă nu dai 100 de lei pentru Tiesto, Don Diablo, Zara Larson, Sasha, John Digweed, Sven, Maceo Plex, înseamnă că nu mai înțelegem noi business-ul.

Pentru 2021 ne așteptăm să fie full. Planul nostru a fost să captăm puțin din comunitatea electronică din București. Avem în plan două zone VIP cu două cluburi foarte bune, și o a treia zonă cu un alt organizator bun. Mixul total duce ca toată industria din București, fie că sunt cluburi mari sau organizatori, să tragă în aceeași direcție. E destul de rușinos ca cel mai mare oraș din țară și să nu aibă festival. La anul lucrul acesta se va schimba.

Bugetul festivalului este mult peste cel de la organizarea Madonna sau Rolling Stones, tocmai pentru că vrem să facem o treabă brici încă de la prima ediție. Nu a contat return of investment-ul, nu s-a gândit nimeni la a face profit sau a ieși break even. Știm că primii doi ani trebuie investit pentru a crea un brand puternic. Nu există festival în lumea asta care să fi făcut profit în primele două, trei ediții. 

Festivalul a fost anunțat de anul trecut, cum ți se par reacțiile de până acum?

Noi, fiind din industrie, am simțit niște hate de la concurenți, ceea ce înseamnă că ne-am făcut treaba bine. Pe de altă parte, am simțit foarte mult interes din partea bucureștenilor. Ne certa cineva pe Facebook că am interzis accesul sub 9 ani, iar copilul lui e cel mai mare fan Marshmello. Nici nu ne-am gândit la așa ceva! The Mission este 18+, dar pentru SAGA, fiind festival și fiind în centrul Bucureștiului, am zis 14+, că măcar la vârsta asta ai buletin. În ceea ce privește publicul, interes este din partea unei categorii de vârstă extrem de largi.

Care sunt criteriile de selecție ale artiștilor pentru festival, dar și pentru evenimentele The Mission? S-au schimbat acestea în ultimii 20 de ani?

Artiștii, cel puțin din punctul nostru de vedere, trebuie să fie entertaineri, și tot evenimentul să funcționeze economic. Dacă aceste doua criterii sunt întâlnite, iată un nou eveniment The Mission. Așa că, aș zice că nu s-au schimbat.

Ce faci cu ora de închidere? Închideți la 12.00?

În niciun caz. Derogare. Altfel nu este posibil. Hotărâre de consiliu local, cu limite clare. 

Crezi că ți se va da?

Noi eram convinși. Din păcate nu s-a întâmplat ediția de anul acesta. Noi avem dosarul pregătit și avem argumente solide pentru a ne susține punctul de vedere.

Care va fi curfew-ul?

Mainstage-ul se va închide la ora 2:00 sau la 3:00, iar celelalte scene până la 5:00 sau 6:00 dimineața, ca la orice festival. Merită și Bucureștiul un weekend pe an să nu aibă curfew-ul ăsta, și la 12.15, pac vine jandarmeria. Da, am întâmpinat deja multă opoziție, și vom întâmpina în continuare pentru că pandemia nu a schimbat atât de mult Bucureștiul, dar nouă ni se pare că cerem o treabă safe și un rabat care va duce la o creștere a standard-ului overall al orașului. Știi câte bilete am vândut afară? O mie și ceva, doar turiști străini.

Și câte bilete au fost vândute în total?

Aproape 20.000, cu care noi suntem happy.

Care este capacitatea maximă a festivalului?

La metru pătrat, noi putem să introducem și 80.000 de oameni. Sunt 198.000 de metri pătrați. Din punct de vedere al standardului nostru, suntem happy cu ce se apropie de 50.000 pe zi, cu tot cu invitațiile date partenerilor. Noi nu suntem ca alte festivaluri să multiplicăm 3 zile ori atâtea bilete, 300.000 de oameni. Noi vorbim real facts – oameni în locație, în același timp.

Dacă nu iese prima ediție, ce faceți? Va mai exista a doua?

Nu avem altă șansă decât să facem și ediția a doua. Șansele să iasă atât de prost încât să nu o facem sunt aproape inexistente. Avem o echipă care nu este orientată spre profit; sunt colegii noștri, cu unii chiar muncim de 15 ani. Și dacă i-am obișnuit cu ceva, eu și cu Ion, este să vină să ne spună dacă observă că facem ceva greșit. Noi suntem, și am fost tot timpul, deschiși la sugestii și dezbateri de idei.

Uite, de exemplu, cât ne-am chinuit să creionăm și să facem Fall in Love  Festival la Mogoșoaia. Până nu am obținut locația corectă, nu ne-am apucat de festival. Ne-a luat cinci ani. Nimeni nu voia să aprobe. Electric Castle a vrut să facă acolo, nu li s-a aprobat. Summer Well, la fel. Noi i-am cerut lui Oprescu, nu s-a aprobat. S-a schimbat primarul, ne-a spus că ne dă o locație mai centrală. Ne dădea Romexpo. Nu cred în festivaluri pe beton. Că este cu trupe, că este cu Dj-i, nu merg împreună cu betonul.

Atuul este că la Fall in Love ne-a ajutat comunitatea. Dar și noi am făcut pași către ea. Mici, la nivel de Mogoșoaia, dar am făcut. Am fost cu șase luni înainte la ședințe cu primăria și am discutat despre cum informăm localnicii. Am luat străzile la picior, am dat invitații vecinilor. Aici e foarte mult și meritul primarului care a fost deschis la discuții și ne-a ajutat cu sugestii despre modul în care să abordăm comunitatea. Și, știi ce? Nu am avut nici măcar o reclamație pe sunet. La Fall in Love scena principală s-a oprit la 1:00, și a continuat scena Telekom Electronic Beats până dimineața.

Uite, și fuckup-ul cu Liam Gallagher, am trecut peste el. Acum ne judecăm în Anglia. Nu am înțeles ce s-a întâmplat. Cred că a fost doar o treabă de super star ego, nu a fost o problemă reală. Dacă nu era scena safe, se urca cineva pe ea? Kaiser Chief erau chiori? Tour manager-ul doar a zis că nu e safe, nu și de ce nu e safe. Nu erau happy cu acoperișul dar nu aveau un rigger cu ei. Am adus riggerul nostru, le-a demonstrat că e safe, tot nu a fost bine. Au vrut unul independent, nu al firmei de tehnic. Bun, am adus un rigger independent, acreditat și în Anglia, care a dat un raport scris. Nici asta nu i-a mulțumit. Nu am avut nicio problemă în prima zi, nici cu Underworld, nici cu Disclosure. Și, în a doua zi vine Liam și face chestia asta. Chiar nu am dormit o noapte întreagă. În 20 de ani de activitate nu mi s-a întâmplat așa ceva. Am încercat să ameliorăm și să găsim o soluție pe toate părțile. Când am văzut că nu se vrea deloc, am zis bine nene, hai la tribunal. Acum ne judecăm în UK. Pandemia ne-a blocat un pic, abia în februarie am început. În Anglia e ca la noi. Nu poți să dai pe cineva în judecată până nu încerci să mediezi situația cu el. Am primit răspuns de la reprezentanții lui Liam undeva pe 21 februarie, Yes, go to court. Și în martie, când să ne apucăm și noi de un proces serios, a venit pandemia. Săptămâna viitoare cred că începe procesul.

Cu toate că s-a întâmplat asta la prima ediție, toată lumea ne-a spus să continuăm, mai puțin tour manager-ul lui Liam cu care avem conflictul. Obiectiv vorbind, ceilalți artiști au fost happy, unii dintre ei chiar vor fi martori la procesul cu Liam. Bottom line, Fall in Love se face și la anul, posibil să schimbăm data. Eu am încredere, avem un parteneriat foarte bun cu McCann PR, care sunt parteneri 50 la sută cu noi, avem artiști buni, locația e bună, setup-ul la fel. Dacă nu era treaba asta cu Liam, mi-aș fi dat 9. Și prima ediție e cea mai tricky că nu știi fluxurile oamenilor, nu știi pe unde se duc, nu știi ce fac, nu știi venituri, nu știi sponsori, e totul ca o palpare. Acum știm, și abia aștept ediția de la anul viitor. O să fie bombă.

Ce crezi că lipsește Bucureștiului din punct de vedere al scenei de muzică electronică?

Un club propriu zis de muzică electronică, precum și mai multe vinyl shop-uri. Mai multă expunere = mai mulți adepți versus comercial.

The Mission a crescut și-a făcut un nume în Studio Martin. Simți nevoia unui nou club?

În fiecare săptămână discutăm cum ar fi dacă ….. poate după această pandemie va fi momentul….. cine poate ști?

Published October 14, 2020. Words by Codin Orășeanu.