Nostalgia – seria de party-uri la care dansezi cu părinții, după pandemie

Dezvoltarea tehnologiei într-un ritm foarte alert a favorizat în primul rând un brusc și copleșitor acces la informații, într-o perioadă de timp relativ scurtă.

Să facem un mic efort de imaginație și să ne întoarcem în anii ’90, când internetul abia lua amploare, iar majoritatea resurselor de muzică se limitau la câteva posturi TV (în speță Viva TV, Atomic și MTV), radio și tarabele de casete, prezente în piețele și târgurile atât din mediul urban, cât și din cel rural.

Fie că ne-a plăcut sau nu, cu toții am fost bombardați de un val de muzică nouă ce plutea în mainstream-ul timpului, constând deopotrivă în trupe și artiști „străini”, cât și noi artiști „de la noi”, care urmau să creeze viitoarea industrie muzicală românească. Sunt piese pe care le-ai auzit în taxi, în autobuz, la radio sau pe TV, blocate în memorie pentru că le-ai ascultat de suficiente ori cât să-ți rămână lipite pe creier.

Și așa se face că, mânat și de un instinct primitiv de eliberare, ajungi să empatizezi – poate chiar să dansezi – și pe cele mai comerciale piese care ți-au marcat copilăria, în lipsa a ceva mai bun. Așa că nu e musai să fii masochist intelectual ca să fii nostalgic după vremurile post comuniste.

De altfel, în România, această idee de nostalgie, de a face ceva „ca pe vremuri” a început să fie din ce în ce mai exploatată în industria artelor spectacolelor în ultimii ani. Iar succesul a fost instant.

De la petreceri retro, cu sau fără costumație dar cu muzică din ’90, la concerte ale unor soliști care au fost cândva voci de aur ale României și care încă mai pot cânta (sau care apelează la holograme sau virtual reality), ideea de readucere a trecutului în prezent a fost o preocupare din ce în ce mai des întâlnită în spațiul cultural de la noi din ultimii ani.

Iar asta e bine, dacă te gândești că e unul din puținele momente când ai șansa să mai elimini din gap-ul cultural creat inevitabil între generații și poate chiar poți dansa pe bune cu părinții la un party.

Am încercat să aflu care-i faza cu această nostalgie de la Silviu Lăcătuș, unul din DJii de la Nostalgia Retro/Disco/Future, o serie de evenimente cu muzică din ’90 și 2000, care a luat amploare în ultimii doi ani.

Ne place să credem că suntem un muzeu retro & future în care este și o discotecă.

avem cu toții Nostalgia în noi, mereu, în stare activă sau inactivă. Probabil la noi dădea pe afară în momentul în care ne-am gândit la proiect.

Cum a pornit proiectul Nostalgia?

Nostalgia a fost și va fi cu noi tot timpul. Ideea de a lua un sentiment și a-l face happening a venit echipei Interbelic Cocktail Bar, prin toamna lui 2017, când se discuta despre tematica petrecerii de revelion din acel an. După acest revelion, care a avut loc chiar în Interbelic, s-a decis să se organizeze un eveniment la nivelul următor. Și așa am avut parte de prima ediție de Nostalgia, pe 1 iunie 2018.

Poți descrie puțin contextul cultural în care a apărut proiectul?

Contextul cultural al acestui proiect poate fi încadrat în categoria de muzeu. Ne place să credem că suntem un muzeu retro & future în care este și o discotecă. La începutul proiectului am mers mult pe expoziții de retro, iar începând cu ediția din martie, am abordat și partea de future. Vrem să oferim o experiență de muzeu de artă contemporană.

Cum v-a venit ideea?

Ideea a venit cum vin majoritatea ideilor, de undeva din aer, când nu te aștepți și fără strofocare. E clar că avem cu toții Nostalgia în noi, mereu, în stare activă sau inactivă. Probabil la noi dădea pe afară în momentul în care ne-am gândit la proiect.

Cine e în spatele proiectului?

Suntem o echipă, în marea ei majoritate, 30+, care a crescut cu The Prodigy și Daft Punk, dar care își recunoaște și plăcerile vinovate muzicale. Și aici mă refer la piesele care au contribuit mult la ce a devenit Nostalgia, anume muzica românească dintre anii 1990 și 2005.

Proiectul Nostalgia a „explodat” într-un timp relativ scurt. E ceva ce ați planificat/sperat, sau chiar și voi ați fost luați prin surprindere de răspunsul pozitiv primit din partea publicului?

În mod clar am fost luați prin surprindere. Ne plăcea atât de mult ce făceam încât nu aveam așteptări.

Cine e publicul țintă al evenimentelor Nostalgia? 

Inițial, publicul Nostalgia era unul care se regăsea în muzica și experiențele pe care noi le expuneam, în anii ’90. De la o vreme, ne bucurăm de un public foarte divers, printre care aș remarca publicul tânăr.

Am avut multe familii care au venit la evenimentele noastre. Aici mă refer la copil (20+) și părinți (40+). La ce eveniment mai mergi cu părinții la dans?

E greu să încadrăm publicul nostru într-un anumit tipar muzical sau cultural, pentru că și noi le oferim experiențe diversificate.

Suntem o echipă, în marea ei majoritate, 30+, care a crescut cu The Prodigy și Daft Punk, dar care își recunoaște și plăcerile vinovate muzicale.

De unde vine această nostalgie? E ceva tipic românesc (sau mai degrabă tipic fostelor țări socialiste/comuniste din Europa de est) sau ați mai întâlnit aceste tendințe nostalgice și în alte țări vestice?

Cu siguranță nostalgie este peste tot. Probabil ea este mai accentuată în locurile unde oamenii au trăit o eliberare.

Ce anume credeți că face oamenii să devină nostalgici, în general? E ceva preponderent celor peste 30 de ani sau se poate regăsi și la persoane mai tinere?

Luând în calcul că prezentul poate fi o viitoare nostalgie, cred că acest sentiment se poate activa la oricine, nu doar la persoanelor peste 30 de ani.

Ce planuri aveți cu proiectul, ținând cont de pandemia noului tip de coronavirus?

Avem mai multe idei de a continua, toate luând în calcul eventuale măsuri de siguranță ce vor fi impuse pentru sectorul nostru. Consider că restricțiile pentru concerte/spectacole ar trebui să ne stoarcă de creativitate, pentru a salva vara.

Cum vedeți situația artelor spectacolelor pentru acest an? Credeți că se va reveni la „normal”? Putem vorbi de „o nostalgie în nostalgie”?

Noi suntem deja nostalgici după Nostalgia. Probabil, nimeni nu știe în momentul de față ce se va întâmpla. Ne rămâne doar să fim optimiști, pozitivi și să ne adaptăm vremurilor, pentru că avem cu toții nevoie de această terapie prin spectacole.

De ce este Nostalgia un eveniment unic?

Nu ne dorim să ne comparăm cu alte evenimente. Știm sigur că încercăm să oferim nostalgicilor o experiență cât mai plăcuta și completă prin toate elementele ce se regăsesc la noi, de la decorurile din partea de muzeu, trecând prin experiența disco și terminând cu timpii de așteptare în fiecare zonă de interes.

După cum ne cunoaștem, vom încerca să trecem la un nivel superior de la eveniment la eveniment.

Îmi poți da exemplu de câteva piese care nu părăsesc niciodată playlist-urile evenimentelor voastre?

La Nostalgia poți auzi de la Metallica – Enter sandman, la Natalia Oreiro – Cambio Dolor, trecând prin Paul Johnson – Get Get Down, terminând cu comentariul lui Cristian Țopescu la golul lui G. Hagi din România – Argentina (1994). Simplu.

Published May 27, 2020. Words by Dragoș Rusu.