Distopie sonoră în universul synth-pop. Interviu cu trupa Operators

Distopie sonoră în universul synth-pop. Interviu cu trupa Operators

Autor Andrei Bucureci
Operators

Operators este unul din proiectele muzicale ale lui Dan Boeckner, împreună cu Sam Brown (la tobe) și Devojka.

Proiecte ca Handsome Furs, Wolf Parade și Divine Fits și-au lăsat amprenta asupra indie-ului canadian, însă sintetizatoarele și atmosfera din compozițiile Operators mă entuziasmează cel mai mult.

Construcția și conceptele albumelor lor, dar și energia din concertele live fac din acest trio o forță de neratat, când trece prin oraș.

În avansul concertului Operators din Control, am povestit cu Dan Boeckner despre noul album Radiant Dawn și sintetizatoarele utilizate în studio, despre conceptele video, colaborări și fascinația pentru Europa de est și Asia.

Operators

Ce a însemnat albumul „Radiant Dawn” din punct de vedere tehnic? Ați folosit niște sintetizatoare speciale sau ați abordat aceleași modele din colecția voastra? 

Pe albumul „Radiant Dawn” am folosit un Elektron Analog 4, ca tip de secvențator principal, dar am încercat să nu ne limităm la unul sau două dispozitive.

Dintre multele instrumente pe care am ajuns să le folosim, au fost: Pittsburg Modular MicroVolt – unul dintre cele mai bune sunete moderne de sintetizator mono I.M.O. Este semi-modular și scoate niște sunete uimitoare. Are un attack ca de sintetizator Buchla și mult caracter. Este excelent și pentru melodii principale. Unele din melodiile de bază – de exemplu pentru single-ul I Feel Emotion – sunt direct Midi-urile din sintetizatorul lui Devojkai, introduse în MicroVolt și înmulțite si reamestecate cu un generator de funcții haotice.

Elektron Digitone e o altă bijuterie modernă. Tonurile reci și bogate în FM, basul în stil Sega Mega Drive. L-am folosit ca bază pentru cea mai mare parte a cântecului Despair (în special claxonul de ceață Gabber de la început) și oricând aveam nevoie de un o melodie „crocantă” și memorabilă, sunete de 8 biți.

The Organelle este vag inutilizabil în concert. E ca un cuțit elvețian/ sursa deschisă pentru sinteză digitală. Pe mine personal mă frustrează instant, dar pe Devojka nu; a reușit să scoată câteva sunete uimitoare din acest instrument. Arcurile generative de pe Come And See și Strange, păduri, texturi ambientale… Ea și-a dat seama cu adevărat cum să facă instrument să cânte precum o voce.

Septavox/Pian de buzunar – mai multe echipamente Critter și Guitari. Ador aceste sintetizatoare. Există ceva special în ceea ce privește ritmul patch-urilor de arpegiator, este plăcut și confortabil să scrii muzică cu ele. Basul amestecat pe 8 biți de pe piesa „Low Life” este interpretat pe Septavox.

Cred că, în ansamblu, abordarea a fost să încercăm să rupem rutina creată cu echipamentul cu care ne-am simțit confortabil după ce am făcut turneul Blue Wave. Există întotdeauna ceva interesant care se întâmplă când scrii pe un echipament despre care încă nu știi multe lucruri și care este încă misterios pentru tine. Reușești să scoți secrete alternative din el.

Spune-mi mai multe despre jobul tău de muzician. Ce s-a schimbat după concertele din ultimii doi ani?

Ne-am sudat foarte bine ca trupă după ce am făcut turneul Blue Wave. Când ne-am întors în studio pentru a începe să scriem acest album, am avut câteva ședințe în care doar am improvizat și am făcut jam-uri; nicio structură sau obiectiv real, doar jamming. Cred că textura și vibrația albumului au fost create în acele sesiuni, chiar dacă nu am folosit niciuna din piesele pe care le-am înregistrat.

Odată ce am avut o idee de bază despre care a fost tonul, am început să compunem împreună piesele. Acest album a fost o nouă excursie pentru mine, pentru că alături de Dev am făcut o mulțime de aranjamente în timp real. I Feel Emotion a fost compoziția ei. „Come and See” a fost scrisă într-o zi, în spațiul nostru de repetiții. „Despair”, la fel. Odată ce am setat parametrii pentru cum urmau acestor piese, a fost ușor de creat în spațiul respectiv. Nu sunt sigur de ce sau cum s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar ca artist, este genul de experiență creativă pe care speri să o ai într-o sesiune, dar se întâmplă prea rar.

Operators. Foto: Shervin Lainez
Operators. Foto: Shervin Lainez

Noul album vizează o anumită inovație sonoră?

Da, cu siguranță. Am dorit ca acest album să aibă o senzație fluidă în care nimic nu rămâne cu adevărat static și se schimbă constant în ton, în câmpul stereo. Doar se transformă, crește și bubuie în fundal.

Pe „Radiant Dawn” am tipărit efectele live pe bandă. În general, se imprimă o preluare „uscată” și apoi se procesează în post-producție. Noi am vrut să imprimăm efecte direct în Pro Tools de pe bandă.

Cred că trebuie să sacrifici o parte din detaliile ambientale pentru un impact pur, mai ales atunci când faci spectacol. Camera în care te afli fizic devine ambianța. Sacrifici oarecum nuanțele, dar reformulezi totul sub formă de energie.

Se simte o vibrație specială atunci când vine vorba de noile voastre melodii. Ați studiat în profunzime vibrația sonoră și undele sintetice?

Când făceam aceast album, Devojka și cu mine ascultam acasă o tonă de muzică sintetică, cosmică/new age. Am fost obsedat de Suzanne Ciani și filozofia ei în ceea ce privește secvențarea generativă. Ascultam înregistrări, care cred că de cele mai multe ori au o calitate „bântuită” în această directivă sonică. Dazzle Ships de la OMD este pe această frecvență; la fel și Tangerine Dream și Cluster.

Cum percepeți modul în care se creează și consumă muzica și cultura în zilele noastre?

Am văzut chiar ieri un documentar pe BBC despre cultura rave; e o scenă în care cineva explică semnificația socială și natura comunitară a petrecerilor acid-house din anii ’90 din Marea Britanie, unui grup de elevi de liceu. Elevii nu puteau să conceapă de ce un gen de muzică ar fi atât de semnificativ pentru această generație mai veche. Nu are sens pentru ei ca un sentiment de comunitate și emoție să provină dintr-o mișcare muzicală. Nu spun că e rău, cred că se vorbește doar despre modul în care efectul „democratizant” al internetului a atomizat subcultura până la punctul de a o șterge aproape, în lumea reală. Cred că acum muzica este mult mai de unică folosință decât în trecut, ceea ce, într-un fel, e un lucru bun.

Nu cred că muzica pop ar trebui să fie o declarație intelectuală grozavă. Faptul că o poți arunca sau șterge a deschis un nou câmp în care poți fi la fel de ciudat sau la fel de ireverent. Știi că totul va intra în marea ciorbă digitală care se va topi cu orice altceva, așa că, într-un fel, vei fi liber să faci ce vrei. Asta ar fi partea pozitivă. Partea negativă e că platformele și rețelele de distribuție acumulează acum toți banii. Din punct de vedere cultural, muzica este peste tot, iar cultura a scăzut în viața noastră; în concluzie, munca pe care o facem e azi apreciată mai puțin ca niciodată.

Crezi că rețelele de socializare conduc lumea muzicii? 

Cred că rețelele de socializare și internetul au jucat un rol uimitor pentru a permite artiștilor să interacționeze cu fanii, dar există o dependență reală a caselor de discuri și a managementului pentru a se sustrage de la promovarea unui album și a pune presiunea asupra artistului însuși. Este o fereastră excelentă către artistul care îți place, dar interacțiunea online nu se traduce în vânzări de bilete. Ăsta e un mit ciudat de care industria nu s-a prins încă.

Ești fan al genului de film horror? Ce figuri ale genului te inspiră sau îți place?

Sunt un mare fan al filmelor horror. De fapt, m-am cunoscut cu Bakoon și Johnny Dunn printr-un grup – DM – care se concentrează pe filmele de groază. Îmi place la Carpenter și Ari Asters că alegerile coloanelor sonore au fost foarte importante. Una dintre cele mai mari influențe asupra mea a fost muzica lui Denny Zeitlin pentru remake-ul din anii ’70 al filmului Invasion Of The Bodysnatchers. Nivelul paranoiei și sunetele organice topite pe care a reușit să le scoată din ARP2600 pe acele piese sunt incredibile.

Operators
Operators

Povește-ne despre conceptul din spatele piese „Space Needle”. Aveți o legătură specială cu turnul de observație din Seattle? 

Ha! Eu am crescut la nord de Seattle, în Canada. Acul spațial, celebra clădire a orașului, mi s-a părut întotdeauna un simbol al bogăției americane și al superiorității tehnice.

Radiant Dawn e considerat un album conceptual distopic, o recreație retro-futuristă a unei metropole inexistente din Europa de Est. Cum a început totul?  

Cred că începutul a fost cu adevărat experiența lui Devojka în cadrul expoziției „Spre o utopie concretă” la MOMA, care a solidificat prezentarea vizuală pentru toate aceste melodii despre utopii eșuate / viitoare alternative cărora li s-a refuzat existența; ideea unei Iugoslavii bântuite care și-a continuat existența, un stat alternativ care a reușit sau și-a depășit propria propagandă. Cum ar arăta asta? Cum ar suna? Devojka a adus toate aceste fire narative în proces. Am sudat această idee de „obiect hiper” (reprezentat de piramidă), ceva atât de mare și de nesfârșit încât se încolăcește spațiul și materialul realității în jurul său.

Cred că trăim cu adevărat într-o epocă a acestor realități cu hiper-obiecte distrugătoare. Schimbările climatice, haosul politic intractabil, ecosistemul de instrumente financiare complexe care nu ne sunt cunoscute, dar care ne guvernează viața, întreaga structură a internetului și a comunicării … aceste lucruri ne deformează percepția asupra timpului și a ființei. 1990 pare oarecum mai aproape decât 2008. 1969 a fost întotdeauna doar ieri, deoarece cultura noastră a înghețat anul și l-a făcut de o importanță maximă. Războiul rece s-a întors; practic, nu s-a încheiat niciodată. Rușii sunt întotdeauna „sovietici”. Reagan era un „bun republican”. 9/11 pare mai departe decât muzica grunge.

Pentru mine, viziunea lui Devojka despre o perma-Iugoslavie, care a prosperat, a intrat în genul incursiunilor reale ale Omului în Înaltul Castel (referință la romanul The Man In High Castle a lui Phillip K Dick). Cine spune că nu există sau nu poate exista realitatea asta undeva? „Radiant Dawn” este o transmisie care se scurge dintr-o lume în care acea stare era mai bună, persistă și nu a murit niciodată.

Daca tot suntem la acest capitol, ne poți povesti mai multe despre modul în care imaginația voastră a generat programul Moderan Tourism din videoclipurile promotionale Radiant Dawn?

Există o carte minunată de-a lui David Bunch, numită Moderan, care a fost o adevărată inspirație pentru unele din temele din album. Când am schițat granițele lumii în care trăiește Radiant Dawn, ne-am gândit că una dintre modalitățile prin care s-ar putea scurge în „realitatea noastră” ar fi printr-un anunț turistic distorsionat; ca un semnal slab preluat de la un radio tranzistor. Îți cere să vii în vizită, dar mesajul este omis și pierdut în traducere.

Cum a funcționat colaborarea cu Caleb Bardgett și Johnny Dunn?

Mi-a plăcut să lucrez cu ei! Au fost incredibil de rapizi să pună lucrurile laolaltă și au reușit să dea viață conceptelor mele și ale Devojkăi. Doar să poți începe de la prima întâlnire creativă cu „Ok … imaginează-ți că există o dimensiune paralelă …” și să-i faci nu numai să participe, dar si să obținem împreuna ceea ce urmăream, a fost grozav.

Care a fost procesul din spatele videoclipului I Feel Emotion?

Clipul este opera Devojkăi. Ea s-a uitat la multe filme vechi din Yugoslavia, pentru a extrage acest sentiment specific din zeci de scene deconectate. Nu pot să vorbesc despre impactul emoțional pe care l-a avut asupra ei și a rădăcinilor ei macedoniene, dar știu că a fost un puternic catharsis.

Este evidentă afinitatea ta pentru Europa de Est și Asia de Sud-Est. Mă gândesc la documentarul extraordinar despre Laibach în Coreea de Nord și concertul lor special de acolo. Încercați să creați un jurnal/film, sau veți filtra doar în muzica voastră aceste experiențe?

Nu fac și nu facem nimic la fel de focusat și politic precum Laibach. Îmi doresc să facem asta pe viitor … dar pentru mine este vorba despre contactul cu oricine mă întâlnesc pe drum și apoi să scriu despre asta când ajung acasă. Dacă ești deschis despre locul în care te afli, dacă ești curios și vorbești deschis cu oamenii, cu o atitudine sincer curioasă … asta clar îți va afecta modul în care scrii. Trucul este să iei acele impresii și să le transformi în ceva onest. Pentru Devojka, multe dintre locurile la care facem referire vizuală și estetică pe această înregistrare, fac parte din cultura ei … așa că există o tensiune bună în procesul de scriere și compozitie între impresiile mele ca străin și experiența ei de iubire.

Piese de-ale voastre precum „Sound Kapital” și ”Remote Kontrol/ Face Control” sunt inspirate direct din amintirile voastre din estul UE și Asia?

Categoric. „Sound Kapital” este inspirată în cea mai mare parte din turneele din China și Asia de Sud. Iar „Face Control” a fost scrisă pe parcursul unui an, despre turneele UE de Est și din Balcani.

Ce părere ai despre fenomenul K-Pop?

Îmi place că e un fel de perfecțiune psihedelică a formatului de muzică pop. Mi se pare că este o coloană sonoră distopică perfectă.

Ai văzut serialul Cernobîl? Cum ți s-a parut? A avut vreun impact acest eveniment asupra voastră, în anul 1986?

Am amintiri vagi cu știri pe care le-am văzut despre Cernobîl; eram cu tata în subsolul nostru. Eram foarte tânăr. Mi-a plăcut mult serialul TV, dar mi-aș fi dorit ca realizatorii să o fi creditat mai mult pe Svetlana Alexievich. Cartea ei este uimitoare, iar munca pe care a depus-o pentru a documenta toate aceste povești este într-adevăr fundamentul pe care se bazează serialul.

Hai să vorbim puțin despre organizații neguvernamentale. Ce cauze sociale și de mediu sunt apropiate inimii tale? De exemplu, care este perspectiva ta în ceea ce privește organizația de mediu Extinction Rebellion?

Am o relație conflictuală cu ONG-urile. ONG-uri precum USAID sunt în esență decupaje ale CIA-ului și instrumente de „soft power”, fie ale regimului de la putere, fie ale imperialismului neoliberal. Dar da, cred că Extinction Rebellion fac o treabă grozavă. Cred că cea mai bună treabă este realizată de micile organizații locale, care lucrează la nivel de comunitate pentru a îmbunătăți nivelul de trai al oamenilor. Mișcările Pro Union, mișcările care asigură asistența medicală, organizațiile comunitare, acestea sunt cele care vor permite o strategie de ieșire din groapa de moarte a capitalismului contemporan.

In cantecul Terminal Beach există o trimitere clară la J.G. Ballard. Care sunt cărțile și conceptele voastre favorite? 

Ca adolescent am iubit Concrete Island și mi se pare că este sublimă evocarea finală de a fi blocat „nicăieri”, încarcerat de arhitectura banală care ne înconjoară.

Pe noul album aveți un invitat supriză, Tim Kingsbury (basistul de la Arcade Fire). Sunteți prieteni cu trupa?

Am cântat în Arcade Fire la bas electric aproximativ un an și jumătate, când m-am mutat prima dată la Montreal. Tim a cântat cu jumătate de normă în trupa mea, Wolf Parade. De atunci suntem prieteni; Tim e un sfânt pe pământ. Împărtășim aceeași zi de naștere.