Interviu: SUUNS, de la art rock la neo-psychedelia și krautrock
Suuns sunt probabil unul din cele mai subestimate produse muzicale canadiene. În ciuda unei cariere de peste 13 ani, trupa încă își păstrează independența.
Colaborează cu casa de discuri Secretly Canadian, unde au lansat internațional cinci albume de studio, două albume de remixuri și cinci EP-uri.
La același label activează și prietenii cu care au făcut un album colaborativ, Jerusalem In My Heart, dar și alte proiecte eclectice: Anthony & the Johnsons, Electric Youth, Yeasayer, MGMT, A Place To Bury Strangers și The War On Drugs. Toate trupele menționate mai sus sunt caracterizate de un sunet electric, însă cu foarte multe influențe psihedelic-electronice.
Au în continuare ca inspirație majoră artiști locali canadieni și chiar din Montreal, precum Neil Young, Leonard Cohen și producătorul multi-instrumentist electronic experimental Daniel Lanois.
Înființată în 2007, la Montreal, trupa SUUNS îi are în componență pe vocalul/chitaristul Ben Shemie, basistul/chitaristul Joe Yarmush, toboșarul Liam O’Neill și clăparul Max Henry.
Cu un sound ce trece prin art rock, neo-psychedelia, krautrock și art punk, dar înglobează și influențe techno și future-pop, formația are în palmares patru albume de studio, lansate de casa de discuri Secretly Canadian.
Înregistrat la Breakglass Studios din Montreal, cu ajutorul producătorului John Congleton (St Vincent), Felt este expresia unei libertăți muzicale ce permite trupei să exploreze influențe future-pop hipnotizante în piesa X-ALT, sau combinații de sunete organice și sintetizatoare, în Watch You, Watch Me.
SUUNS se declară influențați de Andy Stott și My Bloody Valentine, însă nu sună deloc ca aceștia, ci își propun să meargă dincolo de fuziunea dintre muzica instrumentală propriu-zisă și cea computerizată, ce le-a adus eticheta de „muzică rock dansabilă”, sau invers.
Cu noul album, SUUNS se detașează de atmosfera sumbră a release-urilor precedente, în favoarea unei ambianțe optimiste, jucăușe, ce-și găsește ecoul în titlul cu dublu sens.
Art-rockerii canadieni SUUNS revin în concert la București, sâmbătă 13 aprilie, după ora 21, la Control Club, în cadrul unui turneu balcanic de promovare a celui mai recent album, Felt. În deschidere, duo-ul Scattered Clouds, un nou export experimental al scenei muzicale din Quebec.
Suuns au concertat peste tot prin lume și au un show live unic, lucru care îi face să fie printre favoriții mei. Ultima dată am reușit să îi prind în club Control și am făcut un interviu video, care din cauza unor probleme tehnice nu a mai ieșit.
Mi-am luat revanșa de data aceasta și am primit câteva răspunsuri revelatorii care clarifică excentricitatea celor patru canadieni din Montreal, care nu vor face niciodată compromisuri pentru a deveni următorii Arcade Fire.
Cum ați descrie relația voastră de lungă durată cu casa de discuri Secretly Canadian?
Sunt oameni buni și tot ce au făcut pentru noi a ieșit bine. Suntem prieteni de mult timp, din 2010.
Ce provocări ați întâmpinat când ați realizat albumul vostru de debut Zeroes QC?
Îmi amintesc că a fost cea mai ușoară și mai plăcută înregistrare. Nu-mi amintesc că ar fi fost o provocare deloc. A fost ușor, mai ales pentru că nu știam ce facem!
Cât de diferit a fost procesul cu cel mai recent album, Felt? Când v-ați oprit din făcut demo-uri și ați știut să începeți producția?
Felt a fost cel mai diferit album ca proces din toate cele cinci albume ale noastre. L-am înregistrat timp de 3 – 4 luni, iar demo-urile au venit în timpul pauzelor de înregistrare. Înregistram o săptămână și apoi luam câteva săptămâni de pauză. Deci a fost un proces mai lung decât primele noastre albume.
Sunt unele dintre cântece improvizate în studio?
Facem o multă improvizație în studio, dar, în general, structurile cântecelor rămân aceleași.
A fost naturală includerea saxofonului pe piese?
În ceea ce privește saxofonul, a fost foarte ușor de încorporat. Avem mulți prieteni muzicieni excelenți care ajută cu abilitățile lor.
Citiți? Care sunt cărțile pe care le aduceți cu voi în studio? Ar exista unele speciale pentru fiecare album?
Nu prea aducem cărți în studio. Există însă cărți acolo, studio-ul are o bibliotecă. Îmi amintesc că atunci când am înregistrat primul nostru album, Zeroes QC, cineva lăsase în studio o carte numită „Vorbind cu bărbați ciudați” de Ruth Rendell. Am citit din ea peste câteva dintre melodii și unele pasaje din acel text au ajuns pe album. Cu toții citim foarte mult, dar nu neapărat când producem.
Muzica indie ca atare nu mai este o scenă atât de puternică cum a fost acum zece ani. Dar noi ca trupă am fost întotdeauna puțin în exteriorul ei, independenți chiar și de indie.
Cât de mult vă inspiră Dadaismul ca o formă de artă și manifest?
Nu prea mult. Sau poate mai mult decât cred, din moment ce influența acestui curent se răspândește în multe lucruri inconștient. Deci, poate că ne influențează indirect, dar nu pot spune punctual unde am fost direct inspirați sau dacă am discutat despre ceva special din această direcție.
Sunteți DIY (do it yourself) când vine vorba de coperțile albumelor voastre. Cum colaborați la acest aspect?
Joseph “Joe” Yarmush, chitaristul nostru, ne face arta tuturor albumelor. Nimeni nu are nimic de comentat.
Cât de diferit este atunci când vă produceți un album singuri față de atunci când lucrați cu un producător din exteriorul găștii voastre?
Cred că depinde de producător. De obicei venim în studio cu o idee destul de clară despre ceea ce vrem să facem pe album. Piesele de care nu suntem siguri le descoperim și descifrăm în studio. Întotdeauna am fost destul de independeți în acest fel. Dar recunosc că este întotdeauna plăcut să ai și o perspectivă din afară.
Este Europa foarte diferită de Statele Unite și de Canada?
Turneele sunt probabil cea mai mișto parte din jobul de muzician. Eu personal prefer Europa și mi se pare mai interesantă decât America de Nord pentru că mâncarea este mai bună și lucrurile, clădirile, magazinele, cluburile sunt mai apropiate decât pe celălalt continent.
Putem vorbi puțin despre colaborarea voastră cu Jerusalem In My Heart și despre drepturile omului? Este o declarație socială activistă?
JIHM aka Jerusalem In My Heart este unul dintre cei mai buni prieteni ai noștri; colaborarea nu este una politică. A fost întotdeauna o plăcere să facem împreună muzică bună. Deci nu, nu este o declarație politică de nici un fel.
Ca trupă semnată de o casă de discuri indie, cum este industria muzicală din prezent, față de 2010 când ați lansat primul vostru disc?
Lucrurile s-au schimbat mult și stau diferit acum. Muzica indie ca atare nu mai este o scenă atât de puternică cum a fost acum zece ani. Dar noi ca trupă am fost întotdeauna puțin în exteriorul ei, independenți chiar și de indie.
Ce ne putem aștepta de la a doua sosire a voastră la București, în Club Control?
Vom cânta la fel ca ultima data, atât piese vechi, cât și din cele noi. Vor fi multe piese de pe noul album, Felt. Să știi că avem amintiri frumoase din București, de data trecută.
Așa că să vă asteptați la un concert zgomotos și profund.
Putem vorbi puțin despre piesa Arena? Mi se pare că acest cântec nu a îmbătrânit deloc. Ce părere aveți despre cât de des e cântată melodia asta?
Da ai dreptate, încă se simte proaspăt cântecul. Recunosc că uneori nu o mai cântăm pentru o vreme, pentru că avem nevoie de o pauză de la un cântec de acum 13 ani cântat de zeci de mii de ori. Dar din moment ce îți place ție atât de mult cred că o vei auzi acum la Control Club.
Published April 12, 2019. Words by Andrei Bucureci.