Electronic Beats Romania

Explorarea de noi direcții în cultura vizuală. Interviu cu Ovidiu Hrin

Words by Andrei Bucureci
Published on January 7, 2020 14:11 Berlin Time
Ovidiu Hrin

Ovidiu Hrin este designer multidisciplinar și art director din Timișoara, care în 2001 a fondat Synopsis™, unul dintre cele mai respectate studiouri românești de design din lume. Ovidiu crede cu tărie în practica dobândită doar prin muncă asiduă, curiozitate și cercetare constantă. Provocarea și instigarea gândirii, educația vizuală continuă și explorarea de noi direcții/metode în cultura vizuală, aceste câteva valori sunt ca o carte de vizită a studioului său.

Ovidiu a câștigat numeroase premii de design la nivel internațional: European Design Awards, Type Directors Club Excellence Award, Zgraf International Triennial of Design, Golden Bee Global Design Biennial, Graphis Design Awards, 100 Beste Plakate etc.

Lucrările lui au fost publicate în peste 80 de cărți, cataloage și reviste relevante, de la edituri pe care le respect foarte mult precum Thames & Hudson SUA, Rockport Publishing UK, Shift JP, Taschen DE, Museum fuer Gestaltung CH, Index Book ES, Etapes FR, Victionary HK, Adobe UK și multe altele. Este membru AIGA New York, The Type Directors Club & Graphis International.

Alături de o echipă bine sudată și entuziastă, Ovidiu conduce și curatoriază Typopassage™ – o rețea de micro muzee în aer liber dedicată posterelor, tipografiei și designului grafic. Structurat în mai multe expoziții principale, evenimente și publicații colaterale precum și gestionarea unei arhive online, conceptul – inițiat în 2011 în colaborare cu Typopassage Viena – a reușit în timp să-și creeze o direcție/identitate proprie, care adună anual figuri și expoziții de renume din întreaga lume.

Ovidiu a colaborat cu nume importante din muzica timișoreană: Implant pentru Refuz, Blazzaj, Trompetre, Thy Veils, Daniel Dorobanțu, Jazzybit, Amalia Gaiță, AnonimTM și festivaluri precum Made in TM și JazzTM.

Care e relația ta cu muzica? 

Să știi că nu am colaborat cu atât de multă lume din muzică pe cât mi-aș fi dorit. Implant pentru Refuz, Blazzaj, Trompetre, Jazzybit sunt, într-adevăr, ca și mine, timișoreni. Totuși, nu mi-am propus niciodată să lucrez cu muzicieni; aveam un alt target pentru munca mea, dar îmi plac foarte multe genuri de muzică.

Prima colaborare a fost cu Implant pentru Refuz în 2007. Îmi doream dintotdeauna să fac un proiect complet de grafică pentru CD și s-a nimerit să fie albumul lor, Monolith. Am lucrat la el ca dementul, 7-8 luni, pentru că eram pretențios cu fiecare detaliu, oricât de minuscul. M-am obișnuit cu un anumit tip de proces. Mi se pare că acum, în designul pentru muzică, trebuie să lucrezi rapid și mult, dar eu prefer încă să petrec vreo 2-3 luni cu un proiect.

Totuși, nu a funcționat cu toată lumea așa. Însă întotdeauna insist să mă las dus de muzică și mai apoi să o filtrez în design. Asta am făcut în proiectele pentru Implant pentru Refuz, Amalia Gaiță, Trompetre, Thy Veils.

Cum ai început colaborarea cu JazzTM?

Proiectul JazzTM a venit firesc. Am fost contactați pentru a realiza logo-ul, vizualurile, posterele, social media. Le plăcea mult munca noastră la Synopsis™ pe partea vizuală, legată de muzică. Au venit înspre noi la 5 sau 6 ani după ce am acumulat un palmares de colaborări cu artiști muzicali. Ne-am auzit la telefon și apoi au fost mai multe întâlniri de lucru. Au trecut patru ani de atunci; a fost o provocare interesantă pentru că JazzTM este un eveniment pentru tot orașul, nu se adresează doar audienței muzicii jazz din Timișoara sau din România.

Ce e interesant la conceptele vizuale și grafica JazzTM la care am lucrat este nu doar că ni s-a oferit mână liberă. Am putut avea atitudinea unui amator desăvârșit, în sensul de dicționar. Iubesc și sunt pasionat de ceea ce fac, dar am urmat ce zice zicala – „De ce un amator e mai bun decât un profesionist? Amatorul de obicei își depășește condiția, neștiind niciodată care îi sunt limitele! – Un profesionist știind de la bun început care îi sunt granițele muncii pe care o face, rareori le depășește”. De un amatorism de factura asta aș da vina și pe Synopsis™ din când în când.

Poster JazzTM
Poster JazzTM

Care este dinamica studio-ului tău timișorean, Synopsis?

Synopsis™ s-a construit pe niște idealuri provenite/construite din biblioteca noastră, care acum, după mult timp și muncă, găzduiește 800 de volume de graphic design și peste 1000 de cărți cu tot cu cele de arhitectură și artă. Asta era și este legătura mea cu ce se întâmplă în lumea profesiei mele. Această bibliotecă și devorarea acestor cărți de specialitate provenea dintr-o frustrare a mea. Eu nu am terminat niciodată o facultate de specialitate, deși am studiat la două – arhitectură și design grafic – dar până la urmă, ca diplomă, am doar liceul. Această situație a jucat un rol important și a fost un trigger pentru o altă chestie. Nu m-am plâns, dar curiozitatea a existat întotdeauna și mi-a plăcut să văd, să experimentez, să mă joc, să fac eu cu mâna mea, să mă (z)bat. Ăsta e drive-ul meu (și al nostru), cu Synopsis™.

De doi ani avem un țel; vrem să deschidem publicului biblioteca Synopsis™. Ea nu a fost concepută să o ținem doar pentru noi. Dar nu este un lucru ușor de făcut. Încercăm să lipim inițiativa de alte proiecte la care lucrăm. Nu putem dezvolta așa ceva individual și oricum nu ne dorim să fie o canalizare exclusivă a energiei noastre. Îți dau un exemplu: de 9 ani o parte bună din energia(și fondurile) Synopsis™ se duce și în proiectul Typopassage™, rețeaua de micro-muzee, care a crescut în timp. Biblioteca, așa cum ne-o imaginăm noi, poate să primească și o școală, un cadru în care să se întâmple tot felul de evenimente. Ne dorim să fie legată de proiecte practice, nu să creăm compartimente în plus, care devin greu de manageriat. Vorbim despre sinergie și o curgere de energii prin proiect, fie că e vorba de bibliotecă, fie că va fi un muzeu. Și da, ne dorim ceva pe termen lung.

Dacă faci un proiect din pură pasiune, intră multă energie în management și trebuie construită o infrastructură fără de care nu se poate demara. Avem nevoie și de echipa potrivită, iar în Timișoara cu un astfel de proiect nu poți fi pe deplin independent, oricât de mult mi-ar plăcea mie. În cercul nostru de prieteni, se știe de biblioteca de la Synopsis™ – sunt deja marcate și indexate cărțile – există o evidență a lor. Așteptăm infrastructura acum.

Ce cărți din bibliotecă ți-au schimbat viața?

Multe mi-au schimbat viața. Sunt însă câteva pe care vreau să le menționez. Prima este o colaboare între arhitectul Rem Koolhaas și Bruce Mau și se numește S, M, L, XL. Este o carte scoasă în 1995. Eu am luat-o prin 98-99 și este una dintre primele cărți pe care le-am achiziționat pentru biblioteca Synopsis™. Este cartea care m-a inspirat fantastic de mult ca drive/voință, în timp. E un fel de jurnal și emoție, transpuse într-o carte. Sunt prezentate acolo greșeli asumate și are aproape 2000 de pagini! E și dicționar, și carte, iar dacă o citești există șansa să o iei razna. E atâta informație reală, nefiltrată și se simte asta, că e totul brut acolo. Asta îi definește pe autori, două minți incredibile, geniale – Rem Koolhaas și Bruce Mau sunt niște genii. A fost printre primele mele influențe în grafic design, dacă nu chiar prima.

O altă carte care m-a impresionat mult este monografia designerului Tibor Kalman, scoasă în 2000. Aici am văzut prima dată un curaj brut și nefiltrat. Tibor, un ungur la New York, fără mamă, fără tată, spune lucrurilor pe nume prin toate cercurile în care se perindă. Kalman este primul meu erou, e ca un mentor. M-a influențat încă din timpul școlii. Tibor a colaborat cu Talking Heads și este faimos pentru revista Colors.

Se poate schița și un fel de traseu istoric foarte fain de la Laszlo Moholy-Nagy, care i-a fost profesor lui Tibor Kalman, până la Stefan Sagmeister, care a fost elevul lui Tibor și apoi până în prezent. După 2000, la Hjalti Karlsson & Ian Wilker (studio-ul newyorkez KarlssonWilker) care i-au fost studenți lui Sagmeister.

Pe tipografie, cartea lui Emil Ruder m-a ‚terminat’ pur și simplu. După ce am citit-o am devenit foarte atent la Otl Aicher, Joseph Müller-Brockmann etc.

Ador Emigre Magazine, o revistă care a trăit 10 ani, editată de un grup din care făceau parte Rudy VanderLans & Zuzana Licko. Oamenii ăștia adunau în revistă cele mai bune articole despre design, typography și critică. E prima acțiune de genul ăsta din anii ’90 și până prin 2000.

Am cumva o altă atitudine acum. Pentru mine cărțile astea sunt un țel. Pe atunci, la început, nu conta bugetul proiectului (cât de prost era plătit) pentru că știam că la final urma să mai achiziționez o carte și așa munceam pentru ceva – îmi extindeam know-how-ul. În prezent, am început să extind o colecție de istorie a bibliotecii Synopsis™ cărți de început de secol precum manualul lui Edward Johnston din 1912, cărți din anii ‘30-‘40-’50. Manuale Typographicum al lui Hermann Zapf, cel din 1978 – o bijuterie, o trăire care conține doar alfabete desenate de maeștri ai caligrafiei.

Pentru mine este foarte important – și nu fac mișto – și DEX-ul. Am crescut cu el în casă, era cartea aia mega groasă, cu folie aurie. De când eram mic îl luam și îl răsfoiam, admiram pozele. Acest proces de „studiu” e foarte important pentru mine. Așa am descoperit un joc: îl deschideam la întâmplare, puneam mâna și găseam un nou cuvânt, care mă ducea mai departe, la alte noutăți. Și asta nu o poți face online; nu poți pune semne, nu poți să îndoi o pagină. Eu prefer experiența aia.

Știu că ești fan drum n bass, Goldie, Roni Size. Îmi poți povesti despre pasiunea ta pentru muzica electronică?

Da, da, trebuie să recunosc că anii ăia m-au creionat. Am simțit – la nivel de creativitate și de libertate – un apogeu în perioada dintre 1998 și 2005. Totul era foarte sălbatic. A fost o perioadă foarte importantă pentru mine și realizez acum, uitându-mă înapoi, cât de importantă și relevantă a fost mișcarea electronică din Timișoara: TMBase, AnonimTM, 48 de ore. Timișoara, pe atunci, a fost un focar: am ajuns să îl văd pe Goldie, să beau cu Storm și să văd cum mixează Roni Size.

Ca un ignorant, le-am luat de-a gata; „normal că se întâmplă în orice oraș asta”. Dar nu era așa. După primii 5 ani mi-am dat seama că numai în Timișoara era așa, și că atunci și acolo s-a întâmplat ceva unic. Evident că știm cu toții că la un moment dat s-a stins mișcarea și evenimentele. Dar mă bucură foarte mult că am fost acolo, că am trăit asta. Da, a picat peretele încăperii în care era petrecerea și totul a mers mai departe. Trăiam un anumit tip de a fi și de a aprecia muzica: pentru ceea ce este, nu pentru hype, hashtag sau ce ar trebui să fie. Nu că nu aș fi nostalgic, bătrân și cu păr alb în cap, dar nu ăsta este subiectul.

Am un exemplu: Tavi Scurtu de la Brigada Artistică Urbană a colaborat și e în continuare implicat în numeroase proiecte. Dar atunci, la primul 48 de ore, îmi amintesc că el a fost primul toboșar care a bătut live drum and bass la ștrandul Eminescu timp de 6 ore. Este un ‚om-mașină’.

Din perioada aia am păstrat și reascult cu plăcere CD-urile. Nu am fost niciodată pe trip-ul de discuri de vinil. Aveam câțiva prieteni – mari colecționari – și văd că acum a revenit în trend. Am multe albume pe digital, și nici nu am mai ținut cont câți terra de mp3-uri am cu albume, cântece, mixuri, podcasturi și emisiuni Radio 1. 

Hai să vorbim despre Typopassage. Cum a apărut conceptul și care sunt planurile voastre?

Este puțină confuzie care se generează vis-a-vis de Typopassage™ pentru că nu este ușor de explicat. De fapt, totul a început când am fost invitat în 2009 la European Design Conference din Zurich ca și speaker. Cu o zi înaintea mea, a vorbit un vienez… Erwin Bauer, care a prezentat proiectul Typopassage din Viena, din Cartierul Muzeelor – (Museumsquartier MQ). În acest cartier existau 3 pasaje și cei de la MQ au lansat un proiect de curatoriat separat pentru fiecare pasaj – unul a fost Typopassage, altul Musiquepassage și al treilea Schriftpassage. Mi s-a părut foarte tare. Un ilustrator spaniol în vogă pe atunci, Alex Trochut, a fost invitat să picteze pasajul. Aveau la capătul pasajului reviste cu lucrările expuse în cele 5 rame, care puteau fi cumpărate dintr-un dispenser precum în anii ‘50. Seara l-am abordat pe Erwin și l-am întrebat dacă știe cum i se mai zice Timișoarei?I-am spus: Mica Vienă! Și așa ne-am împrietenit. Mergeam des la Viena, lucram acolo cu Institutul Cultural Român de vreo 4 ani și așa ne tot întâlneam. I-am zis că mi se pare un proiect foarte fain, exportabil, și că aș vrea să fac la Timișoara asta, pentru că mi se pare un proiect prin care poți ajunge la public. Evident că nu era posibil precum în Viena, unde ai un istoric referențial. Erwin a fost de acord. Mi-a dat logo-ul, cărțile, dar mi-a oferit și independență. Doi ani am funcționat împreună, în paralel: prezentam și la Timișoara ce aveau ei, în Viena. Între timp ei au dat Typopassage-ul din MQ altei echipe, care s-a adaptat la noile necesități directe ale Vienei – a devenit mai tehnic și mai aware de nevoile orașului. Logic, nu?

De atunci am devenit cu adevărat independenți, de sine stătători. Nu e simplu de clarificat partea asta. Acum, posterele pe care le expunem vin din toată lumea.

Tot la Typopassage a început și colaborarea cu designerul Mirko Ilic? 

Pe Mirko Ilić l-am avut invitat la TypopassageTM 2018, cu expoziția The Traveling Tolerance Poster Show. L-am recomandat Asociației Contrasens pentru evenimentul lor – ‚Mad(e) in RO’- unde am fost consultant pentru eveniment și am considerat că Mirko era foarte potrivit. Le-am mai recomandat și Creionetica, MindBomb, Design of the Dissent, GraphicFront cu Răcnet, oameni cărora le pasă de vizualurile activiste. Am sincronizat Typopassage™ cu Mad(e) in RO și așa Mirko a ținut două conferințe atunci.

Mirko locuiește de 20 de ani la New York, stă în același bloc cu Milton Glaser, cu care a și colaborat la cartea The Design of Dissent. Pe ușa lor scrie Art is Work; asta spune totul. Când vine în vizită la tine în oraș vrei să îl ții cât mai mult, dar are atâtea deplasări și invitații în toată lumea, încât nu prea ai cum. Designer activist mai mare decât el este vecinul lui, Milton Glaser, care are 90 de ani, și care acum câțiva ani a scris despre active citizenship / civism activ și intersecția cu grafic designul. Mai activ decât el cred că era doar Tibor Kalman! Dar au viziuni diferite, ca new yorkezi.

În toți cei 9 ani de Typopassage™ chiar am avut noroc cu cei pe care i-am chemat. Toți au putut veni și am împărtășit cu ei conceptul. Prima dată i-am adus pe HiVisuelle Gestaltung și pe KarlssonWilker, în anii următori pe Ian Anderson de la The Designers Republic™, pe Beth Kleber de la School of Visual Arts New York și pe Mirko Ilić. În ultimii 5 ani am adus aici oameni care pentru mine, pentru noi, sunt foarte importanți. L-am avut chiar și pe Nelu Wolfensohn, designer român plecat din țară în anii șaizeci, care trăiește și lucrează în Canada.

Proiectul a crescut mult și anul acesta vom avea șapte locații numai în Timișoara: asta înseamnă spațiu pentru 120 de afișe. Deja asta ne face mai mult decât un micro muzeu, cum ne tot autointitulăm. Și în contextul ăsta, mi-ar plăcea să dezvolt latura de bibliotecă, de informare, de cursuri, etc. Un loc de unde să îți poți extrage toate informațiile despre meserie, pentru că sunt foarte conștient de unde vin și nu pot să îi zic industrie, cum se poate numi în alte țări. Mi se pare că trebuie să găsim răspunsuri la niște întrebări. Din cărțile astea eu am învățat foarte foarte mult, dar ele sunt jumătate din drum. Restul este experiență, trebuie să ți-o iei în cap, să pricepi/înveți prin practică ce scrie acolo. Cărțile sunt o resursă instrumentală și mi se par mai importante decât netul, pentru că citești și asta te obligă să fii coerent în ce faci. Și totul se întâmplă între două coperți.

În Timișoara parcă fiecare om a devenit expert cultural de când se întâmplă să fi primit orașul titulatura asta.

Aș vrea să povestim puțin despre conexiunea specială dintre muzică și designul grafic. Care sunt imaginile iconice pe care le admiri cel mai mult?

Imaginile iconice de design grafic, coperțile de albume, devin faimoase în timp. Și asta uită oamenii. Când Milton Glaser a făcut posterul și coperta albumului Greatest Hits al lui Bob Dylan, era cunoscut, dar statutul de cult la care au ajuns – și posterul ăsta și I Love NY – nu le premeditase. A zis-o și într-un interviu că a fost o surpriză pentru el cât de faimoase au devenit.

Apropo de posterul ăsta, vreau să îți zic o mică anecdotă. Când a venit Mirko Ilić și am mers la Belgrad să îl iau de la aeroport, a fost o problemă cu una din gențile lui, care s-a întors înapoi la New York. Telefoane peste telefoane, să rezolvăm, și peste două zile a ajuns în sfârșit bagajul în Timișoara. Ne spusese că „sunt cadourile pentru voi” – făcuse omul pachete speciale – și era foarte vehement, că trebuie neapărat să ne dea cadourile. În final au ajuns, le-a împărțit la toată echipa. La un moment dat îmi întinde un plic în care era posterul original Dylan, din 1967. Semnat de Milton Glaser cu creionul lui curcubeu – un obiect arhicunoscut –  care scrie în 5 culori. Când am văzut asta am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Sunt un vlăjgan de 41 de ani și totuși am fost profund impresionat. Am rămas mască. L-am îmbrățișat, i-am mulțumit și i-am zis că am nevoie de 5 minute ca să-mi revin. Asta spune multe despre Mirko, despre ce fel de om e.

Ce admir eu cel mai mult la designul modern și post-modern este că există o cultură a remixului, a reciclării. Și mă gândesc acum la celebrul cowboy de pe coperta albumul Young Fathers, inspirat de Grace Jones și imaginea ei de Jean Paul Gaude și posterul de film Midnight Cowboy. Tu cum te raportezi la procesul de creație și inspirație al designerilor contemporani?

Eu nu pun la zid această abordare. Asta este cultura din care facem parte, zeitgeistul remixului. Cineva poate refolosi un anumit tip de a vorbi – un limbaj. Cât timp e tribut, e fain, dar există și posibilitatea/inevitabilitatea drepturilor de autor. Ecoul This Is America prin This Is Ghana, This Is Nigeria este un efect secundar firesc și mi se pare un lucru foarte bun, dar și rău. Nu pot să fiu parțial. Cineva a fost împușcat într-o altă țară foarte îndepărtată ție și când 500 dintre prietenii tăi își schimbă fotografia cu Je Suis Charlie, o faci și tu, nu?

Jonathan Barnbrook, care acum a intrat puternic în mainstream datorită coperților pentru David Bowie, (el a făcut inclusiv Black Star, ultimul lui album) are o carte de grafic design cu remixuri. A remixat inclusiv coperta albumului Heroes al lui Bowie, dar el a făcut asta din 1992. În aceeași discuție întră și Peter Saville, care a lucrat cu Joy Divison, New Order, Factory Records, etc și care pentru albumul Unknown Pleasures a primit de la trupă imaginea și a făcut doar compoziția ilustrației, care acum e pe tricourile tuturor și a devenit o memă. Ca și bază este împrumutul unei imagini dintr-un manual de fizică.

Un alt exemplu ar fi cartea lui Mirko Ilić și Steven Heller — The Anatomy of Design: Uncovering the Influences And Inspirations în Modern Graphic Design, care exact despre asta este: lucrări arhicunoscute, filtrate simbolic, până acum 3000 de ani în Egiptul Antic. De unde avem referința de a pune fontul sau un anumit simbol în stânga sus a paginii, etc.

Noi ne-am cunoscut la Romanian Design Week. Cum a început relația ta cu ei și cum se continuă?

Am și expus o vreme la Romanian Design Week. Am expus acolo posterele mele pentru Implant pentru Refuz, de exemplu. Dar acum nu îmi mai dau eu voie; sunt în juriu de patru ani și ar trebui să îmi jurizez propriile lucrări. Cum ar fi?

Acum mă bucur că se mărește juriul și sunt mai multe opinii. Anul ăsta a fost invitat Roman Tolici. M-am cunoscut cu Roman Tolici în 2017, în Timișoara, în proiectul celor de la Balamuc din cadrul Art Encounters, unde se prezentau caietele de schițe ale mai multor artiști. Al lui era incredibil; prăjit total, tipul e motherfucker. Și cartea lui îmi place la nebunie! Când am auzit că o să și jurizăm împreună, a fost mișto. Și apoi ‚ne-am cunoscut’ și la un shop de design, Alb-Alb, unde i-am văzut catalogul. S-au legat lucrurile și îmi plac sincronizările de genul ăsta.

Am început să jurizez RDW în 2016, și nu a fost simplu trei ani singur. Dar din punct de vedere al tuturor disciplinelor, am văzut o evoluție incredibilă. Nu credeam că poate avea impactul ăsta expoziția și evenimentul. Standardele se ridică de la un an la altul. Anul ăsta au fost mult mai multe lucrări și pentru prima dată a trebuit să renunțăm la lucrări bune. Am ajuns să nu le mai judecăm prin 2-3 filtre, ci trebuiau să răspundă la lucruri concrete: viziune, context, simbolistică, portofoliu. Anul ăsta chiar am intrat în profunzime. Mă bucură mult că s-a întâmplat asta și va fi din ce în ce mai bine.

Cum e să fi membru AIGA?

Încep cu începutul mai bine. În 2007, când am devenit prima dată membru AIGA, ajunsesem într-un punct al carierei mele când aveam nevoie să fac parte dintr-o asociație profesională. După cum îți poți imagina ce asociații profesionale erau atunci în România, trecem repede peste acest moment, mi-am zis că vreau să fiu membru AIGA. Chiar dacă eu eram în fundul Europei – dau bani – iar ei au zis ok. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă o asociație profesională internațională. Mi-am ales chapterul – New York – și am observat din prima ce înseamnă să aparții.

În două săptămâni mi-a venit un pachet de 5 kile ce conținea carte, manual, legislație, sfaturi, reguli, istoric, program pe anul curent, concursuri, lista membrilor, acces la arhivele online pe ultimii 80 de ani, tot. Chiar simți că faci parte din ceva, un „bine ai venit!” Ultimul catalog – zeamă! Am început să particip la concursuri. Nu am fost selectat și am picat cu brio primii 3 ani, chiar la graphic design. Ce mi s-a părut extraordinar e că, în ciuda eșecului, pentru prima dată în viața mea am primit scrisoare cu motivul pentru care am fost refuzat; semnată de mână, scrisă de ‚designerii mari’ din juriu. Am participat de atunci la toate; e ca un exercițiu de ambiție: AIGA 365, 50 books 50 covers. Acum este necesar, pentru ca să te califici, ca lucrările cu care te înscrii să fie internaționale sau americane. Deci nu poți înscrie lucrări din evenimente locale. Nu am mai avut atâtea, dar la Graphis se pot înscrie și lucrări naționale. Am continuat pe partea asta la Graphis și la Type Directors Club. Anul trecut am primit primul certificat de excelență din partea lor (TDC). Ai o taxă anuală de 150 de dolari și apoi reduceri de jumătate de preț la toate concursurile, reduceri la publicațiile editate etc. Acest aliniament, limbajul comun, ne aduce pe toți la un loc. Nu contează țara, continentul sau culoarea pielii. Ăsta e de fapt jobul AIGA, pe care îl face impecabil: ne aduce pe toți laolaltă.

Mai este și Alliance Grafique Internationalle care a apărut în anii ’50, dar la ei ești chemat/invitat să devii membru și rămâi permanent. Este o sectă, pe bune, haha.

Vrei să povestim puțin și despre Timișoara 2021?

Nu! Nu vreau să comentez prea mult, mi se pare că este o serie de bule care se umflă și dezumflă. Va trece, și abia aștept asta, pentru că în Timișoara parcă fiecare om a devenit expert cultural de când se întâmplă să fi primit orașul titulatura asta.

Playlist de Ovidiu Hrin:

  1. Tor Linlokken & Bjorn Arve Lagim – The Longest Journey Soundtrack
  2. NIN – Ghosts I-IV (fullalbum)
  3. Tool – Aenema (full album)
  4. Tool – 10000 Days (full album)
  5. Biosphere – Patashnik (full album)
  6. Dead Can Dance – Within the Realm of a Dying Sun (full album)
  7. Dead Can Dance – Spiritchaser (full album)
  8. Dead Can Dance – Into the Labyrinth (full album)
  9. Dead Can Dance – Dionysus (full album)
  10. NIN – Hesitation Marks (full album)
  11. Implant Pentru Refuz – Unplugged (full album)
  12. Queens of the Stoneage – Q.O.T.S.A. (full album)
  13. Joe Hisaishi – Sen to Chichiro (full album)
  14. Joe Hisaishi – Piano Stories I – IV (full album)
  15. Zero 7 – When it Falls (full album)
  16. Cocteau Twins – Treasure (full album)
  17. Cocteau Twins – Blue Bell Knoll (full album)
  18. Ladytron – Velocifero (full album)
  19. The Moors
  20. Bowery Electric – Lushlife (full album)
  21. Pearl Jam – Ten redux (full album)
  22. The Cure – Disintegration
  23. And Also The Trees – Angelfish (full album)
  24. Depeche Mode – Violator (full album)
  25. Depeche Mode – Exciter (full album)
  26. Depeche Mode – Ultra (full album)
  27. Faith No More – Angel Dust (full album)
  28. Beastie Boys – The Mix Up (full album)
  29. Ladytron – Velocifero (full album)
  30. Nirvana – In Utero (full album)
  31. Siouxsie And The Banshees – Hyaena (full album)
  32. Telepopmusik – Angel Milk (full album)
  33. Jeremy Soule – Skyrim Soundtrack (full album)
  34. Goldie, Alex Reece, Adam F, Dilinja, Optical, Photek, Ed Rush, Kemistry
  35. LTJ Bukem – Progression Sessions
  36. Aphrodite, 4 Hero, Shy FX, Fabio
  37. Kenji Kawai – Ghost in teh Shell Soundtrack (full album)
  38. Clint Mansell – Pi Soundtrack
  39. Hans Zimmer – Interstellar Soundtrack
  40. Hans Zimmer – Blade Runner 2049 Soundtrack
  41. Vangelis – Blade Runner Soundtrack
  42. Johann Johannson – Arrival Soundtrack
  43. Trent Reznor & Attikus Ross – Watchmen Soundtrack
  44. Mogwai – Rock Action (full album)
  45. Mogwai – Hardcore Will Never Die, But You Will (full album)
  46. Mogwai – Atom (full album)
  47. Mogwai – Mr. Beast (full album)
  48. Jamiroquai – Synkronized (full album)
  49. Jamiroquai – A Funk Odyssey (full album)
  50. Octavian Horvath – Mix Muzica GDI _ 2015
  51. The Orb feat David Gilmour – Metallic Spheres (full album)
  52. Biosphere – Shenzou (full album)
  53. Clint Mansell – Moon – Soundtrack
  54. Peter Gabriel – Us (full album)
  55. Peter Gabriel – Secret World (full album)