Electronic Beats Romania
Lucian Frâncu

Oamenii invizibili – Lucian Frâncu. Cum produci un festival

La noi nu e ca la ei, la noi e ca la nimeni. În alt context, ar putea suna chiar bine. Dar în cazul nostru, al industriei de muzică, cu tot ce ține de ea, nu.

La noi e un talmeș-balmeș care funcționează împins de cerințele unor artiști și companii care vin cu standarde de afară. Ai putea spune că un festival de muzică e normal să arate mai bine decât zilele unui oraș. Așa e. Altă infrastructură, alte cerințe. Dar nici zilele orașului Lyon nu seamănă niciodată cu zilele Clujului, Brașovului, Sibiului, Bucureștiului, sau al oricărui oraș din țară.

În zonele unde am fost forțați să progresăm datorită cerințelor exterioare, am progresat, acolo unde nu ne-a presat nimeni, am rămas în dulcele somn al nepăsării. Un exemplu mai bun decât cel al politicilor publice de susținere a culturii și a artelor nu există.

Nici măcar tragedia de la Colectiv nu a schimbat nimic. Ministerul Culturii a rămas acel mamut inert și indiferent la tot. Industria s-a mișcat și s-a adaptat din inerție și datorită unor oameni care au refuzat să rămână în urmă, a unora care s-au săturat să fie arătați cu degetul ca fiind neprofesioniști. Inginer de sunet, VJ, luminist, designer, rigger, tehnic de scenă, inginer de sistem, stage manager, production manager, toți au vrut să fie mai buni. Norocul lor vine din faptul că domeniul este unul care a crescut din punct de vedere financiar. Dar, cum spuneam, nu datorită unor politici de susținere, ci a unor promoteri care au investit și al unor brand-uri care au vrut să se asocieze cu un lucru bine făcut.

Această forțare a evoluției și o susținere artificială, în sensul dezvoltării din interior și nu din exterior, macro, la nivel național, se vede într-o situație de criză ca cea de acum. Tot ceea ce înseamnă industria spectacolului și arte e la pământ. Nu am văzut niciun politician să vină să spună ceva în această perioadă despre acest domeniu. Cel mult s-a vorbit despre coduri CAEN ale industriei HORECA. Cluburi, baruri, cârciumi, restaurante, totul este la un loc. Managementul defectuos iese la lumină cu fiecare criză pentru ca la final, zona artelor, culturii și a spectacolului să fie una care o ia din nou de la zero, o zonă în care oamenii care activează în ea își suflecă din nou mânecile de la hanorac și zic haide, bro, mai băgăm o fisă.

În contextul crizei actuale, am vorbit cu Lucian Frâncu, freelance production manager, care lucrează cu echipe din toată țara pentru evenimente și festivaluri de medii și mari dimensiuni.

Povestea lui Luci este cu atât mai interesantă cu cât el a trecut din zona tehnică la cea de artist, ca vocal, apoi iar la zona tehnică, fără a avea nicio problemă cu asta.

Poate că pasiunea pentru muzică, sau dorința de a rămâne în industrie l-a împins către a o lua de fiecare dată de la început. De la o ucenicie începută în cluburile din Brașov ca DJ, MC, event manager și techical manager, trecând pe la Direcția 5 și Vocea, el a ajuns la nivelul de technical manager și coordonator al stage manager-ilor în cadrul festivalurilor Untold și Neversea.

Urmărind discuția veți afla dificultățile de care se lovesc oamenii din industrie, părțile ei bune, amuzante, dar și optimismul și dorința de a progresa.

Selfie la Neversea 2019
Selfie la Neversea 2019

Cum crezi că va influența blocajul actual datorat pandemiei scena de evenimente, și, implicit, industria tehnică?

În ceea ce ne privește pe noi, în momentul de față, toate evenimentele s-au amânat pentru toamnă, unele chiar anulat sau reprogramat pentru anul viitor. Ne-au mai rămas festivalurile din perioada de vară pentru care lucram la pre-producție, și timp liber în care să ne gândim cum ne putem adapta, ce putem face în viitor pentru a ne dezvolta pe plan personal și profesional. Cred că și noi depindem la fel ca celelalte industrii de aceeași reacție a populației. Dacă vom înțelege cât mai repede la nivel de popor că putem să revenim și să construim în continuare de unde am rămas doar dacă vom sta în casă toți cei care putem lucra remote, atunci va fi mai bine și mai ușor.

Strict legat de partea tehnică, noi, oferind mai mult consultanță tehnică și know-how, încă putem lucra pentru evenimente programate în viitor. Pentru colegii noștri de breaslă din zona de închiriere echipamente și accesorii, situația nu e roz deloc. Cei care dețin echipamente în zona video, camere, regii video, au migrat sau pot migra în online, însă cei ce dețin echipamente necesare implementării evenimentelor pentru publicul larg, live, fie ele indoor sau outdoor, sunt și vor fi într-o perioada de pauză destul de lungă, care nu va fi ușor de manageriat.

Gândește-te la resursele umane angajate ale acestor firme, toți tehnicienii cu care ne petrecem zilele și nopțile pentru a implementa diverse producții. Nu toate firmele vor avea capacitatea financiară necesară asigurării salariului lunar în cazul în care criza continuă. Cât despre freelanceri, e o discuție mult mai complexă, ar fi nevoie de un interviu strict pentru ei, cu ei. Această perioadă va scoate la iveală o „sită” prin care se vor cerne cei ce nu au înțeles de la început în ce se bagă când au renunțat la job-urile 99% sigure cu salariu fix și extra fee-uri.

În momente ca acestea simți lipsa unei unități mai mari în domeniu? O singură voce care ar putea cere ajutor de la stat, de exemplu? Vezi în această perioadă posibilitatea de a vă organiza mai bine? 

Acum șase ani când am intrat în acest business am simțit aceasta lipsă, ba chiar consider că pe atunci jucătorii mari nu înțelegeau exact sau nu aplicau corect regulile de business concurențial. Tot timpul când mă întreabă cineva de concurență răspund foarte fair, cu zâmbetul pe buze, că mie îmi convine și chiar îmi doresc să existe concurență. Concurența mă impulsionează să țin pasul cu industria și să fiu din ce în ce mai bun. Nu concep cum monopolul ar putea aduce ceva bun într-o industrie, în afară de easy profit-ul de care se bucură compania ce îl deține. De aceea, fiind un adept al evoluționismului, consider că doar având concurență vom putea evolua.

Referitor la acea singură voce care ar putea cere ajutor la stat, aș putea spune că am încercat împreună cu alți câțiva colegi de breaslă să o aducem la viață, însă faptul că momentan în țara noastră nu există nici măcar coduri în Clasificarea Ocupațiilor din România pentru job-urile pe care noi și colegii noștri le prestăm, ne-a oprit demersurile în fază incipientă. După multe întâlniri cu juriști și avocați care au avut măcar un minim contact cu industria, ne-am dat seama că nu reprezentăm o prioritate pentru aleșii noștri, decât atunci când au nevoie de noi. Așa că, ne-am dat bătuți la un moment dat.

Există câteva asociații ale organizatorilor de evenimente care au depus niște cereri zilele trecute din câte am aflat, însă îți zic sincer că nu am speranțe. Vom fi toți „fierți” în aceeași oală, dați cu un pic de praf de „șomaj tehnic”, apoi „ura și la gară!” cum zice fratele Sonerie. Nu cred că perioada asta e cea mai propice pentru o organizare de asemenea amploare, având în vedere că orice pretendent la o funcție într-un astfel de tip de organizație are un business în industrie.

Toți ne canalizăm energia să pierdem cât mai puțin astfel încât să ne fie mai ușor să ne revenim după ce ne lasă lați pe podea virusul ăsta. Dar, da, eu mi-aș dedica mai mult timp pentru asta, iar dacă mai e cineva interesat, eu sunt aici, nu plec nicăieri, ne putem reorganiza.

Neversea - The Ark 2019. Credite: neversea.com
Neversea - The Ark 2019. Credite: neversea.com

Pe partea de producție au fost oameni, încă din perioada comunistă, care ne-au deschis calea așa cum au știut și cum au putut – cu difuzoare și amplificatoare trecute granița ilegal prin diverse metode creative, și montate ulterior în incinte produse în țară; oameni de producție care au pus în scenă show-uri mari într-o perioadă foarte grea.

Neversea - The Ark 2019. Credite: neversea.com
Neversea - The Ark 2019. Credite: neversea.com

Cum a evoluat partea de producție în industria autohtonă?

Cel mai mult cred că au evoluat cursurile în ceea ce înseamnă responsabilitatea funcțiilor. Nu mai există joburi „struțo-cămilă”. Nu mai vezi atât de mulți oameni care fac și producție, și sales, și un pic de PR, eventual. Înainte de ’89 era cam greu să ai echipamente, să deții sau să aduci în țară. După 1989, când a început a doua etapă a business-ului, prima fiind înainte de ’89, mulți oameni cu bani au început să aducă echipamente. Au văzut că se deschide piața, dar nu s-au gândit la zona de producție la nivelul la care o putem face acum, după ce am primit acces la informație. Nu se știa pe atunci, sau nu și-au imaginat, că e nevoie de mai mult decât să duci niște boxe în locul X, le pui pe poziție și aia e, ele vor suna.

Pe partea de producție au fost oameni, încă din perioada comunistă, care ne-au deschis calea așa cum au știut și cum au putut – cu difuzoare și amplificatoare trecute granița ilegal prin diverse metode creative, și montate ulterior în incinte produse în țară; oameni de producție care au pus în scenă show-uri mari într-o perioadă foarte grea. Trebuie să îi amintesc pe Sandu Grosu, Dorian Ciubuc, Sandu Petre aka Țiți, Costel Ionescu, Paul Popi, Alin Florescu, Cristi Singer, Claudiu Ionescu, Sandu Călin aka Oma. Sunt sigur ca sunt și alții de amintit însă eu despre ei știu ce au făcut și cât s-au chinuit.

Industria a crescut cu mentalitatea asta și s-a ajuns undeva în 2010 la nivelul în care existau acești aproximativ 10 mari provideri care veneau către client, indiferent care ar fi el, agenție, festival, artist, să le spună cu mine poți să faci tot – pun scenă, pun sunet, pun lumini”. Și până atunci fix așa a funcționat – pun scenă, pun lumini, pun sunet, doar că atunci când ajung artiști din afară nu mai ajunge să spui doar că tu pui aia sau aia. Trebuie să respecți niște ridere tehnice, să le trimiți la rândul tău planurile tehnice ale producției și atunci fiecare provider și-a găsit câte un om pe care să se bazeze că știe să facă un desen, un render, să știe să discute cu fiecare departament în parte, și așa a apărut job-ul de production manager și în România. Dar a fost nevoie de un imbold venit din afară.

Acum începe să se normalizeze piața, există deja câteva echipe de producție, așa cum suntem și noi, la care vine ori clientul final, ori agenția, ori providerul, să le facem pre-producția și mai apoi poate chiar să implementăm împreună.

Evoluția se datorează apariției festivalurilor și a creșterii standardelor pe care le impun artiștii de afară?

Da, clar. Dacă am fi mers în continuare pe trupele old-school care au fost învățate să cânte pe ce se găsește în club și au aceleași ridere de 15 ani, nu cred că s-ar fi simțit nevoia evoluției și ar fi mers în continuare la fel. Acest fapt a adus schimbarea și în mentalitățile trupelor de pe la noi care au început să se alinieze și să își facă ridere tehnice mult mai clare. Faptul că au ajuns să împartă scena cu artiști de afară i-a avantajat și pe ei, nu mai erau trimiși la plimbare cu cererile lor cu tot, cum se obișnuia pe vremuri.

Eu mă întorc în timp când merg în alte orașe. Și când merg în orașul meu natal Brașov văd exact aceeași scenă care era pusă în Piața Sfatului acum 25 de ani, când mă duceam și eu și mi se părea uau. Acum când mă duc, nu-mi vine să cred că e aceeași scenă, cu aceleași motoare, se văd lanțurile alea ruginite…

Standardele acestea ar fi rămas peste tot dacă nu începeam să avem acces la informație, și nu începeau să vină artiștii de afară împreuna cu echipele lor tehnice. Și nu doar artiștii au crescut standardele, dar și zona de brand-uri mari și corporații care au venit cu alte standarde. Acolo ai un global departament care are grija de imaginea companiei și pe ăia nu îi interesează decât imaginea pe care brandul de care se ocupă o lasă în urmă.

Încă suntem dependenți de ceea ce importăm? 

În momentul de față, da, încă sunt lucruri ce țin mai mult de site production care nu există pe stoc în țară în vederea închirierii, dar pe viitor cred că e posibil să se schimbe situația. Sunt schimbări atât la artiști, cât și la providerii din țară. Crește toată zona, odată ce am avut impulsul de afară, lucrurile sunt într-o continuă mișcare. Sigur, sunt și o grămadă de cazuri „ca pe vremuri” de genul rider.txt  în care ți se cere un microfon bun și ce stații de chitară sau bass are clubul acolo. Per ansamblu, totuși, lucrurile se mișcă pe o pantă ascendentă.

Poți să îmi descrii fișa postului tău de production manager în cadrul unui festival?

Munca începe cu perioada alocată pentru pre-producție, care se întinde pe o perioadă de șase luni până la implementarea festivalului. În perioada de pre-producție sunt tot felul de ședințe, fie ele on-site sau prin intermediul aplicațiilor de tip Skype, Zoom, Hangouts, etc. Acolo se discută cu toate departamentele implicate în producția tehnică – rigging, audio, video, light, fx&pyro, cât și cu celelalte departamente implicate în organizarea evenimentului în cauză, urmând ca înainte de festival să finalizăm toate planurile de prospecție on site, apoi cu două săptămâni să ne relocăm acolo și să începem implementarea în șantier. Sunt tot felul de situații în care trebuie să mai modifici planurile. Refacem proiectele, cerem utilajele de care avem nevoie, primim providerii contractați cu tirurile de echipamente, îi descărcăm, pregătim echipamentele pe poziții, după care vin echipele de tehnicieni pe care le coordonăm în vederea montării lor. Prima echipă on-site este tot timpul cea de rigging care construiește structura pe care mai departe o folosim ca suport pentru echipamente audio, lumini, video, FX; mai aproape de finalul producției intră și partea de decor, arhitectură sau user experience.

Rolul meu este să țin toate aspectele astea în ordinea stabilită, să am grijă de respectarea deadline-urilor și să comunic schimbări, dacă ele au loc, tuturor departamentelor. Împreună cu project manager-ul trebuie să țin producția și costurile ei în frâu, astfel încât evenimentul să iasă bine atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. Ulterior, când ne apucăm de implementat, să mă asigur că toată lumea urmează programul pe care îl facem, astfel încât să urmăm toți workflow-ul stabilit, să nu ne încurcăm și să nu avem delay-uri care pot crea probleme. Asta include și să mă asigur că echipele beneficiază atât de suport tehnic, dar le sunt respectate și cerințele de cazare, mâncare, băuturi, comunicație PTT.

Cât timp a durat până să se eficientizeze tot procesul, să se intre într-o rutină în care să se știe fiecare pas care trebuie făcut?

Când am intrat eu în industrie, evenimentele în cadrul cărora am participat la implementare nu aveau un program clar cu ce se întâmplă în fiecare zi. Știam doar că trebuie să fim gata vineri la ora 5. De multe ori clientul lua decizii când trebuie să mergem la montaj ca să nu plătească două zile locația. El spunea că trebuie să fim gata la ora 5, dar nu înțelegea că e nevoie de fapt de 2 zile pentru o implementare atentă. Așa că făceam tot felul de hei-rup-uri, luam oameni în plus, nu făceam pauze, dar duceam producția la final, în limita posibilităților – vorba olandezului „No money, no honey!”.

Dar așa ceva nu e normal – e stresant pentru oameni, riști să faci greșeli pe care clientul nu și le asumă, să îți scape sau să uiți lucruri pentru că grija ta principală devine să termini la timp, nu să implementezi totul perfect.

Crezi că publicul înțelege mai bine cultura spectacolului? Crește odată cu experiențele pe care le are?

La început, lumea nu prea înțelegea cum să se poarte în festival. Au luat-o ca pe o adunătură de scene unde vin mai mulți artiști, și în funcție de ce artist vrei să urmărești te muți de la o scenă la alta. Nu au gândit-o în plan macro, ca o experiență aparte. A fost mai greu până au înțeles asta, dar acum cred că lucrurile se așază. Contează foarte mult și diversitatea festivalurilor și faptul că ele nu se închid după două ediții, ceea ce le transformă în evenimente recurente la care oamenii se întorc și de la care învață câte ceva cu fiecare ediție. La festivaluri vezi o diversitate din ce în ce mai mare în ceea ce privește publicul, lucru care e foarte bun pentru noi.

Untold 2019. Credite: untold.com
Untold 2019. Credite: untold.com

Domeniul se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce înseamnă forța de muncă. Suntem foarte puțini. Într-un  weekend în care sunt două-trei lucrări mai mari, deja e un pic de panică pentru că nu găsești profesioniști pe care să îi împarți la lucrări.

Brand Minds 2019. Foto: Florin Vitzman
Brand Minds 2019. Foto: Florin Vitzman

Acum e o criză cu care nu ne-am mai confruntat, în care totul e sistat, dar vorbeai mai devreme de lipsa de oameni din industrie. Ce se întâmplă cu noua generație? Sunt interesați de partea tehnică, de cultura din spatele cortinei?

Din păcate, generația nouă nu prea există. Nu pare să vină nimeni din urmă, cel puțin în partea tehnică. Ar trebui să ne mișcăm noi, să organizăm cursuri și conferințe pentru a pregăti oameni. Dacă statul nu ne oferă suport, altă soluție nu avem. Dacă nu facem nimic vom rămâne fără oameni. Clienți și proiecte sunt din ce în ce mai mulți (bine, nu acum când e situația aceasta, dar odată cu finalizare crizei se va reveni la situația de dinainte – sau cel puțin așa sper), dar nu și oamenii care să fie pregătiți să le implementeze.

Am pățit așa ceva cu un client important pentru noi care a venit târziu să ne ceara serviciile pentru un eveniment și, din păcate, nu l-am putut ajuta, pentru că nu am mai găsit oameni.

Cei care vin parcă nici nu vor să învețe. Vezi mulți cu aere de tehnicieni, dar nu știu să cableze o tobă. Și dacă le spui că nu fac bine ce fac au o atitudine ciudată în care li se pare că îi cerți, că le reproșezi. Preferă ca la prima observație să comenteze și să plece decât să accepte că nu știu și că mai au de învățat. Nu am întâlnit niciun om din public care să vină în timpul festivalului și să întrebe cum se face un lucru sau altul, să fie curios de lumini, de sunet, orice. Nu am întâlnit pe nimeni, și nu cred că e o chestie de rușine. Pur și simplu nu înțeleg ce e acolo și nici nu sunt curioși. Dar asta pentru că nu li se expune în detaliu acest domeniu, astfel vă mulțumim vouă că faceți posibil acest lucru.

La noi există școală de tehnic? Dacă vine cineva nou în industrie care spune că vrea să învețe producție are unde să se ducă?

Nu. Din ce știu eu nu există școală nici pentru celelalte funcții din structură. Totul se învață din lucrări și la locul de față. Există niște pseudo-cursuri la SAE, dar nu mare lucru, ceva basic – uite astea sunt butoanele pe mixer, asta face fiecare, și cam ăsta e cursul de sound design.

Noi, cu echipa pe care ne-am format-o aici am tot vorbit ca după perioada de festivaluri, septembrie- octombrie, să facem o serie de training-uri. Acum, cu toată situația asta în care ne aflăm, e posibil să putem să ne organizăm mai repede, să vedem când vom putea ieși din casă să organizăm astfel de cursuri.

Colegii mei au mai fost pe la Alba și au ținut câteva cursuri cu tineri de acolo care au fost atrași de domeniu. Problema cu generația nouă este că parcă așteaptă să fie „trasă de mânecă” către așa ceva, nu e proactivă, e mai mult reactivă. Domeniul se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce înseamnă forța de muncă. Suntem foarte puțini. Într-un  weekend în care sunt două-trei lucrări mai mari, deja e un pic de panică pentru că nu găsești profesioniști pe care să îi împarți la lucrări. Dacă rămâi ultimul care nu și-a contractat oamenii, e nasol. Lipsa de personal din industrie o vom resimți foarte mult în lunile următoare când, sperăm noi, pandemia va trece și ne vom apuca de treabă. Toată lumea va face evenimente atunci. Să vedem ce personal tehnic cu experiență va fi disponibil.

Mi-e din ce în ce mai greu să cred că voi putea schimba radical ceva în țara asta. Cred cu tărie că schimbarea vine din noi, toți, nu doar din cei ce fac, ci și din cei ce stau și așteaptă să facă și să le dea alții.

Fiind freelancer te gândești să te reorientezi către alt domeniu, cel puțin în perioada asta? Ce te gândești că ai putea face?

Nu, nu mă voi reprofila, nu am cum. Nici eu, nici colegii mei nu avem cum să migrăm serviciile noastre în online. Continuăm să oferim servicii first class de pre-producție, atât în țară, cât și în afară, timp în care participăm cu toții la o mulțime de training-uri și webminars pentru a ne dezvolta și perfecționa skill-urile.

Faptul că împart același birou și producții cu unii dintre cei mai buni freelanceri din domeniu mă face să cred și să pot spune că împreună suntem mai mult decât niște freelanceri care așteaptă de pe o zi pe alta să îi sune cineva să le dea un job. Obișnuim să spunem că suntem o organizație de tip joint venture ce își desfășoară activitatea sub același acoperiș, funcționând ca un hub creativ, birourile noastre fiind un fel de „one stop shop” pentru cei din industrie. Momentan, fiecare dintre noi avem câte un brand la care ținem și pe care îl creștem.

Eu reprezint At Last Agency, agenție de producție în curs de dezvoltare, Adrian Vișenoiu de la ABT Motion Rigs, care se ocupă de rigging & riggers, Alex Mihuț aka Sonerie cu Sound Crew, el se ocupă de partea audio – sound design & operators, Bogdan Nedelcu – Bobo Visuals, pentru partea de video content, management & VJs,  Andrei Preduț – Apart Productions, cu partea de lighting&stage design & operators, Dorel Naste de la Mindscape Studio stage design, video content & mapping, interactive installations.

Însă, odată cu perioada asta în care avem mai mult timp liber, e posibil să reușim ce încercam de aproape doi ani: dezvoltarea unui brand umbrelă sub care sa funcționăm în continuare și să facem producții din ce în ce mai complexe și mai actuale. Pur și simplu am avut de lucru non-stop și nu ne-am putut canaliza deloc energia asupra acestui aspect.

Care sunt relațiile între echipe, există o comunicare și pe parcursul anului? Putem vorbi de crearea unei industrii solide?

Cu siguranță putem vorbi de crearea unei industrii solide, dar pentru asta e nevoie ca macro-management-ul să câștige teren în fața micro-management-ului. Asta nu are cum să se întâmple decât dacă fiecare dintre noi ne vom cunoaște ego-ul, îl vom înțelege, vom ajunge să îl controlăm și să îl așezăm pe scaunul lui de unde nu se va ridica decât atunci când va fi nevoie de el.

Cu părere de rău o spun: la cum văd că se mișcă treaba la noi, observând ritmul industriei, sper sa le pot lasă nepoților mei o bază de industrie sănătoasă pe care să se apuce să construiască ce alții au afară de câteva decenii. Chiar dacă am trăit doar primii 2 ani din viață sub regimul comunist, atunci nu l-am simțit, n-aveam cum, însă îi simt zilnic amprentele lăsate pe populație și îi văd parcă umbrele bântuind prin sufletele celor din jur. Mi-e din ce în ce mai greu să cred că voi putea schimba radical ceva în țara asta. Cred cu tărie că schimbarea vine din noi, toți, nu doar din cei ce fac, ci și din cei ce stau și așteaptă să facă și să le dea alții.

Care sunt următorii pași pentru tine în industrie, atât ca business cât și personal?

Cum ziceam mai devreme, încerc să văd și puținele părți bune din această situație și îmi doresc să folosesc mare parte din timpul câștigat să obțin mai multă informație despre acest domeniu în care activez și metodele folosite worldwide astfel încât să încerc implementarea lor și în industria din România.

Aveam niște pași creionați pentru a-i urma în acest an, însă majoritatea trebuie adaptați, iar restul regândiți. La cum se schimbă totul de la o zi la alta în ultimul timp, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să iau o pauză și să aștept să se liniștească lucrurile.

Stau în casă (ceea ce recomand tuturor să) și mă bucur din ce în ce mai mult de ființele și lucrurile pe care le am lângă mine, pe care acum îmi dau seama cât de mult le-am neglijat în ultimii ani de producție.

Ca să schimb nota, deși vreau sa rămân în aceeași gamă, m-a amuzat teribil textul unei meme primită zilele trecute pe WhatsApp: „Day 7 without production work… found a woman sitting on my couch yesterday. Apparently she is my wife, she seems nice.”