Bine ai venit în universul exotic al percuționistului Gabriel Bălașa
Gabriel Bălașa e un muzician și percuționist român, artist plastic şi showman. Bălaşa a fost prezent în cei peste 15 ani petrecuţi până acum în lumea muzicii pe scenele festivalurilor şi teatrelor din ţară şi din străinătate.
Experimentat percuţionist, el a avut de-a lungul timpului colaborări cu artişti români din diverse registre (Loredana, Direcţia 5, Adrian Naidin, A.G. Weinberger şi alţii), convins dintotdeauna că muzica este limbajul universal în care putem comunica oricum, fără a ţine cont de graniţe, naţionalitate sau credinţe.
Anul trecut, Bălașa a lansat albumul său solo „Natural Groove”, care evocă o fascinantă lume exotică africană, sudamericană și indiană. Albumul a fost descris de muzicianul şi compozitorul Ovidiu Lipan drept o „sinteză obsesivă a ritmului transpus în armonia universală”.
Ne poți povesti despre diversele tale experiențe muzicale din trecut, trupele cu care ai cântat? Cum a fost să faci parte dintr-un grup, parte dintr-o trupă, și cum este acum, pe cont propriu?
Într-adevăr, am făcut parte din mai multe proiecte, acum însă, s-au redus. Am avut multe proiecte pentru că îmi doream să cunosc și să explorez mai multe stiluri muzicale; în fiecare cântam și băteam la alte instrumente. Am trecut prin toate stilurile, ca să ajung acum la universul meu personal. Este mult de lucru, să descopăr și să scot din mine ceea ce simt eu ca și muzică. M-am născut cu instinctul pentru percuție și de la 2-3 ani băteam în ce apucam, simțeam ritmul, mai ales când tatăl meu punea muzică de pe vinil. Intram repede într-o stare de transă și îmi plăcea foarte mult.
Am încercat și în liceu să fac o trupă în zona de experimental rock psihedelic, în joacă. Am venit la București la facultate în 2003-2004 și m-am apucat serios și de muzică. Eu am studiat arte plastice și fiind într-un cămin de studenți, am auzit la un moment dat că o trupă de muzică veche își caută pecuționist. M-am trezit direct într-o trupă de 15 instrumentiști; eram precum o orchestră, cu instrumente de suflat, corzi și toate cele. Eu eram la percuție, apoi a mai venit Dani Pop, vocea de la 3 Parale. De la el am învățat foarte multe lucruri și în formula asta am imprimat primul album cu Grupul Anton Pann, Kalofonika, în 2005. Mai departe am susținut tot felul de concerte alături de diferite formații de muzică medievală, veche și renascentistă, din mai multe secole și diferite țări din lume.
Eu mi-am dorit foarte mult să cânt. Pe parcursul carierei am colaborat cu mai multe formații instinctual. Mi se pare că talentul trebuie format, lucrat și cultivat.
Hai să vorbim despre albumul tău solo, „Natural Groove”.
Mie „Natural Groove” mi se pare un început bun. Eu sunt pasionat de sunet în primul rând și în percuție nu văd doar ritmurile, ci muzicalitatea tonurilor care ies din fiecare tobă prin corpul care rezonează, cred că am scris-o și în disc; dincolo de ritm începe povestea, călătoria. Eu o simt în felul meu, pornind de la ritmurile africane și din alte culturi tribale, fiecare cu propriul sunet, diferit de tobele clasice pe care le știm în mod normal. Am cântat la instrumente tradiționale precum: Djembe, Dundun, Congas, Balafon, Talking Drum, Darbuka, Bogos, Kalimba, Cuica, Udu, Boluri Tibetane. Acest album e pentru mine un vis din copilărie, dintr-o fază incipientă pe când nici nu vorbeam, doar cream în felul meu. Eu răspund vibrației, sentimentelor și cred că în fiecare instrument sau tobă există o muzică a sa proprie.
Mi se pare că trebuie prin tine, ca muzician – prin universul tău – să pătrunzi în acea membrană cu spiritul și să explorezi la maxim, să vorbești cu instrumentele, să fii sincer și smerit în fața lor.
Cât de mult și cum ai lucrat la acest album? Cum ți-ai vărsat acolo inima și sufletul?
Am lucrat cu pasiune la albumul acesta, mai ales pentru că discul reprezintă crezul meu. Am început puțin inconștient. Aveam ceva experiență de studio și vreau să menționez că nu se compară cântatul în studio față de live-ul pe scenă. Sunt două universuri paralele cu moduri de lucru foarte diferite. E clar că după albumul acesta am acumulat zeci dacă nu sute de ore de cântat. Nu știu exact pentru că nu am întrebat.
A fost o șansă unică, eu singur cu tobele mele, o super ocazie și oportunitate în care am descoperit o bună parte din mine. De aici încolo simt că practic încep să fiu eu cu adevărat. Discul Natural Groove este o joacă, aveam compozițiile și ritmurile improvizate și am vrut să le dau o formă. Sincer, nu aș mai putea să cânt încă o dată tot ce am făcut acolo secundă cu secundă. Asta face albumul special, mereu descopăr ceva ce mă surprinde în el. Prin personalitatea mea, nu sunt genul care să mă blochez la o piesă și să o cânt ani în șir. Muzica înseamnă flow, e ca atunci când dai drumul la robinet și curge. Știi ce zic? Ca și dragostea, dar să nu intrăm acum în detalii.
Cum ai negociat cu o casă de discuri precum A & A lansarea albumului? Ai mai vorbit și cu alte labeluri?
Nu am avut timp să scriu mai multor case de discuri. Aveam un deadline pentru lansare și mi-am dorit foarte mult să fie găsit în format fizic. Am ajuns la A & A Records și au avut o ofertă bună de distribuție în rețeaua librăriilor Cărturești. Mi s-a părut o asociere bună, produsul meu să fie într-un loc unde sunt cărți, albume de artă, unde lumea este concentrată pe lucruri speciale, artă, educație.
Nu a fost însă o negociere în adevăratul sens al cuvântului, am plătit fiecare bănuț. Domnul cu care am vorbit editează albume de jazz și consider că ne adresăm aceleași nișe. Lui i-a plăcut albumul, dar că i se pare că publicul din România nu este neapărat pasionat de acest sunet, de world music. A zis că la mine nu există nișă, în fine, mă bucur și îmi place Natural Groove, mă reprezintă.
Eu l-am realizat și cu speranța că voi inspira alți oameni să abordeze acest gen muzical. Sunt preocupat de a insufla ceva frumos și de a inspira, iar dacă nu există nișa asta, înseamnă că e nevoie, nu doar pentru mine, pentru mai mulți. Poate ne antamăm să creăm scena asta împreună, să scoatem universul acesta sincer și profund din noi. Să nu mai fabricăm hituri în serie care se rup de sensibilitate și sinceritate. Înainte nu scotea oricine album, aveai nevoie de niște calități. Acum se scot albume pe bandă rulantă, nu știi de ce, cum. Dar orice produs vrând, nevrând face parte din industrie, acum depinde doar cum te raportezi la ceea ce faci și cui vrei să te adresezi. Cred că un material bun se păstrează fain în timp; capătă și o patină aparte.
Ca muzician trebuie să pătrunzi în acea membrană cu spiritul și să explorezi la maxim, să vorbești cu instrumentele, să fii sincer și smerit în fața lor.
Spune-mi despre înregistrarea și producția albumului Natural Groove cu Vadim Paloș aka Benzen și studioul său Cutover.
Am colaborat cu Vadim, dar până la el pionul principal a fost Ștefan Zgomot, asistentul de înregistrări. Știi cum e, și într-o clădire când intri, până la director dai de paznic, sau mulți alți oameni pe drum. Dacă el nu îți dă drumul la poartă, degeaba ai ajuns acolo. Vadim, la început, nu mai avea răbdare cu mine pentru că și el are mult de lucru iar eu am un stil mai complicat. M-a pasat la Zgomot, un om foarte calm, foarte constructiv, în tot ce făceam venea și el cu idei. Îmi transmitea o super stare, cred că dacă nu era el, nu puteam să imprim și să fac discul cum a ieșit. Eu sincer, personal îi sunt foarte recunoscător. A fost omul, în momentul și la locul potrivit.
Acum, la noile compoziții, lucrez cu Vadim direct, e mai sensibil la felul cum să captez noile instrumente și merg la el, știu ce vreau să fac din start. Față de cum am început, e total alt mod de lucru, cred că îi place și lui mai mult. Am mers mult pe atmosferă; cu Benzen am lucrat foarte îndeaproape la volume, mixuri, masterizare și la valorificarea fiecărui sunet. Omul a rezonat cu starea mea și a reușit să surprindă ce simt și asta îmi doream să transmit. Și pentru asta îi mulțumesc.
Tot cu Vadim am înregistrat în trecut și albumul Blue Nipple Boy. Era înregistrată fiecare piesă, dar a ajuns să nu mai fie lansat în forma cu Tony Baboon. Promitea mult trupa și chiar și după schimbările întâmplate, noi am mai susținut câteva concerte în Londra, Germania și ultima oară a fost în India. A fost o experiență, atât am de zis.
Ce înseamnă pentru tine zona de confort, mai ales că explorezi mult cu sunete și instrumente noi, proaspete, cum ar fi tobele hang, sunete acustice, electronice și organice?
Totul e organic! Cânt la niște instrumente de percuție care pot părea ca niște sintetizatoare. Sunt de obicei în game minore sau pentatonice; Kalimba (relaxantă și recomfortantă), hand-pan, așa-zisul hang-drum, care după ce și-a încetat producția în 2013, s-a tot transformat și mă pasionează mult. În colecția mea de Hang-uri se enumără și câteva de la un producător tare din Ucraina. Noul lui nume este Pan-Tam și instrumentele acestea, pe lângă că sunt inspirate de steel-drum care se mai folosesc în jazz și alte stiluri exotice muzicale, arată ca niște OZN-uri și scot niște sunete astrale, care duc spre meditație și care te relaxează. Ce îmi place este că nu sunt deloc deranjante și poți improviza la ele la nesfârșit. Elvețienii care l-au inventat, practic au transformat instrumentul steel-drum aducând notele din interior pe partea din exterior după care au unit în partea de jos cu o jumătate identică, concavă.
Îmi place la Pan-Tam că pe lângă sunetele lui astrale îți oferă și posibilitatea de explorare, studiu și dezvoltare a tehnicii. Îmi dau seama că am foarte mult de lucru în următorii ani doar cu instrumentele acestea. Plecând de la reprezentări solo până la o combinație excentrică, cu beatbox, drâmbe și cu didgeridoo, lucrez la următorul album, deși primul a fost lansat de curând. Natural Groove a fost într-o zonă cinematică, în afara orașului, în natură, junglă, solitar cu accent pe meditație și uniune între ritm și sunetele organice.
Cu următorul album pe care îl coc vreau să vin cu un vibe urban cu texturi astrale. Mi se pare o provocare pe care nu am cum să nu mi-o dau! Sunt ca și Snoop Dogg, „mulțumesc mie pentru că am ieșit din zona de confort!” Au mai zis-o și alții, mai ales în domeniul artistic și creativ: dacă nu te chinui un pic nu iese. Eu fac bătături la mâini, îmi formez noi cicatrici pe aceste instrumente, lovesc cu falangele pe fier, se bătătorește, nu ai cum altfel. Dacă stai cu alifii, căldură, nu merge. Chiar consider că trebuie să muncesc și mai mult, să mă chinui mai mult.
Nu vreau să par sado, dar ca să te descoperi cu adevărat și să creezi ceva inedit, trebuie să străbați munții și să cutreieri lumea. De exemplu, am fost pe 1 decembrie la Seul în Coreea de Sud, am cântat comunității de români și nu numai, am reprezentat România de Centenar și a fost un concert foarte reușit pentru care am primit și Premiul Special din partea Institutului Cultural Român, cu grupul pe care l-am fondat împreună cu un artist drag mie, Adrian Naidin. A fost o experiență la un alt nivel.
Că tot vorbeai de sado, următoare întrebare este despre colaborarea ta cu Saddo. Cum a fost să creezi această operă de artă a LP-ului tău, dimensiunea vizuală atât de importantă în muzica de azi?
Am cântat mulți ani și am avut super multe experiențe diverse și în paralel am încercat să lucrez și la viziunea mea. Background-ul pe care l-am avut de 10 ani, liceu, facultate și masterat în arte, un deceniu petrecut în mediul vizual, au însemnat ceva. Tatăl meu e și el tot artist, pictor de biserici în Focșani. Eu am studiat aici artă monumentală și am avut noroc de niște profesori foarte buni, domnul Ion Stendl, Marilena Preda Sânc și Lisandru Neamțu, nume care au îndrumat și îndrumă foarte bine generațiile trecute prin clasele lor. Cel mai tare este că dacă ai un profesor bun, îți dai seama mai târziu când ți se deschid niște căi.
După am început să pictez mai rar, încă am șevaletul și culorile aranjate, dar am cântat mult mai des și au ieșit la suprafață compozițiile mele originale și personalitatea mea, am simțit că trebuie să le dau o formă vizuală specială. Anii de arte mi-au curățat retina și toate expozițiile colective și solo pe care le-am văzut și făcut și-au spus cuvântul și am făcut echipă pe muzica mea solo, cu acești artiști foarte talentați: KITRA și SADDO. Deși eu sunt în domeniu, când văd oameni care fac artă mult mai bine decât mine, nu am putut să mă abțin să lucrez cu ei; ne-am împrietenit. Așa că tobele și muzica mea au ajuns să capete identitate grafică.
În trecut ai colaborat și cu alți artiști vizuali. Logo-ul tău și tobele personalizate sunt făcute de KITRĂ, nu?
Da. Sunt grafittizate haha! Dar și pictura, muralul de aici din studio-ul meu este tot de el realizată. Cu Saddo la fel, chiar dacă este un tip ocupat, până la urmă a găsit timp să facem coperta la primul meu album solo, dar și toată identitatea grafică. A fost o documentare, plecând de la schițele pe care le făceam eu și până la referințe cu artiști care îmi plăceau, precum Ricardo Cavolo, de exemplu. Saddo a făcut pe coperta interioară câte un simbol pentru fiecare piesă: tigru, șarpe, elefant, păsări, frunze, lună, stele. Discul acesta este ca o poveste, o călătorie care te trece prin mai multe stări și momente, unele chill, zen, altele mai percutante. Și am vrut să fie asta evident și prin arta albumului.
Putem vorbi despre invitații tăi de pe album? Cine sunt și cum ați început să colaborați?
Pe album am avut mai mulți invitați speciali. La voce e LoLo Noukpetor din Togo/Africa. El deși e un percuționist grozav, a contribuit cu vocea lui pentru câteva cântece de pe discul meu. Lolo este stabilit în România de câțiva ani și simt cum muzica ne leagă, e un limbaj universal. Eu prin ceea ce fac nu mă gândesc doar la mine, ci și la sentimentele pe care le comunic oamenilor, și cu atât mai mult o voi face pe următorul album, o fuziune cu muzicieni care vin prin România, stau o vreme sau sunt deja de câțiva ani aici și au universul lor de acolo pe care îl împărtășesc aici și cu mine și cu publicul. Practic asta înseamnă world music. Niște conexiuni cu oameni din țări și culturi cât mai diferite. Asta mi se pare cea mai faină nebunie: suntem la fel sau egali, dar nu suntem pentru că fiecare vine cu identitatea lui și a culturii lui. Dincolo de muzică și aspectele lumești, încerc să leg niște culturi, să vin cu cât mai multe amprente din partea fiecăruia, energii cât mai diferite.
Am avut, la un moment dat, o perioadă mai singuratică, fără multe colaborări, o perioadă bună de explorare personală, dar acum am reînceput și regăsesc alte culturi și energii din alte țări.
Ai ales să închei LP-ul cu un remix semnat de Ufe. El a fost, de asemenea, invitatul tău în show-ul tău live din Club Control. Care este relația ta cu el și cum simți tu muzica electronică?
UFe nu e doar un producător de muzică electronică. În primul rând e super pasionat de instrumente de percuție și multe din instrumentele mele le are și el. Când ne vedem îmi pune muzică de pe vinil și are o colecție impresionantă, are în sânge muzica africană, are o cultură muzicală marfă, cunoaște diverși artiști din diferite perioade pe care-i mixează de obicei în cadrul evenimentelor create de cei de la Vinyl, Rum, Tapas & Wine.
Ascultăm muzică împreună des; Fela Kuti, părintele Afrobeatului, Babatunde Olatunji alt muzician nigerian și Guem, un fotbalist african care a migrat în Franța, care m-a influențat mult să fac albumul solo.
Mie mi se pare că UFe are un spirit afro și împreună facem o super legătură, pentru mine, mai puțin cu muzica electronică, noi empatizăm mult. A fost foarte fresh ideea de a avea un remix al lui, o provocare. I-am trimis omului mai multe schițe și a ales una cu care a mers către drum n bass. Simt cum din zona naturală a dus-o în urban, cu un vibe nou, neașteptat pentru mine. Este ca un bonus, ca un plus pentru album. Îi mulțumesc că a acceptat provocarea.
Ce ne poți povesti despre atelierele tale de percuție cu copii?
Copiii sunt cea mai pură formă de a simți orice vibrație! Am avut deja câteva experiențe din care mi-am dat clar seama că vreau să dezvolt un atelier de sunete și ritmuri menite să le îmbogățească reperele și să le pună imaginația în mișcare. Totul e ca un dans și vine din mișcarea corpului. Conexiunea și energia nu pot fi descrise în cuvinte.
Ne poți face un playlist recomandare cu câteva cântece favorite
Haha, da, știați că pianiștii sunt cei mai tari percuționiști?
- Beats Unraveled #9 by BINKBEATS: Windowlicker by Aphex Twin
- Mehliana (Brad Mehldau & Mark Guiliana) – Hungry Ghost (Live)
- Yussef Dayes X Alfa Mist – Love Is The Message
- Bugge Wesseltoft – Yellow is the colour
- Dhafer Yuossef – Jazz Sous Les Pommiers
- Sona Jobarteh & Band – Kora Music from West Africa
- Omar Sosa – Iyawo
- Kabecao – Zamarripa
- Robert Glasper – So Beautiful
- Richard Bone – Playground
- Keith Jarrett – Köln Concert Part I – cover by Valentin Lefèvre
Published May 07, 2019. Words by Andrei Bucureci, photos by Manea Răzvan.