Electronic Beats Romania
Dragoș Bâscă (Twin Arts)

Dragoș Bâscă (Twin Arts), despre diversitate și curaj în muzica românească

Dragoș și Răzvan Bâscă sunt cei doi gemeni din Twin Arts. În cadrul imensului lor portofoliu se află sute de concerte dar și seri tematice precum Jazz Night Out și Jazz Nouveau.

Am mers la multe din evenimentele lor și datorită curiozității și pasiunii lor am avut plăcerea să ascult și să văd proiecte foarte eclectice, de la evenimentele din săli mari precum live-urile Robert Glasper Experiment, Antonio Sanchez, Avishai Cohen și Gregory Porter, până la seria Jazz Nouveau din clubul Control, cu trupe la alt nivel: Tatran, Nitai Hershkovits, Malox, Bugge Wesseltoft, Mark Guiliana, Buttering Trio, Marc Ribot, Krisper și Iordache.

Nu este simplu să faci sold out la evenimente eclectice de jazz, soul, funk, fusion și world music, dar frații Bâscă sunt un exemplu de urmat pentru orice generație de promoteri în această privință.

Am avut plăcerea să povestesc cu Dragoș, care deja a început planurile Twin Arts World Domination, cu o mișcare imprevizibilă: relocarea în Spania, unde are diferite colaborări.

John McLaughlin & 4th Dimension @ Sala Palatului. Foto: Mihai Anghel

E un mare delay între ce se întâmplă pe scenele internaționale și ce se întâmplă la noi. Dacă vorbim de jazz, e și mai complicat.

Îți amintești evenimentele organizate în Iași? Care au fost preferatele tale și care ale publicului?

Au fost multe. Noi am început să organizăm concerte în cluburi, iar după o vreme am deschis clubul nostru, Blackout. Am continuat să facem treabă și acolo, dar și pe la alții, când aveam nevoie de un spațiu mai mare. Printre cele mai speciale cred că au fost primele concerte cu Luna Amară la Iași, lansarea cărții „De ce vedem filme” a criticului de cinema Alex Leo Șerban și spectacolul „Legenda Marelui Inchizitor”, cu Victor Rebengiuc. Dacă vorbim de public, cred la un concert OCS am avut cei mai mulți oameni. Era o coadă interminabilă afară, cu niște copii pe care parcă nu ii mai văzusem niciodată în oraș.

Cum ți se par comunitățile muzicale cu care interacționați din București? 

Cred că e o dinamică continuă și perioadele faste sunt alternate cu altele mai puțin grozave. În continuare cred că Bucureștiul are de departe cea mai sofisticată și numeroasă audiență pentru concerte de nișă. Aici am întâlnit cei mai pasionați oameni de muzică și de artă în general. Dacă vorbim de artiști, eu în continuare aștept trupele românești care să spargă orice tipare convenționale și să rupă în afară, nu în România. E un mare delay între ce se întâmplă pe scenele internaționale și ce se întâmplă la noi. Dacă vorbim de jazz e și mai complicat, dar zâmbesc când zic asta, nu disper.

Cum s-a dezvoltat baza de fani Jazz Nouveau, care încep din ce în ce mai des să facă sold out la evenimentele voastre din club Control?

Cred că Jazz Nouveau este un proiect care a crescut frumos și care va mai crește. Încercăm să facem o selecție diversă și curajoasă, așa că oamenii au putut să vadă legende ca Henri Texier sau Marc Ribot și Oregon și muzicieni super valoroși contemporani ca Mary Halvorson, Erik Friedlander, Bill Laurance, etc.

Eu zic că am reușit să convingem oameni care nu calcă de regulă în cluburi, să vină la concertele astea și nu au fost dezamăgiți. Sunetul este zid, concertele încep la timp, biletele sunt super affordable.

Ara Malikian @ Sala Radio. Foto: Ciprian Vlăduț

Voi organizați și evenimentele de jazz mari din București și din țară. Care au fost provocările de bază? Care sunt lucrurile tale favorite când vine vorba de românii consumatori de muzici?

Să organizezi concerte de jazz e o provocare oriunde în lume, nu doar la noi. Am avut multe concerte sold out și am adus o grămadă de muzicieni în premieră în România, ceea ce a fost mereu un deziderat de bază pentru noi. Cred că am făcut aproape tot ce s-a putut omenește posibil ca lucrurile să iasă bine, având în vedere că suntem o echipa mică, de oameni super pasionați și care a făcut mai mereu totul cu forțe proprii. Legat de plătitorii de bilete, cred că avem un public foarte cald și curajos, dornic să exploreze. Trebuie însă să cultivăm și ce vine din urmă, pentru că sunt tineri pentru care casa de discuri ECM nu înseamnă nimic și care și-au început descoperirile cu Snarky Puppy. Și e important să fim conectați mereu la ce se întâmplă în lume.

Cum este comunitatea iubitorilor de jazz din Cluj? Ce îți place cel mai mult când faci booking pentru Jazz în the Park?

Cred că e o comunitate în creștere. Și cred că Jazz in the Park face o treabă foarte bună, mai ales pentru cei tineri, care descoperă acum muzica jazz. Pentru mine, să fac booking e foarte cool, învăț mereu ceva nou și e mereu prezentă adrenalina negocierilor și bucuria când îți iese ceva pentru care s-a muncit mult. Încă un smiley face aici.

Dragoș, tu te-ai mutat în Spania. Cum este publicul spaniol și ce te-a determinat să faci această mișcare? 

M-am mutat în Spania for all the obvious reasons. Încă descoperim țara asta minunată, pentru că e mare și foarte diversă. Mai avem mult de explorat. Noi locuim în nord, la 20 de minute de Bilbao și aici sunt câteva festivaluri mari de jazz: Heineken Jazzaldia în San Sebastian, Vittoria Jazz și festivalul de jazz din Getxo. În afară de ele, însă, concertele de jazz sunt destul de rare. Dacă vorbim de alte muzici, sunt tone de concerte, sunt și festivaluri mari, precum BBK și BIME Live din Bilbao. Gusturile lor sunt destul de diferite de ale noastre și mai trebuie să învăț.

Îmi poți povesti despre pasiunea voastră pentru rock și metal?

Am crescut de foarte mici cu Eagles, Uriah Heep, Deep Purple, pentru că asta ascultau ai mei, iar prima mea casetă pe care am cumpărat-o când aveam 14-15 ani a fost Leprosy a trupei Death. Am plonjat în metalul extrem și a fost obsesia care m-a consumat și m-a format. Death, Bathory, Morbid Angel, Napalm Death, Suffocation, Dismember și alte câteva sute de trupe mi-au fost coloana sonoră pentru mai bine de 15 ani. Din fericire, am fost mereu suficient de curios, așa că am ascultat de la Tori Amos până la Ministry, Simple Minds și Killing Joke. Acum ascult foarte puțin metal, pentru că e pur și simplu un dead end acolo din punct de vedere muzical și pentru că nu mă mai regăsesc în el.

Dar despre muzică electronică? Ce artiști favoriți ai?

Mereu m-au atras chestiile mai dark, înspre industrial: Cabaret Voltaire, Throbbing Gristle, Cocteau Twins, Nitzer Ebb, Revolting Cocks, sunt doar câteva din trupele mele preferate.

Avishai Cohen Trio - Jazz Night Out @ Sala Radio. Foto: Miluță Flueraș

Povestește-mi te rog despre vizualurile concertelor voastre. 

Aici e simplu. Proiectele noastre de jazz din săli mari urmează guidelines de la artiști. Avem vizualul de la ei – de regulă o fotografie – și pe aia o folosim. Lucrurile astea au și o logică, dacă e vorba de artiști un pic mai cunoscuți. Una e să vezi un poster cu John McLaughlin din autobuz și să zici, wow, vine la București, mă duc și eu, și alta e să fie un afiș care nu îți dă rapid informația asta.

La Jazz Nouveau toate posterele alea bestiale sunt făcute in house, de clubul Control. Și da, cred că aici te poți juca mult mai mult din punct de vedere creativ.

Din locurile unde ați organizat evenimente mari, Sala Radio, Sala Palatului care îți place cel mai mult și de ce? 

Nu am organizat niciodată evenimente foarte mari, ci doar măricele. Sala Radio este în mod categoric o experiență mai apropiată de ce trebuie pentru multe din concertele pe care le-am făcut. Dar ți-aș răspunde că în continuare avem nevoie urgentă de săli de concert la standardele din lumea civilizată.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

Observ că aduceți foarte mulți artiști din Israel, precum Nitai Hershkovits. Sunt trupe foarte mișto acolo! Dar ce părere aveți despre boicotul din industria muzicală? 

Aducem mulți artiști, da, și asta e pentru că sunt super talentați și fun. Nu am fost încă în Israel, dar vreau mult să merg; trebuia să o fac de câteva ori deja, dar nu s-a legat niciodată. Legat de boicot, e un subiect mult prea delicat și dureros pentru toată lumea ca să arunc și eu o părere aici, dar ce îți pot spune este că eu mă enervez când unii oameni vor să interzică sau să impună altora ceva. Mai ales artiști, artiștilor.

Vă plimbați mult? Ce părere aveți despre scena din UK, ce se întâmplă cu Shabaka Hutchings, trupele lui și noul festival We Are Here, care a pornit de la o compilație muzicală?

Nu ne plimbăm nici pe departe așa de mult cum pare, dar am o părere foarte bună despre tot ce se întâmplă fresh în muzică. Shabaka e un exemplu, festivalul Big Ears din State e alt exemplu.

Judith Hill @ Jazz Nouveau / Control Club. Foto: Andrei Mușat

Cum vi se pare festivalul Gărâna? Au ajuns la ediția cu numărul 24 și sunt o afacere de familie. Funcționează în jazz-ul românesc business-urile de familie?

E un festival respectabil, care a format un anumit tip de public, și îi felicit că reușesc să îl țină an de an. Nu știu cum funcționează la alții, dar noi nu suntem doar despre jazz, am făcut și facem tot felul de evenimente.

Cu ce faceți la Jazz Nouveau sunteți mult pe aceeași frecvență cu un alt festival de jazz din natură, Smida. 

Răzvan Scurtu de la Smida e un prieten, un băiat foarte fain și ne cunoaștem de foarte mulți ani, pentru că și el este din Iași. Face o treaba minunată, e un tip super pasionat de muzică, cunoscător și muncitor. Așa că rock on, Smida!

Povestește-mi te rog despre evenimentele Ludiceea. Am putea spune că sunt soluția perfectă pentru educarea noilor generații?

Ludiceea este proiectul Andreei, soția și partenera mea din Twin Arts. Ideea i-a venit în Spania, după ce a văzut că oferta de evenimente pentru copiii de aici este mult mai interesantă decât cea din țară. A vrut apoi să aducă proiecte cu un conținut de calitate, din credință că e foarte important să tratezi divertismentul pentru copii cu același respect și grijă ca pe cel pentru adulți. Avem planuri mari cu acest business în România și în Spania, așa că cei care au copii acasă ar trebui să stea cu ochii pe noi.

Ne poți face, te rugăm, un playlist eclectic?

Published November 07, 2019. Words by Andrei Bucureci.