Electronic Beats Romania

Interviu cu Volodea Biri aka Gravedweller, fondatorul Summercide Records

Volodea Biri aka Gravedweller este un muzician, promoter și artist obsedat de estetica Do It Yourself.

Words by Andrei Bucureci
Photos by Alina Marinescu
Published on September 16, 2020 12:28 Berlin Time
Volodea Biri

Volo cântă acum cu Cold Brats și conduce propriul său label, Summercide Records, unde lansează pe vinil și casetă albumele lui și ale prietenilor săi.

Summercide Records are 8 lansări în format fizic în doar 3 ani și are planuri foarte interesante pentru viitor. Omul se bazează fundamental pe etosul DIY, așadar nu vorbim despre o perspectivă plictisitoare și previzibilă asupra industriei muzicale.

În trecut, Volodea Biri a cântat peste tot prin România, Europa de vest și centrală, dar și în Balcani cu trupele Cold Brats, Bastos, Faunlet și Void Forger.

Zilele sale sunt petrecute conform motto-ului vieții sale: „Ilustrație // Somn // Cafea // Punk” și arta sa vizuală (afișe, fanzine, piese de modă punk și opere muzicale) călătoresc prin întreaga lume din Italia, Germania, Grecia și până la MNAC în București.

Am reușit să mă intersectez și să povestesc cu acest artist mereu hiperactiv pentru că, spre norocul meu, trăim în același cartier. Am discutat despre cum se compune muzică punk în București și apoi cum o să o duci în UE și în Balcani, despre arta afișului, despre slujbe de zi pentru muzicieni bucureșteni, trecând granița în stil și estetică și marea sa pasiune pentru Grim Reaper (care are un simț al umorului foarte dezvoltat în universul său) și nu în ultimul rând, despre târguri de artă din interiorul și din afara României.

Ilustrație de Volodea Biri
Ilustrație de Volodea Biri

Care este fascinația ta pentru moarte, cranii și the Grim Reaper? De unde vine numele tău Gravedweller?

Totul a pornit de la estetica muzicii punk și metal. Am început să fiu atras de ea prin liceu, și nu am mai dat înapoi de atunci. Chiar dacă folosesc mult “moartea” sau scheleți în arta mea, nu sunt o persoană chiar așa “dark”, lumea care mă cunoaste ar spune că sunt chiar destul de pozitiv. În principiu am încercat să iau influențele din tinerețe și să le fac propria mea chestie, de aia o să vezi mereu în ilustrațiile cu “moartea” câte un one-liner amuzant sau momente dintr-o situație ironică.

Numele Gravedweller a venit din nevoia mea de a-mi găsi o identitate, pentru că majoritatea artiștilor care îmi plăceau la vremea aia, cum ar fi Pushead, aveau un alter ego. Și în mintea mea tânără, am considerat că ar trebui să fac la fel. Sincer să fiu, acum simt că am cam trecut peste această identitate și sunt într-un proces de a o schimba, dar nu am energia momentan să o fac, deci probabil voi mai rămâne cu ea o vreme. În mare parte nu mă așteptam ca chestia asta să ajungă prea departe.

Live în Underworld (București). Foto: Cristina Popa
Live în Underworld (București). Foto: Cristina Popa

Cum ai inițiat casa de discuri Summercide Records? Cum a fost lucrul la releasuri?

Totul a început cu DVVM Recs., care a fost pornit de Adi Crăciun, de la Livia Sura. Într-o zi mi-a zis de planul lui de a începe acest label, și mi-a surâs ideea, deci i-am zis că vreau să particip. Planul inițial era să fie un colectiv care scoate albume, face show-uri DIY și scoate zine-uri, dar acesta nu s-a concretizat niciodată și încet, încet, s-a cam stins proiectul. Sunt destul de încântat că am apucat să participăm cu alte labeluri DIY la un release Iskra, păcat că nu prea a fost interes la noi pentru el.

După ce DVVM Recs. a intrat într-o pauză, am vrut să continui cumva, așa că m-am decis să o fac sub un alt nume, dar cu aceeași etică DIY și mesaj politic. Cumva, eu tot consider că DVVM Recs. e părintele spiritual a tot ce am făcut cu Summercide.
Nu am scos multe release-uri pe Summercide Recs., Discogs spune că sunt 9, haha. În mare parte am scos release-urile proiectelor mele sau ale proiectelor realizate de alți prieteni. Căteodată am mai scos materiale ale unor trupe a căror muzică chiar îmi plăcea. Cel mai fain release la care am participat cu labelul e “Prima Che Tutto Bruci” al trupei milaneze Øjne, material care încă îmi place foarte mult. De-a lungul timpului, direcția labelului s-a schimbat spre concerte DIY, mai mult decât pe release-uri fizice. Am făcut concerte timp de 7 ani aproximativ, până anul ăsta când am pus totul pe pauză din cauza pandemiei. A fost o perioadă destul de nebună și haotică în care am reușit să fac concerte cu destule trupe care îmi plăceau la vremea aia, de prin toate colțurile lumii, unele mai reușite decât altele. Cumva toată lumea are așteptări de la mine sau crede că ce fac eu e profi, dar în esență e o chestie pur DIY. Totul e făcut pe forțe proprii, cu ajutorul unor prieteni foarte buni și răbdători. Lucru pe care poate ar trebui să îl facă toată lumea, în loc să mă tragă de mânecă să aduc “x” trupă.

Ilustrație de Volodea Biri
Ilustrație de Volodea Biri

Cu ce începi când compui muzică, cu suntele sau cu conceptul?

Depinde, aș spune că pentru mine, sunetul sau frecvențele sunt cele care mă fac să intru în groove. De asemenea depinde mult și de ce ascult în momentul ăla. Momentan ascult mult psychedelic, deci modul în care abordez tobele în momentul ăsta este unul foarte primitiv și repetitiv.

Cateodată depinde și de dinamica trupei. În anumite trupe, chitariștii veneau cu piesele gata scrise și eu doar trebuia să-mi dau seama cum să fac tobele să se potrivească cu parțile de chitară. În Cold Brats situația e diferită, totul începe cu un riff de chitară, și de acolo improvizăm până iese piesa. În general cam asta ajunge și pe materialul final înregistrat, nu se fac foarte multe retușuri.

Ai aceeași energie creativă și când faci artă vizuală?

Da, clar este aceeași energie creativă ca și în muzică, doar că arta vizuală mi se pare mai dificilă de creat decât muzica, prin simplu fapt că este statică, și necesită mult mai multă concentrare.

Când bat la tobe mă pierd în muzică. Da, tot trebuie să fiu concentrat la ce fac, și ce fac cei din jur, dar în același timp, mintea mea poate să se piardă în toate frecvențele acelea. În schimb cu arta vizuală trebuie să fiu concentrat la cele mai mici detalii, lucru care poate să fie obositor câteodată.

Ilustrație de Volodea Biri
Ilustrație de Volodea Biri

Cum preferi să lucrezi? Comenzi sau pe cont propriu?

Nu sunt așa mare fan al comenzilor, pentru că nu-mi oferă așa multă libertate, și în general îmi place să fac chestii pentru mine. Dar dacă e ceva care îmi surâde sau cu care rezonez, mă voi băga să o fac. În general aă spune că prefer târgurile, pentru că sunt locul perfect unde pot să-mi prezint arta, în afara Instagramului sau în general al internetului. Prefer să fiu în același spațiu cu oameni cu care rezonez și cu care pot să împart experiența artei.

Poster pentru tour-ul Lentic Waters // Bastos (2015)
Poster pentru tour-ul Lentic Waters // Bastos (2015)

Ce înseamnă pentru tine arta posterului?

Pentru mine un poster este la fel de important precum o copertă de album, practic este prima chestie pe care o vezi când afli de un concert, e lucrul care îți va atrage atenția, și e util mai ales când e vorba de o trupă sau proiect pe care nu îl cunoști. Poate vorbesc din punctul meu de vedere, dar un poster poate să fie un deal breaker, un afiș bun mereu va atrage atenția și curiozitatea, e cartea de vizită a show-ului. E foarte cool că există o scenă întreagă de postere și artiști de postere, și chiar festivaluri dedicate lor. Posterul a ajuns o formă de artă în sine.

Ilustrație de Volodea Biri
Ilustrație de Volodea Biri

Ce relație ai cu trupa Cardinal?

Cu Cardinal este o poveste mai lungă, dar pe scurt, am aflat de ei prin fratele lui Daniel Boiangiu din Cardinal și am ajuns candva, nici nu mai țin minte cum, să comunicam pe internet. I-am sugerat să vină să tragă la București următorul lor material cu Cătălin Lungu. Piesele pe care le-au înregistrat s-au concretizat în Noisehead EP, la care eu am făcut și coperta. Am realizat mai multe postere pentru ei și coperta albumului lor Dissapearer.

Cu timpul am ajuns să mă împrietenesc cu toată gașca, și de acolo am mai colaborat cu ei pe grafica și organizat concerte. Îs baieți super talentați și deștepți și mă bucur că i-am cunoscut. Sper să mai scoată ceva în curand, că a trecut cam multă vreme de la ultimul release, asta în caz că citesc acest interviu, dar știu și ei asta.

Care este experiența ta de turneu prin Uniunea Europeană?

E destul de diferit față de România cu siguranță, dar în același timp, în România simt că sunt cam limitat la a cânta în București și Cluj-Napoca, care deja îmi sunt foarte familiare.

Probabil principala diferență e ca în UE, există un simț al comunității. Există diferite locații DIY care sunt concentrate în jurul unor comunități, sunt foarte primitoare și au grijă de noi. De asemenea scena e mult mai diversificată, practic lumea e mai multă și ascultă mai multe genuri de muzică. Oriunde mergi vei găsi un grup de oameni care e entuziasmat de stilul tău ciudat de muzică.

Ai fost în turneu și cu trupa Bastos, nu?

Da, cred ca au fost 4 turnee europene și 2 weekenduri extinse în țară cu Lentic Waters și Joliette. Cel mai lung tour a fost de 14 zile, în care am fost până în Spania și înapoi, împreună cu trupa Volta din Italia. A fost lung și obositor, practic am cântat în fiecare din cele 14 zile, dar a meritat.

Ce ți se pare că oferă internetul unei trupe, voi sunteți prezenți pe toate platformele Bandcamp, Spotify, YouTube and Facebook?

Da, suntem pe toate serviciile de streaming posibile, dar personal, nu sunt așa mare fan, nu simt că aduc ceva benefic artiștilor, simt mai mult că se profită pe seama lor. Singurul motiv pentru care suntem pe ele, e pentru că practic acolo își ascultă lumea muzica în 2020. E destul de mult peer pressure, dar ne-am resemnat, pentru că e important pentru noi să fie accesibilă muzica noastră pentru toată lumea.

Eu am o dilemă mare cu artiștii, cel putin independenți, și o văd foarte des la noi, care își lansează muzica doar pe servicii de streaming, nu știu dacă o văd ca pe un fel de badge of honour, sau simt că sunt mai profi, dar simt că mai mult pierd. Pentru că nu toată lumea are conturi pe aceste platforme, și practic pierd ascultători prin practica asta dubioasă, la sfârșitul zilei intenția unui artist independent ar fi ca lumea să le audă muzica.

Ilustrație de Volodea Biri
Ilustrație de Volodea Biri

Cea mai bună și corectă platformă în momentul de față este Bandcamp. Este o platforma mult mai orientată spre artiști și nevoile lor, și în special anul ăsta, ca să ajute artiștii care au pierdut bani din cauza turneelor anulate, au creat Bandcamp Fridays, unde donează tot profitul artiștilor, deci massive shout out către Bandcamp. E o platformă care îmi place să o folosesc și ca artist, dar și ca ascultător.

Internetul oferă foarte multe instrumente să te promovezi, și te ajută să ajungi în locuri unde nu ai fi putut să ajungi ca trupă locală și independentă înainte de internet. Și cum suntem în 2020, totul s-a mutat pe internet, deci e cam tot ce avem în momentul de față ca artiști, ca să ajungem la urechile oamenilor.

Casetă Cold Brats (2020)
Casetă Cold Brats (2020)

Cum de ultimul album Cold Brats este lansat pe casetă?

Simplu. Aveam o piesă înregistrată pentru o compilație care nu s-a mai concretizat și ne doream foarte mult să o scoatem cumva în lume, așa că ne-am gândit că ar fi o idee bună să scoatem o caseta cu toate piesele noastre înregistrate până în momentul acela și să includem și această piesă nelansată, ca un fel de mic bonus. Casetele sunt cel mai bun format pentru o compilație, chiar daca unii o sa fie hey, dar stai, se mai fac casete în 2020? Răspunsul este da, le găsiți pe Bandcampul nostru.

Ilustrație de Volodea Biri
Ilustrație de Volodea Biri

Povestește-ne despre comunitatea Hot Lagoon, tu ai făcut parte din ea de la început nu?

Da, dar ca expozant. Nu am fost niciodată parte din organizare, dar ajut când este nevoie, cum ar fi să fac posterul pentru event, sau să car mese, haha.
Hot Lagoon e o chestie foarte de mișto, nu mai țin minte anul când a început, dar a fost ideea lui Andrei Reg, un artist din București, care a vrut să continue târgul Buy Bye de la A3, dar cu mai mulți artiști tineri.
E o chestier foarte bună că există, pentru că din păcate e și singurul de genul. E important ca artiștii tineri să aibă un spațiu unde pot să-și arate arta, în afara instituțiilor de învățământ sau a internetului. Hot Lagoon e un loc unde artiștii pot interacționa cu pasionații de artă într-un mod mai organic și natural decât într-o galerie. În plus e un motiv pentru artiști să creeze ceva nou și în același timp să socializeze cu alti artiști pe care poate nu-i cunoașteau până în momentul acela. Eu cel puțin am cunoscut mulți oameni faini de care nu eram conștient că există. Aici poate e și ignoranța mea, nu știu, dar sunt bucuros că acum știu de ei.