Interviu cu regizorul fotograf Ionuț Negrilă

Aventura mea cu regizorul fotograf creativ Ionuț Negrilă a început într-un autobuz înspre Brașov în 2010.

Mergeam amândoi către festivalul de pe cetate, Solid Like A Rock, care era la ediția a șasea. Fiecare către live-ul trupei preferate de acum zece ani: eu spre Dan le Sac vs Scroobius Pip și Ionuț către Șuie Paparude, care cântau de relativ curând cu Bean MC de la Subcarpați. Ionuț a ajuns să colaboreze cu Bean și a realizat inovatorul clip Subcarpati, M-am născut pe la Romană, despre care vom povesti în interviu.

Pentru undegroundul românesc, clipurile lui Ionuț Negrilă sunt virale la nivel de sute de mii de vizualizări organice. Nu am unul favorit, dar trebuie menționate cele pentru The Bridge Committee, pentru Vali Umbră și Subcarpați. În portofoliul lui Ionuț sunt și spoturi cu Diud, colaborarea cu Propaganda și concepte creative pentru diferite branduri.

Pentru o scurtă perioadă de timp am făcut parte dintr-o trupă de hip-hop jazz, Tyrannosaurus Jazz, și pentru clipul piesei Dinozauri am colaborat la un one-shot video cu Ionuț. A fost o experiență de o zi foarte interesantă.

Am mai povestit despre Constanța City (Costangeles), pasiunea lui pentru muzica rock, în ciuda colaborărilor care l-ar plasa mai degrabă în zona hip-hop și ce înseamnă să faci timp ce cinci ani în fiecare zi o fotografie. Seria lui Ionuț Una/zi a fost deja expusă și a ajuns la 2008 de fotografii în social media.

Ionuț, tu ești regizor, nu?

Da. La început era un hobby, făceam clipulețe cu diverși prieteni. Am pornit initiațiva asta creativă din facultate, ca pe o temă de școală. UNARTE a fost pentru mine facultatea mișto, pentru că eu făcusem deja finanțe bănci, dar după, la arte a fost cel mai fun. Am lucrat ceva timp în publicitate, pentru că așa m-a dus curentul și după ce am renunțat la publicitate, am început să colaborez pe proiecte cu Diud. Și acum fac cu ei partea de regie creativă pe diverse proiecte constante, Avon, de exemplu. Eu am făcut broșurile pentru Avon și Penny și rețetele pe care le fac ei cu Nicolai Tand. Îmi place, pentru că acolo am destul de multă libertate. Mă rog, e formatul standard de advertising, dar pot să creez. Pentru mine libertatea este foarte importantă. Cred că la fel e și cu videoclipurile pe care le-am făcut.

În agenție, am lucrat doar la Propaganda cinci ani și apoi m-am hotărât să devin liber profesionist.

Câte clipuri ai regizat?

Am făcut multe clipuri și nu știu de ce, mai mult în zona hip-hop. În ultima perioadă nu a mai sunat telefonul de la trupe, dar mi-ar plăcea să mai încerc, să redescopăr din zona asta.

Prima mea colaborare a fost cu Subcarpați. „Am crescut pe la Romană” a fost primul meu videoclip. Apoi am facut un one-shot cu Tyrannosaurus Jazz după care a urmat colaborarea cu Adi, cu Vali Umbră. La un moment dat i-am cunoscut băieții de la The Bridge Committee și am făcut câteva clipuri împreună, cred că și un cypher cu gașca lor de pe atunci, SickSound Crew.

Clipurile pe care le faci sunt foarte diferite unele de altele. De exemplu, în Am crescut pe la Romană ai făcut un fel de animație.

Da, am ales atunci să fac un stop-motion light-painting. Cred că era primul clip de genul ăsta pe care l-a făcut cineva, sincer. Adică până în punctul ăla, n-am mai văzut nimic de genul ăsta făcut în lume. După am văzut că au mai apărut câteva clipulețe, dar nu nepărat videoclipuri cât mai degrabă, minipovestioare, e una cu un cățel făcut din lumină care merge pur si simplu.

Ce să zic despre decizie, eram în facultate și aveam timp atunci. Nu erau resurse și a trebuit să construiesc tot de la zero, de la cutiuță cu niște șabloane la omulețul care alerga, sau mergea, depinde de scenă. Am hotărât să le întrepătrund, era o secvență în care sărea și am găsit mai multe tipuri de acțiuni pe care le făcea personajul. Procesul de lucru consta în această cutie cu o lumină și schimbarea șablonului, fiecare cadru dura cincisprezece secunde și aveam instanțe. De exemplu, o secvență de alergat dura aproximativ opt cadre și era laborious de construit. Am calculat și pe noapte făceam în jur de o secundă, două, poate trei dacă aveam noroc. Ca să nu mă văd și eu în cadru, expuneam cam șapte secunde lumina, după care mă dădeam la o parte din cadru, să rămână doar forma luminată. Și am împărțit piesa așa, bucată cu bucată, să știu exact cât îmi trebuie pentru o anumită secvență. Cumva cred că am împărțit-o pe beat și îmi dădeam seama ‘Ok, aici îmi trebuie două secunde.’ Înseamna în cadru cam paisprezece-cincisprezece fotograme, o distanță de un metru. Luam și făceam cadrul, după calculam care e limita cadrului, din stânga până în dreapta și în funcție de secvențe vedeam de cât am nevoie.

Povestea nici măcar nu era ceva cursiv, era conceptul de fugă după o lumină prin oraș. Clipul a fost realizat în cam șase luni pentru că la sfârșit, nu mai ieșeam chiar seară de seară. M-a ajutat și Mike, adică Mihai Calotă, videoul este în colaborare cu el. Nu cred că aș fi reușit singur, am făcut vreo câteva secvențe solo, dar ajuta enorm dacă eram cu cineva.

A fost foarte meticulous și fiind pe primul album Subcarpați, nu cred că are peste un million de vizualizari din 2011 până acum; în prezent baieții sunt milionari în vizualizări. În schimb la lansare acum 9 ani a prins foarte bine pe Vimeo, a intrat pe Staff Picks și o zi întreagă a fost pe prima pagină a platformei. Dar da, au trecut noua ani de atunci, deci suntem mai bătrâni decât părem, haha.

Ai făcut și clipuri one shot. Cum e experiența unui clip dintr-un take?

Da, Tyrannosaurus Jazz, Dinozauri, a fost următorul meu videoclip. Dar acolo a fost amuzant, ne-a ajutat foarte mult locația, era o casă circulară și treceai dintr-o cameră în alta. În fiecare cameră am stabilit o acțiune și ne-a ajutat foarte mult că am pornit din curte, am intrat în casă și din hol în camera din baie, apoi altă cameră și fiecare membru al trupei avea ceva de făcut. Dar a fost foarte interesant cu mai multe take-uri, de unde practice îl păstrezi pe cel mai bun. Cred că au fost trei take-uri full și multe altele întrerupte.

Mai ții legatura cu Dan Michiu de la Beach Buddies Records, Loungerie II și Jah-cuzzi?

Nu am mai vorbit de când am colaborat pentru soundtrackul unui alt stop motion, Kill The Switch, dar am descoperit că avem prieteni comuni, artistul Alexandru Lazăr zis și „Sasha”, care a facut coperta de la Jah-cuzzi Louis de Fume. Am lucrat cu Alexandru și acum împărțim același sediu, în trecut și el a fost art în Propaganda. Acum pictează, face în continuare ilustrație și freelance în publicitate.

A urmat apoi colaborarea cu The Bridge Committee, nu?

Da, după clipul Tyrannosaurus Jazz am început colaborarea cu The Bridge Committee, la care din perspectiva unora am făcut avangardă. Pentru mine a fost fun pur și simplu. Ne-am întâlnit prin cunoștințe comune, prin Mike și prin Andrei Dragotă și pur și simplu am făcut click. Știi cum suntem noi din zona creativă, avem cercuri comune cumva și suntem puși pe treabă. Primul nostru video, Fuck That, l-am făcut fix în casa prietenilor mei. A fost un clip special, partea de animație de la început a fost o colaborare: desenul l-a făcut Cosmin Sandu și caracterele cred că le-a făcut Mihai – Mike, iar eu am animat. Inovația a fost prezentarea imaginilor portret ale celor doi rapperi secvențial în ecrane de televizor, în monitoare. L-am facut pas cu pas, faceam o secvență și apoi o puneam pe un ecran și apoi cu următoarea pe noul ecran. A fost un flow bun și o noapte lungă. De fapt a fost o noapte foarte lungă. Dar a ieșit foarte tare. Mi-amintesc că la vremea respectivă chiar a rupt clipul, peste zece mii de vizualizări în doisprezece ore. Acum are o sută cincizeci și patru de mii.

Următorul nostru clip a fost PCiP (numele unui tumblr dement din perioada aia). Eu lucram deja la Propaganda și PCiP l-am făcut în sufragerie la mine. Am construit un miniset, cu niște fundaluri colorate și am pus multă imaginație.

Nu iți imagina că am lucrat singur, la producție m-au ajutat Mihai, Andrei și Cosmin. A fost încă o experiență amuzantă. Încă o dată a fost destul de mult lucru la el, am stat vreo trei luni de zile. Dar am lucrat relaxat, mai făceam o secvență, mai adunam niște lucruri, ne mai gândeam. De asta cred că a iesit așa de bine, a fost un concept elaborat. De exemplu, am stat mult de tot la partea de început cu jeleul care se scurge. S-a întâmplat o singură dată și două luni de zile am tot încercat să reproducem secvența și nu a funcționat. Făceam totul de la zero încă o dată, făceam jeleurile, le puneam în frigider, așteptam să se facă. După, le puneam în cadru cu luminile setate, se mociofleau așa, se topeau și nu alunecau cum trebuie pe sticlă, așa că am tot încercat și încercat.

La un moment dat, am vrut să băgăm un pește în jeleu. L-am făcut și a trebuit să plec din București câteva zile și l-am lăsat în frigider și s-a stricat. A fost un dezastru și asa am renunțat la pește.

Când te-ai hotarat să iei o pauză de la publicitate? Cum a fost la Propaganda?

La Propaganda am fost doar Art Director. Nu am proiecte cu care să mă laud acum, adică procesul de creație în advertising trece prin copywriter, pe baza briefului clientului. Revine la client și apoi discuții și rezultate. Eu simt că mi-am făcut datoria ca și Art Director pentru ca fiecare proiect să se încadreze în registrul vizual de care era nevoie. Cam sec știu, dar așa a fost.

Ți-ai făcut un portofoliu al tău, nu?

Am un semiportofoliu. Dar cred că de acum, de când fac freelancing au început să se adune tot felul proiecte faine. Recunosc că lucram așa de mult la Propaganda, că am și pierdut numărul lucrurilor pe care le-am făcut. Poate că ar trebui să le grupez cumva.

Tu muzical, chiar dacă ai avut multe colaborări pe hip-hop, ești de fapt fan de rock alternative, nu-i așa?

Nu vreau să pretind că sunt foarte versat în muzici și am o mare problemă cu a reține nume. Stau să mă gândesc la melodii în general și mă întorc tot timpul la cele pe care le ascult constant. Rage Against The Machine îmi place mult, apoi Slipknot și de acolo Coal Chamber, Nonpoint, da cred că sunt fan rock alternativ. Asta e playlistul meu, știi?

A, uite, îmi plac și belgienii de la De Staat, nu i-am văzut încă și știu că au fost în club Control. Cică a fost super live-ul. Au și clipuri mișto, cu concepte și realizari bune. Witch Doctor, care a fost primul lor viral este unul, și mai era și Round, cu o imagine statică cu o scară. Urcă membrii trupe pe scară și se repetă cumva totul. S-au jucat foarte bine cu spațiul și repetiția asta în care tot descoperi mereu ceva nou, dar este în același timp același lucru, ceva de genul artistului Escher.

Apropos de Constanța, Cardinalii i-ai văzut live? Au și două clipuri live la Diud, where’s my tune?

Da, foarte fain.

Au înregistrat și mixat albumul lor de debut cu Cătălin Lungu de la Tyrannosaurus Jazz, Las Poftas și Loungerie II, care e și el tot constănțean.

A, da? Ce e drept suntem mulți constănțeni aici la Bucuresti. Nu știam că e și el constănțean. Dar m-am întâlnit cu el la Apollo, se ocupa de sunetul de la trupa IMPEX a lui Andrei Dinescu. Deci da, uite se pare că mai ieșeam și eu din când în când la concerte, am fost la ultimul IMPEX. Eu am ajuns acolo pentru că îl cunosc pe Piti, pe tobar, care a fost la E.M.I.L. înainte. El nu e din Costangeles, dar ne cunoaștem din diverse cercuri. Și am tot ascultat IMPEX, îmi place zona lor muzicală, nu pot să zic, e mișto, foarte bună energia, toată lumea dansa la concert. Nu chiar de la inceput, initial se uitau unii la altii, dar de la prima piesă toată lumea s-a ridicat și a început să danseze. Chiar a fost bună energia, îmi place Regina tristeții, într-adevăr e bună și interpretarea lor.

Noi ne-am cunoscut la Brașov, mergeam la un party de muzică electronică cu Dan le Sac vs Scroobius Pip și Șuie Paparude. Ce vremuri. Ce planuri de viitor ai?

Da, ne-am cunoscut chiar în autobuzul care ducea la party să vedem Șuie și Dan le Sac cu Scroobius Pip. Ăștia din urmă au cam dispărut. Păi planuri de viitor, deocamdată nu am, tot fac freelancing, dar cred că sunt în punctul în care capăt încredere în ceea ce fac.

Pentru că profesional nu am făcut videoclipuri ca Hypno niciodată. A fost doar un hobby și n-am dus-o mai departe de hobby, să zicem așa. Și de abia acum observ că se leagă lucrurile și că cumva ce fac, fac bine. Cred că de acum aș putea să mă dezvolt în direcția asta, adică să nu fie așa haotic, ba Subcarpati, ba The Bridge Committee, ba un refuz de la Inna.

Spune-mi despre seria ta de fotografii Una/zi Instagram?

Îmi place mult să fac fotografie și vreau să mă axez mai degrabă pe asta decât pe altceva. Sunt convins că mai am de învățat o groază.

Dar ce să zic despre Una/zi, nu, chiar nu le caut. De când sunt freelancer, deși ar fi trebuit să fie lumea la picioarele mele, stau mai mult acasă și am miniproiecțele. Le lucrez de acasă și nu prea ies, deci nu prea am la ce să fac poze și trebuie să mai fac chestii prin casă. Cand ies până la magazin să-mi iau ceva de mâncare sau ceva de genul sunt cu ochii-n patru.

Una/zi a pornit cumva din inițiativa altor oameni, am facut în grup un pariu. Se gândiseră ‘Hai să facem o poză pe săptămână, pe o anumită temă și ei s-au lăsat după prima zi. Eu oricum am camera tot timpul cu mine, adică telefonul. Why not? Și am ajuns… cred că sunt cinci ani deja. În 22 ianuarie au fost patru ani mergem spre al cincelea. Două mii opt zile, 2008 fotografii.

Te-ai gândit să le și expui?

Când am împlinit treizeci de ani Irina, actuala mea soție, mi-a făcut un cadou mai special. Atunci cred că eram la cinci sute de fotografii și mi-a facut cadou o expoziție. E un spațiu expozițional for rent, la Romană, Art Yourself se cheamă. Și a fost foarte drăguț: organizase totul, printase toate pozele, cinci sute și ceva la număr. Chiar a printat-o si pe cea din ziua respectivă și a zis ‘Hai că mergem undeva diseară.’ și am zis ‘Bine, mergem. Hai!’, că și așa nu aveam neapărat planuri și mă duce acolo unde erau deja toți prietenii mei. Era deja toată lumea acolo, la expoziția mea.

Da, a fost un cadou special și o apreciez foarte mult pentru asta. Am o super soție și expoziția a fost o super idee, pentru ca toții prietenii mei au putut să-și ia fotografii acasă. Ce au simțit ei și le-a plăcut. Am mai rămas cu foarte puține, au luat câte au vrut. Erau vreo cinci sute șaizeci de fotografii și am rămas un teanc de două degete. Și acum au fotografiile prin casele lor, pe frigidere, prin camere, peste tot.

E mișto, că mă duc în vizită la ei, le văd și le recunosc, știu fiecare fotografie unde a fost făcută. Eu am o memorie vizuală, cu reținut nume stau mai rău. Dar vizual, știu de unde sunt, care a fost contextul, perioada cât de cât. Deci acum sunt la 2008.

Ne poți face un playlist muzical?

Da, mai degrabă coperți de albume care mi-au rămas în cap, care spun o poveste care au o idee, care transmit un mesaj.

Published September 02, 2020. Words by Andrei Bucureci.