Electronic Beats Romania
BLN

40 de ani de muzică electronică: interviu exclusiv cu BLN (Brazda Lui Novac)

Născut în Craiova în 1968, Victor Popescu aka Brazda Lui Novac și-a descoperit pasiunea pentru muzica electronică la o vărstă fragedă. Achiziția primului computer în 1997 deschide drumul unei lungi cariere de producător, o carieră presărată cu doar câteva albume de studio, 3 la număr, dar cu nenumărate colaborări dintre cele mai variate, de la soundtrack de filme sau reclame la remixuri pentru artiști din catalogul Warp Records. Cu un sound imposibil de încadrat unui gen electronic anume, alunecând discret de la IDM și electronica la un proto-electro ce ne amintește de începuturile Kraftwerk, BLN este probabil unul dintre cei mai influenți producători din underground-ul electronic românesc, chiar dacă s-a ținut departe de luminile pestrițe ale mainstream media. Venind ca o recunoaștere a talentului său creativ, BLN este inclus în 2014 și 2015 pe compilațiile Touched Two, alături de Autechre, Plaid, Future Sound Of London sau Orbital.

By loading the content from Soundcloud, you agree to Soundcloud's privacy policy.
Learn more

Load content

Am parcurs împreună cu Victor lungul drum al carierei sale de producător, din 1997 și până acum, vorbind despre influențe, inspirație, sintetizatoare obscure, colaborări memorabile și planuri de viitor.

 

Îți mai amintești primul tău contact cu muzica electronică?

Da, eram copil și mă uitam la emisiunile de știință de la TVR, unde uneori și la Tele Enciclopedia, muzica din fundal era electronică. Cel mai mare prim impact l-a avut însă Kraftwerk, undeva prin 1979.

 

 

În primii ani, care erau mijloacele prin care aveai acces la muzică nouă?

Televiziunea Sârbă în primul rând, cățiva prieteni norocoși cu părinți care puteau cumpăra discuri vinyl, sau casete din străinătate. Nu în ultimul rând o rețea underground de “traficanți” de casete sau discuri, între prietenii din gașcă. Cum punea cineva mâna pe ceva nou, trecea pe la toți, erau copiate casete industrial.

 

 

Cum arăta studioul tău în primii ani când ai început să cochetezi cu producția?

Un computer 486 care rula Fasttracker 2 in MS-DOS, boxe de computer normale și placa de sunet Soundblaster. Mi-e dor de vremurile alea…

 

 

Cum ai ajuns la numele Brazda Lui Novac?

Este numele cartierului în care mi-am petrecut adolescența. Dar nu ăsta a fost motivul principal pentru care l-am ales, ci legenda giganților Novaci.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

 

Care erau sursele tale de inspirație în producție? Ce artiști sau labels te-au influențat la începutul carierei de producător?

În mare ce mă influențează și azi, sunt consecvent aici. Sau mai bine zis, ei sunt consecvenți în a mă ține pe mine și pe alții aproape după atâția ani. Artiștii Warp Records în mare, Autechre, Aphex Twin, Plaid, Boards of Canada, Arovane, Seefeel dar și Cocteau Twins, Cranes, Pixies, Siouxsie & The Banshees, Nine Inch Nails, Swans și mulți, mulți alții.

 

 

 

Ce s-a întâmplat cu proiectul Brazda Lui Novac din anul 2000 și până la lansarea primului album, în 2010?

Mai bine zis din 1997 când a fost prima mea apariție publică la Radio 21. Am fost la fel de activ ca și după 2010, dar nu am considerat ca are vreun rost să scot un album. Am performat live în țară și în Europa, am fost la emisiuni radio și TV, uneori am dat interviuri. Aceleași lucruri pe care le fac și azi. Tot rar ca și atunci. Atunci era Brazda Lui Novac, acum e BLN.

 

 

Când ai pus bazele studioului Square Sound?

Practic în 2008 când am plecat de la Abis Studio/Castel Film, deși firma există din 2003.

 

 

Instrumentul din studioul tău care a schimbat total sound-ul BLN

Total nu cred că a schimbat ceva sound-ul BLN, am tendința să folosesc cât mai multe texturi în piese, de la diferite synth-uri. Cred ca un aport mai mare l-a avut Waldorf Micro Q la un moment dat, după care a luat o pauză și acum observ că revine favorit.

 

BLN

 

BLN înseamnă doar muzică electronică?

Da. Am foarte puține intervenții acustice în piese, spre deloc. Adică atât de puține încât pot fi ignorate. Asta nu înseamnă că nu am avut și alte încercări în formula clasică de rock, pentru că au fost. Am început să fac muzică cântând la chitară.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

 

Cum ai defini sound-ul BLN în câteva cuvinte?

Mi se tot spune că am un sound specific care nu poate fi confundat, și sincer mă bucur când aud asta, dar eu nu știu cum să mă definesc. Pentru că am atins foarte multe zone din electronica. Dacă am reușit să îmi păstrez acel ceva care îmi aparține numai mie, nu știu. Probabil electronica e cel mai potrivit cuvânt, pentru că e generic. Am îndoieli și aici.

 

Când ai început cursurile de producție muzicală?

În 2011 cred, când am fost întrebat dacă nu vreau să fac parte din proiectul Artskul, care era foarte îndrăzneț la vremea respectivă. Mi s-a părut foarte interesant și am acceptat pe loc.

 

Ce producători români au participat la training-urile cu tine până acum?

Tieftoner, Reform-1, Archai, Rustle Sounds sunt doar câțiva.

 

BLN

 

Care sunt colaborările de studio care ți-au marcat cariera până acum?

Am remixat și am fost remixat de către artiști pe care îi apreciez foarte tare, cum ar fi Plaid, Arovane, Roel Funcken. Pentru mine înseamnă foarte mult.

 

Cum se vede undeground-ul electronic românesc din studioul BLN? Simți o evoluție de la finalul anilor ‘90 și până acum?

Categoric da. Cantitativă și calitativă. Aș dori însă să se pună accent mai mare pe calitativ, cred că s-ar putea face mai mult în zona asta.

 

Cum a fost performance-ul de anul trecut de la Batofar?

Superb! Din păcate nu lipsit de surprize, în mijlocul performance-ului a fost o pană de curent pe vapor. S-a rezolvat rapid însă…

 

Ce planuri ai conturat pentru BLN în următoarea perioadă?

Voi lansa un nou album în ianuarie, nu zic mai mult.

 

Gear-ul de care ești cel mai apropiat din studioul tău

Îmi plac toate acum, dar totuși să încerc să fac un top 3

  1. MFB Dominion-1
  2. Behringer Deepmind 12
  3. Waldorf Micro Q

 

O mică introducere în flow-ul de producție BLN: de unde pleci cu ideea unui track: de la o linie melodică, de la o percuție?

E diferit de fiecare dată. Uneori fac melodia înainte, alteori percuția. Depinde de mood.

 

Îți creezi propriile loop-uri sau ești adeptul sampling-ului

Îmi creez propriile sunete, folosesc foarte mult midi și înregistrez synth-urile in DAW. Adică mă auto samplez.

 

Cât timp trece de la o idee și până la o piesă gata de release?

Asta poate varia extrem, am avut chiar ideea de a compune un album într-o zi. Nu mi-a reușit. Dar am făcut 6 piese în două zile. E drept că nu am fost foarte mulțumit de rezultat…

 

Care sunt cele mai folosite instrumente în studio?

Aproape toate, care îmi sunt la indemână. Sunt câteva care necesită ceva efort până le cablez, plus că e overlap de sunet cu alte scule din studio, de aceea mă gandesc să nu le țin la expoziție și să le vând.

 

E loc și de o componentă digitală în studioul tău?

Sigur! Digitalul are locul lui foarte bine definit. Sunt un purist analog, da, dar nu am ochelari de cal.

 

Dacă banii nu ar fi o grijă, ce scule ai adăuga în studio?

Probabil Schmidt, Waldorf Quantum și mi-aș tapeta studioul cu Eurorack. Dar nu pentru că îmi lipsesc, ci doar așa, pentru că pot și îmi plac sintetizatoarele. Dacă e ceva sigur pe lumea asta este faptul că nu sculele fac muzica faină. Am auzit muzică superbă facută numai cu un laptop, free software, sau cu un track-er.

 

Pe BLN îl vom putea vedea cu un performance audio-vizual la Amural Festival, Brașov, 23-26 august.

 

 

Citește mai mult: Cum au sunat compozițiile lui Petre Inspirescu pentru pian, într-o hală dezafectată

 

 

Published August 15, 2018.