JB vorbește despre DJing, colecționat discuri și scena din Brașov

Interviu cu Alexandru Drăgănescu aka JB: când pasiunea pentru muzică nu are limite

Am vorbit recent cu JB despre cum a început să colecționeze discuri (și ce mai înseamnă astăzi acest hobby), cum s-a apucat de mixat și cum arată astăzi scena locală din Brașov.

Alexandru Drăgănescu aka JB este unul din cei mai vechi colecționari de discuri din România, din vremuri când discurile erau mult mai greu de găsit decât astăzi.

Originar din Brașov, JB a fost prezent pe scena clubbing de la noi încă de la început, asistând și trecând cam prin toate transformările care au avut loc în ultimele două decenii. Ca DJ, a experimentat de-a lungul timpului cu toate genurile și subgenurile muzicii electronice, de la funk la disco și de la house la techno.

JB (sau Jupânu’ Bazarului cum i se spunea pe vremuri) și-a transformat de-a lungul timpului pasiunea pentru muzică într-un soi de obsesie, trecând peste granițele impuse de circumstanțele în care se află. Un colecționar avid de discuri și un DJ cu o tehnică ireproșabilă și o selecție muzicală inedită, JB și-a păstrat simțul critic extrem de dezvoltat atunci când vine vorba de muzică și a refuzat să facă vreun compromis de dragul alinierii la anumite trenduri impuse de dinamica scenei de club sau de industrie. De altfel, JB nu prea agreează termeni precum industrie, iar gusturile lui muzicale transced curentele actuale, conferindu-i un statut unic.

 

​​​​​​Cu ce te mai ocupi în ultimul timp?

Cu destul de multe aș putea spune. Acum aproximativ un an și jumătate am hotărât să părăsesc o barcă ce se scufunda încet-încet și să renunț (momentan) la ideea de a mă mai angaja undeva full-time. Am mai mult timp pentru muzică, iar asta mă susține și financiar pe linia de plutire de o vreme.

Ești considerat unul din cei mai pasionați colecționari de discuri din România. Cum ai ajuns să colecționezi muzică?

Am început încă din școala generală. În termeni muzicali descopeream o altă lume, iar în același timp, cu pași mici dar siguri, mă descopeream și pe mine. Discurile au fost și ele prin casă de la două generații anterioare, însă nu aveam la ce să le ascult în perioada aceea. De la o vârstă încă fragedă, dar la care voiai să fii diferit, am început să merg pe la petrecerile de profil din Brașov, unde am văzut prima oară pick up-uri Technics și Dj-ii care puneau de pe discuri. Cam atunci a fost punctul de pornire, aproximativ prin ’97-’98.

La prima vedere, colecționatul de discuri pare un hobby destul de costisitor. Ce părere ai?

Este un hobby costisitor pe termen lung dar nu și atunci când găsești un disc fantastic în cine știe ce loc. Asta mă împiedică să mai gândesc pe termen lung.

De ce crezi că oamenii sunt interesați în continuare să cumpere muzică pe format vinil?

Pentru că îți aduce o experiență diferită, reală. Una e să ai o carte în mână și alta e să dai scroll la un .pdf pe tabletă. Personal, mă simt mult mai aproape de formația sau producătorul respectiv. Ai o copertă cu niște informații, un insert sau un poster la albume, și discul pe care îl ții efectiv și îl pui pe pick up. Te bucuri altfel de muzică. Plus că mai e un aspect, probabil cel mai important – cum se aude.

Deci vinilul sună mai bine decât digitalul, sau e un mit?

Sunt două formate diferite. Diferența constă de fapt în felul în care este prelucrat sunetul, care în mod natural este un semnal analog. La un vinil, dinamica este compresată, iar pentru producerea lui, frecvențele sunt modificate de​ inginerii de sunet; altfel ar sări acul de pe disc. La digital, lucrurile sunt mult mai simple și precise, iar spectrul frecvențelor este mai mare. În fond, totul depinde de ureche și de echipamentul pe care asculți. Este un mediu destul de pretențios, însă, din punctul meu de vedere, pe un sistem corect configurat pentru vinil, acesta sună mult mai bine decât orice cd sau fișier digital existent.

Tu de unde îți cumperi muzica?

Din magazine fizice, din târgurile de vechituri sau de viniluri, din anticariate, sau și online.

Câte discuri ai în colecție?

Nu le-am numărat niciodată, dar în curând cred că ​ating tona.​​

Cum vezi tu viitorul acestui format muzical?

Cu ajutorul mai multor mașini de inscripționat, poate și la noi cândva, viitorul va suna bine.

Povestește-ne despre cariera ta de DJ.

Prima experiență cu publicul, neoficială și destul de timidă am avut-o prin 2004. Amicii de la Aria Urbană aveau concert la Web Club și m-am hotărât să fac și eu o excursie cu ei până în București. Iar DJ-ul lor de atunci, Nemo, care făcea warm-up și after în seara respectivă, m-a lăsat și pe mine să pun muzică de pe discurile lui, până au început băieții cântarea. N-a ieșit rău, din ce îmi amintesc. Însă nu aveam o bază cât de cât solidă și nici bugetul necesar pentru a mă apuca serios, deoarece pe atunci nu erau prea mulți care să pună muzică de pe CD playere. Așa că am stat la rând și mi-am făcut temele, ca să nu sar niște pași. Iar în 2005 și 2006 am reușit să fac doua tururi în America pe timp de vară, unde chiar am făcut niște bani frumoși, dar pe care i-am cheltuit în mai puțin de o săptămână prin Lower East Side. Câteva lăzi trimise acasă cu avionul și de-acolo s-a declanșat totul. Au urmat petreceri prin Brașov, București și în alte orașe din țară, mixuri la radio, excursii regulate prin Europa, în căutare de discuri, dar mai ales multă practică și muncă de informare cu orele. Așa zisul stil s-a format cu timpul; în momentul de față, stilul meu muzical e cât se poate de personal aș spune. Pentru mine, pasiunea pentru muzica depășește împărțirea pe genuri și încerc să creez un sunet original care prinde atât clubberul, cât și amatorul de audiții. Până la urmă, totul se rezumă la selecția muzicală.

Ce se mai întâmplă prin Brașov? Cum e scena de muzică electronică acolo?

Hai să-i spunem decentă. Față de acum 10-15 ani, când existau petreceri cu continuitate pe fiecare gen major în parte, acum predomină în principal o singură scenă. Din fericire totuși, cei ce se ocupă de ea cunosc cat de cat fenomenul, pentru a-i da o direcție coerentă. Brașovul e un loc atractiv pe harta muzicii electronice din România datorită zonei și a faptului ca vin brand-uri mari să facă petreceri aici, care aduc mii de oameni. Lucru îmbucurător de altfel. Însă există și local festivaluri anuale importante, care abordează și din alt unghi muzica electronică plus alte fenomene culturale, lucru ignorat până acum. Ceea ce este mai mult decât optimist. În rest, câteva spații mici unde se întâmplă săptămânal petreceri, deci dacă te afli în oraș în weekend, ai​ ​unde merge.

Ne poți împărtăși câteva discuri obscure din colecția ta?

Loren Mazzacane – Acoustic Guitar / Gifts ‎(Daggett Records) (1978)​

cosmin trg

Acesta e un album găsit local, de care am fost surprins să aflu ca e unul din cele doar 50 de exemplare făcute vreodată.

Motohiko Hamase – Intaglio (Shi Zen) (1986)

cosmin trg

LP cu centura neagră și de interes maxim​,​ ​mai ales la el acasă.

Octavian Nemescu / Daniel Kientzy ‎- Metabizantiniricon / Trisson (Electrecord) (1991)

cosmin trg

Probabil una din cele mai valoroase bijuterii muzicale contemporane de la noi​.

Cine au fost eroii copilăriei tale?

Datorită faptului că am facut 8 ani de atletism, nu i-aș numi neapărat eroi, ci mai degrabă persoane cu o influență aparte: Carl Lewis și Jonathan Edwards.

Ce alte pasiuni ai în afară de muzică și colecționat discuri?

Înot cam de trei sau patru ori pe săptămână.

Ce artiști se regăsesc adesea în seturile tale?

Sunt câteva piese de suflet pe care le-am pus multă vreme, în rest nu prea epuizez artiști, tocmai ca să nu mă repet.

*credite foto: Alex Dan

 

Citește mai mult: Cinci discuri rare de găsit la târgul de vinil Paradis Paradis