Interviu: despre sunet, vibrație și rezonanță, cu Ajna Vitamin

Interviu: despre sunet, vibrație și rezonanță, cu Ajna Vitamin

Autor Delia Gavrilă
Ajna Vitamin

Octavian Vasile este un tânăr producător de muzică electronică, născut și crescut în București.

De peste zece ani produce psy-trance, muzică tribal și experimentală sub pseudonimul Ajna Vitamin, iar atunci când nu se află în studio, lucrează ca sunetist la Teatrul Național din București.

În plus, Octavian este co-fondatorul studioului de înregistrări Gravity Sounds, iar în timpul liber predă lecții de Ableton – în studio-ul de acasă – celor interesați să-și pună bazele în producție muzicală.

Am vorbit cu Octavian despre statutul și meseria de sunetist în România, precum și despre dragostea și interesul lui pentru goa/psy.

Dakini Festival 2019

Cum e la TNB? Cu ce te ocupi acolo?

Sunt sunetist. Lucrez de cinci ani acolo. Sunt titular la „UFO”, la „20 de ani în Siberia”, duminica fac spectacole cu Marian Râlea pentru copii și în rest conferințele săptămânale de la Sala Media; mai lucrez împreună cu alți colegi la piesele lor pe post de back-up, tehnician și viceversa.

Cum e să faci sunet pentru teatru?

E o responsabilitate destul de mare.

Ca sunetist, crezi că poți să influențezi cumva modul în care o să perceapă oamenii spectacolul?

De exemplu, dacă nu ai bun simț și dai sunetul prea tare, oamenii nu o să perceapă ok un show; chestiile astea nu țin neapărat de experiență, ci de bun simț.

Dar ai și pasaje muzicale realizate de tine?

Nu la TNB. Am avut la Teatrul de Comedie piesa „Artificii” – despre relațiile de cuplu – pentru care am făcut sound design, deci nu pot să consider că am intrat în muzică propriu-zis. Au fost mai mult chestii de genul pornit motor de mașină, uși care se închid, sunete de atmosferă în raport cu realitatea; am făcut un jingle de radio, o știre despre Kiribati, tot cu sound de radio-difuziune.

Am compus recent patru piese originale pentru un spectacol de umbre despre festivalul chinezesc. M-am documentat mai întâi, să învăț la nivel de teorie muzicală cum se compune muzică tradițională chinezească, apoi am găsit un instrument virtual care emulează o groază de instrumente acustice. Compania de Teatru Umbros este independentă, are în momentul de față două spectacole pentru copii de grădiniță, însă ei sunt deja la un nivel profesionist cu tot ce fac. Pentru mine a fost un proiect de suflet din care am învățat multe lucruri pozitive despre copii și despre cultura chinezească. La TNB încă nu am cum să fiu sound designer, deoarece nu am diplomă în domeniu; sunt un autodidact.

Mai lucrezi cu cineva?

Am mai lucrat cu prietenii, așa, la nivel de distracție și jam session-uri în mare parte, însă singurul prieten drag care a avut avânt să lansăm o piesă împreună a fost Mihai Cadar, cunoscut în lumea psy-ului ca Ancient Core. În rest, lucrez la spectacole cu anumiți colegi; ne ajutăm reciproc și este o atmosferă foarte pozitivă între noi.

Îmi pare rău însă că managerii acestui teatru nu sunt interesați de subalternii lor de la tehnic. Nici nu au habar ce pontențial creativ avem. Preferă să ne limităm la ce știm noi să facem mai bine, execuție și profesionalism; este o lipsă mare de comunicare. În fine, dacă din întâmplare va citi unul dintre ei acest interviu sper să realizeze că ne salutăm în fiecare zi și de fapt, în același timp suntem străini total.

La nivel de sound design de teatru în România, suntem în urmă rău de tot. Suntem însă printre primii din Europa la nivel de birocrație.

Da? De ce?

Pentru că marii regizori ai noștri – nu vreau să dau nume – aleg să tragă sunete de pe Youtube, în loc să plătească un sound designer din bugetul spectacolului. Dar îți trebuie diplomă de sound designer de la UNATC ca să fii eligibil pentru TNB, o ideologie cretină de tip birocratic pentru anul 2019. Limita asta ne aruncă în epoca de piatră pe această ramură creativă a sunetului. Am auzit de la mai mulți oameni de la UNATC că Masterul în LSD este la nivel introductiv. Îți deschide drumurile, îți oferă instrumentele și cărțile, iar la final de fapt descoperi că abia la job începi să înveți meseria, facultatea ti-a oferit o punte.

În secolul 21, oamenii mai învață și singuri meserie, unii nu au timp să meargă la școală, muncesc pentru supraviețuire, iar facultatea este facultativă. Nu ar fi mai frumos să existe niște evaluatori care să-ți dea diploma pe baza unei examinări? Problema reală este de fapt că meseria de sound designer nu există în România. Nu e ca și contabilitatea, de exemplu; este o meserie vocațională. Uitați-vă la politicieni, majoritatea au diplome fabricate; și aceste nenorocite de hârtii nu dovedesc de fapt competența unui om. Omul dovedește prin muncă ce poate să facă.

Profesia de sunetist nu există oficial în România. Există acest SAE (Media Academy Bucharest) care ziceai că, din punctul tău de vedere, te ajută doar în mixing.

Te ajută în domenii care sunt exclusiviste în România. De exemplu, la TNB, academia SAE nu are nicio relevanță; nu e acreditată peste tot și nu înțeleg de ce nu se împinge treaba asta. E o școală foarte bună până la urmă, au o tehnologie decentă și profesori sufletiști. Însă e atât de scumpă, încât nici din salariul mediu pe economie nu ai nicio șansă să o faci integral. Ei susțin cursuri care-ți oferă o diplomă numai bună de pus în ramă.

Ajna Vitamin
"Unii percep dark psy-ul ca pe ceva „malefic”, dar e de fapt ceva sublim și necunoscut, ceva care reflectă alte percepții, alte realități."

De cât timp faci muzică?

M-am apucat în copilărie. Când eram mai mic (pe la 8-10 ani), ai mei mi-au luat o clapă. Clapa s-a stricat și taică-meu s-a supărat pe mine, mi-a zis că nu se poate așa ceva, și nu mi-a mai luat alta. Pe la 13 ani a venit un vecin de la etajul 4 cu FruityLoops pe patru dischete floppy. Programul de bază era un sequencer cumva. Aveai un sequencer unde puteai să adaugi două-trei VST-uri; parcă aveai 8 sau 16 canale pe mixer, și cu alea făceai toată muzică. Și a mai fost Dance Ejay, dacă știi; erau niște programe de genul samplere. După, pe la 16 ani, când am început să înțeleg și limba engleză mai bine și să traduc tot ce se întâmplă, am început să produc, tot în Fruity Loops.

Lucrezi cu vreo casă de discuri?

Da. În prezent sunt înscris la Jellyfish Frequency Recordings din America. Am scos una dintre cele mai bune piese de psy-trance melodic din cariera mea pe o compilație, cu intenția de a strânge fonduri pentru tratamentul de cancer la stomac al unui coleg producător de la label. A fost un succes totul, inclusiv vindecarea sa. Casa noastră de discuri a primit un certificat de merit pentru toți banii donați fondului de conservare al oceanelor, bani strânși din muzica artiștilor implicați din întreaga lume.

Tu ești din București?

Da. Aici m-am născut și am crescut.

Cum te-a influențat orașul?

Sincer, nu prea m-a influențat în niciun fel; mai mult m-a influențat natura. Părinții mei mă duceau pe la pădure, pe la pescuit și tot așa. Bucureștiul cred că m-a influențat când eram mic, pentru că făceam drum n bass și experimentam chiar și cu dubstep. Era vibe-ul ăsta urban, perioada aia de glorie a dubstep-ului, drum n bass, ragga jungle – acum vreo 16-17 ani. Cred că cel mai mult m-a influențat muzica dub.

Mi se pare că acum e un mare takeover al scenei de deep; e cea mai influentă din București. Oriunde te duci, e deep și e cum e, mare petrecere cu tech-house, minimal, micro. Sunt și niște genuri mai eclectice care răsar din deep. Cred că cea mai influentă scenă a fost cea de drum n bass; 10-12 ani de continuitate, apoi a dispărut de tot.

Ajna Vitamin
Ajna Vitamin

La psy cum ai ajuns?

Aveam cam 19 ani. Nu știam că există party-uri sau festivaluri, habar n-aveam care-i treaba. Cred că primul contact cu goa l-am avut pe la 9 sau 10 ani, prin tata. El a lucrat la Ambasada Indiei. Acolo îi dădeau să asculte CD-uri cu tot felul de muzică Goa, Hindi. Eu nu înțelegeam nimic din muzica aia, dar o ascultam pentru ca era interesantă.

Acum cât timp, 20 de ani?

Acum 30 de ani a început mania hi-fi cu muzica în România. Tata se ducea în Ungaria și cumpăra de acolo tot felul de scule, amplificatoare, casetofoane, tape machines.

Psy-ul este o muzică din viitor?

Nu, este din prezent, însă sound-ul este din viitor. Sunt sunete pe care nu le asociezi cu o chitară sau alt instrument; ele provin din sinteză de sunet și au alte proprietăți. De exemplu, pot să zic în boxe, au niște bulbuci pe care poți să îi simți în celule. Cred că psy-ul bun vine din sine, nu din aria aia mentală. Este interesant să călătorești în capul unui producător, dar dacă nu atinge frecvențele alea umane, parcă ceva nu se leagă, și nu compari cu nimic, adică e vorba de ideea fiecăruia. E vorba și de tine, cum rezonezi cu muzica. E posibil să nu rezonezi cu ce rezonează altul.

Unii percep dark psy-ul ca pe ceva „malefic”, dar e de fapt ceva sublim și necunoscut, ceva care reflectă alte percepții, alte realități.

Ar trebui să ne preocupe schimbările climatice tot mai pregnante în ultima vreme?

Eu cred că ar trebui să ne preocupe, începând cu festivalurile, dacă tot vorbim de latura asta. Nu e ok să aduci pungi, chestii de plastic. Există industrie care se ocupă de asta, sunt o grămadă de alternative, și am putea de acolo să începem, să schimbăm. Știi, ca să fim un fel de Popa Tanda, prin puterea exemplului.

Dacă nu există natură, nu existăm nici noi. Festivalurile promovează consumerismul. Chiar și la psy, plătești ca să fii hipiot, dar nu despre asta e vorba. E vorba de educație. Festivalurile astea îți oferă o educație cumva deschisă către natură și către noi, ca oameni și umanitate. Deocamdată suntem în capitalism, hai să consumăm, hai să băgăm, și cu asta basta. Mai durează până ne schimbăm percepția.

Ignoranța e un păcat, până la urmă, dar și prostia ar trebui să fie un păcat, prostie care se promovează suficient la noi în țară. Dacă te uiți la TV te îngrozești. Mai bine te uiți pe Internet, unde informația e open-source și poți să verifici dacă-i eligibilă. La TV e fix ca la circul haosului; toată mizeria umană e băgată în televizor. Se folosesc de mizeria umană ca să te controleze, astfel încât tu să nu mai fii capabil să ai o opinie concretă despre realitate, să ai discernământ. Lumea e condusă de psihopați și e greu să-i înlăturăm de la putere.

Și ce putem face? Să instaurăm o revoltă?

Revoltă fără violență, ci prin cunoaștere. Să nu mai depindem de ei, despre asta e vorba. Să devii autonom și să produci pentru restul lumii. Nu e vorba despre a deveni individualist și nu a mai avea nevoie de sistem, ci despre a ajuta cumva sistemul să evolueze și gândirea să fie dezvoltată mai mult la nivel colectiv.

Gândește-te ce explozie tehnologică a avut loc în anii ’70, când erau hipioții prin preajmă, iar lumea se înțelegea bine. Aveai prieteni, vibe-uri frumoase. Oare a fost o coincidență sau viața lor mai relaxată i-a ajutat să se gândească la inovații? Noi am ajuns ca în 2019 să producem inteligență artificială care să gândeasca pentru noi; imaginează-ți cât de proști suntem.

Încurajez lumea să își caute informație eligibilă și să se uite către bun-simț și empatie. Sunt niște canale care îți deschid latura creativă din tine și iubirea față de natură, atunci când aceasta nu prea mai există. Asta-i simpla rețetă.

Cum a fost contactul cu festivalurile psy?

Prima oară am aflat de festivalurile Rebirth Water și Transylvania Calling. Primul festival la care am ajuns a fost Rebirth Fire; a fost un festival blană, într-o locație foarte bună – o pădure de platani. Festivalul era cumva la începuturile dark psy-ului. Fiecare artist era cu părerea lui, încă nu exista o omogenitate între ideile lor. Abia după vreo doi ani a început scena psy să se ridice în România.

În 2011, Transilvania Calling a fost apogeul; 1800 de participanți, sau chiar 2000. Toată lumea își amintește de acea ediție, a fost ceva de vis; era la cota 1100, foarte greu de ajuns la locație. Era raiul pe pământ, după cum au descris oamenii, la nivel de experiență, să vezi cum se ridică norii pe lângă tine și să vezi răsăritul deasupra munților. S-au întâmplat și niște chestii neprevăzute; din cauza vântului a zburat cortul de la chill-out – un cort de circ care s-a desprins și a zburat pe acolo, au căzut boxele, însă toată lumea era fericită și era un amestec de români și străini veniți din toată lumea.

Transylvania Calling
Transylvania Calling

Psy-ul despre ce vorbește?

Despre aliens (râde). E vorba de vibrație, de rezonanță. Dacă te uiți la psy, vibrează totul în jurul tău, mai ales atunci când ești în fața sound system-ului; simți toate vibrațiile, în fiecare părticică a corpului, e ca un gâdilat electric plăcut.

Fiecare percepe cum și ce vrea. Ce zic eu nu e neapărat adevărat pentru toată lumea. Sunetele sunt oricum diferite la psy față de muzica „obișnuită”. Unele sunt melodice și provin din disonanțe, din sunete distorsionate. E interesant cum poți să modulezi un sunet „stricat”, să mai adaugi o distorsiune, încă un sunet disonant, și ușor-ușor să ajungi la o armonie pe care să o faci să sune melodios, cu efecte și o tehnică inovativă.

Ce e important în parcursul tău artistic?

Pentru mine, muzica e o deschidere către bucurie. E important să rămân mereu ca la început, cu suflet de copil și suficient de matur astfel încât să pot evolua armonios. Vreau să descopăr tot timpul ceva nou în muzică, un detaliu care nu a mai fost niciodată descoperit. Sunt într-un proces continuu de învățare, și – cumva – și de expresie, în același timp. Vreau să fiu un showman, dacă e să o luăm așa; să se bucure lumea de muzica mea, și să nu fiu plătit ca să dau din mâini foarte mult în afara mixerului. Să fiu tot timpul cu mâna pe mixer și pe control acolo, să nu fie nevoie de entertaining, să „ridic” publicul, sau alte bălării.

Ce fel de bălării, să dai din mâini?

Să dai din mâini inutil, cand nu este cazul, să animi atmosfera forțat, ca un fel de maimuță scăpată din cușcă, și care sărbătorește reîntoarcerea în natură. Sunt artiști care au tempo-ul corpului mai rapid decât bpm-ul piesei, și arată ciudat să vezi un electrocutat la butoane. Mie-mi place să mă conectez cu publicul prin muzică, prin zâmbete. Mă concentrez mai mult pe privirile din ochii lor; așa mă prind dacă vor mai mult sau au nevoie de un break ca să-și relaxeze corpul.

Dar unora le place să facă asta.

Păi e vorba de entertainment și iluzionism, mai ales în zona comercială: DJ-ul e perceput ca fiind zeul petrecerii. Dacă nu dă din mâini, nu se conectează cu publicul; a doua oară îi dau ban ip în Mamaia și pierde combinația vieții. (râde)

Ca artist, cum vezi treaba asta cu ego-ul?

Ego-ul e promovat în fiecare zi în capitalism și cam în asta se învârte totul. Să ai grijă de tine, să fii pe modul de supraviețuire, ca în junglă. Cred că dacă ai fi în junglă ai învăța să mănânci plante ca să supraviețuiești, nu animale. Experiențele astea psihedelice, de ucidere a ego-ului, sunt recomandate să se întâmple undeva în pădure, nu în oraș. Natura îți dă toată iubirea de care ai nevoie ca să nu-ți pierzi mințile.

Crezi că muzica psy evocă toate aceste idei pe care le-ai expus mai devreme?

Evocă iubire. E foarte multă iubire, chiar și atunci când intră în zona aia mai mentală, mai de neînțeles. Tot din iubirea pentru experimente audio rezonează și muzica asta mai hardcore. Psy-ul adună oamenii și îi conectează ca și orice alt gen de muzică, însa aici direcția e către comuniunea cu natura și atmosfera tribală și ancestrală.