Electronic Beats Romania
Adi Stoenescu

Despre muzică și comete: interviu cu Adi Stoenescu

Adi Stoenescu este un pianist de jazz care a activat în trupe precum proiectul KRiSPER (jazz electric, cu accent pe sunete procesate și care explorează o zonă diferită de muzica jazz tradițională – proiect acum inactiv), dar și alături de Iordache, precum și în Arcuș Trio, și mai ales în experimentul Jam Community. Adi cântă la pian electric și efecte, alături de saxofonistul Alex Arcuș, inițiatorul Arc Records, cu care a fost coleg în Arcuș Trio.

Am discutat cu Adi nu doar despre muzica cvintetului, dar și despre atenția pentru detalii precum design și artwork, pentru produsul excelent pe care l-au realizat cu discul lor, Landing on the Comet. Singurul lor disc conține teme science-fiction cu influențe urbane locale.

În conversația mea cu Adi am trecut în revistă percepția lui asupra scenei de jazz din București, cluburilor dedicate acestui gen și mai ales nevoia de a construi o comunitate solidă de fani și muzicieni, de unde și proiectul de improvizație Jam Community și Cealaltă muzică.

Să începem cu proiectul The Jam Community și Cealaltă muzică.

The Jam Community este ca o trupă mai mare, fără o componență fixă. Proiectul s-a cristalizat într-un loc numit Studio, pe Calea Moșilor, de care se ocupa Darius de la JazzBook. Asta era prin 2015; locul nu mai există acum. Se cânta o muzică liberă, cu elemente de drum n bass, neo-soul, și ideea era ca lumea să poată dansa pe muzica asta. Nu existau structuri și forme, pur și simplu ne urcam pe scenă și cântam. Proiectul The Jam Community a fost finanțat de AFCN acum vreo doi ani. Colegii mei au mers prin orașe mari din țară sau la Chișinău. În cadrul proiectului au făcut ateliere despre cum funcționează muzica și au susținut concerte.

Cealaltă muzică a fost o titulatură care îngloba patru trupe: Jam Community, Krisper, Brigada Artistică Urbană și Ana-Cristina Leonte, cu proiectul Reveries. După ce ei au mers prin țară cu atelierele și evenimentele, turul s-a încheiat cu un concert în Expirat cu aceste patru trupe. Cred că titulatura îi aparține lui Tavi Scurtu și a numit-o „cealaltă”, ca o reacție la mainstream.

The Jam Community continuă și azi, și încă destul de puternic. Există evenimentele din ultimul an, o dată pe lună, organizate la Expirat, unde membrii The Jam au fuzionat cu MCs sau artiști hip hop români. The Jam a participat recent la festivaluri ca Street Delivery, Waha sau Electric Castle.

Cum te sprijină familia și soția ta în cariera ta muzicală?

Ai mei sunt primii care mă susțin fiindcă amândoi vin din zona asta. Mama a cântat muzică populară ani de zile, tata e baterist și cântă cu trupe de coveruri. Dar amândoi au ținut să am o variantă de back-up în viață, ca să nu fiu nevoit să accept proiecte în care nu mă simt confortabil doar ca să plătesc chiria. Așa că acum sunt un programator cu o carieră muzicală.

Soția mea nu vine din zona muzicală și se amuză uneori de micile drame muzicale pe care i le povestesc, dar mă susține și ea, îmi mai dă sfaturi pe partea de PR, și e prezentă la multe din concerte.

Ție îți place mult improvizația, nu? 

Îmi place improvizația din muzica jazz. Are un vocabular și o gramatică aparte și îmi place să evoluez în acest context. Cât despre jam sessions, ele reprezintă un lucru extrem de sănătos pentru scena din București. Am contribuit cât am putut în ultimii doi ani la organizarea sau susținerea lor. E și un prilej bun de socializare. Sunt anumiți oameni care vin constant, și nu mă refer doar la instrumentiști și vocaliști; îi apreciem și ne bucurăm de prezența lor.

În București sunt câteva locuri care au susținut jam session-urile periodice, la interval de una sau două săptămâni. Mă refer la o activitate mai recentă, din ultimii ani. E vorba de JazzBook (Darius, care se ocupă de acest loc a ajutat scena bucureșteană în nenumărate rânduri), Beat Bar Umanist, Londohome, Copper’s Pub. Mai amintesc și Green Hours, unde nu sunt neapărat jam-session-uri periodice, dar pentru mine este un important reper al concertelor de jazz. Tot ei (Voicu și Rozana) organizează și festivalul GreenHours de câțiva ani buni, de fiecare dată cu un line up actual și interesant.

Care este procesul tău de creație?

Nu cred că fac ceva deosebit. Adun idei pe care le aud în primă fază, apoi le notez, fără să îmi pese prea mult de rezultat în pasul ăsta. Le notez direct în Sibelius, fiindcă nu am răbdare să scriu partituri de mână. În plus, cu Sibelius ești foarte liber să transpui părți întregi, să regândești totul foarte repede. Se mai întâmplă să pornesc de la mici înregistrări brute trimise de colegii de trupă. Câteva piese au plecat de la niște mici improvizații pe care mi le-a dat Arcuș. Câteodată îmi înregistrez colegii cu telefonul pe la soundcheck-uri și unele din frazele de acolo ajung să fie material pentru unele piese.

În general, lucrez în paralel la mai multe piese. Pianistul Vijay Iyer zicea la un masterclass ținut în București că „nu există idei” și că termenul de a compune („composer” din franceză), înseamnă doar „a pune împreună”. Ideea lui e eliberatoare, fiindcă poți să ai multe părți neconectate între ele în prima fază și apoi poți să le lipești pe baza unui contrast în ceva mai interesant decât suma părților.

Aș vrea să povestim și de diferența dintre un sunet live în studio și o producție pe trackuri. Voi cum ați lucrat și cum îți place să lucrezi?

Am tras totul live, împreună; nu cred că ar fi funcționat altfel pentru noi. Aveam o piesă unde începusem să tragem pe trackuri separate, dar nu a funcționat și până la urmă am tras tot împreună. Și albumul „Allotropy” cu Arcuș Trio a fost înregistrat la fel. Post-producția a fost minimală, am adăugat mici sunete, am făcut mici editări, dar în general nu ne-a plăcut să cosmetizăm înregistrările prea mult. 

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

KRiSPER a evoluat din Arcuș Trio?

Da. Alex Arcuș, colegul și prietenul meu, are marele merit că este un artist încăpățânat. A venit acum câțiva ani din Chișinău în București, și avea deja niște piese originale. Le-am adaptat cât de bine am putut pentru formulă de trio cu orgă Hammond, tobe și saxofon. Și nu doar am înregistrat discul, dar Arcuș și-a făcut firmă și casă de discuri, Arc Records. Nu știam unde să scoatem albumul, iar el a găsit soluția; s-a ocupat și de promovare, nu doar de muzică. Doi ani de zile am fost în turnee și cântări la tot felul de festivaluri: JazzTM, EtnoJazz la Chișinău, Smida. Pentru mine această experiență a fost precum o a două naștere. Cred că și pentru colegii mei la fel.

Eu sunt fan și influențat de trupa Kneebody și cumva, contextul s-a potrivit foarte bine cu ce mi-am dorit să fac. Aveam compozițiile mele și mă gândeam că îi știu pe Arcuș și Marcel, și îmi doream să fac un cvintet cu tobe, pian, bass și cu doi suflători. Mi-a venit firesc să completez formula noastră de trio cu o trompetă și un bass electric, și așa au apărut în poveste Harvis Cuni Padron și Michael Acker.

Numele KRiSPER a fost o idee a soției mele, care ascultă foarte multe podcasturi și a dat peste termenul crispr într-unul din ele, care are legătură cu o tehnologie revoluționară de editare a genelor. Mi-a plăcut sonoritatea lui și l-am preluat. 

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more

Load video

Muzica jazz este un instrument prin care se poate manifesta și simțul umorului?

Sigur! Merită făcută o diferență între seriozitate și solemnitate. Seriozitatea poate merge mână în mână cu simțul umorului. Solemnitatea în schimb e sterilă și neinteresantă. Cred că suntem destul de serioși, dar nu ne place să ne luăm în serios. Ne place să ne jucăm cu titlurile pieselor și să le dăm un dublu sens.

„Klor în folclor” are o melodie cu iz folcloric și e inspirată de pagina de web hruscafacts.ro. E acolo o glumiță: “Hrușcă a pus clorul în folclor”. La fel, „323 de lei” e inspirată de o grupare a optimilor din riff-ul piesei (3 optimi, 2 optimi, 3 optimi), dar îmi place să spun la concerte că 323 de lei reprezintă suma pe care cântăm noi de multe ori, și asta nu e deloc departe de adevăr.

Care este metafora Landing on the Comet/ aterizării pe cometă, numele singurului vostru disc?

Inspirația e dată de sonda spațială Rosetta, al cărei modul Philae chiar a aterizat pe o cometă în 2014. Poate fi și o metaforă pentru apariția noastră ca trupă în contextul unei scenei de jazz pe care o vedem foarte dinamică și într-o continuă transformare. Când spun asta mă refer și la eterna discuție de care mulți ne-am săturat: „Ce e jazz? Ce nu e jazz?” referitor la trupele care cântă de exemplu la festivaluri. Mi se pare interesant să apărem cu albumul nostru în acest context, un album al cărui stil sper să nu fie atât de ușor de categorisit.

By loading the content from Soundcloud, you agree to Soundcloud's privacy policy.
Learn more

Load content

Hai să vorbim despre latura vizuală a albumului. Artiștii s-au inspirat pentru coperta din muzica de pe disc sau le-ați povestit despre ce este vorba?

Coperta albumului a fost creată de Bogdan Ceaușescu, cu care sunt prieten de când eram studenți în Regie; ne știm de vreo 15 ani. E interesant că am început amândoi în facultăți tehnice și că am luat-o în alte direcții apoi. Acum el e graphic designer, are colaborări cu MNAC sau Cărturești, iar la copertă a lucrat cu un ilustrator foarte fain pe care îl cheamă Sebastian Pren. Bogdan, de altfel, m-a ajutat cu postere pentru concerte de prin 2010 încoace. Am mare încredere în el și îi ofer libertate totală. Îmi plac mult lucrările lui, are un portofoliu foarte mișto și îmi știe muzica mai bine decât oricine din zona grafică. Mi s-a părut că stilul minimalist, misterios și puțin retro-modern se potrivește cu ce voiam să transmitem prin album.

Electricitatea basului de pe albumul vostru aduce o energie și o dinamică specială albumului. Ce ne poți povesti despre asta?

Tot sound-ul ăsta a pornit de la atracția noastră pentru trupa Kneebody și pentru modul în care completează improvizația cu efecte: delay, overdrive, ring modulator sau chorus. Asta s-a potrivit și cu faptul că, în ultima perioadă, Michael Acker explorează mult cu efecte și l-am încurajat să le folosească în concerte și la înregistrări. Am dus sound-ul albumului către rock și a fost important pentru noi să-i dăm o intensitate și o putere semnificative. Ca să obții asta, cel mai la îndemână e să folosești o chitară electrică, dar n-am vrut să mergem pe calea bătută, așa că am obținut un efect apropiat din bass, pianul Fender Rhodes și efectele aplicate de Alex și Harvis. Ni s-a părut un teren bun de explorat și ne place cum a ieșit.

Eu am albumul vostru pe CD. Cum de ați ales să lansați discul în format fizic pe compact disc?

Într-adevăr, e ciudat să mai scoți muzică pe CD în ziua de azi, mai ales că unii nu mai au unde să îl asculte! Noi nu avem multe materiale discografice în spate, așa că ideea de a avea și un produs fizic, cum se făcea „pe vremuri” ne-a plăcut. Putem să folosim CD-ul ca pe o carte de vizită când mergem la festivaluri sau la orice fel de concerte, e parcă un alt impact (dat și de grafică, evident) când dai cuiva CD-ul tău în loc de un link online unde să poată să îl asculte.

Oricum, mă interesează mai mult ca muzica să fie compusă, înregistrată, mixată, masterizată și cântată live. Că e CD, album online sau vinil, nu contează atât de mult pentru mine.

Ne poți face un playlist cu piesele tale favorite?

*credite foto: iordache.ro

Published September 05, 2019. Words by Andrei Bucureci.