Festivalul Waha 2019: un pas mai aproape de natură

„Ce știm noi, cei care stăm acasă, despre sălbăticie?” Dacă prin această întrebare Bertrand Russell face o sinteză a dezvoltării civilizației, contextul nostru face literalmente referire la trăirea unei experiențe într-un cadru natural și reîntoarcerea temporară la originile noastre primordiale.

Mai exact, direcționăm discuția către ediția Waha de anul acesta, unul dintre cele mai importante repere de pe harta festivalurilor românești, ce a avut loc – ca în fiecare an – în pădurea mirifică din Micfalău, Covasna.

Poate părea o abordare divagantă, însă, într-o lume copleșită de abundența informațiilor ce stau în calea cunoașterii și sunt menite să ne distragă de la adevăratul sens al existenței, există totuși o nevoie din ce în ce mai pregnantă în rândul oamenilor de retragere în natură și de supunere în fața forțelor acesteia.

Waha găzduiește anual mii de entuziaști care-și pun deoparte grijile materiale și vin în miezul naturii pentru o experiență incomparabilă.

Aventura de anul acesta a început cu un jurnal de călătorie, în care am reușit să însemnez câteva gânduri, însă acestea au sfârșit șterse de pânza deasă de ploaie care ne-a grăbit plecarea. Așadar, voi relata experiența Waha bazându-mă pe impresiile puternice pe care întreaga organizare le-a lăsat asupra noastră.

Fiecare ediție aduce noi îmbunătățiri care sporesc experiența festivalului și se integrează în ansamblul natural fără a degrada imaginea naturii, ca centru al creației. Rezultatul este o comunitate eterogenă, tot mai numeroasă cu fiecare ediție, ce conviețuiește temporar în acord perfect cu mediul înconjurător.

Ca în fiecare an, cele cinci scene au găzduit peste 100 de artiști care s-au desfășurat pe durata a cinci zile și nopți, prin stiluri muzicale variate și seturi inedite. Instalațiile din lemn, zonele pentru adulți și copii, cu activități creative și educative, diversitatea mâncării, proiecțiile și labirintul de artă s-au întrepătruns perfect la intersecția dintre om și natură. Pentru o secundă ai senzația că trăiești o utopie, în care poți contempla la ideea ruperii definitive de civilizație pentru a trăi pe acest tărâm.

Ca niște adevarați wahaioți, o parte din noi a venit super devreme în prima zi de festival ca să amenajăm zona în care urma să așezăm tribul. Pânzele multicolore prinse de copaci cu ajutorul unei scări improvizate s-au dovedit pe cât de estetice pe atât de practice, fără ele tribul nostru ar fi fost mult mai greu de reperat. Auzeam discuții chiar și de la oamenii din jur pe care nu-i cunoșteam, dar care ne mulțumeau indirect pentru că-și găseau cu usurință drumul către cort. Am fost din nou ca niște copii fără griji, ne-am amuzat teribil de toate situațiile și am îndurat o noapte de frig în jurul aragazului pe care un prieten îl adusese pentru a face ceai și (avea el în plan) ciorbă. Bineînțeles că planul lui nu s-a concretizat, însă a rămas unul din subiectele distracției noastre pe toată perioada festivalului.

Mi-am dat seama că am prieteni în trib pe care nu i-am mai văzut de la ediția de anul trecut. Chiar și așa, n-am simțit că s-ar fi schimbat. Pentru mine, cele mai amuzante au fost diminețile, pentru că ieșeam pe rând light-headed din cort și alăturam corului de râsete aventurile trăite în seara anterioară. Au fost unele seri în care am reușit să stăm împreună chiar în zona noastră de „lounge”. Odată ce coboram în vale fiecare își făcea traseu separat și își organiza singur propriul Waha, în funcție de preferințe muzicale, curiozități și cine mai știe ce.

Am respectat și anul acesta tradiția de a coborâ la vegani, unde tot timpul mâncarea e bună și atmosfera liniștită. Cred că cel mai important e că, deși nu-ți mai amintești exact tot ce s-a întâmplat, rămâi cu o senzație plăcută care îți dă siguranța că vei merge și la anul.

Simți că ai făcut parte dintr-un întreg, dintr-o comunitate de oameni ce îți împărtășește emoțiile și trăirile la unison. Vibe-ul festivalului te învăluie într-o mantră de liniște și pace. La urma urmei, despre asta este Waha, un mediu în care gândurile și emoțiile intră pe un făgaș liniștit, într-un spațiu care promovează diversitatea și apropierea de natură. Este un experiment pe care suntem datori să-l încercăm. Singurul compromis este deconectarea de la tehnologie, care se dovedește a fi atât de benefică. Lipsa telefonului ne-a ancorat pe toți în prezent și ne-a lăsat o mulțime de timp pentru relaxare și explorare.

Ar fi de notat și că Waha este unul din foarte puținele festivaluri din România în care brandingul spnsorilor este inexistent sau extrem de discret și bine integrat în mediul înconjurător. De altfel, brandingul își pierde urma chiar și de pe hainele participanților. Toată lumea pare curățată de praful bolnăvicios de la oraș, toată materialitatea deservind celor mai practice scopuri. Cred că și ploaia a avut un rol în această curățare, în special pentru cei care au înfruntat-o cu vitejie și muzică. Odată cu acestea dispar și termenii de comparație, dispare nevoia de show-off, pentru că la Waha vii fără mască, iar ego-ul rămâne la intrare.

„Waha a fost de la început pe ideea de no logo area. Trebuie să oferi participantului o zonă în care să respire. În mare parte, la festival vin oameni din zona urbană. În România reclama e impusă într-un mod foarte sălbatic, peste tot, pe clădiri; oriunde. La Waha nici nu există semnal la telefon. Nu există reclame. Acolo oamenii pot veni să respire, să se bucure de mediul înconjurător, de muzică, de dans, fără a mai fi bombardați din toate părțile cu reclame. Oamenii vin la Waha fix cu chestia asta în cap: merg undeva unde nu e internet. Nu mai stau pe Facebook, pe Instagram, nimic. Nu e nimic care să-i distragă. Astfel, ei sunt nevoiți cumva, vrând-nevrând, să comunice, să vorbească între ei, să fie în prezent. Sunt niște lucruri pe care merită să le încerci”, spunea Tudor Chiliman (unul dintre organizatorii Waha) în cadrul unui interviu luat astă iarnă.

Deși ideea de a sta la cort poate părea trivială și nepractică, organizatorii au făcut ca fiecare problemă să fie întâmpinată cu cea mai optimă soluție: de la dușurile cu apă caldă, pentru cei care nu cred în beneficiile dușului rece, la menținerea curățeniei prin colectarea selectivă a deşeurilor.

La nivel muzical, unul din plusurile acestei ediții a fost scena Chill in Space, unde s-au desfășurat aproape non stop cele mai provocatoare muzici din sfera chill out / ambient / downtempo. Față de alți ani, în care scena Deep deținea supremația la nivel de număr de participanți, ediția din acest an a avut un public numeros, care s-a împânzit pe la toate cele cinci scene.

S-a simțit un mare plus și la nivel de producție generală. Aproape tot perimetrul festivalului era împânzit de instalații, lumini multicolore, lasere, expoziții de fotografie / pictură, astfel încât noaptea era ușor să ai parte de un ospăț vizual și să-ți clătești ochii. Fiecare scenă a fost construită avându-se în vedere integrarea ei naturală în mediul înconjurător. Astfel, de scena Psy s-au ocupat cei de la Gaia Studio, scena Deep a fost construită de Naturalgoritm, scena Alt de către Răzvan Drăgănescu, scena live de Sighi Crew, iar Agora / Chill in Space de Naturalgoritm și Cătălin Sendresc.

Pentru tribul nostru a fost o nouă ediție reușită ce ne-a lăsat cu o mulțime de amintiri frumoase.

Published July 23, 2019. Words by Loredana Paraschiv, photos by Mircea Struțeanu.