De vorbă cu Sebastian Sheba Schubert – de la arhitectură la dancehall

Pentru a face din muzică un business ai nevoie de experiență, iar pentru aceasta, îți trebuie pasiune și răbdare. În orice industrie există o nișă, și cu cât avansezi mai mult într-o anumită direcție și pe un anumit sunet, poți face diferența și evolua fără competiție.

Acestea sunt sentimentele pe care mi le-a lăsat selectorul/architect Sebastian I-Sheba, de la Irie Warriors Soundsystem. Din 2015, Sheba este producătorul executiv al singurei case de discuri românești de reggae digital și early dancehall, Dancehall Tradition, și face puntea cu linia artistică a labelului între Jamaica, UK, Franța, Rusia și Romania.

Un architect pasionat, Sheba este un reprezentant al unei culturi muzicale speciale, care are filiere în toată lumea, dar care a prins scântei în insula Jamaica încă din anii ’60. Însetat de muzica insulelor Caraibe, Sheba este unul din cei mai mari colecționari locali de viniluri 7” și 12” de reggae, dub, early digital, dancehall, stepper, rocksteady și roots, cu o colecție impresionanta de discuri rare. Vibrația unui sistem bun de sunet și calitatea sunetului de pe placă, sunt o parte a spiritului său conștient, perseverent, muncitor și chiar încăpățânat.

Am povestit despre curajul de a lansa o astfel de casă de discuri în România, despre impresionanta lui colecție de single-uri, prezența la festivaluri, dar și despre inițierea festivalului Reggae Pon De Hills, despre munca la primul și ultimul festival dedicat Bass Culture – Subsonic, despre festivalul One Love Gathering, dar și despre pasiunea pentru design grafic și trecutul său în Franța.

Aș vrea să povestim despre colecția ta de viniluri, single-uri și rarități. De când colecționezi?

Pasiunea mea a escaladat treptat. Am început ca fan, ascultam reggae de ani de zile, dar am devenit digger la biblioteca minicipală. Locuiam în Franța și acolo aveau la bibliotecă o secțiune de discotecă / mediatecă, în sensul propriu, care propunea cd-uri de împrumutat precum o carte. Puteai să iei 5 DVD-uri și 15 CD-uri o dată. Partea de muzică jamaicană era bogată, toate stilurile de reggae, multe compilații și multe albume. De la clasice, lăsând la o parte Bob Marley și Peter Tosh, aveau Barrington Levy, Johnny Osbourne, Edi Fitzroy, foarte mult reggae francez, chestii nișate, Jamadon, Raggasonic, etc. În total, câteva mii de referințe, iar sute de albume au ajuns pe hard disk-ul meu.

Primul meu disc l-am achiziționat în 2008 de la Patate Records. Este vorba de o antologie Don Carlos lansată la un label american. Etapa următoare a fost era single-urilor, pe care am început să mi le cumpăr când m-am hotărât să pun muzică. Asta s-a întâmplat în momentul în care m-am mutat în România, prin 2009. Îmi lipseau evenimentele de tip reggae sound-system. Pe nișa asta în capitală, existau doar Kogaion Sound System și selectori de centru vechi. În acea perioadă împreună cu Daniel, acum la Irie Warriors și Mistah Boogie (RIP) am pus bazele primului nostru crew, East Roots Sound, înainte de înființarea trupei cu același nume.

În 2013 mi-am cumpărat platane prin credit de nevoi personale și colecția de discuri a început să crească. În următorii doi ani, toți banii mei s-au dus numai pe discuri. Am ajuns la peste o mie de single-uri și cred că sunt dependent, nu am de gând să mă opresc. Putem povesti și despre rarități, dar mi se pare că noțiunea în sine este relativă. Se speculează mult pe cota discurilor rare în reggae, la fel ca în jazz. În ultimii ani, o parte din acestea sunt re-editate de către label-uri din Europa, Japonia sau SUA. Paradoxal, cantitățile de discuri presate în nișa reggae / dub actuală nu sunt mai mari ca cele din Jamaica anilor 1960-1990, circa 500-1000 de unități. Raportat la vânzarile din mainstream, putem spune că orice vinil de reggae este un produs de nișă.

De ce vinil și de ce reggae dub?

Primul motiv e legat de specificul scenei reggae și sound system. Nici label-urile, nici sound-system-urile nu au abandonat niciodată formatul vinil. Mai mult de atât, în perioada de moarte clinică a preselor de viniluri (anii 2000-2010), casele de discuri independente din underground au ținut în viață această industrie prin comenzi de serii mici de reggae, punk, drum and bass, etc.

Al doilea motiv este faptul că publicul caută și muzică pe un suport fizic, palpabil, în epoca streaming-ului și a imaterialului. Drept urmare, propunem un produs cu valoare adăugată mai mare, pentru o piață de desfacere globală, când streaming-ul nu este sustenabil pentru labelurile mici din underground. Clienții nostrii sunt pe de o parte sound-urile și selectorii, care apreciază vibe-ul, și pe de altă parte oamenii care își doresc obiectul fizic, pentru colecția personală sau pentru a specula pe Discogs (ironic). Cu toate acestea, suntem deschiși și la digital, combinăm vinilurile cu download și streaming pe Bandcamp, de unde se poate achiziționa în digital, tot catalogul Dancehall Tradition.

Îmi povestești te rog despre materialele lansate de Dancehall Tradition?

Am fondat Dancehall Tradition în 2016 și tot atunci am lansat primul vinil, în ediție limitată de 350 de bucăți, El Fata – My Selector. Single-ul a fost foarte bine primit de public și am putut să începem să lucrăm la următorul proiect.

Pentru al doilea disc, am fost mai ambițios și am presat 500 de bucăți. Pentru al treilea și al patrulea release ne-am găsit un fel de echilibru cu ediții de 400 de discuri. Producția de viniluri implică multe etape de bifat pentru a ajunge la un produs de calitate optimă. Părțile de recording, mixing, mastering și producție implică o investiție greu de recuperat pe zona de release digital, dar sustenabilă prin suportul fizic. Pentru istorie, primul nostru disc a fost masterizat în Franța, al doilea de Injektah în România, al treilea în Japonia, iar patrulea și al cincelea disc la Anchor, unul dintre studiourile de referință din Jamaica. Acolo ne-am găsit sound-ul perfect și authentic de reggae digital, prin Augustus Gussie Clarke, producător legendar din Kingston, care a supervizat procesul de masterizare.

În martie 2019, am pus pe piață primul nostru showcase în format digital, care cuprinde toate producțiile labelului la data respectivă, și câteva remixuri semnate Injektah și Jah Order, ambii din România. Îl puteți găsi pe Bandcamp!

În calitate de producător executiv, mă ocup personal de toată grafica discurilor pe care le lansăm și de elementele de promo vizual destinate rețelelor de socializare. De asemenea, mă ocup și de vizualurile de promovare și de eticheta unor discuri produse de alte label-uri și mă ajută backgroundul de architect.

Dacă tot suntem la capitolul ăsta, putem vorbi și despre circuitul de distribuție al vinilurilor Dancehall Tradition?

Există mai multe circuite, depinde de țară, depinde de record shop, dar și de tipul de producție. Pentru distribuție în Franța, mă bazez pe Patate Records din Paris, magazin specializat pe muzică jamaicană, deschis în 1992 și care ne-a susținut de la primul disc. Acolo am achiziționat primul meu vinil cu ani în urmă și o mare parte din colecție.

Lucrăm și cu Dubwise, un distribuitor istoric în UK, pentru toate website-urile și magazinele fizice precum Dub Vendor, Lion Vibes, Blackamix, Jah Waggys, etc. Release-urile noastre sunt disponibile în toate aceste magazine. Prin platforma BuyReggae.com din Germania, facem același lucru. De acolo ajung discurile Dancehall Tradition peste tot în lume, din California până în Japonia (reggaerecords.com). În măsura posibilului, îmi place să lucrez direct cu shop-urile.

Ce părere ai despre scena reggae mondială?

Admir artiștii pozitivi și care susțin valorile asociate muzicii jamaicane.

Sunt un fan de rub-a-dub și de reggae digital, două genuri care există și astăzi. Prima denumire reprezintă evoluția vechiului roots reggae, care la sfârșitul anilor 1970 câștiga în claritate pe bass și tobe, și naște un val de artiști denumit în mod generic deejays. A doua denumire reprezintă revoluția computerizată care zguduie Jamaica în 1985, cu producțiile lui Prince Jammys. Acestea introduc pentru prima dată uneltele digitale în muzica jamaicană. Artiști precum Echo Minott sau Bunny General, cu care am colaborat, sunt veterani a acestor genuri, iar El Fata sau Tenor Youthman reprezintă new-school-ul. În rest, sunt un fan înrăit de roots reggae și chiar de dub sau de stepper, iar ambele genuri nu lipsesc din colecția mea.

În afară de artiștii fondatori din Jamaica, scena e vie. Grammy Award-ul câștigat de Koffee anul acesta ne arată asta. Trupe precum Raging Fyah, Groundation sau The Ligerians sunt în turnee worldwide. Festivalurile de profil există de 20-30 de ani și au un success și o expunere din ce în ce mai mare. Scenele locale din Europa și nu numai, ținute în viață de sound system-uri și de label-uri independente (ca noi), aduc expunere acestui gen muzical. Spre exemplu, vecinii noștri bulgari au și ei un label, care în 2019 a scos o producție pe vinil de 7” – Rice and Peas Records din Sofia.

Ce mișcare și oameni ai mai observat și descoperit la nivel de dub, reggae și dancehall în Europa?

Iți dau ca exemplu Rusia. Nu sună natural când spui reggae rusesc, însă scena lor e în plină expansiune. Recent, au organizat un session cu producătorul dub Scientist în Moscova, având ca suport local artiști precum Steppa Style și Tenor Youthman. Asta denotă că rușii au doi MC (mai precis singjays), care lansează piese bune pentru publicul internațional. Ne dorim același lucru în România.

În Europa de Vest, țări ca Marea Britanie, Franța și Germania au cultură reggae de mai bine de 30 de ani. Sound system-urile au fost școala la care s-au format generații de selectori, producători și artiști vocali și acestea au avut o influență clară asupra gusturilor mele în materie de muzică jamaicană.

După ce ai locuit în Franța atâta timp, cum ai putea să ne descrii peisajul industriei și finanțărilor culturale de acolo?

Franța a dezvoltat încă din 1905 prin lege mediul asociativ, în special pe proiecte culturale. Asta a ajutat foarte mult actorii din muzică în sensul larg al cuvântului, și mai precis organizatorii de evenimente și festivaluri. Mai mult de atât, din 1991, tot prin lege, statul francez a ajuns să impună o proporție minimă de muzică francofonă în FM. A fost poarta deschisă hip hop-ului francez și unul din factorii succesului acestuia. De exemplu, NTM, IAM sau Raggasonic pe partea de reggae, au profitat din plin de această lege și de expunerea creată.

Sunt mare fan al evenimentelor organizate de asociații non-profit, cum ar fi Dub Camp sau No Logo. Aceștia din urmă au reușit, încă din 2014, să propună line-up-uri foarte consistente fără parteneriate bănoase cu mediul corporate. Între 2009 și 2014, împreună cu Irie Warriors, am pus la cale ceva similar, la Teliu (Județul Brașov), unde am organizat Reggae Pon Di Hills. Au fost ani frumoși, puteai vedea El Fata sau Imperial Sound Army gratis, pe soundsystem, sub stele!

Hai să vorbim puțin despre cultura soundsystem din România și București.

Majoritatea selectorilor și a crew-urilor din România este influențată de filiera sound-urilor UK dub. De acolo se inspiră Kaya Foundation, Jah Order și Riddim Bandits, în formula Soundsystem. Eu provin din Irie Warriors Soundsystem, care este un crew mai eclectic. La petreceri, selecțiile noastre aveau sunete de dub, roots, rock steady, rub-a-dub, dar și dubstep sau stepper. În aceeași măsură, Dancehall Tradition și Injektah și-au format identitatea muzicală prin influențe jamaicane orientate reggae / dancehall, mai putin dub decât alte crew-uri.

Despre partea de producție muzicală autohtonă, Injektah de la Timișoara e de neocolit! Ne-am intersectat la diverse evenimente de profil și din discuții am ajuns la un rezultat încântător, un riddim produs, mixat și masterizat în Romania, cu veteranul jamaican Echo Minott pe partea de vocals. Primul pas era făcut, iar Injektah a ajuns să mixeze artiști precum Linval Thompson, White Mice, Tristan Palma, Dilinger, Foxy Brown sau Echo Minott pentru proiecte independente de Dancehall Tradition, din Jamaica. E o experiență specială să lucrezi cu un tip ca Echo Minott, poreclit The Original Raggamuffin!

sound-urile, crew-urile și publicul din underground păstrează scena noastră în viață.

Prin ce sunete ai ajuns la reggae și dancehall?

Primul contact a venit prin conexiunea dintre hip-hop și dancehall, apoi între dancehall și reggae. Prin Sly & Robbie și producătorii de hip-hop care îi samplau. Prin 2001, artiștii mei preferați erau Elephant Man, Mr. Vegas și Buju Banton. Nu mai ascult însă dancehall jamaican contemporan, îl cercetez, caut MC, tineri, proaspăt scoși; așa l-am găsit (datorită lui Injektah) pe Austin James, cu care am colaborat pe piesa Reggae Taking Over. Dar nu mă pot identifica cu muzica lui Mavado, Busy Signal sau Alkaline.

În 2009, am început să pun muzica în România sub numele I-Sheba, și m-am împrietenit cu Bogdan aka Mistah Boogie aka Selecta B, care acum nu mai este printre noi. Aveam un background comun, francofon. În 2009, înființam împreună cu patru selectori crew-ul East Roots Sound, care ulterior s-a scindat în mai multe entități. Irie Warriors continuau pe zona de selecție muzicală, iar Boogie a devenit cântăreț în trupa denumită tot East Roots. Fiecare dintre aceste (frumoase) perioade au contribuit la identitatea mea de selector.

Ce case de discuri admiri când vine vorba de reggae și dancehall?

O să încep cu partea istorică din Jamaica. Admir faptul că o insulă din lumea a treia și proaspăt independentă (1962) și-a creat, din nimic, o industrie muzicală atât de largă și cu influență globală până în ziua de azi. Axată pe entertainment, industria muzicală din Jamaica folosea sound system-urile (sonorizări mobile) ca un laborator muzical. Cei mai mari producători și proprietari de studiouri din insula tropicală erau toți proprietari de sound system-uri. Drept urmare, sunt foarte multe labeluri care îmi vin în minte. Lista scurtă ar fi aceasta: Prince Jammys (pentru impactul uneltelor digitale încă din 1985), Thompson Sounds (pentru cei peste 50 de ani de activitate) și Music Works, labelul lui Gussie Clarke, care ne-a și masterizat ultimele două viniluri, pentru sunetul caracteristic).

Mai aproape de noi, Europa este plină de case de discuri independente care își presează vibe-ul pe viniluri la 45 RPM. La fel ca pentru label-urile din Jamaica, shortlist-ul este compus din Belleville International (labelul magazinului Patate Records) care există din 1998 și care a pus pe piață sute de producții de înaltă calitate din toate nișele de reggae, Blackboard Jungle (roots extraordinar înregistrat cu muzicieni) și Jahtari (pentru originalitate și longevitate). Nu pot să nu menționez labelul Red Robin (distribuit de Jahtari și cu talentatul Naram la producție) din Noua Zeelandă, sau Amoul Bayi Records din Senegal, care promovează artiști din Africa de vest.

Să vorbim despre evenimentele care încurajează cultura soundsystem din România.

Cronologic. Primul festival de bass music din România se numea Subsonic. A avut loc în 2012 lângă Ploiești și pot să spun că a fost un eveniment superb. Line-up de vis pe partea de UK dub, scena electro foarte consistentă, sunet asigurat de Irie Warriors în combo cu un sound system din Napoli. Electric Castle a facut o treabă foarte bună și el cu artiști ca Prince Jammys în 2017 și cu o scenă aproape principală dedicată culturii bass și preponderent artiștilor dub în 2015. Jah Shaka până după răsărit a fost genial! Din păcate, scena dub / reggae a dispărut de pe afișe începând cu ediția 2018. Cei de la Neversea și Untold ne-au oferit ocazia să vedem Mad Professor sau Mungo’s Hifi. Form Days 2020 va avea o scenă dedicată anul acesta, programația artistică sună și ea foarte bine.

E necesar să ne amintim de faptul că sound-urile, crew-urile și publicul din underground păstrează scena noastră în viață! Inițiative precum Reggae pon di Hills sau One Love Gathering au avut loc încă din 2009 și au adunat sute de amatori de cultură sound system.

Cum s-a materializat colaborarea Dancehall Tradition cu El Fata și acum un nou eveniment în 2020?

Simplu: El Fata este un om foarte deschis și un super profesionist.

Ne știm din Paris, din 2012, de la un session Upfull Posse, cu care sunt prieten. Era înconjurat de mai mulți artiști la microfon, Peter Youthman, Shanti D, Junior Roy și tatăl său, Colonel Maxwell. După eveniment l-am contactat și în aceeași zi i-am cumpărat bilete de avion pentru un set la Reggae pon di Hills. Ne-a plăcut atât de mult, atât nouă cât și publicului încât am repetat experiența în 2014, în combinație cu Tonto Addi, unul dintre cei mai activi deejay din noua generație. Am rămas în contact cu El Fata după eveniment și în momentul în care a apărut ideea de a înființa un label, vocalul pentru primul release era deja ales. După ieșirea primului disc, organizatorii de la One Love Gathering l-au invitat la rândul lor pe El Fata, pentru un live în vârf de munte, cu mine la platane.

Tu l-ai contactat pe Tenor Youthman din Moscova, sau a venit el către tine?

Eu l-am contactat, sunt fan. Tenor Youthman este un singjay de avangardă, inspirat de mișcarea rub-a-dub din anii ’80, cu o voce caracteristică. L-am ascultat pentru prima dată pe un release al unui producător japonez din Tokyo, Warrior Dread. Am fost sedus de la prima ascultare și am concretizat colaborarea cu piesa Dancehall Traditions. Îl avem ca invitat pe 14 martie, împreună cu Injektah și Irie Warriors Soundsystem!

Spune-mi despre sesiunile de Dancehall Tradition Soundsystem și cum energia diferă întotdeauna. Aveti o agendă de petreceri pe 2020? Ce alte planuri ne mai poți dezvălui?

Avem confirmate două evenimente la Spațiul Tehnic, unul în februarie și unul în martie cu MC-ii de mai sus. Avem planuri de viitor mărețe. Mai mult de atât, am început să lucrăm la al șaselea release, pe care ne dorim să îl lansăm la începutul verii.

Published February 04, 2020. Words by Andrei Bucureci.