Glorie bicicletei și muzicii electronice: cu bicla la gig

Glorie bicicletei și muzicii electronice: cu bicla la gig

Autor Oana Turturică

Mi se pare un motiv de bucurie să ți se întâmple să ajungi la un party și să știi de la intrare cu cine te vei întâlni acolo, doar aruncând un ochi spre rastelul de biciclete sau la biclele legate în zonă. E exact ca atunci când ești întrebat cum a fost la un eveniment, pentru că ți-a fost recunoscută bița de cineva.

La nivelul țării, bicicliștii reprezintă o masă critică, deși de cele mai multe ori autoritățile nu îi bagă (suficient de mult) în seamă. Mai mult sau mai puțin sunt organizați în comunități, se întâlnesc la ture de biciclit, dezbat, petrec și încearcă să își facă vocea auzită sub forma petițiilor, a protestelor pentru infrastructură, un mediu mai sigur, sănătos și mai puțin poluat în mod independent sau organizați în asociații de bicicliști.

La o cartografiere rapidă, vorbim despre următoarele grupuri de biciliști: Brașovul Pedalează, Comunitatea cicliștilor de șosea din Iași, Comunitatea bicicliștilor din Timișoara, Bicicliști Cluj și nu în ultimul rând Bucureștenii vor să pedaleze. Acestora li se adaugă și paginile sau grupurile de Facebook dedicate cicloturismului, precum Clubul de Cicloturism Napoca.

Comunitatea bicicliștilor este împărțită la rândul ei în mai multe grupuri, după criterii precum stilul de pedalat sau tipul de bicicletă al bicicliștilor. Astfel, în București, la cea mai recentă strigare am numărat următoarele comunități: Bucharest Fixed, SkirtBike, LowRiders Bucuresti, Bucharest Bike Polo și cea a mesagerilor pe bicicletă.

Probabil că mulți dintre voi au observat că festivalurile care pun preț pe natură, precum Waha, Câta Festival și Electric Castle susțin public pedalatul și îl încurajează acordând biciliștilor intrarea liberă la festivaluri. Electric Castle a pulsat un pic susținerea biciclitului, astfel că la ediția de anul trecut a militat, cu ajutorul bicicliștilor, la setarea ciclismului ca obiectiv de interes național, ca o continuare a viziunii organizatorilor acestui festival pentru un mediu mai sănătos și cu mai puțin plastic.

Dar, ce nu suntem siguri că știai este că sunt o grămadă de muzicieni, DJ sau selectori peste tot în țară care se dau big time cu bicla sau care reprezintă și/sau susțin comunitatea de bicicliști și nevoile acesteia și care sunt (bi)ciliști, mecanici de bicicletă, vopsesc biciclete, sunt activiști în cadrul unui ONG cu profil biciclistic, lucrează la magazine de biciclete sau sunt co-fondatori la acestea din urmă.

În acest material îți prezentăm 17 dintre aceștia, pe care i-am rugat să ne trimită fiecare câte o piesă care îi inspiră sau care le place și să ne spună de ce au ales-o.

Silent Strike a început să meargă pe bicicletă când era mic, a făcut pauză în facultate și s-a reapucat de pedalat prin 2006. Momentan are o biclă super veche, căreia nu i-a pus nume și plănuiește să-și cumpere una nouă. L-am întrebat ce preferă între asfalt și offroad și ne-a spus că alege asfaltul, iar prin București se plimbă mai mult prin nord, prin zonele Kiseleff și Herăstrău.

Pe partea de muzică, totul a început în 1998. De-a lungul timpului, a cântat la festivaluri de pe la noi precum Electric Castle, Untold, Street Delivery, Stuffstock, Fânfest, Neversea, Mox, Airfield, After Hills, Revolution, Amural, dar și în cadrul unor festivaluri de film. (TIFF, Anonimul, Astra Film, Future Shorts, Timishort)

În 2017 a fost live cu EM la sala de concerte (Kantine) de la Berghain, iar în trecut a avut apariții și în Londra, Munchen, Copenhaga, Stockholm, Maastricht, Nantes, Viena, Budapesta etc. A deschis pentru Faithless, Amon Tobin, Saul Williams, Bonobo, Venetian Snares, Recoil, Jazzanova, Com Truise și alții.

A compus muzică de film pentru 4 lungmetraje, 1 serial și 3 scurtmetraje și a semnat coloana sonoră pentru 2 piese de teatru: Refugiul (regia Horia Suru, la Teatrul Odeon) și Minunata Lume Nouă (regia Catinca Drăganescu, la Teatrul Excelsior).

Până nu se umple internetul de cover-uri nereușite. Am glumit.

 

Foto: Mihai Ciama

Levi, alias Buff este din Sfântu Gheorghe și este de profesie arhitect. A fost curier pe bicicletă în București la Tribul, a ajuns la Nordkapp pe o bicicletă fixă, asta după ce înainte mai fusese, tot pe fixă, la Barcelona, de unde a continuat să pedaleze, tot pe fixie, pentru că poate și îi place. Levi joacă și bike polo și a fost prezent pe line-up-ul ultimelor două ediții Electric Castle, dar și la Femei pe Mătăsari, iar anul trecut a ieșit pe locul al doilea la unul dintre cele mai grele concursuri de anduranță de tipul self suported, concurs ce s-a ținut în Kîrgîzstan.

Prima dată ascultam piesa în căști în timp ce pedalam prin traficul bucureștean și retrăiam sentimentul de libertate din clip, cumva și pentru că, precum în clip, era perioada de boom a socializării bicicliștilor. Am dus apoi melodia pe dancefloor și am descoperit că merge și pentru cei care nu au vizionat videoclipul. E una dintre melodiile mele de bază și pe care o țin mereu aproape de inimă.

Foto: Betül Bas

Tight Cherry – deși nu a avut bicicletă atunci când era mică, a învățat să se dea pe biță la 6 ani cu bicicleta unei prietene. A trebuit să ajungă în Berlin într-o excursie de câteva zile și să-l descopere pe timp de noapte și zi, pe bicicletă, la vârsta de 25 de ani ca să redescopere sentimentul de libertate pe care ti-l dă biciclitul. La întoarcerea în București s-a decis că nu mai poate sta fără bicicletă. Prima i-a fost dăruită de un prieten, o bicicletă elvețiană Tigra, furată la scurt timp la Street Delivery. A urmat o semi-cursieră Alba, preferata ei, care din păcate a avut aceeași soartă. Acum are o bicicletă de fete Van de Falk, echipată cu un coș mare în față, în care își transportă discurile pentru giguri și nu numai. Deoarece este o bicicletă grea o alintă “hummer” sau „tractor”. În prezent locuiește în Copenhaga, raiul bicicliștilor. Preferă să pedaleze noaptea :P. Dacă în București făcea mereu slalom printre mașini, în Copenhaga masinile fac slalom printre bicicliști. Am încercat să aflăm de la ea ceva negativ apropos de biciclitul printr-un oraș cu o infrastructură prietenoasă cu oamenii, cu bicicliștii, însă există doar lucruri bune. Iarna când e super frig, întuneric și plouă, biciliștii se pot simți forțați să lase biclele de-o parte și să folosească și transportul în comun. Ceea ce vă dorim și dumneavoastră!

Au fascinat-o întotdeauna muzica, dansul și mulțimile. A cunoscut oameni talentați și pasionați de sunet care au inspirat-o să aprofundeze. Astfel, au trecut 7 ani de când a început să pună muzică la petreceri cu prietenii sau în cerc restrâns. Din locurile preferate din România ne-a menționat Atelierul Mecanic, Eden Club, Gazette din Cluj Napoca, Club Zebra din Bacău. Acum se bucură de Copenhaga pe biță, prin studiouri, radiouri, bunkere, cluburi și locații inedite de party. Cel mai mare eveniment la care a participat în Danemarca a fost Roskilde Festival 2018, unde pentru o zi a fost DJ rezident la una dintre scenele de muzică electronică. În prezent lucrează la MMH Radio, acolo unde are emisiunea Love for the Dance Floor.

E piesa de suflet de pe unul din albumele mele preferate, Losoul – Belong. E perfectă în căști dimineața când pedalezi spre o zi productivă la școală sau la job, sau tot dimineața, când pedalezi acasă de la party. Pe vreme însorită, chiar și pe ploaie, piesa asta îți înmoaie inima, îți pune un mare zâmbet pe față, îți dă energie și speranță, la fel ca mersul pe bicicletă. ^_^

 

Foto: Lehel Kelemen

Abasc este băimărean, actualmente representing cartierul Berceni din București. Este o fostă elită a ciclismului, lucru pe care nu mulți îl cunosc. În prezent are 4 biciclete și pedalează în medie 35 km/zi. Pe Csaba îl putem asculta în prezent vinerea la Hangar Gastropub din București. Altfel, anul trecut, de pildă, a mai putut fi ascultat la festivaluri precum Durușa Summerhills sau Electric Castle sau la vreun secret party unde doar prietenii prietenilor lui au știut să ajungă.

În această melodie îmi regăsesc dinamica și emoțiile.

 

Foto: Pixelat
Foto: Pixelat

Raps este selector, zona lui muzicală fiind muzica reggae. Și mai este și mecanic de biciclete. În prezent are 3 biciclete, din care MTBul este de bază, fixa e pentru turele de oraș sau cele mai lungi. Acestora li se adaugă o pliabilă pe care însă nu o prea folosește. A putut fi găsit pe afișul Electric Castle, la Reggae pon di hills (un festival reggae care, din păcate, nu se mai ține), One love festival, la petreceri reggae mai underground sau la Spurrey Seed. În prezent, alături de cei de la Irie Warriors Soundsystem organizează o serie de petreceri denumite Soundsystem Sessions.

Piesa este primul release vinyl 7” al labelului românesc Dancehall Tradition. O producție cu un vibe pozitiv, o voce excelentă (in opinia mea), un riddim modern și o invitație la dans.

Foto: Andrei Botea

Victor Stancu a pus bazele Bucharest Fixed în anul 2013, împreună cu alți doi prieteni. După cum spune și numele, comunitatea lor îi strânge pe cei care se dau cu biciclete fixe. E o comunitate tare faină, ies la ture atât la final de săptămână cât și pe timp de noapte. Și sunt și foarte creativi! Cunoscătorii știu că pe genul acesta de biciclete nu prea are curaj oricine să se dea, iar unele dintre ele nu au frâne. Așa cum se întâmplă și în afară, pe străzile din New York sau San Francisco, să știți că și pe la noi sunt destui biciliști care au optat pentru genul acesta de bicicletă. Mulți au printre spițe carduri care reprezintă cursele de tipul alleycat la care au participat. Underground at its best.

Victor a început să pună muzică de prin anul 2005. Fără să aibă vreun alias, apare pe afișe cu numele Victor. De-a lungul timpului a pus muzică în multe locații din București, dar care între timp nu mai există: Studio Martin, Kristal, Afterhours, Control, Propaganda, Mansdarda. În prezent poate fi ascultat în Control Club.

De fiecare dată când o ascult, îmi pune un zâmbet pe față and just makes me move.

 

Foto: Alex Vlad
Foto: Alex Vlad

Continuăm cu pedalatul pentru a poposi la Oradea și stăm de vorbă cu Dubase. Are 2 biciclete: un city bike și un MTB Allmountain – Santacruz Butcher din 2011 –  care e și bicicleta lui preferată. Acest detaliu nu ne miră, de vreme ce Oradea are un relief deluros, cu dealul Șumuleu la aproape 10 km distanță („la crater”) și cu munții Apuseni la circa 100 km. Sebi ne-a mărturisit că a ajuns la un moment dat și la una din edițiile Drop’n’Roll Bâlea, însoțindu-și prietenii care le au cu downhill-ul. Meșterește la biciclete la nivel amator, iar pentru reviziile mai serioase apelează la un atelier specializat.

Pe parte muzicală totul a început cu un dublu casetofon Fisher primit în anii ’90 de la părinți. A pornit cu death metal și grindcore, a urmat în studenție cu free jazz, iar muzica electronică a devenit un interes serios după ce a făcut cunoștință cu Experience de la Prodigy.

A urcat pentru prima dată pe scenă în anul 1997, la un eveniment al celor de la CRS (fondatorii Delahoya). De-a lungul timpului a pus muzica la Sziget (Budapesta), Festival of World Cultures (Dublin 2007, alături de Leizaboy – cunoscut în prezent sub numele de Calibro45) și la mai toate festivalurile românesti: DelaHoya, Summer Break, Electric Castle, Untold, Neversea, dar și în cluburi precum Web, Embryo, Boiler șamd.

Un proiect de suflet al lui Sebi e cel de live soundtrack-ing în cinema pentru filme din perioda „mută”, ca de pildă Sherlock Junior sau Independența României (TIFF 2012). La ambele filme a lucrat alături de Horațiu, aka Leizaboy sau Calibro45 (despre Horațiu vom povesti mintenaș).

În privat este digger și colecționar de discuri. Cu unele iese la giguri, însă cele pe care le consideră prea greu de digerat le ascultă în privat.

O piesă dragă mie care are de toate: un pic de funk, un pic de freejazz, cât să-mi placă recurent.

Leizaboy, iar mai recent Calibro 45, merge pe bicicletă de când se știe. Atunci când era mic îi plăcea să se izbească de poarta de la intrarea casei, luând avânt din fundul curții ca să poată să dea în poartă cât se putea de tare și asta deoarece era fascinat de sunetul porții în momentul impactului. Nu mai știe exact câte bițe a avut, dar știe că a avut un BMX prin anii ’90, primit din străinătate și care i se părea bestial. Cu ea a încercat tot soiul de trick-uri care nu prea îi ieșeau. În prezent are o singură bicicletă, un Cinelli Mash Work și ne-a mărturisit că nu este genul care să participe la concursuri.

Cu DJ-ala a început prin 99-2000, iar dintre gigurile faine la care a pus muzică, ni-l amintește pe cel de la Praga, acolo unde a mers alături de Dubase la un festival de film. Apropo de festivalurile din România, ne-a spus că e posibil să fi trecut pe la toate care au sau au avut o rezonanță.

Sub numele de Leizaboy a apărut pe afișe la început, iar momentul schimbării numelui în Calibro 45 a venit cu schimbarea muzicală – din cea sintetică în cea organică. Din 2015 este dedicat pizzeriei pe care o are în Timișoara, loc în care își focusează de atunci toată energia, astfel că a pus muzica puțin de-o parte. Nu și pedalatul.

Am ales piesa pentru că mă ajută când lucrez în pizzerie la aluat.

 

Dintre DJii cei mai cunoscuți, dar despre care puțină lume știe că este și biciclist, îl nominalizăm pe DJ Vasile, posesor în prezent a două bicle: o Gazelă și un Pegas FAT. Gazela o are primită cadou de la Nae, mecanic de biciclete care înainte de a se stabili la Curtea de Argeș, putea fi găsit la Atelier Pinion și care mixează mai mult după hard. De la Nae am aflat și următorul banc: „În ce se măsoară puterea unei biciclete? În Șacal putere!”

Ceva techno de acum 19 ani și care încă este la fel de fresh încât te va face oricând să te apeși mai tare pe pedale. Pune melodia asta la orice party și nu vei da greș.

Foto: Adrian Gordan

Oana a învățat să meargă cu bicla la 6 ani. A avut în total 10 biciclete, iar dintre cele mai dragi ne-a amintit de Prințesa, o biclă roz pal și un pic ruginită, old school, cu care se deplasa la job și la club în perioada în care a locuit în Haga. Cu Prințesa a ajuns la o ediție Bike Rally Amsterdam, acolo unde se adună bicle câtă frunză și iarbă, care mai de care mai modificate, unele având un sistem audio gata să susțină o petrecere de 200 de persoane, altele chiar prevăzute cu bar. Pe Prințesa a pierdut-o în mâinile autorităților olandeze pentru că a lăsat-o prea mult la gară. În prezent e în București și i-ar plăcea ca plan de vară să aibă o biclă cu care să pedaleze pe Transfăgărășan.

Ca DJ, Oana împlinește 10 ani de activitate. A început la Amsterdam, iar decizia a luat-o cum altfel dacă nu pe bicicletă, în drum spre locul unde lucra în Haga. Anul trecut a pus muzică la festivalul Awake, la Solar Seeds, alături de colegii ei de la Avi și mulți alți artiști pe care îi admiră, printre care Herodot, iON, Charlie. A mai ajuns și la un gig super fain, acolo unde a trebuit să o înlocuiască pe o prietenă. E vorba despre festivalul Wilde More care are loc lângă Berlin, iar Oana a urcat chiar pe scena principală.

O piesă clasică ce ridică vibrația de la primul acord, piesa perfectă pentru a începe o călătorie pe bicicletă.

Foto: Adrian Restantia

Timișoreanul George Allen lucrează ca mecanic de bițe de aproape trei ani, după ce a renunțat la o carieră de corporatist. Până acum a avut patru biciclete, iar două din acestea i-au fost furate – un MTB și o cursieră franțuzească. Până la 15 ani a avut un Pegas, iar acum folosește o cursieră Kettler din anii ’80, de 10 kg din oțel și cu care se poate strecura ușor printre mașini în „traficul babilonian din Timișoara”.

Pune muzică din 2010, iar înainte de aceasta a găzduit o emisiune de muzică electronică la un post de radio local ce emitea în FM, la „Electrique Boutique”. A organizat mai multe evenimente, însă evenimentul său de suflet rămâne Drum ‘n’ Basme, pe care-l ține și acum.

George pune muzică și în bandul Cellestians. A figurat pe line-up-ul unor festivaluri precum Electric Castle sau Untold și a împărțit pupitrul de mixat cu artiști și trupe precum Petre Inspirescu, Miguel Campbell, Bondax, Heion, Golan, Phonique, Synkro, Soundopamine, Liar, Baba Zula, David August, K-lu și nu în ultimul rând prietenul și colegul lui de trupă din Sonophone.

O piesă sublimă, în care mă regăsesc și care cred că exprimă foarte bine acel disco ‘with a twist’, cum îmi place mie să îl descriu și pe care încerc destul de mult să îl promovez, este acest release al celor de la Million dollar disco, un edit șmecher lucrat la Mystic Merlin – Just Can’t Give You Up, piesă pe care am auzit-o doar într-un set al lui Damiano von Erckert la Boiler Room Cologne, fondator al Ava Records.

Foto: Tiberiu Hila

STF a învățat să se dea pe bicicletă pe la 6-7 ani. Timpul a trecut și au urmat 2 veri în care a ajuns să fie spectator la câteva concursuri de downhill, suficient cât să se îndrăgostească de acest sport și să-și achiziționeze o bicicletă de downhill. Dragostea pentru downhill l-a determinat ca anul trecut să-și achiziționeze o bicicletă de enduro, fiind mult mai versatilă. Pe lângă aceste 2 biciclete și-a mai achiziționat o cursieră pentru a-l ajuta să fie antrenat. S-a dat prin câteva bikeparkuri din Austria și cam pe toate traseele de la noi din țară. Își dorește să ajungă măcar o dată în Whistler Bikepark din Canada, Mecca mountain-biking-ului, după părerea lui. A încercat pe cât posibil să nu rateze niciun concurs, iar aceasta doar pentru că e fain să-și întâlnească prietenii din gașca de rideri de prin toate colțurile țării și să se dea împreună, o comunitate foarte apropiată, cu oameni unul și unul.

Povestea cu DJ-ala a început la Ștefan ca o joacă și probabil e aceeași poveste care se aplică majorității DJ-ilor. A început prin a pune muzică de pe YouTube la petrecerile ținute de prieteni la ei acasă, apoi și-a cumpărat o miniconsolă cu disco lights, iar din acest punct totul e istorie. De atunci a pus muzică la două ediții Electric Castle, la Durușa Summer Hills și la diverse petreceri prin Sibiu, Cluj Napoca și Miercurea Ciuc.

Am ales această melodie pentru că brazilienii nu doar că vorbesc cea mai melodioasă limbă, dar m-au fascinat mereu ritmurile specifice lor. De fiecare dată când ascult melodia asta, mă duce cu gândul la vară, pe o plajă însorită, înconjurat de palmieri.

 

În cazul lui Cătălin Cicioiu, mersul pe bicicletă a venit imediat după mersul în picioare, cu o tricicletă portocalie, după care a urmat un șir lung de Pegas-uri. Dintre bicicletele avute recent, Orange-ul P7 a fost un vis frumos, furat chiar înainte să ajungă la el. Bicicleta cu care se dă de mai bine de 13 ani, un Merida Matts Sport 100, l-a dus cu încredere cam peste tot: din vârful Postăvarul, pe Valea cu apă, prin Piatra Craiului, Prima Evadare și aproape zi de zi prin București. În prezent i-a pus bicicletei un scăunel pentru a-l putea duce la grădiniță sau la plimbare pe băiatul cel mare. Speră să își scoată bicla curând la o tură mai lungă prin țară.

În 2013 a înființat împreună cu alți prieteni asociația HaicuBicla, pe vremea când Sorin Oprescu, primarul Bucureștiului la acel moment, declara că „bicicliștii nu există în București și sunt o masă neglijabilă”. De atunci, asociația s-a ocupat să le facă o viață mai frumoasă bicicliștilor, prin montarea de stații de reparat biciclete în sistem DYI, organizarea de petreceri pentru comunitatea de bicicliști și a reușit să convingă autoritățile să construiască un ponton plutitor în zona podului CFR de la Herăstrău pentru evitarea de noi decese, astfel încât ocolirea parcului Herăstrău să se facă în condiții de siguranță pentru persoanele cu dizabilități, bicicliști sau vârstnici.

De profesie arhitect, pasiunea lui pentru muzică a apărut în timpul liceului. Tot atunci a apărut și pasiunea pentru scule, mixere, platane, clape. În anii 2000 mergea la DJ Democracy organizat de Tom Wilson, undeva printr-un beci din centrul vechi al Bucureștiului. Acela era locul unde oricine putea sa pună muzică timp de 30-60 de minute. Apariția Ableton Live a fost acel wow factor, înainte, mult înainte de el, Cătălin jucându-se în ST, IT, FL, Propellerheads.

Acum câțiva ani treceam cu bicicleta prin fața Operei Naționale pe la ora prânzului când a început să se audă Psyche la probele de sound check ale unui concert ce urma să fie ziua aceea, moment în care am lasat bicla lângă un copac și am savurat piesa de unul singur într-o pajiște plină de scaune albe de plastic. Massive.

Electric Brother a început să meargă pe bicicletă de pe la 5 ani. Prima lui bicicletă a fost un Pegas pe care i l-a lăsat prietenul lui Ten când a plecat în America. Pe următoarea a cumpărat-o de la un alt prieten care și-a dat seama că își dorește mai mult o pereche de ciocate decât semicursiera pe care o avea, motiv pentru care i-a vândut-o lui. În tot liceul a mers aproape zilnic cu ea, inclusiv iarna! Era varianta lui de sport extrem pe vremea aceea, pe Calea Victoriei, prin nămeți, cu roțile acelea subțiri. A urmat un MTB luat de la un supermarket, care nu a ținut mult. A primit apoi de la sora prietenei lui un Magellan Hydra, iar mai apoi un Magellan Crater, bicicletă pe care încă o mai are și pe care o folosește ca bicicletă „de sacrificiu” – dacă trebuie sa meargă undeva unde nu știe cum e cu siguranța bicicletelor sau dacă trebuie să o lege și să o lase mai mult timp seara pe la vreun club, pe aceasta o ia. Cel mai mult folosește un Cube Acid. Timp de 4 ani a avut scaun de copil în față – WeeRide – și a dus copilul la grădiniță zilnic cu ea, plus plimbări prin parcuri, păduri, dealuri etc., împreună. Ne-a mărturisit că acest scaun este fantastic deoarece poți vorbi cu cel mic și poți vedea împreună cu el aceleași lucruri.

Este un adevărat biciclist urban, folosind bicicleta ca mijloc de transport prin oraș, iar cel mai mișto sentiment e să se ducă la gig cu bicicleta, având totul în rucsac pentru dj set.

Povestea cu muzica a început prin 1996, a cântat și a pus muzică la foarte multe festivaluri prin țară și nu numai și probabil cel mai important a fost concertul Electric Brother de la Montreux Jazz Festival, împreună cu Vlaicu Golcea și Marta Hristea. A mai pus muzică la festivaluri și cluburi despre care ne-a spus că au avut sau au un vibe super special: TM Base, De La Hoya, B’est Fest, cluburi ca Web, Embryo, Amsterdam Cafe.

Printre cele mai mișto lucruri care s-au întâmplat muzical în 2018. Aștept să văd și la noi artiști cu așa viziune și cojones.

foto: Cristian Vasile (IGU)

Colecționar de discuri și de biciclete, pe Moss Farai îl puteți găsi de 7 ani în Control Club, unde pune muzică în Disco Sigaretta, alături de Eirwud Mudwasser. Până anul trecut era Sick Carantino.

Are 15 cursiere din oțel, fabricate până în 1987, toate echipate full Campagnolo, cu toate grupurile performante din acea perioadă (un detaliu impresionant pe care pasionații îl vor înțelege în timp ce vor suspina). De 3 ani participă în fiecare toamnă la L’eroica, o întrecere pe bicle vintage, pe strade bianche, pe dealurile frumoasei regiuni Toscana, la Gailoe în Chianti. În fiecare an participă cu altă bicicletă. Aceasta este doar o parte din relația lui cu bicicleta, întrucât cealaltă este reprezentată de partea profesională, Bicicleta Pegas, unde este unul din co-fondatorii proiectului de renaștere al brandului național. Iar peste aceste lucruri vine portavocea lui de activism.

Am putea spune că unii merg la sala de sport după birou, în timp ce el merge la club să pună muzică. Sub numele de Sick a pus muzică oficial în 2007 pe scena festivalului Fân Fest, la Roșia Montana. În același an a mai pus muzică la o petrecere cu un line up bogat, Stereo Avalanche vol.1, organizat de Tralala. În formula Disco Sigaretta a fost mai peste tot prin țară, iar dintre giguri ne-a amintit B’est Fest, festivalurile Awake, Jazz in the Park și Summer Welll.

Acum mă aflu în perioada de muzică hibrid din Africa de Sud.  “De House hibrid” muzica ce va reprezenta în mare parte seturile Moss Farai.

Turul nostru virtual pe bicicletă, cu muzică în căști, se apropie de final și pentru că am observat câteva zgârieturi pe cadrul biclei ne-am gândit să ajungem în zona atelierelor de vopsit biciclete. Aici avem doi reprezentanți de seamă și anume pe Lucian și pe Alex, maeștrii ai artei vopsitului de biciclete, care le au și cu DJ-ala.

Pe Lucian îl poți găsi la Bița Color. Pe mâinile lui pricepute îți poți lăsa în grijă bicicleta pentru a-ți vopsi ce elemente dorești. Pe Lucian l-am putut asculta mai toată vara la Pura Vida Sky Bar. A mai mixat și la Silent Party Mătăsari, dar și la Celula sau la Noaptea Caselor din Carol 53, iar de curând a pus muzică la petrecerile organizate de La Vita e Velo.

Am făcut această alegere datorită liniei melodice folosite de artiști și felului în care mă face să mă simt. Folosesc piesa în seturile mele pentru momentele în care simt că e nevoie de un repaus. Nu te grăbești nicăieri.

 

Alex Petru, celălalt DJ biciclist priceput în arta vopsitului de bițe este un fost sportiv de performanță care spune că sentimentul de libertate pe care îl simte la petreceri îl retrăiește și pe bicicletă. Acest sentiment l-a făcut să-și dea demisia din corporație pentru a se putea dedica 100% muncii pe cont propriu. Alex a luat o pauză de la mixat acum aproape trei ani pentru a se dedica atelierului, iar înainte de aceasta putea fi găsit punând muzică la Papiota sau la Mansarda. De-a lungul timpului, a mai mixat la Zebra Club Bacău, Brain Iași, Groove On Radio. Momentan plănuiește o revenire în zona muzicală, însă asta depinde de cât de mult va reuși să ridice atelierul ca să își poată permite echipament de producție.

Am ales melodia asta pentru că este destul de dificil de mixat, inclusiv ca tehnică în îmbinarea cu altă melodie. În plus, sunt de părere că are un vibe destul de aparte și nu poate fi introdusă în „povestea” setului oricând.

 

Cunoști și alți muzicieni, selectori sau DJi care se dau cu bicla, lucrează în industria velo sau militează pentru drepturile bicicliștilor? Așteptăm un comentariu cu numele lor pe pagina noastră de FB.

*foto principală: diezBucuria