Electronic Beats Romania
Music

Livio & Roby ne-au recomandat cinci festivaluri de muzică electronică

Livio&Roby

Între două avioane și două sesiuni de studio, Livio & Roby ne-au întocmit rapid o listă de festivaluri electronice de bifat în această vară

Soundul Livio & Roby poate fi încadrat în limitele framework-ului house & techno românesc, abordarea fiind însă dintr-o perspectivă puțin diferită, păstrând influențe progressive house, diluate în sound signature-ul deep și melodic. Efortul colaborativ de studio marca Livio & Roby și-a făcut apariția pe un release oficial acum mai mult de 10 ani, producătorii români primind binecuvântarea lui Steve Lawler pentru o serie de release-uri la ViVA Music. Cam în aceeași perioadă de timp au intrat în atenția lui Loco Dice și a lui Nic Fanciulli, semnând câteva EP-uri pentru Desolat, respectiv Saved Records.

2012 vine cu Odus Noch, release-ul care le-a adus recunoașterea pe scena undeground. Deja parte din familia Artist Alife / Desolat, alături de Loco Dice, tINI sau Guti, Livio & Roby și-au continuat discret ascensiunea, bazată pe aprecierile crowdului și departe de sclipiciul glam atât de tentant al celebrității. Prietenia strânsă cu George G se transformă în proiectul live Premiesku, ajuns acum o prezență constantă în lineupurile festivalurilor europene.

Și dacă tot am amintit de festivaluri, am apelat la expertiza Livio & Roby pentru a întocmi o listă scurtă cu festivaluri la care merită să ajungi în această vară:

Citadela Festival (27-29 Iulie): amplasat în interiorul Cetății Deva, prima ediție promite 3 zile de artă urbană și muzică electronică de calitate. Lineupul include pe Hector, Amorf, Roman Flugel, Cesar Merveille și Livio & Roby

GEM Festival (9-12 August): cel mai mare festival cu profil electronic din Georgia, plaja Anaklia, cu 4 zile de muzică alături de nume ca Maher Daniel, Cassius, Space Dimension Controller sau Ryan Crosson.

Secret Solstice Festival (21-24 Iunie): marcând solstițiul de vară și profitând de zilele de vară din extremul nordic, când soarele nu apune, Secret Solstice se prezintă anul acesta cu nume precum Lee Burridge, Dubfire, Rhadoo, Raresh sau Petre Inspirescu

Labyrinth Festival (22-24 Septembrie): unul dintre cele mai greu accesibile festivaluri din lume, în primul rând din cauza numărului limitat de bilete, în special dacă ești din afara Japonie, acolo unde se desfășoară. Lineup-ul nu a fost anunțat încă dar cel mai probabil va conține nume sonore pe scena techno: Donato Dozzy sau Peter Van Hoesen au fost prezenți la ultimele ediții.

Sunwaves Festival : din listă nu putea lipsi ediția de vară Sunwaves Festival. Chiar dacă lineupul n-a fost încă dezvăluit, îți recomandăm să te gândești deja la aranjamentele pentru cazare și transport 🙂

 

Citește și: Cinci lucruri care te vor convinge să mergi la Deva la Citadela Festival

Loading...