Despre Draganenii, Kozo și Detroit: un interviu cu Andrei Ciubuc
andrei ciubuc
Music

Despre Draganenii, Kozo și Detroit: un interviu cu Andrei Ciubuc

Într-o lună plină de giguri la festivalurile din România, am stat de vorbă cu producătorul Andrei Ciubuc despre muzică, influențe și inspirație.

Andrei Ciubuc este unul dintre membrii noului val de producători români, a căror misiune asumată este să aducă aer proaspăt în undergroundul house & techno românesc.

Andrei a dezvoltat o relație specială cu muzica încă din copilărie, începând cu vioara și continuând mai târziu cu chitara și chitara bass. Filtrând imaginația sa prin experiența de sound engineer, și-a pus amprenta pe câteva release-uri la UVAR, Anakronik, Cuplet și BP Mind Series, propunând pentru dance floor un sound personal, descompus cu precizie până la elementele esențiale. Aceeași amprentă se simte și în Draganenii, labelul său personal, lansat odată cu primul release, semnat de Kozo cu aliasul ooodjkoz.

Deja bifând apariții anul acesta pe scenele Sunwaves, Dakini și în Club Guesthouse, Andrei Ciubuc se pregătește pentru Waha Festival și pentru Electric Castle Festival, unde va mixa vineri pe zi la Telekom Electronic Beats Stage.

Curioși de ce se ascunde dincolo de producțiile sale, am explorat universul muzical al lui Andrei într-o mică discuție.

 

Primul disc cu muzica electronică pe care ți l-ai cumpărat? De unde, când?

Andrei Ciubuc: Primul disc cu muzica electronică l-am primit de la DJ Kozo, când mi-am cumpărat primul platan.

 

Daca ar fi să alegi, muzical vorbind, între Detroit și Berlin, ce ai alege și de ce?

Andrei Ciubuc: Nu văd de ce ar trebui să alegi între o zonă sau alta în momentul în care realizezi că una dintre cele mai interesante caracteristici ale muzicii este diversitatea ei.  Cred că mai importantă este personalitatea artistului, decât zona geografică din care el provine. Există muzică bună în toate colțurile lumii. Trebuie doar să ai curiozitatea și răbdarea să o descoperi.

 

Ce urmează la Draganenii?

Andrei Ciubuc: O colaborare cu Rhadoo.

 

Fără să te gândești la buget, ce gear ți-ai adăuga acum în studio?

Andrei Ciubuc: Un set de tobe.

 

Albumul de care nu te-ai plictisit ascultându-l niciodată.

Andrei Ciubuc: Wes Montgomery – Full House

 

Citește mai mult: Waha Festival: cinci scene și mai mult de 200 de artiști, în mijlocul naturii

Published on 3:44 pm Berlin time